ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1663/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. de dosar x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din convenția de credit nr. x/17.01.2008: art. 6 alin. (1) teza I din Condițiile speciale și art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3 din Secțiunea nr. 4, Plăți"- Condiții generale; ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 1, să constate nulitatea absolută a acestora; să repună părțile în situația anterioară, respectiv să dispună restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, în cuantum de 71.195,82 RON la data sesizării instanței, precum și în continuare, până la data eliminării clauzelor din contract; să oblige banca la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule; să oblige banca la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON, făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF-leu din acea zi; să oblige banca la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2269 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 8266 din 23 noiembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, secția Civilă în dosar nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 369/F/CC/2017 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 948 din 29 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma de 850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 688 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins apelul declarat de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 948 din 29 mai 2018, pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj; au fost obligați apelanții să plătească în solidar intimatei C. S.A. suma de 4.046 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului, recurenții-reclamanți arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenții-reclamanți susțin că prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 948 pronunțate la data de 29 mai 2018 de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, au solicitat anularea hotărârii, întrucât prima instanță a apreciat în mod eronat faptul că dispozițiile contractuale contestate reflectă principiul nominalismului monetar, motiv pentru care, ar fi excluse de la analiza caracterului abuziv.

În cadrul acestui motiv de apel, au susținut nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva faptului că principiul nominalismului nu se aplică contractelor de credit încheiate de o bancă și un consumator, precum și motivat de faptul că, chiar și în situația în care principiul nominalismului s-ar aplica contractului de credit, acest principiu nu se extinde asupra accesoriilor sau costurilor creditului (dobândă și comisioane) ci, cel mult, poate privi exclusiv suma împrumutată (principalul).

Recurenții-reclamanți arată că instanța de apel, sintetizând criticile formulate, a sesizat distincția pe care au făcut-o, în ceea ce privește principalul și celelalte speze contractuale (dobânzi, comisioane, taxe) din perspectiva aplicabilității principiului nominalismului. Cu toate acestea, în cuprinsul considerentelor de respingere a apelului, instanța nu a făcut nicio referire la aplicabilitatea principiului nominalismului în cazul dobânzilor, comisioanelor etc.

De altfel, chiar și textele de lege invocate de către instanța de apel în motivarea soluției de respingere (art. 1578 C. civ.), precum și jurisprudența internă și comunitară la care face trimitere în cuprinsul hotărârii (decizia CCR 62/2017 și jurisprudența C.J.U.E.) se referă la suma împrumutată și nu la costurile împrumutului.

Or, potrivit recurenților-reclamanți, clauza atacată și al cărui caracter abuziv a fost exceptat de la analiză de către instanța de apel, are în vedere și spezele contractului. Astfel cum au arătat în cuprinsul apelului, clauza care obligă împrumutatul să plătească orice sumă în moneda creditului, nu reprezintă o reflexie a principiului nominalismului care s-ar aplica, potrivit legii, exclusiv în privința restituirii împrumutului. Dobânzile, comisioanele nu reprezintă suma împrumutată, asupra căreia principiul nominalismului s-ar putea aplica prin efectul legii.

Din această perspectivă, recurenții-reclamanți apreciază că soluția instanței de apel ca fiind nemotivată, întrucât deși a reținut cele două critici, a respins apelul, analizând doar primul motiv de apel (cel referitor la principiul nominalismului) pe care l-a analizat doar din perspectiva aplicării principiului nominalismului asupra principalului.

În motivarea instanței, astfel cum susțin recurenții-reclamanți, nu se regăsește niciun argument în susținerea soluției de respingere ca neîntemeiată a criticii potrivit căreia în privința dobânzilor/comisioanelor/taxelor contractului, clauza care impune ca plata să se efectueze în moneda în care a fost acordat creditul, intră sub imperiul Directivei și astfel, putând fi analizată din perspectiva caracterului abuziv.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel (caracterul nenegociat al clauzelor, nerespectarea obligației de informare, consultare și avizare a consumatorilor etc.) instanța a considerat că, în contextul în care este incident cazul de excludere, parcurgerea celorlalte etape de verificare devine un demers nejustificat.

Recurenții-reclamanți apreciază că, întrucât hotărârea nu este motivată în ceea ce privește aplicabilitatea principiului nominalismului în cazul costurilor contractului de credit, sancțiunea care se impune este anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție Justiție, secția a II-a civilă, în complet de filtru, a dispus, prin încheierea din 1 martie 2023, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

La 26 aprilie 2023, intimata-pârâtă a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă și dovada cheltuielilor de judecată.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 3 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în complet de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen la data de 20 septembrie 2023, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte nu poate reține motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, în susținerea căruia recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea recurată nu este motivată.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătorești, care trebuie să conțină, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susținerilor pe scurt ale părților și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătorești este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanța ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

În susținerea recursului declarat, recurenții-reclamanți au arătat că în apel au invocat nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva faptului că principiul nominalismului nu se aplică contractelor de credit încheiate de o bancă și un consumator, precum și motivat de faptul că, chiar și în situația în care principiul nominalismului s-ar aplica contractului de credit, acest principiu nu se extinde asupra accesoriilor sau costurilor creditului (dobândă și comisioane) ci, cel mult, poate privi exclusiv suma împrumutată (principalul).

Astfel cum susțin recurenții-reclamanți, instanța de apel, sintetizând criticile formulate, a sesizat distincția pe care au făcut-o, în ceea ce privește principalul și celelalte speze contractuale (dobânzi, comisioane, taxe) din perspectiva aplicabilității principiului nominalismului. Cu toate acestea, în motivarea instanței de apel, nu se regăsește niciun argument în susținerea soluției de respingere ca neîntemeiată a criticii potrivit căreia în privința dobânzilor/comisioanelor/taxelor contractului, clauza care impune ca plata să se efectueze în moneda în care a fost acordat creditul, intră sub imperiul Directivei, putând fi analizată din perspectiva caracterului abuziv.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte reține că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv și consistent al argumentelor părților.

Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat.

Astfel, instanța de apel a reținut în mod expres că, în esență, apelanții-reclamanți au susținut faptul că dispoziția contractuală ce obligă consumatorul să facă orice plată în moneda creditului nu poate fi considerată ca fiind o reflecție a principiului nominalismului, pentru că, acesta din urmă vizează exclusiv restituirea împrumutului, nu și plata celorlalte speze contractuale: dobânzi, comisioane, taxe.

Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din considerentele expuse în hotărârea recurată, instanța de apel a arătat argumentat motivele pentru care principiul nominalismului monetar se aplică întregului contract de credit, atât în raport de dispozițiile art. 1578 din vechiul C. civ., dar și de decizia Curții Constituționale nr. 62 din 7 februarie 2017, precum și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte arată că obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea recurată îndeplinind aceste cerințe, astfel cum reiese din considerentele expuse .

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 688 din 9 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, va obliga recurenții-reclamanți A. și B. la plata, în solidar, a sumei de 1.011,5 RON către intimata-pârâtă C. S.A., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 688 din 9 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții-reclamanți A. și B. la plata, în solidar, a sumei de 1.011,5 RON către intimata-pârâtă C. S.A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.