ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1587/2019

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția Comercială la data de 03.06.2004, sub nr. x/2004, reclamanta FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR IN SISTEM BANCAR in calitate de lichidator al A. S.A., a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând: obligarea pârâtului B. sa restituie băncii suma de 3.697.000.000 RON (369.700 RON) primita în contul bancar, fără just temei, cont deschis la sucursala din București a A. S.A.; obligarea pârâtului B. sa plătească băncii dobânda legala ce se va calcula la suma de 3.697.000.000 RON (369.700 RON) si care va curge de la data alimentarii contului paratului, respectiv din data de 15.11.2001, până la data plații efective a datoriei sus menționate către bancă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 992 C. civ., art. 43 cod comercial, art. 109, 112 si 720 indice 1 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 23.06.2005, tribunalul a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

La termenul de judecată din data de 04.09.2015, tribunalul a respins cererea de redeschidere a judecății formulată de reclamant, reținând măsura suspendării cauzei pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin decizia civilă nr. 12/12.01.2017 a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., dispunându-se casarea în tot a încheierii din 04.09.2015, admiterea cererii de redeschidere a judecății formulată de reclamanta și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

La termenul din 08.12.2017, reclamanta a depus o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că suma de 3.697.000.000 RON Rol reprezintă prejudiciul pe care pârâtul l-a produs în patrimoniul A. prin următoarele fapte, în strânsă legătură: pe de o parte prin fapta ilicită constituind în neîndeplinirea obligației legale de restituire a sumei de 3.697.000.000 RON vechi, pe care pârâtul a primit-o în contul bancar, deschis la A., fără a-i fi datorată, fiind incidente prevederile art. 992 C. civ. din 1864; pe de altă parte, prin fapta ilicită concurentă celei de mai sus, constând în însușirea și utilizarea fără drept, în interes propriu, a sumei de 3.697.000.000 RON rol pe care a primit-o în cont fără a-i fi datorată, fiind incidente prevederile art. 998 C. civ. din 1864.

În drept, s-au invocat prevederile art. 992 și 998 C. civ. din 1864, ținând cont de natura juridica a acțiunii, obiectul acesteia, faptele reclamate și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.

Reclamanta a depus la data de 15.12.2017, precizări ale cererii de chemare în judecată prin care a arătat, cu privire la natura juridică a acțiunii și temeiul de drept, că acțiunea este fundamentată pe o situație de fapt constând din doua fapte delictuale civile distincte, produse de către pârât si care sunt concurente la producerea aceluiași prejudiciu în patrimoniul A., incidente fiind doua temeiuri de drept, respectiv, art. 992 si art. 998 din C. civ. 1864.

Prin sentința civilă nr. 148/19.01.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 369.700 RON Ron, arătând că situația de fapt invocată are la bază săvârșirea de către pârât a două fapte delictuale distincte care au condus la producerea aceluiași prejudiciu în patrimoniul A., respectiv:

1) neîndeplinirea obligației legale de restituire a sumei de bani pe care pârâtul a primit-o în contul bancar, deschis la A., sub forma unor operațiuni dolosive ce au produs delapidarea A., considerând incidente prevederile art. 992 din C. civ. din 1864;

2) însușirea și utilizarea, fără baza legală, în interes propriu, a sumei de bani pe care a primit-o în contul bancar, prin operațiuni frauduloase de delapidare a A., cu consecința prejudicierii reclamantei, considerând incidente prevederile art. 998 din C. civ. din 1864.

Sub aspectul situației de fapte, tribunalul a reținut în baza înscrisurilor existente la dosar, că la A. S.A. a fost deschis contul curent nr. x, ca titular al acestuia figurând pârâtul B..

Reclamanta a depus la dosar un extras din raportul de expertiză contabilă judiciară pretins efectuat în dosarul nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că potrivit acestuia, la data de 15.11.2001, contul pârâtului a fost creditat cu suma de 3.697.000.000 RON Rol, această sumă provenind din suma de 58.350.000.000 RON virată la data de 15.11.2001 de către C. S.A. în contul clientului S.C. D. S.A., la aceeași dată din contul S.C. D. S.A. cont deschis la A. fiind efectuată o plată de 3.697.000.000 RON rol către B. cu explicația "pl.cf.ctr. B.".

Reclamanta a înfățișat înscrisuri care atestă dispoziții privind virarea din contul deschis pe numele pârâtului a următoarelor sume de bani:

- 541.156.000 RON Rol către E. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON rol către F. prin Op nr. 2/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către G. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către H. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către I. prin OP nr. x/15.11.2001, cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către J. prin OP nr. x/15.11.2001, cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către K. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către L. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către M. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către N. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicația "diverse";

- 442.344.000 RON Rol către O. prin OP nr. x/15.11.2001.cu explicația "diverse".

Totodată, reclamanta a înfățișat Ordinul de plată numerar nr. 31055/15.11.2001 care consemnează plata sumei de 270.000.000 RON Rol către B., explicația plății fiind "restituire cont personal".

În raport de situația de fapt reținută și de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantă întemeiată pe dispozițiile art. 992 din C. civ. din 1864, în ceea ce privește neîndeplinirea de către pârât a obligației de restituire a sumei de bani primită de acesta în contul bancar, faptă omisivă căreia reclamanta i-a atribuit și un caracter delictual.

În ceea ce privește plata lucrului nedatorat, tribunalul a reținut că aceasta se încadrează în categoria faptelor juridice licite (art. 986 din C. civ. din 1864), atitudinea părților raportului juridic născut ca urmare a săvârșirii faptului juridic nefiind, în principiu, ilicită, chiar dacă situația ce rezultă în urma săvârșirii poate fi calificată drept injustă.

Referitor la condițiile plății nedatorate, deduse din interpretarea prevederilor art. 992 și 993 C. civ. 1864, tribunalul a reținut că prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, iar plata să fie făcută din eroare, ceea ce presupune că solvensul (cel care a făcut plata) a avut credința că este debitor al accipiensului.

În raport de construcția juridică a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile plății nedatorate, în condițiile în care ipoteza avansată de reclamantă este aceea că, în speța de față, creditarea contului bancar al pârâtului s-a realizat prin operațiuni bancare frauduloase, iar nu din eroare de către reclamantă.

Referitor la acțiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală (art. 998 din C. civ. din 1864), tribunalul a reținut că pentru a fi angajată răspunderea civila delictuală a pârâtului este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția.

În speță, s-a apreciat că probele administrate în cauză nu conturează săvârșirea de către pârât a unei fapte ilicite și nici existența unui prejudiciu în patrimoniul băncii.

Sub un prim aspect, tribunalul a constatat că susținerile reclamantei în sensul că suma de bani pretinsă a fost transferată în mod fraudulos în contul pârâtului sunt lipsite de un suport probator adecvat, în condițiile în care aceste probe nu evidențiază săvârșirea de către pârât a unei fapte ilicite care să aibă ca effect creditarea contului sau cu suma de bani arătată de reclamantă (3.697.000.000 RON Rol).

În acest sens, s-a avut în vedere că fisa de cont depusă la filele x, reprezintă un înscris din evidențele interne ale băncii, care nu este opozabil pârâtului, nefiind însușit de acesta. Totodată, instanța observă că în cuprinsul acestui înscris nu se menționează cui aparține contul 2511000041501241 din care s-a efectuat transferul sumei de 3.697.000.000 RON.

Concluziile exprimate în cadrul raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză de expertul P. au avut la bază actele depuse la dosar de reclamantă până la acel moment, respectiv fișa de cont aferentă contului pârâtului și ordinele de plată de la filele x, vol. I. Instanța a pus în vedere reclamantei, la termenul din 08.12.2017, să precizeze dacă susținerile sale de la termenul din 23.06.2005 reprezintă obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și dacă înțelege să le mai susțină, însă până la termenul de judecată subsecvent nu a depus precizări în acest sens.

Reclamanta a menționat faptul că prejudiciul provine din surse atrase ale A., respectiv din suma de 58.350.000.000 RON (rol) virată la data de 15.11.2001 de către C. S.A. pe contul clientului S.C. D. S.A. (cont deschis la A.), din contul S.C. D. S.A., la aceeași dată, fiind efectuată o plată către pârâtul B. în valoare de 3.697.000.000 RON (rol), însă aceste susțineri nu au fost dovedite în condițiile legii.

Astfel, în ceea ce privește raportul de expertiză pretins efectuat în dosarul nr. x/2005 de care se prevalează reclamanta, tribunalul a constatat că acesta are un caracter extrajudiciar și că a fost depus numai în extras, necuprinzând semnăturile persoanelor cărora li se atribuie întocmirea raportului, experții Q. și R.. În același timp, nu există nicio dovadă a înregistrării acestui raport la organele judiciare și a modalității în care acesta a fost valorificat în cadrul dosarului penal nr. x/2005 În aceste condiții, tribunalul a apreciat că înscrisul analizat, în forma prezentată de reclamantă, nu poate fi opozabil pârâtului.

În același timp, înscrisul aflat la fila x, reprezentat de fișa de cont D. S.A., nu a fost certificat pentru conformitate cu originalul, deși reclamantei i s-a pus în vedere la termenul din 08.12.2017 ca toate înscrisurile de care înțelege să se folosească să fie certificate pentru conformitate cu originalul conform art. 112 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât acest înscris nu poate fi luat în seamă. Totodată, înscrisul menționat nu este opozabil pârâtului, nefiind recunoscut de acesta.

În legătură cu cele două fișe de cont prezentate de reclamantă, tribunalul a observat că în cuprinsul acestora se face referire la Ordinul de plată nr. x/15.11.2001 ca fiind documentul care stă la baza transferului sumei de 3.697.000.000 RON Rol în contul pârâtului. Or, reclamanta nu a înfățișat acest document și nici nu a făcut vreo referire, în descrierea situației de fapt, la acesta, deși a susținut că alimentarea contului pârâtului cu suma de 3.697.000.000 RON Rol s-ar fi făcut în lipsa unor documente justificative.

Întrucât nu au fost administrate probe din care să rezulte în mod neîndoielnic caracterul fraudulos al creditării contului pârâtului, nici celelalte aspecte invocate de reclamantă referitoare la însușirea și utilizarea de către pârât a sumei de bani nu pot avea un caracter ilicit.

Reclamanta nu a făcut nici o referire, în cuprinsul cererii precizatoare la persoana/persoanele care ar fi operat în sistemul bancar tranzacția prin care a fost alimentat contul pârâtului, prin cererea inițială arătând că acest cont ar fi fost creditat prin operațiuni bancare de către prepușii băncii fără a nominaliza aceste persoane.

Suplimentar, cu privire la fișa de cont depusă în vol. I al dosarului, s-a reținut că în fapt, contul atribuit pârâtului a fost deschis la data de 05.02.2001, iar, până la data de 15.11.2001, când s-au efectuat transferurile sau retragerile pretins frauduloase, figurează înregistrate un număr mare de operațiuni de creditare (cu sume ce depășesc suma a cărei restituire se solicită) și de debitare. Reclamanta nu a înfățișat documentele care au stat la baza acestor operațiuni, nedemonstrând astfel, în mod indubitabil, că plățile ordonate de pârât prin ordinele de plată depuse la dosar ar fi fost efectuate din suma pretins transferată în contul său din contul aparținând societății D. S.A., deși sarcina probei revenea acesteia.

Prin Ordonanța emisă la data de 22.09.2014 în dosarul nr. x/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire penală și criminalistică s-a dispus clasarea cauzei față de B. pentru infracțiunile prevăzute de art. 2151 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată și completată, art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 221 C. pen. cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Din cuprinsul ordonanței nu rezultă împrejurarea că faptele imputate pârâtului în litigiul civil de față sunt cele față de care s-a dispus clasarea în dosarul penal anterior menționat, faptele descrise în ordonanța dată în dosarul penal vizând alte operațiuni.

În considerarea celor expuse, tribunalul a apreciat neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată (inclusiv cu privire la capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale având în vedere caracterul său accesoriu), astfel încât aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 634/2019 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva sentinței civile nr. 148/19.01.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2004, în contradictoriu cu intimatul pârât B., ca nefondat.

În fundamentarea acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

În fapt, instanța de apel a reținut că prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.697.000.000 RON ROL (369.700 RON), susținând în esență următoarea construcție juridică:

- la data de 15.11.2001 C. S.A. a virat în contul clientului S.C. D. S.A. suma de 58.350.000.000 RON ROL (5.835.000 RON RON), sumă de bani în privința căreia reclamanta susține că ar reprezenta "surse atrase A.";

- din această sumă de bani, suma de 3.697.000.000 RON (369.700 RON) a fost utilizată pentru creditarea contului pârâtului B. deschis la A. cu nr. x;

- pârâtul a utilizat această sumă de bani, deși nu avea acest drept, pentru a efectua plăți către alte persoane, conform ordinelor de plată depuse la dosar.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 992-993 C. civ. referitoare la plata nedatorată, precum și pe disp. art. 998 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare de către prima instanță a disp. art. 992-993 C. civ. privind plata nedatorată, instanța de apel a constatat că apelanta reclamantă nu a expus prin apelul formulat nicio critică concretă, limitându-se la invocarea dispozițiilor legale ce reglementează instituția juridică a plății nedatorate.

Instanța de apel a apreciat că au fost în mod legal aplicate aceste dispoziții în raport de situația de fapt prezentată de către reclamantă, întrucât dispozițiile art. 993 C. civ. prevăd că are dreptul de-a cere restituirea acela care "din eroare", crezându-se debitor, a plătit o datorie, ceea ce presupune ca solvensul (cel care a făcut plata) să fi avut credința că este debitor al accipiensului (cel care a primit plata).

Având în vedere susținerile apelantei reclamante din cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că ar fi avut loc o creditare frauduloasă a conturilor intimatului pârât cu sume de bani provenind din surse atrase ale A., instanța de apel a apreciat că în mod legal s-a reținut de către prima instanță că nu este îndeplinită condiția ca plata să fi fost efectuată din eroare de către apelanta reclamantă. Nu numai că aceasta nu a susținut că ar fi avut credința că este debitor al intimatului pârât (accipiens), ci dimpotrivă a subliniat caracterul fraudulos al creditării contului, ca urmare a unor fapte ilicite și nicidecum din eroare.

În ceea ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 998 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, s-a reținut în mod legal că aceasta presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, redate în cuprinsul sentinței, inclusiv cele referitoare la existența faptei ilicite imputabile celui chemat în judecată, precum și a unui prejudiciu produs în patrimoniul reclamantului.

De asemenea, contrar susținerilor apelantei reclamante, instanța de apel a apreciat că sentința apelată este și temeinică, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată fiind bazată pe interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, care nu au fost de natură a susține existența unei fapte ilicite imputabile intimatului pârât și nici a unui prejudiciu produs apelantei reclamante, astfel cum se susține prin cererea formulată.

S-a apreciat astfel în mod temeinic că din cuprinsul probelor nu rezultă că ar fi fost creditat contul intimatului pârât cu suma de 3.697.000.000 RON ROL (369.700 RON) și că această sumă ar fi provenit din suma de 58.350.000.000 RON ROL (5.835.000 RON RON) în privința căreia apelanta reclamantă susține că ar reprezenta "surse atrase A.", nefiind astfel dovedit nici caracterul fraudulos al creditării contului pârâtului și nici al înstrăinării sumelor de bani aflate în contul deschis pe numele acestuia.

Instanța de apel a subliniat că la pronunțarea sentinței prima instanță a avut în vedere toate probele administrate în cauză, în privința cărora a expus considerente corespunzătoare, pe când în apelul promovat, reclamanta a făcut referire în principal la raportul de expertiză întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT (din care a depus la dosar un extras - dosar TB).

În privința acestui raport de expertiză și a forței sale probante, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În primul rând, contrar susținerilor apelantei reclamante, acest raport de expertiză are caracter extrajudiciar, din moment ce a fost întocmit într-un alt dosar de urmărire penală - subl. nn) decât dosarul de față. Astfel, toate probele administrate în cadrul unui alt litigiu decât cel cu judecarea căreia a fost învestită instanța de judecată au un caracter extrajudiciar.

În al doilea rând, astfel cum s-a reținut anterior, acest raport de expertiză a fost întocmit într-un dosar de urmărire penală (nr. 34/D/P/2005 al DIICOT- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), neexistând nicio probă din care să rezulte modalitatea în care a fost valorificat în dosarul penal nr. x/2010 al Tribunalului București.

În al treilea rând, concluziile expuse în cuprinsul acestui raport (depus la dosar doar în extras, fără a purta semnătura persoanelor care l-au întocmit - aspecte evidențiate și prin sentința apelată și necriticate în apel), nu pot fi opozabile intimatului pârât din cauză, care nu a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în dosarul de urmărire penală. Dimpotrivă, în privința intimatului pârât s-a dispus clasarea cauzei prin Ordonanța din data de 22.09.2014, din cuprinsul acesteia rezultând că a fost efectuată în privința intimatului pârât din prezenta cauză o anchetă cu privire la alte fapte decât cele care fac obiectul analizei în prezenta cauză.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că nu poate fi acordată valoare probatorie absolută raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, astfel cum pretinde apelanta reclamantă, cu atât mai mult cu cât restul probelor administrate în cauză nu conduc la concluzia îndeplinirii în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Pentru a concluziona în acest sens, instanța de apel a apreciat că a avut în vedere următoarele probe analizate de către tribunal, din cuprinsul cărora în mod temeinic s-a apreciat că nu poate fi reținută existența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu produs apelantei reclamante, respectiv:

- înscrisul reprezentând fișa contului nr. x nu a fost însușit de intimatul pârât prin semnătură, reprezentând un instrument de lucru intern al apelantei reclamante; pe de altă parte, din cuprinsul acestuia, nu rezultă cui aparține contul nr. x din care s-a efectuat transferul sumei de 3.697.000.000 RON, fiind astfel nedovedită susținerea apelantei reclamante în sensul că suma de bani de 58.350.000.000 RON ROL (5.835.000 RON RON) ar reprezenta "surse atrase A.";

- din cuprinsul acestui înscris rezultă că de la data deschiderii contului intimatului pârât (05.02.2001) până la data de 15.11.2001, figurează ca fiind efectuate mai multe operațiuni de creditare, astfel încât nu există certitudinea că plățile dispuse ulterior de către intimatul pârât ar fi fost efectuate cu sume de bani pretins a fi transferate din contul nr. x;

- în ceea ce privește fișa contului nr. x (depusă la dosar fila x vol. II), tribunalul a remarcat faptul că aceasta nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul, deși reclamantei i s-a pus în vedere să procedeze în acest sens; de asemenea, s-a avut în vedere că acest înscris nu poate fi opus intimatului pârât, fiind un instrument de lucru intern al apelantei reclamante;

- a mai remarcat tribunalul că în ambele fișe de cont (atât cea depusă la dosar TB, cât și cea aflată la fila x vol. II) se face referire la ordinul de plată nr. x/15.11.2001 ca fiind documentul care stă la baza transferului sumei de 3.697.000.000 RON ROL, înscris care nu a fost depus la dosar, iar în cuprinsul fișei contului nr. x rezultă că plata ar fi fost efectuată "CF CTR". Contrar acestor împrejurări de fapt, apelanta reclamantă a susținut că transferul ar fi avut loc fără a avea la bază documente justificative.

Instanța de apel a subliniat faptul că prin apelul promovat, reclamanta nu a contestat modalitatea în care prima instanță a analizat probele menționate anterior, și nici concluziile extrase din probele administrate, nefiind expusă nicio critică concretă în acest sens, limitându-se în a susține că faptele ilicite ale pârâtului ar rezulta din înscrisurile bancare semnate de către acesta, raportul de expertiză contabilă extrajudiciară și raportul de expertiză judiciară din anul 2004.

În ceea ce privește înscrisurile bancare semnate de către intimatul pârât, instanța de apel a constatat că într-adevăr au fost depuse la dosar ordine de plată, din care rezultă că intimatul pârât ar fi transferat din contul său mai multe sume de bani către alte persoane. De asemenea, a fost depus la dosar ordinul de plată nr. x/15.11.2001, din care rezultă că ar fi fost debitat contul nr. x cu suma de 270.000.000 RON ROL (27.000 RON RON), și au fost efectuate plăți către alte persoane (sens în care au fost depuse în apel înscrisuri - dosar CAB).

Însă toate aceste înscrisuri nu probează decât faptul că intimatul pârât ar fi efectuat plăți cu sume de bani din contul său, ceea ce nu are semnificația unei fapte ilicite, din moment ce nu s-a dovedit că aceste sume ar fi fost dobândite fraudulos de către intimatul pârât, astfel cum susține apelanta reclamantă, prin creditarea contului său cu sume de bani aparținând apelantei reclamante, în urma unei conivențe frauduloase între prepușii săi și intimatul pârât din cauză.

De altfel, tribunalul a remarcat că nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nici al cererii precizatoare, reclamanta nu a făcut nicio referire la persoanele care ar fi operat în sistemul său bancar tranzacțiile prin care a fost alimentat contul pârâtului, și cu atât mai puțin la existența unei eventuale conivențe frauduloase între aceste persoane și intimatul pârât.

În ceea ce privește raportul de expertiză judiciară efectuat în anul 2004 în prezenta cauză, instanța de apel a apreciat că în mod temeinic acestuia nu i-a fost acordată relevanță probatorie, având în vedere că acesta a fost întocmit exclusiv pe baza înscrisurilor depuse în dosar până la acel moment procesual (respectiv fișa contului nr. x și ordinele de plată filele x vol. I.). Expertul contabil nu a procedat la verificarea evidențelor contabile ale apelantei reclamante, aspect de altfel recunoscut și de către reclamantă la termenul de judecată din data de 23.06.2005 (în acest sens încheierea din data de 23.06.2005 dosar TB).

Deși prima instanță a pus în vedere reclamantei la termenul de judecată din data de 08.12.2017 să precizeze dacă susținerile sale de la termenul de judecată din data de 23.06.2005 reprezintă obiecțiuni la raportul de expertiză, la dosar nu au fost depuse la dosar precizări în acest sens.

De altfel, s-a constatat că prin apel reclamanta a făcut referire doar într-o modalitate generală la existența raportului de expertiză efectuat în anul 2004, fără a fi combătute considerentele primei instanțe referitoare la valoarea probatorie a acestuia.

În raport de toate aceste considerente, instanța de apel a apreciat că este temeinică concluzia primei instanțe în sensul că în cauză nu a fost probată nici existența faptei ilicite a intimatului pârât și nici existența prejudiciului produs în patrimoniul apelantei reclamante.

În final, în ceea ce privește referirea apelantei reclamante la disp. art. 370 Codul comercial, ce reglementează efectele contractului de cont curent, instanța de apel a considerat că invocarea acestui text de lege nu este de natură a suplini exigențele probatorii pe care le presupune tipul de răspundere civilă care stă la baza pretențiilor din cererea de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, faptul că prin încheierea contractului de cont curent se produce strămutarea proprietății valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului, nu înseamnă că sumele de bani ce ar fi constituit obiectul creditării/alimentării contului bancar al pârâtului ar fi provenit din sume proprii ale băncii, astfel cum susține apelanta reclamantă, cât timp nu se realizează proba concretă a unei astfel de împrejurări.

Împotriva deciziei civile nr. 634/2019 din 4 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat, în esență, că:

Aplicarea greșita a legii deriva din modul in care instanța a inteles sa dea relevanta probelor administrate. Astfel, atât instanța de fond cat si instanța de apel, in considerentele hotărârii, valorificând insuficient probatoriul administrat in dosar, constata ca "nefiind dovedit caracterul fraudulos al creditarii contului paratului si nici al instrainarii sumelor de bani aflate in contul deschis pe numele acestuia.", in condițiile in care, caracterul fraudulos al tuturor operațiunilor, a fost constatat chiar prin raportul de expertiza judiciara financiar-contabila efectuat in dosarul x/2005, căruia nu i se recunoaște valoare probatorie in prezenta cauza.

S-a susținut că raportul de expertiza judiciara financiar-contabila efectuat in dosarul de urmărire penala nr. 34/D/P/2005 conține constatările experților, pe baza tuturor documentelor bancare existente, cu privire la intreaga stare de fapt care a condus la delapidarea A. si in care au fost angrenate toate persoanele implicate inclusiv intimatul parat si, mai mult, a stat la baza soluționării dosarului penal nr. x/2010, fiind omologata in acest dosar, întrucât pe baza acestei expertize instanța penala a soluționat dosarul penal nr. x/2010, atât la fond prin sentința penala nr. 764/11.05.2015 a Tribunalului București cat si in apel prin decizia penala nr. 424/A/22.03.2018 a Curții de Apel București.

Mai mult, a arătat recurenta-reclamantă, instanța de apel a reținut in mod greșit faptul că la dosarul cauzei nu ar exista: "nicio proba din care sa rezulte modalitatea in care a fost valorificat (n.n. raportul de expertiza) in dosarul penal nr. x/2010 ", in condițiile in care A. a depus la dosarul cauzei odată cu cererea de recurs impotriva încheierii de suspendare formulata la data de 21.07.2016, sentința penala nr. 764/11.05.2015, cu un conținut de 557 pagini, in considerentele căreia este redat aceast raport de expertiza in proporție considerabila.

Recurenta-reclamantă a susținut că, pe fondul nevalorificarii suficiente a probatoriului aflat la dosar, de către instanța de fond, proba cu expertiza efectuata in dosarul de urmărire nr. x/2005, administrata in dosarul penal x/2010 in care s-a judecata delapidarea A., a fost înlăturata nelegal, instanța de apel preluând, motivarea instanței de fond, fara a proceda la verificarea intregului probatoriu existent la dosar.

Dispozițiile art. 261 din C. proc. civ. din 1865, care prevăd la punctul 5 ca hotărârea va cuprinde; "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", obliga instanța sa fundamenteze hotărârea analizând toate probele existente la dosar.

Or, in condițiile in care instanțele de judecata, atât la fond cat si in apel, ar fi analizat sentința penala nr. 764/11.05.2015, existenta la dosarul cauzei, ar fi avut posibilitatea sa observe faptul ca raportul de expertiza judiciara financiar contabila efectuat in dosarul nr. x/2005 a fost omologat si in dosarul penal nr. x/2010 format din dosarul nr. x/2005 al DIICOT-PICCJ, întrucât prin acest raport, asa cum am subliniat si mai sus au fost constatate faptele de delapidare a A. ale tuturor persoanelor angrenate in acest mecanism, inclusiv toate faptele intimatului parat, B., implicit faptele acestuia descrise in prezenta cauza.

Recurenta-reclamantă a considerat că aceasta modalitate de nerespectare a dispozițiilor legale mai sus menționate, se repercutează asupra legalității deciziei, fiind afectat insusi modul de stabilire a situației de fapt.

Fata de cele precizate si probate, la fond și in apel, raportat la motivele de nelegalitate, recurenta-reclamantă a opinat că se poate constata insuficienta administrare a probelor existente la dosar, instanța de apel nepronuntandu-se asupra admisibilității noilor probe aduse in apel, in condițiile dispozitiilor art. 295 C. proc. civ. din 1865, respectiv ordine de plata privind ridicări numerar, dovezi concludente ale ieșirilor de capital din A., dovedindu-se astfel întreaga stare de fapt care a condus la crearea preiudiciului in patrimoniu A..

În concluzie, recurenta-reclamantă a opinat că neaplicarea de către instanța de judecata, ori incorecta interpretare de către aceasta a dispozițiilor legale, pe fondul insuficientei administrari/valorificari a probatoriului existent la dosar, o îndreptățește să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost motivat si probat.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei recurate si a considerentelor acesteia, cu consecința modificării in integralitate a sentinței civile nr. 148/19.01.2019 pronunțate de către Tribunalul București, in sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatului-parat sa plătească A. atât prejudiciu cauzat, in cuantum de 369.700 ron (3.697.000.000 RON vechi), cat si dobânda legala, aferenta, calculata de la data alimentarii contului, respectiv de la data de 21.05.2001, pana la data stingerii efective a datoriei către banca; în subsidiar, a solicita casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, in vederea administrării probatoriului necesar soluționării cauzei.

Analizând recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2); iar, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Critica recurentei în sensul că aplicarea greșită a legii derivă din modul in care instanța a inteles sa dea relevanță probelor administrate, nu poate fi susținută cu temei, în condițiile în care aprecierea probelor este reprezentată de operațiunea mentală pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză, iar, în speță, instanța de apel a administrat întregul probatoriu pertinent, concludent și util cauzei, apreciere cu privire la care instanța este suverană.

Ceea ce se invocă este de fapt o nemotivare determinată de lipsa analizării tuturor probelor existente la dosar, dar criticile recurentei nu susțin nemotivarea, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să aprecieze probatoriul și să-și argumenteze soluția adoptată.

Recurenta-reclamantă a susținut că art. 261 pct. 5 C. proc. civ. obligă instanța sa fundamenteze hotărârea analizând toate probele existente la dosar și că, pe fondul nevalorificarii suficiente a probatoriului aflat la dosar, de către instanța de fond, proba cu expertiza efectuata in dosarul de urmărire nr. x/2005, administrata in dosarul penal x/2010, a fost înlăturată nelegal,iar instanța de apel a preluat motivarea instanței de fond fără a proceda la verificarea intregului probatoriu existent la dosar.

Or, observând considerentele deciziei recurate, se constată că, instanța de apel a procedat la o analiză amplă a probatoriului administrat și, urmare acestei analize, a apreciat că nu poate fi acordată valoare probatorie absolută raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, în condițiile în care restul probelor administrate în cauză nu conduc la concluzia îndeplinirii în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, sens în care evidențiind înscrisurile analizate de prima instanță, a apreciat, în mod corect, că din cuprinsul acestora nu poate fi reținută existența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu produs apelantei reclamante, astfel cum temeinic a reținut și prima instanță.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

În speță, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel îndeplinește cerințele unei motivări clare, precise și suficiente, întrucât instanța de apel a examinat motivele de apel prin prisma apărărilor formulate, relevante în raport de obiectul acțiunii, considerentele instanței fiind clare și explicite, exprimând rațiunile avute în vedere la adoptarea soluției astfel că, nu se poate susține cu temei că decizia nu este motivată în raport cu probele existente la dosar, ținând cont și de faptul că în aprecierea probatoriului instanța este suverană.

Înalta Curte constată că, în realitate, argumentele aduse în motivarea recursului vizează aspecte de netemeinicie, făcând trimitere la probele administrate în cauză, respectiv la înscrisuri și la raportul de expertiza judiciara financiar-contabila efectuat in dosarul de urmărire penala nr. 34/D/P/2005, care nu pot face obiectul analizei în recurs.

Conform art. 295 din C. proc. civ.: "(1)Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. (2)Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei".

Nu se poate susține cu temei că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra admisibilității noilor probe aduse in apel, respectiv ordine de plata privind ridicări numerar, dovezi concludente ale ieșirilor de capital din A., in condițiile dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., câte vreme judecătorul este cel care determină puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză.

Este de reținut că probele se propun prin cererea de chemare în judecată, iar dacă în timpul desfășurării procesului rezultă din dezbateri necesitatea completării materialului probator, acesta se completează din dispoziția instanței și numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior, ceea ce nu este cazul în speță.

Trebuie menționat că autoarea căii extraordinare de atac reclamă neaplicarea de către instanța de judecată a dispozițiilor legale ori o incorectă interpretare a acestora, pe fondul insuficientei administrari/valorificari a probatoriului existent la dosar.

Astfel, în expunerea argumentelor, recurenta face trimitere la situația de fapt reținută de către instanța de apel privitoare la probele administrate în cauză, la modul în care acestea au fost interpretate de către instanță, precum și la nepronunțarea instanței asupra admisibilității noilor probe aduse in apel, fără a se ține cont de rolul suveran al judecătorului în aprecierea probelor și cu privire la necesitatea completării materialului probator, însă numai din dispoziția instanței și numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte constată că instanța de apel a lămurit situația de fapt prin administrarea unor probe utile și concludente cauzei, raportat la obiectul cerereii de chemare în judecată.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți. În aceeași măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă și coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esențiale în cauză și normele incidente.

În cauză, instanța de apel a respectat aceste exigențe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de nemotivare, atâta vreme cât în considerente, instanța de apel analizează probele ce au fost administrate și face aprecieri concrete cu privire la acestea și cât se motivează pentru care anume considerente a luat în considerare probele administrate.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut că în cauză nu a fost probată nici existența faptei ilicite a intimatului pârât și nici existența prejudiciului produs în patrimoniul apelantei reclamante, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii intimatului-pârât.

Față de aceste argumente, în mod corect, au reținut atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar că cererea reclamantei nu este întemeiată.

În limita criticilor formulate, argumentele recurentei-reclamante aduse în sprijinul motivelor de nelegalitate se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță care, în speță, nu coincid cu așteptările părții, însă simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul că în cauză nu a fost probată nici existența faptei ilicite a intimatului pârât și nici existența prejudiciului produs în patrimoniul apelantei reclamante, nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului.

Așadar, instanța de apel a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, statuând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii intimatului-pârât.

Așa fiind, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanța de control judiciar a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor formulate de apelantă, reținând situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei, dar și de particularitățile speței, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea deciziei recurate.

Înalta Curte, în raport de argumentele evocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 634/2019 din 4 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2019.