ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1908/2023

Ședința publică din data de 3 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 553, art. 554, art. 555, art. 547-550 din C. civ., Ordonanța nr. 60/2004, O.U.G. nr. 12/1998, H.G. nr. 2299/2004, Ordinul nr. 880/03.06.2005 (Anexele 1 - 4) al Ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și orice alte prevederi legale incidente cauzei.

La solicitarea instanței, la data de 25.07.2019, reclamanta a depus la dosar precizări în cuprinsul cărora a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea sa constau în: obligarea pârâtei la plata sumei de 936.900 RON fără TVA, reprezentând 1,5 ron/m.p./lună, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință a terenului Optim S.A. de 17.350 m.p. afectat de amplasarea liniei de cale ferată industrială (LFIJ aparținând pârâtei, pentru o perioadă de 3 ani anterioară promovării acțiunii, cu actualizarea sumei la data plății efective; obligarea pârâtei la plata sumei lunare de 26.025 Ron fără TVA, cu titlu de contravaloare tarif de folosință a terenului Optim S.A. de 17.350 m.p. afectat de amplasarea liniei de cale ferată industrială (LFI) aparținând pârâtei, pe toată durata existenței acesteia, până la desființarea liniei de cale ferată industrială.

Prin sentința civilă nr. 189 din 21 martie 2022, Tribunalul Călărași, secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta Optim S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Optim S.A. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie la data de 11.10.2022.

În considerentele acestei încheieri, prima instanță a reținut că apelul cu soluționarea căruia a fost învestită a fost declarat într-o cauză având ca obiect un litigiu privitor la pretenții bănești aferente derulării unor raporturi civile decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în care părțile litigante, societăți comerciale, participă în calitate de profesioniști, în sensul art. 3 alin. (2)-(3) din C. civ.. Raportat la obiectul litigiului, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, Decizia nr. 17/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii și Hotărârea nr. 29/14.07.2011 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București, concluzionând că litigiul pendinte trebuie să fie soluționat de o instanță competentă, având în vedere că sunt invocate aspecte vizând angajarea răspunderii civile decurgând dintr-un raport juridic obligațional ce se circumscrie exploatării unei întreprinderi, subiectele acestui raport fiind profesioniști.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța a evocat dispozițiile art. 226 din Legea nr. 71/2011, reținând că, în cauză, completurile specializate soluționează anumite tipuri de cauze, pentru că obiectul sau natura acestora presupune un anumit grad de specializare, materiile pentru care funcționează acestea fiind expres determinate de legiuitor. Totodată, s-a mai constatat că prin Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competența materială procesuală a tribunalelor sau secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

S-a reținut că litigiul pendinte nu intră în categoria celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, având în vedere obiectul și natura cauzei - litigiu civil întemeiat pe prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 555 C. civ., având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantei, precum și obligarea pârâtei de a desființa calea ferată industrială care afectează terenul proprietatea reclamantei.

Prin urmare competența secției specializate nu poate fi determinată de simpla calitate de profesionist a părților litigiului, raportat la conținutul concret al cererii de chemare în judecată. De altfel, prima secție civilă învestită este competentă din punct de vedere material procesual să soluționeze apelul, având în vedere că litigiul a fost soluționat în primă instanță de un complet nespecializat în materia litigiilor cu profesioniști, iar calea de atac vizează rezolvarea unor probleme pur civile, dispozițiile legale aplicabile nefiind unele specifice raporturilor juridice dintre profesioniști.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pentru următoarele considerente:

Referitor la determinarea competenței materiale procesuale, se reține că prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul determinării competenței materiale procesuale a tribunalelor sau secțiilor specializate în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Pentru a decide astfel, instanța supremă a avut în vedere considerentul nr. 174 din Decizia nr. 18/2016, stabilind că "pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor sau secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare".

Instanța este cea care trebuie să aprecieze asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestită, decelând "elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Potrivit art. 226 din Legea nr. 71/2011, în cadrul secțiilor civile, se pot înființa complete specializate care să judece anumite categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc, cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului, cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Acțiunea dedusă judecății este o cererea întemeiată pe prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 555 C. civ., având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantei, precum și obligarea pârâtei de a desființa calea ferată industrială care afectează terenul proprietatea reclamantei.

Astfel, rezultă că obiectul și temeiul juridic al cererii nu prezintă elemente comune cu vreuna dintre cele patru categorii de cauze prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și impun concluzia că litigiul dedus judecății are caracter pur civil, întrucât solicitările reclamantei nu vizează materia specială a litigiilor cu profesioniști, și vizează aplicarea unor norme juridice specifice.

De altfel, în primă instanță, cauza a fost soluționată de secția civilă a Tribunalului Călărași, fără să se fi invocat sau să se fi pus în discuție excepția necompetenței materiale procesuale în raport cu specializarea secției.

Prin urmare, în condițiile în care chestiunea necompetenței materiale procesuale a acestei secții nu a fost invocată în fața primei instanțe, se impune concluzia că acest aspect nu mai putea fi invocat cu privire la competența secției instanței superioare chemate să soluționeze calea de atac, în condițiile în care diferențierea între secțiile Curții de Apel are la bază aceleași criterii ca cea între secțiile Tribunalului.

Prin urmare, competentă să soluționeze apelul este instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea apelată, respectiv secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București.

Totodată, se constată că, prin decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond potrivit paragrafului 164, al acestei decizii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2023.