ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1771/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1771/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 18.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița, a solicitat să se constate încălcarea de către angajator a dispozițiilor legale privitoare la condițiile de muncă ce trebuie asigurate personalului angajat, prin raportare la condițiile concrete în care reclamanta a fost obligată să își desfășoare activitatea profesională și obligarea angajatorului la plata de daune morale în sumă de 21.600 euro (600 euro/lunar x 36 luni lucrate); la plata diferențelor de bani neîncasate pe ultimii 3 ani, anume pensia parțial anticipată încasată și salariul unui grefier cu studii medii, vechime 35 de ani pe ultimii 3 ani; tichetele de vacanță pe ultimii 3 ani, deoarece a fost nevoită a se pensiona parțial anticipat datorită condițiilor inumane din biroul cu nr. 314, în care și-a desfășurat activitatea aproximativ 10 ani; suma de 5.000 euro pentru repararea prejudiciului moral cert, pe care angajatorul i l-a cauzat în viitor după ieșirea la pensie parțial anticipat, sume ce urmează a fi achitate în echivalent RON, la cursul leu/euro al BNR, de la data plății; cu cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 7625/08.12.2022 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița reținând, în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă aspect ce atrage incidența în cauză a prevederilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 95 C. proc. civ. și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

A mai reținut instanța faptul că reclamanta are domiciliul în mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, precum și faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 privind examinarea recursului în interesul legii. În speță, calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului Dâmbovița a încetat în luna februarie 2020, în prezent, reclamanta având calitatea de pensionar.

A concluzionat instanța că în cauză competența teritorială se stabilește în raport de domiciliul reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 926 din 9 mai 2023, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; a constatat existența unui conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în drept să hotărască asupra conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele:

Cererea de față are ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi, pentru care competența materială aparține tribunalului - secțiile ce judecă litigii de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Însă, conflictele de muncă sunt individuale sau colective conform dispozițiilor art. 266 din Codul Muncii, iar prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București, se prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Tribunalul a apreciat că aceste din urmă dispoziții sunt aplicabile în cauză în ceea ce privește competența teritorială, de vreme ce este vorba de o dispoziție dintr-o lege ce are caracter special față de dispozițiile Codului Muncii ce constituie legea generală în materia dreptului muncii și derogatorii de la aceasta, cu atât mai mult cu cât au intrat în vigoare ulterior dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, modificându-le implicit.

Instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., de vreme ce reclamanta nu mai avea la momentul declanșării litigiului calitate de grefier în cadrul Tribunalului Dâmbovița.

Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile alin. (2) al textului de lege citat mai sus coroborat cu dispozițiile art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., referitoare la dreptul reclamantului de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, în ipoteza în care instanța competentă în soluționarea cererii de chemare în judecată are calitatea de pârât.

Se reține faptul că reclamanta a înțeles să uzeze de dreptul conferit de lege prin comunicarea acțiunii către Tribunalul București, or potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În concret, deși Tribunalul Dâmbovița avea competență din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea, această competență nu poate fi reținută prin raportare la prevederile art. 116 raportat la art. 127 alin. (2) și (2) indice 1 C. proc. civ. și întrucât calitate de pârât în prezentul litigiu o au Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamanta A., care nu mai avea la momentul declanșării litigiului calitate de grefier în cadrul Tribunalului Dâmbovița, iar în cauza de față pârâți sunt Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița.

În speță, competența de soluționare a cauzei ar aparține, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalului Dâmbovița.

Cu toate acestea, în cauză figurează în calitate de pârât Tribunalul Dâmbovița, aceata fiind instanța de judecată împotriva cărora este îndreptată cererea de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză, raportat la data introducerii acțiunii - 18.07.2022, dispozițiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Dâmbovița, rezultă că reclamanta putea sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul București în acord cu prevederile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., care reglementează norme de competență teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziții legale permite așadar reclamantei să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acesteia să îi fie afectată valabilitatea opțiunii.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul București, instanță de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel București.

De vreme ce Curtea de Apel București, în circumscripția căreia se află Tribunalul București, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița (unul dintre pârâții în cauză), rezultă că Tribunalul București este competent teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.