Decizia nr. 50/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2017, la data de 09.11.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. (în nume propriu și în calitate de continuator în drepturi și obligații al C. S.A. - radiată ca urmare a fuziunii prin absorbție) și D. S.A., solicitând: obligarea pârâtelor la plata sumei de 352.415,31 RON, compusă din (i) 338.711,9 RON, reprezentând suma de bani care a fost în mod fraudulos retrasă din contul bancar al reclamantei și (ii) 13.703,41 RON reprezentând dobânzi,| comisioane și cheltuieli aferente contractului de credit pentru capital de lucru nr. 13/RC/2015; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație aferente sumei de 338.711,9 RON de la 20.07.2015 până la plata ei efectivă; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Pârâta D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Totodată, a formulat cerere de chemare în garanție a numiților E., F. și G., în calitate de titulari ai conturilor în care s-a efectuat transferul sumelor de bani ce formează obiect al acțiunii reclamantei. Prin încheierea de ședință din data de 23.05.2018, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulate de pârâta D. S.A..

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1035/PI//2S.11.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și D. S.A..

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta A. S.A.. Prin decizia civilă nr. 475/A/05.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. și D. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1035/PI//28.11.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub dosar nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată în rejudecare Prin sentința civilă nr. 684 din data de 11.08.2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017: s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și D. S.A.; a fost obligată pârâta D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 136.155,83 RON, cu titlu de pretenții, sumă actualizată cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare raportat la suma de 136.155,83 RON, începând cu data de 20.07.2015 și până la data plății efective; a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 202.556,07 RON, cu titlu de pretenții, sumă actualizată cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare raportat la suma de 202.556,07 RON, începând cu data de 20.07.2015 și până la data plății efective; a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 13.703,41 RON, cu titlu de pretenții, sumă actualizată cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare raportat la suma de 13.703,41 RON, începând cu data de fiecărei plăți efectuate de reclamantă și până la data plății efective; a fost obligată pârâta D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 37.092,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 38.694,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva sentinței civile mai sus precizate au declarat apel atât pârâta D. S.A., cât și pârâta B. S.A.. Prin decizia civilă nr. 63l/A din 22 decembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloiala și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat de apelanta- pârâtă D. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. și cu intimata-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 684 din data de 11.08.2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017. | A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., și a înlăturat dispoziția de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță. A menținut în rest sentința apelată. Totodată, a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 684 din data de 11.08.2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017 de apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. și cu intimata-pârâtă D. S.A.. II. Recursurile formulate în cauză: a) Recursul principal formulat de recurenta-pârâtă B. S.A. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat și a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru considerentele ce urmează: Instanța de apel a procedat la fel ca tribunalul, reținând că întreaga responsabilitate pentru efectuarea operațiunilor contestate de către reclamantă ar trebui sa cadă în sarcina băncii, în timp ce un client utilizator al serviciului de internet banking nu trebuie să aibă nicio obligație în sensul de a lua măsurile minime pentru a efectua operațiuni bancare în condiții de siguranță. Astfel, instanța de apel a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile nici prevederile contractuale, conform cărora clientul utilizator al serviciului de internet banking este răspunzător pentru prejudiciile suferite ca urmare a nerespectării de către acesta a obligațiilor sale de protecție a elementelor de acces, nici prevederile legale în vigoare la data la care au avut loc operațiunile contestate, conform cărora răspunderea acestuia este integrală în cazul în care se dovedește că acesta a acționat cu neglijență. Instanța de apel ajunge la concluzia de mai sus, reținând în mod eronat că "pentru efectuarea tranzacțiilor frauduloase nu s-a utilizat nici token-ul și nici celelalte date de autentificare aflate la dispoziția contabilei, ci acestea au fost obținute în mod nelegitim, ca urmare a vulnerabilității sistemului de plăți instrumentat de emitentul C. S.A." De asemenea, instanța de apel a reținut în mod eronat că tranzacțiile frauduloase "nu au fost efectuate prin utilizarea fizică a acestui instrument de plată, ci prin sustragerea codurilor de acces generate de sistemul de plăți." Or, aceste rețineri sunt eronate și denotă faptul că instanța nu a analizat corespunzător probele existente la dosar, și mai mult, ignoră sau, mai grav, nu cunoaște modul în care funcționează și sunt utilizate serviciile de internet banking și dispozitivele implicate, fapt ce conduce la aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta a susținut că sunt relevante în acest sens constatările experților, consemnate în rapoartele de expertiză tehnică judiciară efectuate în cauză, respectiv cele ale expertului judiciar H., relevante fiind și informațiile consemnate în raportul de specialitate întocmit de către domnul dr. ing. I.. Având în vedere consemnările experților, se poate constata fără echivoc că reținerea instanței de apel, conform căreia codurile de acces prin intermediul cărora au fost autorizate operațiunile contestate au fost "generate de sistemul de plăți", și nu prin utilizarea tokenului care era în posesia clientului, este eronată, la fel cum este și reținerea că operațiunile contestate nu "au fost efectuate prin utilizarea fizică a acestui instrument de plată". Mai mult, nu poate fi acceptată nici reținerea conform căreia intimata-reclamantă nu s-ar afla în culpă, deoarece nici reglementările contractuale și nici prevederile legale nu i-ar fi impus acesteia să adopte "măsuri de securitate deosebite în privința sistemului de operare și a browserului utilizate pentru autentificarea pe platforma de plăți, ci numai în privința instrumentului de plată, reprezentat de tokenul J.". Într-adevăr, atacatorii care au efectuat operațiunile frauduloase nu au intrat în posesia fizică a dispozitivului electronic J., însă obligația "de protecție a elementelor de acces", care îi revine clientului utilizator al serviciului de internet banking, obligație care este prevăzută și de art. 16.1. din contractul pentru prestarea serviciului "VB Direct", încheiat între C. S.A. și A. S.A., presupune nu numai protecția fizică a dispozitivului token utilizat pentru autorizarea operațiunilor, ci și utilizare acestuia pe un calculator sigur, pe care să fie instalate programe care să permită efectuarea operațiunilor în mediul virtual în condiții de siguranță, și să nu fie vulnerabil atacurilor unor persoane rău-voitoare. Or, din raportul de specialitate efectuat în dosar reiese că sistemul de operare utilizat de către intimata-reclamantă la data efectuării operațiunilor contestate era "ținta ideală pentru un malware". Pe lângă aceasta, din cauza faptului că intimata-reclamantă nu a conservat stația de pe care s-au realizat operațiunile frauduloase (cu intenție sau din neglijență), nu există certitudinea că pe calculatorul utilizat pentru efectuarea de operațiuni bancare era instalat un program antivirus. În aceste condiții, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că nu există nicio îndoială cu privire la faptul că intimata-reclamantă a dat dovadă de neglijență și nu și-a respectat obligațiile privind protejarea elementelor de acces, neluând măsurile minime necesare pentru a efectua operațiuni bancare în mediul virtual în condiții de siguranță. În aceste context, se poate constata că sunt aplicabile prevederile art. 24 si art. 25 (cap. II - Secțiunea a 4-a) din Regulamentului BNR nr. 6/2006, că intimata-reclamantă a acționat cu neglijență și nu și-a respectat obligațiile legale și contractuale, astfel că răspunderea pentru acoperirea pierderilor îi revine în întregime. Din dovezile depuse la dosar reiese clar că sistemul de internet banking folosit de C. respecta criteriile legale stabilite pe teritoriul țării, astfel cum s-a reținut și în rapoartele de expertiză efectuate. Banca deținea la data efectuării operațiunilor contestate avizul aflat în termenul de valabilitate, eliberat de către Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor pentru funcționarea serviciului de internet banking, astfel că au fost îndeplinite toate condițiile necesare pentru ca un astfel de sistem să funcționeze în condiții de securitate. Aplicația de internet banking funcționa conform obligațiilor asumate și nu au existat disfuncționalități la nivelul acesteia. Astfel, în cazul în care și calculatorul clientului ar fi funcționat conform indicațiilor de securitate date de bancă, iar operațiunea frauduloasă nu ar fi fost autorizată, recurenta a aprecia că frauda nu s-ar fi produs. În consecință, operațiunea frauduloasă nu are nici cea mai mică legătură cu o acțiune sau inacțiune a băncii, și nici cu vreo disfuncționalitate a echipamentului sau a sistemelor puse la dispoziție de bancă. În cazul în care clientul nu adoptă minimele măsuri de siguranță pentru operațiunile efectuate în mediul virtual, recurenta a apreciat că acesta dă dovadă de neglijență și ar trebui antrenată răspunderea clientului în totalitate. Nu poate fi acceptată interpretarea că un client nu trebuie să își ia nicio măsură de precauție, în vederea protejării fondurilor sale, banca fiind cea care ar avea toate obligațiile. În fapt, este vorba de o aplicație de internet banking, care pentru a fi utilizată, trebuie instalată pe calculatorul/telefonul mobil al clientului, după caz, dispozitiv care este total în afara controlului băncii. Dacă sistemul băncii este auditat, verificat, fiind supus unor controale riguroase din partea autorităților de supraveghere, calculatorul/telefonul clientului poate suferi anumite vulnerabilități, pe care banca se află în imposibilitatea de a le controla, fiind strict sub controlul clientului și în afara controlului băncii. Banca nu poate accesa spațiile fizice de la sediile clienților, pentru a verifica modul în care aceștia utilizează mijloacele pe care rulează aplicațiile puse la dispoziție de bancă. Odată instalate conform indicațiilor băncii, clienții au obligația de a asigura "paza" și utilizarea corespunzătoare. Este de notorietate că au loc fraude în mediul online și este de notorietate că oricine folosește mijloace de plată online trebuie sa ia măsuri adecvate. b) Recursul provocat formulat de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A. Recurenta-reclamantă a precizat că, în speță, coparticiparea procesuală este incidentă, între recurenta-pârâtă și intimata D., precum și că, deși nu a formulat recurs pe cale principală, odată cu declararea căii de atac de către B., dispozițiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 473 din același cod, deschid posibilitatea ca, pe calea acestui recurs, să critice partea din decizia instanței de apel care privește admiterea apelului celeilalte intimate, respectiv D.. Prin cererea de recurs, reclamanta A. S.A. a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând încălcarea de către instanța de apel a normelor legale privind răspunderea apelantei D. S.A. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că, în speță, considerentul instanței de apei, potrivit căruia D. putea elibera sumele doar după constatarea oficială a fraudei, dincolo de neindicarea vreunui temei legal în susținere, are un caracter formalist, excesiv și nejustificat. În condițiile în care D. cunoștea existența fraudei, nu există nicio explicație sau justificare care să-i permită reținerea sumelor până la confirmarea acesteia de către o autoritate terță. Normele de drept greșit interpretate sunt cele prevăzute la art. 9, art. 21, art. 22 alin. (4) lit. b) și art. 36 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 6/2006. Deși acestea reglementează obligațiile emitentului instrumentului de plată, recurenta-reclamantă a susținut că a arătat, cu fiecare ocazie, că normele legale instituie un standard de conduită uniform al participanților la sistemele de plăți, aceștia trebuind să acționeze cu aceeași diligență indiferent de calitatea în care acționează, respectiv în calitate de bancă ce primește o sesizare de fraudă de la client sau de la o terță bancă. O interpretare contrară ar fi absurdă și în contradicție cu finalitatea avută în vedere de legiuitor, aceea de a permite depistarea și blocarea imediată a transferurilor frauduloase. Prin urmare, a susținut recurenta-reclamantă, momentul la care D. a devenit obligată să îi restituie sumele în discuție este tocmai cel în care a primit notificarea de fraudă de la banca plătitorului. Acesta este momentul relevant pentru calculul dobânzilor legale penalizatoare la care a fost obligată de către instanța de fond, precum și momentul de referință pentru actualizarea sumei cu rata inflației Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond, în mod corect, a reținut că obligația băncii de a da curs normelor legate de sesizarea de frauda o îndreptățea pe aceasta nu doar (i) să blocheze suma, (ii) să refuze efectuarea transferurilor deja inițiate de titularul contului, (iii) să transfere suma blocată într-un alt cont bancar cu destinație specială la care propriul client nu are acces, operațiuni deja executate de pârâtă, ci și o chestiune esențială în materia transferurilor frauduloase, respectiv să îi restituie suma de bani. Pentru a realiza restituirea, pârâta nu avea nevoie nici de acordul propriului client și nici de o hotărâre judecătorească care să o oblige la restituire, așa cum nici acțiunile de restricționare a accesului la suma de bani nu au avut nevoie, la bază, de acordul propriului client sau o hotărâre judecătorească. Așa fiind, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului provocat, cu consecința casării parțiale a hotărârii apelate în ceea ce privește admiterea apelului D.. c) Recursul incident formulat de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A. Recurenta-reclamantă a precizat că, deși nu a formulat recurs pe cale principală, odată cu declararea căii de atac de către B., dispozițiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 473 din același cod, deschid posibilitatea ca, pe calea recursului incident, să critice partea din decizia instanței de apel care nu îi este favorabilă. Totodată, a subliniat că recursul incident are caracter subsidiar față de recursul provocat, argumentele acestuia devenind relevante doar în ipoteza respingerii recursului provocat. Prin cererea de recurs, reclamanta A. S.A. a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând caracterul contradictoriu al motivării și încălcarea de către instanța de apel a normelor legale privind răspunderea recurentei. Astfel, a arătat recurenta-reclamantă, contradicțiile interne ale motivării reies din considerentul conținut în decizia recurată, potrivit căruia: "Referitor la susținerea apelantei B. S.A., în sensul că nu se justifică obligarea sa la suportarea integrală a acestui prejudiciu, de vreme ce reclamanta a fost privată și de suma de 136.155,83 RON, blocată în tot acest timp de către D., Curtea arată că, în calitate de bancă emitentă a instrumentului de plată utilizat fraudulos, întreaga răspundere pentru sumele de care reclamanta a fost lipsită fără drept revine antecesoarei sale C. S.A. (potrivit prevederilor legale arătat supra), obligația de reparare a prejudiciului regăsindu-se la acest moment în patrimoniul său, ca urmare a fuziunii prin absorbție." Ar urma astfel, a susținut recurenta-reclamantă, că, în mod necesar, înlăturarea culpei D. nu are niciun efect asupra culpei recurentei principale, B. urmând să răspundă integral față de reclamantă. În mod automat, considerentele sus-citate ar fi impus obligarea apelantei-pârâte B. la plata cheltuielilor de judecată de la plata cărora instanța de judecată a exonerat D., în cuantum de 37.095,55 RON. Pentru aceleași motive, înlăturarea răspunderii D. nu exonerează B. de răspunderea pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea acesteia din urmă în restituirea sumelor, cu consecința reținerii culpei acesteia din urmă și în ceea ce privește actualizarea cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare, raportat la suma de 136.155,83 RON, începând cu data de 20.07.2015 și până la data plății efective. 2. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare față de recursul pârâtei B. S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului pârâtei, prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat. Recurenta-pârâtă B. S.A. a depus, printr-un înscris unic, răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante A. S.A. și întâmpinare față de recursul incident formulat de aceasta, solicitând respingerea apărărilor intimatei-reclamante, admiterea recursului propriu, astfel cum a fost formulat, și respingerea recursului incident, ca neîntemeiat. Intimata-pârâtă D. S.A. a depus întâmpinare față de recursurile formulate de reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității recursului incident și respingerea recursului provocat și a recursului incident. Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimata-pârâtă D. S.A. și de recurenta-pârâtă B., prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității și a apărărilor invocate de D. S.A., ca vădit neîntemeiate, precum și respingerea apărărilor formulate de B.. Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 05.11.2024, s-a dispus comunicarea acestuia părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare, nicio parte neformulând punct de vedere la raport. Prin rezoluția din 10.12.2024, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru la 14 ianuarie 2025. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, reținută prin raport, urmează a anula recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. și a constata ca rămase fără efecte recursul incident și recursul provocat declarate de recurenta-reclamantă A. S.A., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză și situația de fapt, astfel cum a fost reținută, acestea nefiind critici de nelegalitate, aduse deciziei pe care a supus-o controlului judiciar. Se observă că recurenta a relatat mecanismele privind operațiunile de internet banking și a dezvoltat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținute în cauză. Întreaga construcție a recursului vizează, în realitate, restabilirea situației de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la stabilirea situație de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză. Și atunci când recurenta susține că instanța de apel a reținut în mod eronat anumite aspecte în motivarea deciziei recurate, nereținând criticile formulate de acesta, în realitate, impută instanței tot greșita stabilire a situației de fapt, aducând în discuție chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive. De asemenea, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuție recurenta, este o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, ca instanțe devolutive. În condițiile în care, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă face imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs. Din dezvoltarea criticilor formulate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond, care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate, deoarece recurentul tinde la a obține o rejudecare a fondului cauzei, prin stabilirea unei situații de fapt distincte de cea reținută de instanța de apel. Or, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra probatoriului administrat, în timp ce instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor și la analizarea criticilor de netemeinicie a deciziei instanței de apel. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/A din 22 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi Având în vedere soluția de anulare a recursului principal, în temeiul dispozițiilor art. 472 alin. (2) și art. 473 teza finală C. proc. civ., aplicabile și în recurs conform art. 491 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va constata, ca rămase fără efect, atât recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., cât și recursul provocat declarat de aceeași recurentă-reclamantă împotriva aceleiași decizii. Soluția de constatare a lipsei de efect a recursului incident conduce la respingerea cererii recurentei-reclamantă A. S.A de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă părții care a câștigat procesului, situație neregăsită în speță, întrucât, deși recursul principal a fost anulat, totuși cheltuielile de judecată solicitate de A. S.A se referă la taxa judiciară de timbru în sumă de 1.914,06 RON, care a fost achitată pentru depunerea recursului incident și la taxa judiciară de timbru în sumă de 1.914,06 RON, care a fost achitată pentru depunerea recursului provocat. Or, odată constatată lipsa de efect a recursului incident și a celui provocat, titularul acestor căi de atac nu se află în poziția părții care a câștigat procesul, pentru a beneficia de restituirea de către cealaltă parte a contravalorii taxei. Totodată, alegând să nu declare recurs principal, ci recurs incident și recurs provocat, reclamanta A. S.A. și-a asumat consecințele produse asupra căii de atac incidente de nesoluționarea pe fond a recursului principal, iar o consecință previzibilă este și aceea a lipsirii sale de beneficiul recuperării contravalorii taxei judiciare de timbru.