ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1628/2023

HOTĂRÂRE
22.06.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1628/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 28.11.2013, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 431.043,12 RON, cu titlu de preț de depozitare a unor utilaje realizate din surse proprii de către reclamantă și de 4.387,65 RON, reprezentând actualizarea debitului cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.

La 17.09.2014, pârâtul Ministerul Economiei a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 362/19.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă din cadrul aceluiași tribunal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 24.07.2014, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 484.923,51 RON, reprezentând cheltuieli de depozitare a 420 de colete ce conțin tehnică de calcul necesară combinatului B. și de 58.167,67 RON, reprezentând rata inflației calculată până la sfârșitul lunii decembrie 2013, cu cheltuieli de judecată.

La 08.10.2014 pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin încheierea din 18.12.2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția conexității și a conexat dosarul nr. x/2014 la dosarul nr. x/2013; întrucât acest dosar din urmă fusese declinat în favoarea secției a VI-a Civile, dosarul nr. x/2014 a fost înregistrat pe rolul secției a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*.

Prin încheierea din 27.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a înaintat dosarul nr. x/2014 către secția a VI-a Civilă din cadrul aceluiași tribunal, în vederea conexării.

Cele două cauze conexate s-au unit sub nr. x/2015.

La 23.04.2015 reclamanta a solicitat majorarea cuantumului pretențiilor cu suma de 269.401,93 RON, reprezentând debit principal și de 4.580 RON, reprezentând rata inflației și a arătat că suma totală pretinsă este de 754.325,46 RON, cu titlu de pretenții și de 62.747,67 RON, reprezentând rata inflației.

Prin sentința civilă nr. 7274/21.12.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea și cererea conexă din dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri la plata către reclamantă a sumelor de 754.325,46 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de depozitare a unui număr de 420 de colete cu tehnică de calcul pentru combinatul B. și de 62.747,67 RON, reprezentând rata inflației; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor de 754.325,46 RON și de 62.747,67 RON către pârât, în favoarea reclamantei; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17.642,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Ministerul Finanțelor Publice a declarat apel, iar Ministerul Economiei a promovat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 346A/16.02.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul Ministerului Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins ca tardiv declarat apelul incident.

La 17.11.2020 Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a formulat o cerere de îndreptare eroare materială/lămurire a sentinței civile nr. 7274/2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, subliniind că debitul datorat este de 484.923,51 RON și nu de 754.325,46 Iei.

Prin încheierea din 01.02.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondată cererea de îndreptare eroare materială.

La 28.06.2021 A. S.A. a formulat o cerere de completare a încheierii din 01.02.2021, în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2233/27.09.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea și a completat încheierea din 01.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în sensul că a obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata către A. S.A. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 01.02.2021, a declarat apel Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Împotriva sentinței civile nr. 2233/27.09.2021, a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 1607A/03.11.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și ca lipsit de interes apelul Ministerului Finanțelor Publice.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

În motivare, a evocat dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. și a arătat că vătămarea este produsă de eroarea de calcul strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 7274/21.12.2015 a Tribunalului București, secția a VI-a Cviilă.

Potrivit recurentului, îndreptarea erorii de calcul se impune cu necesitate, deoarece, în caz contrar, patrimoniul intimatei se îmbogățește fără just temei cu suma de 269.401,95 RON, în detrimentul bugetului de stat.

A mai susținut că, ținând cont de eroarea cu privire la debitul principal, rezultă faptul că și suma aferentă ratei inflației este greșit calculată, astfel că este necesară îndreptarea erorii materiale și sub acest aspect.

În acest context, a afirmat că sunt incidente dispozițiile art. 443 C. proc. civ., fiind necesară lămurirea dispozitivului, în sensul menționării cărei perioade îi este aferentă suma la care a fost obligat.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 14.02.2023 intimata A. S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

La termenul din 22 iunie 2023, Înalta Curte analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține că decizia ce formează obiectul recursului nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având în vedere următoarele argumente:

Analiza excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1607A/03.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă într-un apel promovat împotriva unei încheieri de îndreptare eroare materială, dată în baza art. 442 C. proc. civ., cât și a unei sentințe date într-o cerere de completare hotărâre, în baza art. 444 C. proc. civ.

Procedura îndreptării, lămuririi și completării hotărârilor judecătorești este reglementată de C. proc. civ. la art. 442-447.

Potrivit art. 446 C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 442, art. 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 C. proc. civ. sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii.

Așa fiind, hotărârea pronunțată în cererea de îndreptare eroare materială urmează, sub aspectul căilor de atac, același regim juridic ca și cel al hotărârii a cărei îndreptare s-a solicitat.

În cauză, decizia atacată nu este supusă recursului, având în vedere faptul că în cadrul dosarului nr. x/2015, având ca obiect o cerere evaluabilă în bani, în cuantum de 754.325,46 RON, demararea procesului s-a făcut la 28.11.2013, iar hotărârea dată în primă instanță este supusă apelului, părțile neavând deschisă calea de atac a recursului, în raport cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2103, în forma în vigoare la data soluționării căii de atac a apelului - 16.02.2017 -, potrivit căruia "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (..,) și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv (...)".

Astfel, decizia civilă nr. 346A/16.02.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, dată în apel asupra fondului litigiului, era definitivă încă de la pronunțarea ei, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. întrucât a fost pronunțată la 16.02.2017, anterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale, respectiv 20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Așadar, întrucât obiectul recursului îl constituie o decizie pronunțată într-un apel exercitat împotriva unei hotărâri date într-o cerere de îndreptare eroare materială vizând sentința primei instanțe, în cadrul procedurii necontencioase, decizia civilă nr. 1607A/03.11.2022 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă este definitivă de la pronunțare, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (M.A.T.) împotriva deciziei civile nr. 1607A din 03 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI (M.A.T.) împotriva deciziei civile nr. 1607A din 03 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL FINANȚELOR și A. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 50/2025
A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și D. S.A.; a fost obligată pârâta D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 136.155,83 RON, cu titlu de pretenții, sumă actualizată cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale pen
ÎCCJ 2025-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198/2025
a cererii reconvenționale, iar la 16 noiembrie 2023, o a doua cerere modificatoare a cererii reconvenționale, prin care a arătat că s-a strecurat o eroare de calcul a debitului pretins pe calea cererii incidentale, sens în care solicită obl
ÎCCJ 2023-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2023
Ședința publică din data de 07 martie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, la 13 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contrad
ÎCCJ 2024-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2019-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4469/2019
Ședința publică din data de 03 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, se
Sursă