ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1578/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18 noiembrie 2020, cu nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A., a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 667.409,58 RON reprezentând bonusul stabilit la punctul b3 din contractul de mandat nr. x din 14 iunie 2020, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, începând cu data de 11 iunie 2019 și până la plata integrală a creanței, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și art. 1350 C. civ.

La data de 07.04.2021, reclamantul a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se ia act de faptul că înțelege să se judece doar în contradictoriu cu pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei nete de 759.018,33 RON din care 667.409,58 RON, reprezintă bonusul stabilit la punctul b3 din contractul de mandat nr. x/14.06.2016 și suma de 91.608,75 RON reprezintă dobânda calculată conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011 până la data introducerii acțiunii și care curge în continuare până la data plății integrale a creanței, cu cheltuieli de judecată.

La data de 31.05.2021, pârâta B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei C. S.A. prin care, în temeiul art. 74 alin. (2) coroborat cu art. 64 și 65 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a solicitat admiterea în principiu a cererii pentru ca în situația în care B. S.A. va fi obligată la plata sumei de 667.409,58 RON, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată, aceasta să fie obligată la rândul său la plata acelorași sume față de B. S.A., în calitate de chemat în garanție.

Prin sentința nr. 291 din 29.10.2021, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă: a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu C. S.A. și a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.A. în contradictoriu cu C. S.A., ca netimbrată și a obligat pârâta B. S.A. la plata către C. S.A. a sumei de 1.011,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli deplasare avocat; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B. S.A., ca neîntemeiată; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., și a obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 667.409,58 RON, la plata dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 667.409,58 RON, calculată de la data de 25.11.2020 și până la plata efectivă a debitului principal, precum și la plata sumei de 10.279,10 RON reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de taxă judiciară de timbru, prin raportare la pretențiile admise; a respins cererea reclamantului A. de obligare a pârâtei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocațial; a respins cererea pârâtei B. S.A. de obligare a reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul A. la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 6.783 RON reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare avocat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta B. S.A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii pronunțate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 285 din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul, a obligat apelanta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 9520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea privind cheltuielile de judecată formulată în apel de intimatul chemat în garanție ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală în apel.

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a formulat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimitere cauzei aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 488 raportat la art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel, în calea de atac exercitată de apelanta-pârâtă, i-a creat acesteia o situație mai grea prin recalificarea juridică a clauzei contractuale b.3 din contractul de mandat din bonus de performanță, așa cum a statuat definitiv instanța de fond și care se acordă în legătură cu executarea contractului, în bonus de participare, care se acordă fără legătură cu executarea contractului de către mandatar, fără ca părțile să fi contestat cele stabilite de către instanța de fond și fără ca, prin cererea de apel, să i se fi solicitat acest lucru.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a C. proc. civ., recurenta a arătat, că decizia este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși reține că acordarea bonusului de participare prevăzut de clauza b.3 din contractul de mandat nu este condiționată de vreo contraprestație expresă din partea mandatarului, când analizează refuzul apelantei-pârâte de executare a acestei obligații contractuale reține că acesta este nejustificat în condițiile în care este făcută dovada generală a executării mandatului și acest lucru rezultă din aprobările din AGEOA pentru anii 2016 -2019.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350 alin. (1) și (2) raportat la art. 1555 alin. (2) și art. 1556 alin. (1) C. civ., statuând în sensul că în cadrul răspunderii civile contractuale în cadrul contractelor sinalagmatice și cu titlu oneros sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale și se poate atrage răspunderea civilă a uneia dintre părțile contractante chiar în lipsa executării propriilor obligații contractuale și ca refuzul de executare nu este justificat, dacă acesta tine de modul în care partea ce se pretinde creditor al obligației de executat nu și-a executat ea însăși obligațiile contractele și chiar dacă refuzul de executare este în legătură directă cu neexecutarea de către reclamant a contractului.

Altfel, ar fi exclusă orice logică în a acorda bonusul de performanță în orice caz, și indiferent de conduita celui angajat în sensul voit de părți prin contract.

Instanța de apel prin decizia recurată, prin schimbarea naturii juridice a clauzei contractuale prevăzută de art. B, lit. b).3 din contractul de mandat a încălcat și aplicat greșit dispozițiile de drept substanțial statornicite în conținutul normelor prevăzute de art. 1350 alin. (1) și (2) raportat la art. 1555 alin. (2) și art. 1556 alin. (1) din C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1350 alin. (1) din C. civ., răspunderea contractuală poate fi atrasă numai cu asigurarea condiției prealabile a părții ce reclamă de a-și fi executat obligația corelativă celei reclamate ca neexecutată de pârât.

Contrar dispozițiilor evocate, instanța de apel a găsit că în cadrul contractelor sinalagmatice, nu există un raport de obligativitate între obligațiile și drepturile părților ce-și angajează voința juridică, că pot exista doar drepturi nu și obligații corelative.

Această apreciere a instanței de apel este una contrară dispozițiilor ce reglementează răspunderea civilă contractuală, și, cu atât mai mult, răspunderii civile contractuale în cadrul contractului sinalagmatic, unde părțile contractante sunt deopotrivă creditori și debitori în cadrul raportului juridic.

Dispozițiile art. 1555 alin. (2) din C. civ., pe care s-a fundamentat apelul recurentei-pârâte au fost aplicate greșit, prin raportare la natura juridică a contractului de mandat, natură confirmată și de instanța de apel.

În cadrul raportului juridic dintre părțile în conflict exigibilitatea unei obligații contractuale ce se referă la premierea reclamantului din cauză este posibilă numai în măsura în care acesta și-a îndeplinit mandatul, a realizat scopul pentru care a fost încheiat contractul de mandat, a schimbat situația economică a societății de la data semnării contractului de mandat, și această schimbare califică reclamantul și la alt tip de remunerație, și anume cele de la bonificațiile de performanță prevăzute de contract. Or, interpretând greșit conținutul contractului, dar și voința contractuală a părților instanța de apel a aplicat greșit aceste dispoziții legale socotind că premierea unei activități se poate face și fără executarea acesteia și prin urmare și fără executarea contractului de parte ce reclamă necesitatea plății bonusului de performanță.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil este necesar a sublinia că prin note de ședință recurenta a invocat excepția de ordine publică privind nulitatea absolută a clauzei contractuale ce vizează bonusul de participare, clauza B -b3 din contractul de mandat nr. x din 14 iunie 2016, susținând că obiectul clauzei nu este determinat și licit - sancționată cu nulitatea absolută conform dispozițiilor art. 1225 alin. (2) C. civ.

A arătat că obiectul clauzei vizează operațiuni juridice între terți care nu intră în obiectul de activitate al societății și nici în atribuțiile mandatarului - managerului - al directorului general.

Totodată a susținut că nu există niciun raport juridic pe care l-ar putea naște operațiunea de vânzare de acțiuni deținute de terți la societate cu obiectul mandatului primit de directorul general - în speță intimatul-reclamant. Prin operațiunea de "primire a unui bonus de participare" se scot bani din societate în mod ilegal fără a exista o operațiune legală comercială la care societatea să fie parte și din care să rezulte o obligație contractuală. Această operațiune are caracter ilegal, atât sub aspect civil, cât și penal.

S-a învederat că obiectul obligației beneficiarului "bonusului de participare" nu există și este ilicit - sub sancțiunea nulității absolute prevăzută de dispozițiile art. 1226 alin. (2) C. civ.. Conform clauzei intitulată "bonus de participare", convenția nu definește obiectul prestației directorului general care să determine obligația corelativă a societății de plată a acestui bonus. Legiuitorul a prevăzut în mod imperativ ca obiectul obligației să fie determinat sau cel puțin determinabil, dar și licit.

S-a mai susținut că, cauza clauzei este ilicită - sub sancțiunea nulității absolute, prevăzută de dispozițiile art. 1238 alin. (2) C. civ. și art. 1237 C. civ., clauza fiind încheiată prin frauda la lege.

Una dintre cele mai frecvente metode de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale constă în "evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive", fapta fiind incriminată penal prin intermediul dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În prima parte a articolului menționat legiuitorul face referire la cheltuieli, sintagma având o semnificație sinonimă cu noțiunile de cumpărări sau achiziții. În a doua parte a aceluiași articol legiuitorul face referire la alte operațiuni, sintagmă prin care s-a urmărit desemnarea exhaustivă a oricărui alt timp de tranzație sau procedeu cu specific economic prin simularea cărora s-ar putea realiza o sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale definește operațiunea fictivă ca fiind "disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există".

Astfel, operațiunile fictive sau nereale sunt simple consemnări sau mențiuni scriptice realizate în cuprinsul unor evidențe financiar-contabile și fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacții care nu au corespondent în realitatea faptică. În esență, pentru ca o operațiune să poată fi calificată ca fictivă sau nereală este necesar să se constate o discrepanță sau o inexactitate cu caracter esențial între situația reală și modul în care aceasta a fost consemnată în documentul financiar-contabil corespunzător.

În acest context, demersul investigativ de stabilire a caracterului real ori fictiv al unei operațiuni economice trebuie să se raporteze, cu prioritate, la analizarea aspectelor de fond ale tranzacției în detrimentul condițiilor formale.

Astfel, dezideratul definirii fictivității și al depistării acesteia nu poate fi realizat decât prin analiza celor patru elemente esențiale care caracterizează orice operațiune economică, respectiv furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacționate și prețul sau contraprestația.

În acest sens, pentru ca o operațiune economică să aibă caracter real, este necesar ca toate cele patru elemente să fie reale în mod simultan. De asemenea, caracterul fictiv al oricăruia dintre cele patru elemente esențiale este de natură a compromite caracterul real al întregii operațiuni, întrucât situația faptică nu va mai corespunde cu modul în care aceasta este consemnată în evidențele financiar-contabile și fiscale.

Înalta Curte, reține că, în această etapă, excepția procesuală reprezintă un mijloc de apărare pus la dispoziția intimatului, iar nu la dispoziția recurentei.

Ca atare, susținerea privind constatarea nulității absolute a clauzei contractuale invocată prin note de ședință, pe calea unei excepții procesuale nu poate fi calificată decât ca o suplimentare a motivelor din recursul inițial formulat de recurenta-pârâtă.

În ceea ce privește motivul de recurs de ordine publică, prin care se invocă nulitatea absolută a clauzei contractuale de "bonus de participare" - Clauza B- b3 din contractul de mandat nr. x din 14 iunie 2016, motivat de faptul că obiectul clauzei nu este determinat și licit (art. 1225 alin. (2) C. civ.); obiectul obligației beneficiarului "bonusului de participare" nu există și este ilicit (1226 alin. (2) C. civ.); cauza clauzei este ilicită (art. 1238 alin. (2) C. civ. și art. 1237 C. civ.) și încheiată prin frauda la lege, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică.

Din interpretarea textului legal mai sus redat, rezultă că, în etapa procesuală a recursului, motivele de casare de ordine publică nu pot fi invocate decât de instanță din oficiu, iar nu și de părțile cauzei sau, mai precis decât atât, nu și de către recurentă.

Prin urmare, dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. se opun analizării unor motive de ordine publică aduse în dezbatere de părțile din proces, în speță de recurenta-pârâtă, câtă vreme instanța de recurs nu a identificat motive de această natură pe care să le invoce din oficiu.

Așadar, motivul de recurs de ordine publică, invocat de recurentă, abia în ședința publică din 21 iunie 2023, cu depășirea termenului de motivare a recursului nu se impune a fi examinat.

Primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", nu poate fi reținut.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte norme de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Criticile recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel în propria cale de atac i-a creat o situație mai grea prin recalificarea juridică a clauzei contractuale de la punctul b3 din contractul de mandat din bonus de performanță, așa cum a statuat definitiv instanța de fond (care se acordă în legătură cu executarea contractului), în bonus de participare (care se acordă fără legătură cu executarea contractului de către mandatar), fără ca părțile să fi contestat cele stabilite definitiv de către instanța de fond, nu sunt fondate.

Prin sentința nr. 291 din 29 octombrie 2021 Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, a statuat că "clauza de la punctul b.3 din acest contract consacră printre avantajele urmărite de mandatar la încheierea contractului, în schimbul obligațiilor pe care și le-a asumat, pe acela reprezentat de un bonus a cărui primire se situează sub incidența unei condiții suspensive: cazul în care oricare dintre acționari/asociați vinde, în parte sau în totalitate, acțiunile deținute în societate. Obiectul obligației asumate de mandantul-debitor prin clauza de la punctul b3 este unul determinabil - un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acțiuni- părțile convenind ca detalii privind valoarea, modul de calcul și modul de plată ale acestui bonus să fie ulterior stabilite de către părți într-un act adițional la contract.

Rezultă din conținutul clauzei de la punctul b3 că, deși bonusul este intitulat "de participare", acesta a fost stipulat independent de implicarea sau neimplicarea mandatarului-creditor în evenimentul viitor (și nesigur ca realizare) ce constituie condiția suspensivă. Bonusul a fost acordat de către mandantul-debitor (B.), sub condiție suspensivă, ex gratia, aspect compatibil cu principiul libertății contractuale. Contrar susținerilor pârâtei, faptul că mandatarul a fost îndreptățit la o remunerație fixă și la un bonus de performanță, strâns legate de activitatea mandatarului, nu are relevanță asupra îndreptățirii mandatarului și la primirea unui bonus convenit, în limitele legii, în virtutea libertății contractuale".

Instanța de apel a reținut că "apelanta este în eroare atunci când susține că judecătorul fondului a reținut că bonusul prevăzut de art. b3 din contractul părților ar fi unul de performanță. Astfel, pe lângă faptul că nu există o astfel de reținere din partea judecătorului sindic în cuprinsul sentinței apelate, Curtea mai observă că însăși denumirea acestui bonus este de participare, bonusul de performanță fiind prevăzut de art. b.2 din contractul părților, care însă nu a fost supus analizei instanței de judecată.

Astfel, judecătorul fondului nu a reținut că bonusul prevăzut de clauza de la punctul b3 din contractul părților, ar reprezenta unul de performanță. Instanța de apel în urma analizei stării de fapt și a probelor administrate a constatat la fel ca și instanța de fond că bonusul prevăzut în cuprinsul clauzei de la punctul b3 din contractul de mandat este unul de participare, distinct de bonusul de performanță stabilit de părți în cuprinsul clauzei de la punctul b2, care însă nu a fost supus analizei instanței de fond.

Înalta Curte reține că nu au fost încălcate prevederile art. 481 raportat la art. 9 și art. 22 din C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a procedat la recalificarea juridică a clauzei contractuale de la punctul b3 din contractul de mandat din bonus de performanță în bonus de participare așa cum a statuat instanța de fond.

Față de aceste considerente nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte constată că, în expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă reia trunchiat considerente ale deciziei recurate pe care le îmbina cu opinii personale, fără a avea în vedere că, în cuprinsul hotărârii atacate instanța de apel a statuat clar că "din cuprinsul clauzei contractuale de la punctul b.3, Curtea reține că bonusul de participare nu este condiționat de vreo contraprestație expresă din partea mandatarului, ceea ce prin raportare la interpretarea contratului în întregul său, conduce la ipoteza că acesta este condiționat doar de vinderea, în parte sau în tot a acțiunilor societății mandante".

Din analiza deciziei recurate, se desprinde concluzia că motivarea are un conținut clar și corect cu referire la actele din dosar, precum și la argumentele și apărările părților.

Conținutul considerentelor este lipsit de ambiguități ori contradicții și permite relevarea raționamentului care a condus la soluția pronunțată, atât în motivare cât și în dispozitiv.

Prin urmare, soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și nu se poate reține existența unei motivări contradictorii, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare nu poate fi reținută incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Criticile recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ. raportat la art. 1555 alin. (2) și art. 1556 C. civ., reținând că sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale și se poate atrage răspunderea civilă a recurentei-pârâte, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susținerea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanța de apel, la modul de conduită a intimatului-reclamant, la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de prim control judiciar.

În cauza de față, recurenta este nemulțumită de interpretarea dată de instanța de apel celor convenite de părți prin contractul de mandat, fără să reușească, însă, în prezentarea argumentelor sale, să demonstreze vreo încălcare sau aplicare greșită a unor norme de drept material.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile evocate reținând că bonusul de participare stabilit prin clauza de la punctul b3 din contract a reprezentat o formă particulară de remunerație a reclamantului-intimat, care a fost negociată și stabilită de comun acord de ambele părți, astfel încât prin semnarea contractului, fiecare clauză în parte a dobândit putere de lege între părți potrivit art. 1270 C. civ.

În ceea ce privește art. 1530 C. civ., în mod corect s-a reținut că nu s-a arătat în concret în ce mod a fost aplicat sau interpretat greșit de către instanța de fond.

Astfel, se reține că identificarea unui motiv de nelegalitate, precum cel în discuție, nu presupune, în mod suficient, citarea conținutului unor norme de drept, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raționament care să justifice cum, ori de ce, instanța a dat legii o interpretare greșită, a făcut o aplicare greșită a acesteia la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

În ceea ce privește exigibilitatea obligației de plată a bonusului instanța de apel corect a reținut că din modul de formulare a acestuia se poate deduce că putea deveni exigibil chiar în ziua următoare încheierii contractului, fiind condiționat doar de vânzarea unor acțiuni ale societății.

Cum nu s-a prevăzut condiționarea exigibilității acestui bonus de trecerea vreunui interval de timp de la încheierea contractului și nici de vreun criteriu de performanță, argumentul recurentei este nefondat.

Curtea de apel raportându-se la conținutul clauzelor contractului dintre părți a reținut în mod judicios că, criteriul performanței nu a fost prevăzut pentru acordarea bonusului de participare și că obligațiile stabilite în sarcina reclamantului mandatar au fost obligații de mijloace (lit. A) iar nu obligații de rezultat.

Părțile au prevăzut acordarea bonusului doar sub condiția suspensivă a vânzării de acțiuni, ex. gratia, potrivit principiului libertății contractuale.

În condițiile în care s-a făcut dovada vânzării unei părți din acțiunile societății așa cum prevede punctul b3 din contract, bonusul în cauză fiind stipulat în contract independent de vreo implicare a reclamantului în acest eveniment al vânzării de acțiuni în mod corect instanțele au interpretat și aplicat prevederile art. 1350 C. civ., reținând întrunirea condițiilor răspunderii civile contractuale.

Susținerile ce țin de lipsa dovezii executării mandatului de către intimatul-reclamant nu pot să atragă nicio analiză în calea de atac a recursului, întrucât sunt chestiuni de netemeinicie.

Înalta Curte notează, astfel cum a reținut și instanța de apel, neactivarea din partea reclamantului a clauzei contractuale de la litera b2, nu are relevanță asupra îndreptățirii mandatarului la primirea bonusului de participare cuvenit, cum pentru activarea acestui bonus nu prezintă relevanță susținerile recurentei că societatea, sub mandatul reclamantului și-a mărit pierderile și nu a realizat profit.

Modalitatea în care a fost soluționată cauza nu relevă o greșită aplicare a textelor de lege, iar criticile nu aduc în dezbatere o reală aplicare eronată a textului de lege, ci reflectă, mai degrabă, nemulțumirea autoarei căii de atac cu privire la menținerea hotărârii atacate, care a reiterat aceleași afirmații făcute și în fața instanțelor devolutive.

Analiza în detaliu a deciziei recurate relevă că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat cu privire la motivele pentru care aceasta și-a însușit considerentele reținute de prima instanță.

În considerarea celor ce preced, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

Referitor la cererea intimatului A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimatului A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-pârâte B. S.A. la plata sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 285 din 18 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.520 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 iunie 2023.