ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1482/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 13.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. solicitând constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. și A.G.O.A. din 10.08.2020 și radierea din registrul comerțului a înregistrărilor efectuate sau a mențiunilor înregistrate cu privire la acestea, precum și publicarea hotărârii judecătorești de anulare în Monitorul Oficial, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 132, art. 136

1

și art. 94 din Legea nr. 31/1990.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în formularea cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 563/2021 din 11 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes, ambele invocate de pârâtă, au fost admise cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei formulată de intervenienții C., D., E. și F., constatându-se nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. din data de 10.08.2020 și a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor B. S.A. din data de 10.08.2020, dispunându-se radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor înregistrate cu privire la cele două hotărâri și menționarea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii judecătorești la data rămânerii sale definitive, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.400 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâta B. S.A.

În ședința publică din data de 05.10.2022, reclamanta A. a formulat cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea apelului, invocând incidența cazurilor de incompatibilitate prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 teza I și pct. 13 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 13 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de petenta A. ca nefondată.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 1949/A din 14 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 563/11.03.2021, pe care a anulat-o în parte, dispunând trimiterea cauzei în vederea rejudecării acțiunii în ce privește rezoluțiile nr. 1 parțial (cu privire la aprobarea actului constitutiv al B. S.A., în forma și conținutul proiectului formulat de Consiliul de Administrație, publicat în M.Of. nr. 2286 din data de 07.07.2020), nr. 2 și nr. 3 ale hotărârii A.G.E.A. nr. 48/10.08.2022, în ceea ce privește rezoluțiile nr. 1-5 și nr. 9 ale hotărârii A.G.O.A. nr. 49/10.08.2020, precum și a capetelor de cerere accesorii.

II. Calea de atac exercitată.

Împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din 13 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea încheierii din data de 13.10.2022 și a deciziei civile nr. 1949/2022 din data de 14.12.2022, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Recurenta a invocat motivul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 alin. (1), iar în subsidiar de pct. 8 al aceluiași articol.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut, în esență, că instanța chemată să soluționeze cererea de recuzare a încălcat regulile de procedură referitoare la incompatibilitatea relativă a judecătorilor, prevăzute de dispozițiile art. 42 și urm. C. proc. civ.., aducând atingere drepturilor și intereselor sale legitime.

Astfel, s-a arătat că, fiind învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2018, completul căruia i s-a atribuit spre soluționare apelul declarat de B. S.A. în prezentul dosar, a efectuat o analiză a prevederilor relevante din Actul constitutiv al B. S.A., conchizând în sensul că folosirea termenului de decădere din cuprinsul prevederilor art. 15.11 din acesta este improprie, ceea ce atestă antepronunțarea în cauza de față, cu privire la unul dintre principalele motive de apel invocate.

Consideră recurenta că analiza considerentelor hotărârii pronunțate de completul învestit în dosarul nr. x/2018 permitea anticiparea soluției pe care acest complet urma să o pronunțe în cauză, aspect confirmat în final, prin decizia pronunțată asupra apelului.

În acest condiții, recurenta solicită a se constata, contrar celor reținute în încheierea recurată, că situația relevată se încadra în prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 si pct. 13 C. proc. civ., cazurile de incompatibilitate reglementate de aceste dispoziții procedurale verificându-se prin prisma conduitei și convingerilor completului de judecată.

Prin urmare, recurenta consideră că se impunea admiterea cererii de recuzare formulate, în scopul garantării dreptului său la apărare și de acces la o instanță imparțială și independentă, soluția contrară a instanței învestite cu soluționarea cererii fiind lovită de nulitate absolută, conform art. 174 alin. (2) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea adusă drepturilor și intereselor legitime ale părții fiind evidentă, în condițiile în care aceasta nu a beneficiat de o analiză imparțială și obiectivă a apărărilor pe care le-a formulat.

În subsidiar, recurenta a solicitat încadrarea motivelor invocate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 19.01.2023, sub nr. x/2020.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 07.03.2023, prin care, în principal, a invocat nulitatea recursului, susținând că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

Intimatul intervenient E. a formulat, la data de 30.05.2023, cerere de renunțare la judecata cererii de intervenție accesorie înregistrate pe rolul Tribunalului București, întemeiată pe dispozițiile art. 406 din C. proc. civ.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 13 august 2020, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 05 aprilie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin recursul declarat, reclamanta critică încheierea de soluționare a cererii de recuzare, susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de procedură referitoare la cazurile de incompatibilitate relativă, ceea ce atrage, în opinia părții, incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, iar în subsidiar, a celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Întrucât criticile recurentei vizează pretinsa încălcare a unor norme de procedură, și nu interpretarea sau aplicarea greșită a unor dispoziții de drept material, Înalta Curte va analiza temeinicia acestora prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Procedând la această analiză, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat este nefondat, întrucât verificarea încheierii recurate nu relevă încălcarea de către instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a dispozițiilor de drept procesual care reglementează cazurile de incompatibilitate relativă a judecătorilor.

Prealabil, Înalta Curte arată că retragerea unui judecător de la judecata unei pricini, fie pe calea abținerii, fie a recuzării, nu se poate face indiferent de motive, ci numai în prezența motivelor strict determinate de lege, a căror analiză este în competența instanței care judecă astfel cereri.

În cauza de față, recurenta a susținut incidența cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ., prin raportare la decizia civilă nr. 571/31.03.2021, pronunțată de aceeași judecători în soluționarea unui alt dosar, având obiect, cauză și părți diferite, în cadrul căreia s-au reținut considerente care vizau prevederi din actul constituitv al societății intimate B. S.A., a căror interpretare făcea obiectul analizei și în prezentul dosar.

În opinia părții, împrejurarea relevată atestă antepronunțarea judecătorilor asupra apelului declarat în prezenta cauză și, în același timp, naște îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora în soluționarea căii de atac.

Într-adevăr, dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. stabilesc că judecătorul este incompatibil de a judeca în cazul în care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Rațiunea acestor prevederi este aceea de a înlătura orice suspiciune asupra imparțialității care trebuie să guverneze activitatea judecătorului învestit cu soluționarea pricinii.

Textul are în vedere exclusiv situația în care, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, judecătorul și-a exprimat opinia personală în legătură cu pricina concretă pe care este chemat să o judece, nu și aceea în care judecătorul a soluționat anterior un alt proces, pronunțând o hotărâre judecătorească definitivă, prin care a tranșat chestiunile litigioase din acel proces, similare ori aflate în legătură de cauzalitate cu cele care fac obiectul judecății în noul proces.

Ca atare, reținerea anumitor considerente cu ocazia motivării unei hotărâri judecătorești, care sunt menite să fundamenteze o soluție pronunțată într-un dosar având un obiect și o cauză distincte, nu echivalează cu o antepronunțare a instanței chemate să analizeze ulterior o cauză diferită, chiar dacă procesul de deliberare privește, cum este cazul în speță, inclusiv elemente din cuprinsul prevederilor art. 15.11 din actul constitutiv al Societății intimate B. S.A., analizate și în dosarul anterior.

Argumentul în acest sens este acela că, fiind chemat să pronunțe o hotărâre judecătorească înzestrată, potrivit dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., cu efectele lucrului judecat, judecătorul îndeplinește prerogativele jurisdicționale conferite de lege, de a soluționa cauza în care a fost desemnat și de a dezlega chestiunile litigioase care fac obiectul învestirii în respectiva cauză, în limitele cadrului procesual fixat prin cererile și apărările părților.

Rezultă așadar că pronunțarea unei hotărâri judecătorești într-o altă cauză, prin care judecătorii împotriva cărora a fost formulată cererea de recuzare au apreciat în privința "termenului de decădere din cuprinsul prevederilor art. 15.11 din actul constitutiv al B. S.A.", reținând că folosirea acestuia este improprie, astfel cum arată recurenta, nu are semnificația unei antepronunțări în cauza ulterioară diferită, cu soluționarea căreia au fost învestiți aceiași judecători.

În ce privește cel de-al doilea caz de incompatibilitate invocat prin cererea de recuzare, prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., potrivit cu care, judecătorul este incompatibil să soluționeze cauza și poate fi recuzat dacă "există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa", distincte de cele enumerate de art. 42 alin. (1) pct. 1-12 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în mod legal s-a constatat inaplicabilitatea sa.

Norma enunțată este menită să asigure părții dreptul consacrat de art. 6 par. 1 CEDO și art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. și să înlăture suspiciunile de soluționare părtinitoare a pricinii, recunoscând părții posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunțe asupra cererii sale.

Se reține în același timp că în favoarea judecătorului operează prezumția de imparțialitate, astfel că partea care invocă sus-menționatele prevederi ale legii procesuale trebuie să facă dovada contrară acestei prezumții, susținerile recurentei potrivit cărora, pretinsa antepronunțare a instanței de apel cu privire la soluția ce urmează a fi dispusă în cauză atrage incidența prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., neputând fi primite.

Astfel, împrejurările invocate de recurentă în susținerea cazului de incompatibilitate analizat nu justifică în mod obiectiv existența unei îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor cauzei, câtă vreme soluționarea de către aceiași judecători a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 nu are natura unei antepronunțări în cauza de față, pentru motivele deja arătate.

Împrejurarea că soluția pronunțată în acel dosar nu a fost cea dorită de recurentă nu poate fi asimilată unui criteriu obiectiv de apreciere a lipsei de imparțialitate a judecătorilor învestiți cu soluționarea apelului.

Pentru toate considerentele expuse, se constată că încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitatea relativă a judecătorilor, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că intimata B. S.A. a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinare, cu titlul de onorariu de avocat, conform documentelor justificative aflate la dosar .

Fiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., și reținând culpa procesuală a recurentei în prezenta cale de atac, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.854,80 RON către intimata B. S.A., conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În ce privește actul de dispoziție efectuat de intimatul intervenient în calea de atac, ținând cont de obiectul prezentului recurs, reprezentat exclusiv de încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare formulată în apel, precum și de caracterul definitiv al soluției pe fondul apelului, Înalta Curte arată că nu dispune de cadrul procesual necesar pentru a lua act de manifestarea de voință a părții, în sensul renunțării la judecata cererii de intervenție accesorie formulate în fața Tribunalului București, această fiind o chestiune pe care o va lămuri instanța chemată să rejudece pricina, în limitele fixate prin decizia din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 13 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte B. S.A. suma de 5.854,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2023.