ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2023

Ședința publică din data de 20 iunie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 05.10.2021 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 40.200 RON, reprezentând cuantumul a șase indemnizații fixe lunare, actualizată cu indicele de inflație și a cheltuielilor de judecată.

La 02.02.2022, reclamantul a formulat o cerere precizatoare, diminuându-și pretențiile la suma de 37.332 RON.

Prin sentința civilă nr. 273/04.03.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul A., respins prin decizia civilă nr. 332/05.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

După evocarea circumstanțelor și etapelor anterioare ale litigiului, autorul recursului a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material; în primul rând, a invocat încălcarea art. 1.170 C. civ., ignorându-se că intimata-pârâtă și-a încălcat obligația de bună-credință în executarea contractului de mandat, iar revocarea a intervenit nejustificat, lipsind o apreciere obiectivă asupra faptelor ce i se imputau.

În acest sens, a învederat că obligația de loialitate nu a fost încălcată, iar o simplă analiză a contractului de mandat și a deciziei de revocare ar fi relevat că revocarea nu are o justificare reală în pretinsa încălcare a obligației de loialitate.

Invocând pct. 18.5 din contractul de mandat, conform căruia, în cazul revocării fără just cauză a mandatarului, societatea s-a obligat să îi achite șase indemnizații lunare fixe, iar conform pct. 18.6, revocarea este justă dacă este bazată pe unul sau mai multe motive, recurentul a susținut că pârâta a invocat încălcarea legislației relevante, indicată la pct. 18.6.1 și fraudarea intereselor legitimate ale societății, la pct. 18.6.5.

Raportat la acestea, a arătat că încălcarea legislației relevante nu este incidentă, de vreme ce faptele presupus ilegale, imputate autorului demersului judiciar, au fost infirmate de ordonanța de clasare.

De asemenea, a subliniat că "fraudarea intereselor legitime" reprezintă o acuzație lipsită de temei, aceasta reprezentând săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia, ipoteză care nu este incidentă în cauză.

O altă normă de drept material pretins încălcată a fost art. 144

1

din Legea nr. 31/1990.

A apreciat recurentul că, dacă nu ar fi semnat cererea de concediu, salariatul se putea îndrepta împotriva societății intimate și solicita plata despăgubirilor și contravaloarea concediului neefectuat, astfel că decizia sa a fost una în interesul companiei. În același timp, a subliniat că semnarea cererii respective, la scurt timp după ce pierduse calitatea de director general care îi dădea competența pentru această aprobare, nu a determinat obținerea unui folos, nu a păgubit și nu avea cum să păgubească intimata.

O altă normă de drept material încălcată, în aprecierea recurentului, a fost art. 803 alin. (2) C. civ., prin care este reglementată obligația administratorului bunurilor altuia de a acționa cu onestitate și loialitate în vederea realizării optime a interesului beneficiarului administrării. Autorul căii de atac a citat conținutul acestor obligații, astfel cum rezultă din doctrină, conchizând că nu le-a încălcat.

Un al doilea motiv de casare a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că statuările instanței de apel excedează învestirii, dat fiind că prin cererea introductivă nu s-a solicitat instanțelor să verifice conformitatea deciziei de revocare cu regulamentul intern, iar intimata-pârâtă nu a arătat în concret dispozițiile încălcate din regulamentul intern, astfel încât decizia s-a fundamentat pe probe ce nu au fost administrate.

Prin întâmpinarea formulată la 10.02.2023, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost apreciate nefondate, întrucât recurentul-reclamant nu a contestat apărarea intimatei-pârâte, prin care aceasta s-a prevalat de dispoziții ale regulamentului intern.

În privința motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat înlăturarea criticilor, afirmând că revocarea nu a fost dispusă fără justă cauză și nu a fost intempestivă. A precizat că revocarea nu a fost dispusă pentru că se formulase plângerea penală împotriva reclamantului, ci pentru motivele cuprinse în plângere, care reflectau nerespectarea normelor legale și de conduită obligatorii pentru funcția deținută de autorul demersului judiciar. A arătat că ordonanța de clasare confirmă abaterea de la aceste norme, deci existența unei juste cauze, în sensul art. 18.6 din contractul de mandat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Sintetizând, pentru a facilita înțelegerea considerentelor prezentei decizii, starea de fapt reținută de instanțele devolutive și statuările în drept ale acestora, va reține că reclamantul, actualul recurent, a fost numit membru al Consiliului de Administrație al pârâtei, actuala intimată, în baza hotărârii adunării generale a acționarilor nr. 3/16.04.2018 și a contractului de mandat nr. x/16.04.2018 (în continuare, "contractul de mandat").

La 10.09.2019, același for a dispus revocarea sa din funcție, reținându-se motivele consemnate în plângerea penală formulată de intimată, iar în drept, art. 2 pct. 11, art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011, art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, art. 14 alin. (3) lit. b) din statutul companiei intimate, art. 21 lit. i), art. 18.6.1 și 18.6.5 din contractul de mandat nr. x/16.04.2018, coroborate cu art. 213, 219 și 2.009 C. civ.

La 04.03.2021, prin ordonanța dispusă în dosarul penal nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a clasat cauza având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

În acest context factual, reclamantul a sesizat instanța, solicitându-i să dea eficiență art. 18.5 din contractul de mandat, invocând premisa revocării sale fără justă cauză și intempestivă.

Respingând acțiunea, instanțele de fond au statuat că, dimpotrivă, nu sunt întrunite condițiile art. 18.5 din contractul de mandat, astfel că revocarea nu a fost "fără justă cauză", potrivit definiției inserate în art. 18.6; subsecvent, au respins obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de șase indemnizații nete lunare.

În prezenta cale extraordinară de atac, autorul recursului invocă, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea art. 1.170 C. civ., a art. 144

1

din Legea nr. 31/1990 și a art. 803 alin. (2) C. civ., solicitând instanței de recurs să constate caracterul injust al revocării, decurgând din aceea că premisele factuale ale încetării mandatului nu se verifică; susține că nu a încălcat obligația de loialitate și fidelitate, că nu este incidentă situația fraudării intereselor legitime ale societății intimate și că - prin conduita sa - a urmărit să prevină un prejudiciu cauzat societății.

În primul rând, instanța supremă reține că decizia recurată nu face o aplicare a art. 803 alin. (2) și (1).170 C. civ. și nici a art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, căreia să îi fie contrapuse argumentele expuse de autorul căii de atac. Altfel spus, deși invocă aceste dispoziții legale, recurentul-reclamant este nemulțumit în realitate de concluzia la care au ajuns cele două instanțe inferioare de fond, cu privire la caracterul justificat al revocării sale din funcție.

Raportat la motivarea căii de atac, Înalta Curte reamintește că, prin controlul exercitat în recurs, în acord cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verifică exclusiv aplicarea corectă a legii de către instanțele devolutive și nu realizează un control de fond, de temeinicie, a hotărârilor atacate.

Opus acestui principiu, finalitatea urmărită de recurent este ca instanța de recurs să conchidă asupra caracterului injust al revocării sale din funcția de administrator, prin reexaminarea datelor factuale, ceea ce reflectă învestirea instanței supreme cu un demers incompatibil cu calea de atac exercitată.

Argumentele autorului căii de atac, sintetizate anterior, eludează tocmai obligația ce îi revenea în temeiul cazului de casare de care s-a prevalat, de a dovedi, printr-un raționament explicit, modul în care instanța a transgresat dispozițiile legale aplicate în soluționarea căii de atac devolutive. Însă, concluzia la care s-au oprit instanțele de fond, privitoare la caracterul just al revocării, ca urmare a evaluării și interpretării probatoriului administrat, reprezintă un aspect ce privește temeinicia soluției iar nu legalitatea acesteia, neputând fi supusă analizei instanței de recurs.

Prin urmare, nu corespunde motivului de casare determinat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. suma criticilor care converg spre acest obiectiv și, de aceea, acestea vor fi înlăturate fără a fi examinate în fond.

Prin critica circumscrisă motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține că statuarea instanței de apel, prin care faptele imputate recurentului au fost apreciate drept încălcări ale regulamentului de ordine interioară excedează învestirea instanței, nu identifică prevederile încălcate, constituie o preluare necritică a susținerilor intimatei și evocă un înscris ce nu a fost administrat în probațiune.

Cazul de casare invocat de recurent sancționează încălcarea tuturor regulilor de procedură imperative; în sine, însă, neregularitatea procedurală nu este aptă să atragă casarea, în lipsa dovedirii unei vătămări cauzate părții ce se prevalează de ea.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că argumentele expuse de curtea de apel și citate de autorul căii de atac sunt consecutive referirii pe care instanța o face la soluția de clasare dispusă în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Această ordonanță a fost administrată în probațiune chiar de reclamant, astfel încât referirea instanței de prim control judiciar la starea de fapt rezultată din constatările organului de cercetare penală, nu materializează o încălcare a normelor de procedură, ci se plasează în limitele art. 479 C. proc. civ., chiar dacă regulamentul intern nu a fost depus la dosarul cauzei decât în etapa procesuală recursului.

Este nefondată și critica prin care recurentul susține că instanța de apel a verificat conformitatea deciziei de revocare cu regulamentul intern, depășind astfel cadrul procesual configurat de autorul demersului judiciar.

Contrar criticii formulate, verificarea motivelor ce au determinat clasarea în dosarul penal era necesară tocmai pentru a constata dacă ele infirmă premisele deciziei de revocare: nerespectarea de către reclamantul-mandatar a normelor legale și a cerințelor de conduită impuse de funcția deținută. Aceste apărări au fost aduse de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în etapa fondului și, deci, au fost încorporate cadrului procesual, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea tuturor argumentelor prezentate, Înalta Curte constată că niciunul dintre motivele invocate de recurent nu a avut aptitudinea de a demonstra nelegalitatea deciziei atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 5 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2023.