ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 267.886,408 RON reprezentând 80% din finanțarea garantată restantă acordată de A. S.A beneficiarului C.., finanțare garantată de către Fond în temeiul confirmării notificării de includere în plafonul de garantare de garantare nr. x din data de 18.03.2015, și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate asupra capitalului menționat, de la data de 14.04.2017 și până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 475/28.05.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 267.886,408 RON, reprezentând 80% din finanțarea garantată de pârâtă pentru C. S.R.L. precum și la plata dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, aferente acestei sume, calculate de la data de 17.04.2017 si până la data plății efective, și la plata către reclamantă a sumei de 8.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, luându-se act că onorariul de avocat s-a solicitat pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 475/28.05.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a declarat apel pârâta B., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 73A din 15 ianuarie 2021 a respins apelul declarat de apelanta B., împotriva sentinței civile nr. 475/28.05.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 73A din 15 ianuarie 2021 Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Detaliind motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu nesocotirea cerințelor legale de motivare.

Sub un prim aspect se critică faptul că instanța de apel reține fără să motiveze că art. 3.1.1. lit. a)3) nu poate fi considerat o convenție asupra probei criteriul privind insolvența, deși clauza este clară, în sensul că "analiza acestei condiții se face prin verificarea de către bancă a site-ului Buletinului insolvenței, făcută la momentul aprobării respectivului credit".

Mai reține instanța fără a motiva soluția, că nu rezultă intenția neechivocă a părților de a exclude posibilitatea dovedirii îndeplinirii criteriului cu alte mijloace de probă. Or, dacă părțile au înțeles să stipuleze în mod precis documentul probator și data acestuia, convenția asupra probei este evidentă.

De asemenea, lipsește motivarea instanței de apel prin care se reține îngreunarea probațiunii pentru consultarea online a site-ului BPI. În decizia instanței de apel se reține că nu pot fi primite convențiile prin care părțile nu ar admite pentru dovada faptelor în litigiu, anumite mijloace de probă care sunt admisibile potrivit legii, prin care s-ar urmări îngreunarea probațiunii.

În final, critica privind nemotivarea se referă la lipsa motivelor pentru care nu a fost reținută aplicarea art. 256 C. proc. civ., din moment ce instanța ar putea admite orice mijloc de probă, indiferent de înțelegerea expresă, legală și care vizează drepturi de la care părțile pot să dispună în mod liber.

În concret, nu se arată de ce respectarea convenției asupra probei, legal încheiate, ar aduce atingere rolului activ al judecătorului, deși instanța a fost investită cu examinarea faptelor prin raportare strictă la cerințele de probă prevăzute de art. 3.1.1 lit. a)3) din Convenție.

Or, câtă vreme instanța nu a pus în discuție valabilitatea convenției asupra probei era obligată să o aplice întocmai.

Procedând la motivarea deciziei în acest mod, instanța ajunge la concluzia greșită că pârâta este culpabilă.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14, art. 1170, art. 1267 și art. 1272 C. civ.

Recurenta-pârâtă face trimitere la caracterul sinalagmatic al obligațiilor prevăzute de Convenția-cadru, prin urmare arată că obligația de plată a pârâtei își are cauza juridică în obligația corelativă a reclamantei de a executa prestațiile la care s-a obligat.

Obligația reclamantei este una de rezultat, fiind obligată să probeze că a verificat eligibilitatea beneficiarului în condițiile stipulate la art. 3.1 și art. 3.2 și că a transmis către pârâtă toate documentele prevăzute la art. 9.2 lit. a)-j) din Convenție.

Pentru exonerarea de obligații, Banca ar trebui să demonstreze că s-a aflat într-o situație de forță majoră sau caz fortuit, în caz contrar, fapta fiindu-i imputabilă.

Recurenta-pârâtă face trimitere la prevederile art. 9.2 din Convenția nr. 156/2011 care prevede documentele care trebuie să însoțească cererea de plată. În mod greșit se arată că a reținut instanța de apel faptul că banca a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 9.2 lit. e), f) și h) din Convenție.

Trei dintre condițiile de plată nu au fost îndeplinite, deoarece la cererea de plată au fost atașate situațiile financiare aferente anului 2011 neconforme, consultare CIP și extras BPI emise la o altă dată decât cea convenită contractual, neputând fi îndeplinite condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 3.1.1 lit. a)1), lit. a) 3) și lit. d).

În concret, recurenta arată că situațiile financiare aferente anului 2011 nu respectă cerințele legale, iar consultarea CIP și extrasul BPI sunt emise la o altă dată decât cea convenită contractual.

De asemenea, eronat se reține faptul că criteriul de eligibilitate prevăzut de art. 3.1.1. lit. d) trebuie îndeplinit la data aprobării finanțării. Este îndeplinit acest criteriu de eligibilitate dacă la data acordării/majorării garanției, finanțatorul transmite o consultare CIP de la data aprobării finanțării, respectiv prelungirea/majorarea finanțării.

Raționamentul eronat al instanței de apel, încalcă dispozițiile art. 1270 C. civ., instanța substituind voința comună a părților cu propria opinie, într-un mod nepermis.

Obligația Fondului de plată a garanției ia naștere doar în urma parcurgerii procedurii prevăzute la art. 9.2 din Convenție, procedură în cadrul căreia societatea pârâtă era îndreptățită să analizeze dacă cererea de plată și documentele anexate îndeplinesc cerințele stabilite, având totodată posibilitatea de a invoca excepția de neexecutare.

Reclamanta este cea care trebuia să execute obligațiile principale prevăzute la art. 3.1.1. și art. 9.2 din Convenție, care sunt obligații esențiale potrivit contractului încheiat între părți.

În final, recurenta-pârâtă arată ca argument suplimentar faptul că în cazul plății unei garanții, cu încălcarea evidentă a prevederilor convenției cadru, există posibilitatea ca în urma unui control al Curții de Conturi, să fie reținute erori/abateri de la legalitate și regularitate.

Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în eventualitatea admiterii recursului.

În combaterea recursului, intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului și în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata-pârâtă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-B. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se constate că apărările intimatei sunt neîntemeiate.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă se constată că aceasta a încadrat criticile aduse deciziei Curții de Apel București, sub un prim aspect, în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., apreciind că aceasta este nelegală în raport de modalitatea în care a fost analizată cerința prevăzută la art. 3.1.1 lit. a) 3) din Convenție, potrivit căreia Banca avea obligația de a verifica criteriul insolvenței la momentul aprobării creditului, întrucât nu cuprinde motivele cu privire la această chestiune tranșată.

Critica recurentei-pârâte este nefondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauza de față, întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului pârâtei și de menținere a hotărârii instanței de fond.

Instanța de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a considerat că această clauză nu poate fi considerată o convenție a părților asupra probei. Instanța de apel a reținut că din cuprinsul acestei clauze contractuale nu rezultă intenția neechivocă a părților de a exclude posibilitatea dovedirii îndeplinirii criteriului de eligibilitate cu alte mijloace de probă decât extrasul BPI de la data aprobării finanțării.

Instanța de apel evidențiază că pentru acordarea garanției este esențială îndeplinirea efectivă a criteriului de eligibilitate, transmiterea extrasului BPI reprezentând doar o modalitate de dovedire a îndeplinirii criteriului.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă formulează critici față de neaplicarea dispozițiilor art. 256 C. proc. civ. criteriului de eligibilitate prevăzut de art. 3.1.1 lit. a) 3) din Convenția cadru.

Recurenta-pârâtă critică considerentele instanței de apel privind cerințele de probă prevăzute de art. 3.1.1. lit. a) 3) din Convenție, având în vedere că nu a fost reținută incidența dispozițiilor art. 256 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă susține că prin clauza de eligibilitate menționată, părțile au limitat posibilitatea dovedirii acestui criteriu la extrasul BPI de la data aprobării finanțării.

Prealabil, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 256 C. proc. civ., reglementează posibilitatea încheierii unor convenții asupra probelor în cadrul litigiului judiciar. Textul legal nu vizează documentele/actele prevăzute într-un contract ca fiind necesare în îndeplinirea unei obligații asumate prin acel act juridic.

Instanța de apel a argumentat această critică, cu referire la limitele dreptului de a încheia aceste convenții și la excepțiile de la regula libertății de a conveni asupra probelor. Instanța a arătat că art. 256 C. proc. civ. nu este aplicabil în raport de cele invocate, având în vedere convențiile asupra probelor ce pot fi administrate în procesul civil.

În acest sens, pentru îndeplinirea condiției de eligibilitate, instanța a raportat prevederile convenției-cadru la probele administrate, care atestă îndeplinirea cerinței respective.

Pentru aceste considerente, critica este nefondată.

Susținerile recurentei-pârâte privind lipsa rolului activ al instanței de apel în cercetarea procesului au fost argumentate față de neexaminarea faptelor prin raportare la cerințele de probă prevăzute de art. 3.1.1. lit. a)3) din convenție.

Critica nu poate fi reținută, instanța de apel argumentând că analizarea îndeplinirii cerinței de eligibilitate impuse de art. 3.1.1. lit. a)3) din convenția-cadru nu trebuia să se raporteze exclusiv la clauzele contractuale și la un extrs BPI de la data aprobării finanțării, ci putea lua în considerare orice înscrisuri atestând îndeplinirea sau nu a cerinței respective.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată de instanță, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, sau de o motivare contradictorie, cum susține recurenta.

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de apel a procedat la o examinare efectivă și reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 14, art. 1267, art. 1270 și art. 1272 C. civ., atunci când a analizat îndeplinirea condițiilor de plată prevăzute de art. 9.2 din Convenția nr. 156/2011.

Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că analiza criticilor de nelegalitate invocate din perspectiva regulilor de interpretare a contractului, statornicite în art. 1266 - 1268 C. civ., se realizează exclusiv din perspectiva verificării aplicării lor în raport de convenție, privită în sens de negotium.

În esență, recurenta-pârâtă susține că interpretarea instanței de apel este în dezacord cu voința reală a părților, întrucât nu pot fi considerate condițiile de eligibilitate îndeplinite de art. 3.1.1 lit. a)1), lit. a) 3) și lit. d) C. proc. civ.

Totodată, în ceea ce privește interpretarea nesistematică efectuată de instanța de apel, recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 3.1.1. și art. 9.2 din Convenție, intimata este cea care trebuie să-și execute obligațiile principale.

Prealabil, se impune a se arăta că art. 1266-1269 și art. 1272 din noul C. civ. stabilesc anumite reguli referitoare la interpretarea contractelor.

Interpretarea sistematică, reglementată în art. 1267 din noul C. civ., constă în faptul că, într-un contract, clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

Contractul încheiat de părți trebuie privit ca un tot unitar, clauzele chiar dacă sunt interpretate fiecare în parte, trebuie să exprime înțelesul întregului act, iar dacă sunt susceptibile de mai multe înțelesuri, ele se interpretează în sensul ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului, conform art. 1268 alin. (1) C. civ.

Interpretarea nu trebuie, însă, să conducă la o depășire a efectelor pe care părțile și le-au dorit, deoarece contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiți, conform art. 1268 alin. (4) C. civ.

În raport de aceste considerații teoretice și de criticile invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a aplicat în mod corect regulile instituite de art. 1266 și art. 1267 C. civ.

Astfel, cercetând ansamblul contractului și coroborând prevederile art. 9.2 din Convenție cu art. 3.1.1., instanța de apel, în mod corect a reținut că dreptul la plată nu ar fi fost condiționat de îndeplinirea efectivă a formei prevăzute de clauza de la art. 9.2 din Convenție, ci de verificarea îndeplinirii îndeplinesc condițiilor de eligibilitate.

Pornind de la scopul încheierii Convenției, respectiv garantarea de către Fond a obligațiilor de rambursare a finanțărilor acordate de bancă beneficiarilor INM care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 3.1.1. din Convenție, se constată că instanța de apel a respectat voința părților astfel cum a fost exprimată.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a valorificat prevederile contractuale pentru a aprecia că cererea de plată a garanției a fost respinsă în mod neîntemeiat.

In ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 3.1.1. din Convenție, dreptul la plată a fost analizat în considerarea documentației menționate la art. 9.2.

Astfel, în ceea ce privește criteriul stabilit de art. 3.1.1. lit. d) din Convenție, potrivit consultării CIP efectuate la 07.03.2012, beneficiarul nu se afla în interdicție bancară de a emite cecuri, acest motiv de refuz fiind neîntemeiat.

În ceea ce privește extrasul BPI, reclamanta a probat faptul că beneficiarul nu era subiect al procedurii de insolvență, la data aprobării finanțării, astfel încât motivul de refuz întemeiat pe dispozițiile art. 3.1.1. lit. a) 3) este neîntemeiat.

De asemenea, în ce privește neprezentarea corespunzătoare a situațiilor financiare ale beneficiarului finanțării, erorile invocate nu prezintă relevanță pentru verificarea îndeplinirii cerinței de eligibilitate, reclamanta neavând atribuții pentru verificarea regularității acestora.

În considerarea documentelor transmise pârâtei, din care rezultă îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către beneficiarul finanțării, la data aprobării finanțării, fără ca respectarea formei pervăzute de art. 9.2 din Convenție să reprezinte un aspect esențial al înțelegerii, criticile privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270 C. civ. vor fi apreciate ca nefondate.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 73 A din 15 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 73 A din 15 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2021.