ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1612/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Timiș la data de 09.08.2021 și înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., a chemat în judecată pârâtul C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea actului denumit unilateral de către pârât contract de împrumut nr. x/29.05.2019 și, ca o consecință a admiterii capătului principal de cerere, obligarea pârâtului să restituie suma de 280.000 RON, achitată ca urmare a punerii în executare a contractului de împrumut nr. x/29.05.2019, contract a cărui nulitate solicită a fi constatată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 177/2022/04 aprilie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiș a respins excepția netimbrării și excepția inadmisibilității. A respins excepția tardivității și excepția lipsei de obiect. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C., având ca obiect constatare nulitate act.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel la data de 18.04.2022, apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 682/A din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. împotriva sentinței civile nr. 177/2022/04 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recurenta arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material privind condițiile esențiale de validitate și de formă ale contractului prevăzute de C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens se arată că instanța de apel a realizat o distincție între contractul de împrumut ca negotium, respectiv operațiune juridică și înscrisul întocmit pentru probarea unei operațiuni juridice, distincție care este aplicată necorespunzător realității faptice a cauzei deoarece a apreciat că acțiunea în constatarea nulității absolute nu poate privi decât operațiunea juridică, respectiv actul în sensul de negotium iuris, potrivit dispozițiilor art. 1246 și următoarele din C. civ.

Or, aceste prevederi legale au fost aplicate eronat de către instanța de apel, care a constatat faptul că recurenta a solicitat, în fapt, anularea contractului de împrumut în sens de negotium iuris, și, totodată, faptul că înscrisul intitulat contract de împrumut nr. x din 25.05.2019 reprezintă, de fapt, o simpla declarație a împrumutătorului cu privire la operațiunea juridică și cuprinde un veritabil act juridic".

Cu toate că distincția între actul juridic în sens de negotium și actul juridic în sens de instrumentum nu poate fi negată, problema care se pune este tocmai lipsa de identitate între împrumutul care a existat în realitate între părțile contractului real, respectiv S.C. A. S.R.L. în calitate de împrumutat și administratorul societății, respectiv doamna B., în calitate de împrumutător, și actul întocmit în mod unilateral de către intimat și care face obiectul prezentei spețe, act fată de care nu a existat niciodată o operațiune juridică în sens de negotium iuris, întrucât nu a existat niciodată un acord de voințe al ambelor părți în sensul efectuării unui împrumut.

Pe de altă parte, instanța de judecată a admis faptul că înscrisul intitulat contract de împrumut nr. x din 25.05.2019 reprezintă, de fapt, o simplă declarație a împrumutătorului cu privire la operațiunea juridică.

Or, dacă acest act reprezintă o simplă declarație din partea unei singure părți a unui presupus contract, este cert faptul că acest înscris nu poate constitui un act juridic în sens de instrumentum, care să probeze existența unui contract, care presupune un acord de voință între cel puțin două părți.

Având în vedere faptul că legea nu prevede condiții de formă speciale pentru contractul de împrumut de consumație, acesta din urmă trebuie încheiat conform regulilor de drept comun în materia contractelor, prin urmare în formă scrisă ad probationem.

Printr-o altă critică se arată că instanța de apel a realizat o aplicare eronată a dispozițiilor art. 309 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că acest articol reglementează posibilitatea dovedirii cu martori a actului juridic civil pentru care legea cere forma scrisă, în situația în care este întrunită cel puțin una dintre condițiile enunțate de textul legal.

Prin urmare, aceste situații nu constituie veritabile excepții de la condițiile formale prevăzute de lege pentru actele civile, ci constituie excepții de la inadmisibilitatea probei cu martori, prin care s-ar putea dovedi existența actului juridic, dacă acestea sunt întrunite.

Or, în condițiile în care în cauză nu a fost administrată proba cu martori, iar dispozițiile C. civ. prevăd obligativitatea formei scrise pentru acest contract, care depășește cu mult suma de 250 de RON, aceste excepții nu sunt aplicabile în speță.

Mai mult, chiar dacă s-ar admite că aceste excepții își găsesc aplicabilitatea în speță, condițiile de invocare a acestora nu sunt îndeplinite.

Cu privire la imposibilitatea morală de a întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că aceasta ar fi justificată de faptul că reprezentanta reclamantei și împrumutătorul s-au aflat într-o relație asimilată căsătoriei timp de 9 ani.

Acest aspect reținut de instanță nu este conform realității, având în vedere faptul că, pe de-o parte, reprezentanta recurentei și intimatul erau divorțați la momentul întocmirii actului juridic intitulat Contract de împrumut nr. x/29.05.2019, și, pe de altă parte, excepția care vizează imposibilitatea materială sau morală de a întocmi un înscris are cu totul altă aplicabilitate.

Cu privire la calitatea de profesionist a recurentei reținută în cauză se arată că eronat a apreciat instanța de apel că această excepție este aplicabilă, având în vedere faptul că art. 309 alin. (2) C. proc. civ. exclude posibilitatea aplicării acestei excepții în situația în care legea cere forma scrisă pentru dovedirea unui act juridic, cum este și cazul în speță.

De altfel, și această excepție vizează exclusiv admisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea actului juridic, care nu este aplicabilă în cauză.

Referitor la pretinsa mărturisire a recurentei cu privire la existența împrumutului, reiterează aspectele invocate în cadrul cererii de apel cu privire la ordinul de plată nr. x din 30 mai 2019.

Recurenta arată că instanța de apel se află în eroare și cu privire la natura juridică de început de dovadă scrisă a actului juridic intitulat Contract de împrumut nr. x/29.05.2019, din moment ce s-a făcut dovada existentei contractului real care a stat la baza tranzacției la care face referire instanța de apel, fiind vorba despre Contractul de împrumut asociat nr. x/29.05.2019, care de altfel nu este nici măcar menționat de către instanța de apel în cuprinsul hotărârii.

Astfel, contrar celor reținute către instanța de apel cu încălcarea normelor juridice în materie, în ceea ce privește actul ce face obiectul cauzei, nu poate fi vorba despre un consimțământ valabil exprimat, cu atât mai mult cu cât recurenta nu și-a asumat nicio obligație în cadrul acestui contract.

În mod specific, în materia contractului de împrumut, potrivit dispozițiilor art. 2.158 alin. (1) C. civ. împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o suma de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură si calitate.

În condițiile în care din cuprinsul "contractului" lipsesc cu desăvârșire atât obligația asumată de către debitor, cât și semnătura acestuia, soluția legală este constatarea nulității absolute a acestuia, aspect omis de către instanța de apel în urma interpretării defectuoase a normelor de drept material prevăzute de C. civ. în materia actelor juridice.

Intimatul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 22 iunie 2023, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate, excepția nulității recursului, reținând următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Deși a invocat acest motiv de nelegalitate susținerile recurentei nu relevă greșita aplicare a normelor de drept procedural sau material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept.

Astfel, susținerile recurentei în sensul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile de drept material privind condițiile esențiale de validitate și de formă ale contractului prevăzute de C. civ., reprezintă modul propriu de interpretare a acestor dispoziții de către recurentă, pe care însă instanța de apel nu l-a reținut în contextul aprecierii probelor aflate la dosar.

De asemenea, critica prin care se arată că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 309 alin. (4) C. proc. civ., nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci modul de interpretare a probatoriului, aspect care ține de netemeinicia hotărârii.

Aceleași concluzii se rețin și cu privire la criticile ce se referă la consimțământ ca o condiție de valabilitate a contractului, având în vedere că, deși sunt invocate elemente de formare a consimțământului, în realitate susținerile trimit la probatoriu și la situația de fapt.

Înalta Curte reține că, prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde în realitate, fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, având în vedere specificul acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum a arătat și intimatul în susținerea excepției nulității recursului.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauză din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Așadar, criticile nu sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece vizează netemeinicia deciziei atacate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 682/A din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

Totodată, reținând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 682/A din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2023.