ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1515/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:

- anularea parțială a deciziei emise de către pârâtă sub nr. x/20.07.2018, cu privire la funcția de grefier pe care o consemnează ca fiind deținută de către reclamant;

- anularea parțială, sub aspectul funcției deținute, a tuturor actelor succesive care consemnează funcția sa ca fiind aceea de grefier și care au fost emise între 01.02.2005 și data emiterii de către pârâtă a deciziei nr. 147/RU/20.07.2018;

- repunerea în situația anterioară consemnării, în carnetul său de muncă, la poziția 21, la data de 01.02.2005, a funcției de grefier, respectiv repunerea în situația în care ocupa funcția de specialitate informatică în care a fost legal încadrat;

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună încadrarea sa în funcția de personal auxiliar de specialitate informatică în cadrul Curții de Apel Alba Iulia, sub denumirea de specialist IT, așa cum această funcție este denumită în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 567/2004, sau sub denumirea de grefier informatician, așa cum aceeași funcție este denumită în cuprinsul art. 34 din Legea nr. 567/2004;

- obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantului, a diferenței dintre drepturile care i se cuveneau pentru funcția de grefier informatician/specialist IT și cele pe care le-a primit pentru funcția de grefier în perioada 05.11.2015-31.12.2017;

Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, prin sentința nr. 65/CAF/2019 din 8 februarie 2019, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat la secția I civilă - Complet specializat în conflicte de muncă, spre competentă soluționare, acțiunea civilă formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.

Cauza a fost înregistrată la data de 26 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, sub nr. x/2018*.

La termenul din 21 mai 2019, instanța de judecată a respins excepția necompetenței materiale procesuale a secției I civile a Tribunalului Alba și a acordat termen în vederea continuării judecării cauzei la data de 11 iunie 2019.

Prin sentința civilă nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâta Curtea de Apel Alba Iulia; s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.

Împotriva încheierii din 21 mai 2019 și a sentinței civile nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019, ambele pronunțate de Tribunalul Alba, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a formulat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, la data de 21 august 2019.

În faza procesuală a apelului, la termenul din 5 martie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a dispus suspendarea judecății apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

La data de 3 septembrie 2020, apelantul-reclamant A. a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, sens în care instanța de judecată a fixat termen la data de 12 noiembrie 2020.

Pentru acest termen, apelantul a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat, în principal, "suspendarea judecății, în temeiul art. 411 alin. (2) C. proc. civ. - în situația în care niciuna dintre păți nu se prezintă la apelul făcut în cauză și nici nu solicită judecarea cauzei în lipsa părților"; în subsidiar, a solicitat acordarea unui termen pentru a se soluționa cererea de strămutare.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, față de lipsa părților și precizările din notele scrise prin care nu se solicită judecarea cauzei în lipsă, ci, dimpotrivă, s-a solicitat suspendarea cauzei pentru lipsa părților, s-a dispus menținerea măsurii suspendării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1563/2021 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat perimarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019 a Tribunalului Alba, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17 noiembrie 2021.

Decizia recurată a fost criticată de către recurentul-reclamant A. sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni, la 3 septembrie 2020, apelantul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecării apelului, fiind stabilit termen la data de 12 noiembrie 2020.

Între data formulării cererii de repunere pe rol (03.09.2020) și termenul de judecată stabilit de către instanța de apel (12.11.2020), apelantul a formulat cerere de strămutare, iar Înalta Curte a comunicat instanței de apel, la 4 noiembrie 2020, faptul că a fost înregistrată respectiva cerere de strămutare.

La termenul din 12 noiembrie 2020, instanța de apel a menținut suspendarea judecății și, în mod corect, nu a invocat excepția perimării, arătând astfel, în mod implicit, că nu a reținut existența vreunei cauze de perimare, respectiv că, până la acel moment, pricina nu a rămas în nelucrare, din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Într-adevăr, partea reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni și, ulterior, în intervalul de timp dintre formularea cererii de repunere pe rol și termenul de judecată fixat de instanță, interval pentru a cărui curgere nu este culpabilă partea, aceasta a îndeplinit un nou act de procedură, respectiv a formulat cerere de strămutare.

Cursul perimării a început să curgă, pentru un nou interval de 6 luni, de la data formulării cererii de strămutare, respectiv de la 4 noiembrie 2020.

La data de 20 ianuarie 2021, instanța supremă a soluționat cererea de strămutare.

Din nou, cursul perimării a început să curgă, pentru un nou interval de 6 luni, de la data pronunțării hotărârii prin care a fost soluționată cererea de strămutare, respectiv de la 20 ianuarie 2021.

În condițiile în care în cuprinsul art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. se arată că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar normele care reglementează competența de soluționare a cererilor de strămutare stabilesc că asemenea cereri se soluționează de o altă instanță decât cea învestită cu judecarea cauzei, nu se poate reține că hotărârea prin care s-a soluționat cererea de strămutare nu ar fi fost un act de procedură îndeplinit de instanță, în sensul pe care termenul de "instanță" îl are în textul articolului 416 alin. (2) din C. proc. civ., adică nu se poate pretinde, în speță, că numai actele îndeplinite de instanța de apel se circumscriu prevederilor legale anterior evocate și că actele îndeplinite de instanța care soluționează cererea de strămutare nu sunt acte procedurale de la care curge termenul de perimare.

La data de 10 mai 2021, apelantul-reclamant a depus o altă cerere de repunere a cauzei pe rol, iar instanța de apel a stabilit termen de judecată la 28 octombrie 2021.

Având în vedere data ultimului act de procedură îndeplinit de instanță, respectiv 20 ianuarie 2021 (când s-a soluționat cererea de strămutare) și data formulării cererii de repunere pe rol (10 mai 2021) se constată că intervalul dintre cele două date menționate este mai mic de 6 luni, astfel încât nu poate fi reținută perimarea apelului.

Cu toate acestea, instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția perimării apelului pe care a admis-o, astfel că au fost aplicate în mod greșit și, totodată, încălcate dispozițiile art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

În acest context, recurentul-reclamant A. apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8, raportat la art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că la termenul din 28 octombrie 2021 instanța de apel a admis cererea reclamantului și a repus cauza pe rol, pronunțând această soluție în sala de judecată, anterior invocării excepției perimării, adică a îndeplinit ea însăși un act de procedură (acela de a repune cauza pe rol, ca urmare a admiterii cererii uneia dintre părți după suspendarea datorată lipsei părților), act care constituie momentul de la care începe să curgă un nou termen de perimare, după care, a invocat perimarea, așadar curgerea unui interval de 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de procedură de către părți sau de către instanță.

În accepțiunea recurentului-reclamant, sunt incidente, și sub acest aspect, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8, raportat la art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Autorul căii de atac a mai arătat că admiterea cererii sale, urmată de repunerea cauzei pe rol, adică de reluarea judecății, este contradictorie soluției date ulterior, în aceeași ședință de judecată, prin aceeași hotărâre, de constatare a perimării apelului.

Reluarea judecății și constatarea perimării sunt noțiuni cu sensuri diametral opuse și, evident, contradictorii. Așadar, și motivele pentru care s-a repus cauza pe rol la cererea părții, după ce judecata a fost suspendată pentru lipsa părților, sunt contradictorii motivelor pentru care, ulterior, în aceeași ședință de judecată, s-a invocat și s-a admis excepția perimării. Această împrejurare atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

La termenul din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1563/2021 din 28 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a transmis la dosar, la data de 25 martie 2022, o cerere de repunere pe rol a cauzei, în cuprinsul căreia a solicitat instanței să procedeze la judecarea cauzei și în lipsa părților, sens în care s-a stabilit termen la 16 iunie 2022, pentru discutarea cererii de repunere pe rol și recurs, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deși recurentul-reclamant a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile acestuia, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor legale referitoare la perimare, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Acest motiv de recurs este incident când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentul-reclamant A. a susținut, sub un prim aspect, faptul că a depus la dosar o cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni și, ulterior, în intervalul de timp dintre formularea cererii de repunere pe rol și termenul de judecată fixat de instanță, interval pentru a cărui curgere nu este culpabilă partea, aceasta a îndeplinit un nou act de procedură, respectiv a înregistrat o cerere de strămutare a judecării cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, chestiunea de drept supusă analizei vizează greșita aplicare a sancțiunii perimării apelului, în condițiile în care a început să curgă un nou interval de 6 luni, de la data formulării cererii de strămutare, respectiv de la 4 noiembrie 2020.

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului în intervalul de timp de 6 luni.

Cerințele prevăzute de lege pentru a interveni sancțiunea perimării decurg din conținutul art. 416 din C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, care nu a acționat în scopul reluării judecății, deși avea posibilitatea să o facă.

De asemenea, instanța supremă reține că părților le revine îndatorirea de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 din C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-și respectă obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancțiuni, printre care și perimarea.

Cu privire la cursul perimării, prevederile art. 417 din C. proc. civ. reglementează un singur caz de întrerupere a termenului de perimare și anume acela în care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Din redactarea acestui text de lege rezultă că legiuitorul a înțeles să impună îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare:

a) actul de procedură trebuie, în mod necesar, să fie îndeplinit de partea care justifică un interes;

b) actul de procedură trebuie să fie îndeplinit cu scopul de a continua judecata pricinii;

În cauza de față, suspendarea judecății apelului formulat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii din 21 mai 2019 și a sentinței civile nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019, ambele pronunțate de Tribunalul Alba, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., la termenul de judecată din 5 martie 2020, dată de la care a început să curgă termenul de perimare.

Înalta Curte constată însă că, de la data suspendării judecății apelului (05.03.2020) și până la data constatării perimării prin decizia atacată (28.10.2021), apelantul-reclamant nu a efectuat niciun act procedural cu eficiența pretinsă de acesta, adică din care să rezulte intenția de a continua judecata, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 din C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

Prin memoriul de recurs s-a arătat că a fost formulată o cerere de repunere pe rol înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. care, în opinia recurentului, ar fi întrerupt termenul de perimare.

Contrar susținerilor recurentului, cererea de reluare a judecății, neurmată de repunerea efectivă pe rol și lipsită de intenția continuării judecății nu au efecte juridice în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancțiunea perimării.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata, situație față de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăși, doar prin simpla formulare, această funcție.

Așadar, simpla formulare a unei cereri de repunere pe rol fără ca partea să se prezinte în instanță sau să solicite judecata în lipsă nu are ca efect repunerea cauzei pe rol.

Prin cererea de repunere pe rol a cauzei, înregistrată la data de 3 septembrie 2020, nu s-a urmărit continuarea judecății, întrucât nu a fost însoțită de o cerere de judecare în lipsă, omisiune care a făcut să subziste impedimentul în continuarea judecății pentru care instanța de apel dispusese anterior suspendarea voluntară, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Din actele existente la dosar reiese că recurentul nu a efectuat vreun act de procedură apt să releve ieșirea sa din pasivitate anterior împlinirii termenului de perimare.

Nici faptul că apelantul-reclamant a solicitat strămutarea judecării cauzei nu poate conduce la concluzia că s-a întrerupt cursul perimării, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că la data de 4 noiembrie 2020 era deja împlinit termenul de perimare, iar, pe de altă parte, instituția strămutării nu are ca scop continuarea judecății în dosarul în care s-a dispus măsura suspendării, ci strămutarea acestuia la o altă instanță, egală în grad.

În acest context, va fi înlăturată și susținerea recurentului-reclamant, potrivit căreia a început să curgă un nou interval de 6 luni, de la data pronunțării hotărârii prin care a fost soluționată cererea de strămutare, respectiv de la 20 ianuarie 2021.

Este lipsită de fundament critica referitoare la faptul că la termenul din 28 octombrie 2021 instanța de apel a admis cererea reclamantului și a repus cauza pe rol, pronunțând această soluție în sala de judecată, anterior invocării excepției perimării, adică a îndeplinit ea însăși un act de procedură (acela de a repune cauza pe rol, ca urmare a admiterii cererii uneia dintre părți după suspendarea datorată lipsei părților), act care constituie momentul de la care începe să curgă un nou termen de perimare.

Dacă s-a accepta o asemenea teză, ar însemna că niciodată instanța de judecată nu ar putea să constate că a operat sancțiunea perimării.

Recurentul-reclamant A. a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., text de lege potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Critica circumstanțiată acestui motiv de recurs vizează faptul că admiterea cererii sale, urmată de repunerea cauzei pe rol, adică de reluarea judecății, este contradictorie soluției date ulterior, în aceeași ședință de judecată, prin aceeași hotărâre, de constatare a perimării apelului.

Înalta Curte subliniază că, pentru a răspunde exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., contradicția la care se referă textul de lege trebuie să se regăsească fie între considerente și dispozitiv (ceea ce nu este cazul, în speță), fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată ori să cuprindă contradicții în termeni (situații care, de asemenea, nu se regăsesc în cauză).

Argumentele prezentate de Curtea de Apel Alba Iulia sunt în deplină concordanță unele cu altele și fundamentează, în mod corespunzător, soluția cuprinsă în dispozitiv, respectiv aceea de constatare a perimării apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ. și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1563/2021 din 28 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.