ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1458/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. (F.N.G.) a chemat în judecată pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. (F.R.C.) solicitând obligarea acestuia la plata contragaranției în sumă de 206.145,70 RON la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la 18 septembrie 2019 și până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 213 din 3 februarie 2021 a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâtul să plătească suma de 206.145,70 RON contragaranție, suma de 10.806,29 RON dobândă legală penalizatoare calculată potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum și dobânda legală penalizatoare calculată potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 asupra sumei de 206.145,70 RON începând cu data de 21 iulie 2020 până la achitarea efectivă; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1147 din 7 septembrie 2022 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă respinge apelurile formulate atât de către reclamantă cât și de către pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii formulează recurs ambele părți.

Recurenta reclamantă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recursul reclamantei este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Recurenta apreciază că instanța de apel a respins în mod greșit apelul acesteia referitor la capătul de cerere privind nivelul dobânzii legale, reținând că în raport cu data emiterii Confirmării de garantare nr. CGP 16323 CTG din 5 septembrie 2012, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 72/2013, intimata datorează dobânda calculată potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Contrar celor reținute prin hotărârea recurată, în cauză sunt aplicabile, susține recurenta, prevederile art. 3 alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 13/2011 potrivit cărora:

"în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale".

Apreciază recurenta că acest text de lege introdus prin Legea nr. 72/2013 se aplică și în speță întrucât contractul care a generat obligația de plată a contragaranției și, implicit, a dobânzii legale penalizatoare, a fost încheiat la 21 octombrie 2013.

Convenția nr. 1/2012 este un contract cadru prin care părțile au stabilit condițiile generale pentru contragarantarea garanțiilor acordate de recurenta reclamantă beneficiarilor IMM-uri pentru facilitarea accesului acestora la finanțare.

În înțelesul art. 21 din Legea nr. 72/2013, contractul a cărui neexecutare a generat obligația de plată a contragaranției pentru facilitatea de credit acordată beneficiarului și, implicit, a dobânzii legale penalizatoare, îl reprezintă Confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP 16323 ACTG din 21 octombrie 2013, care prevede contragaranția.

Recurenta pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. (F.R.C.) solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte.

Instanța de apel a reținut în mod eronat că soluția primei instanțe este întemeiată deoarece, în opinia recurentei, în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi plătită contragaranția de către F.R.C. întrucât aceasta nu se acordă în situația în care nu a fost aprobată și acordată în condițiile notificate F.R.C, cu respectarea normei aplicabile și a convenției, potrivit criteriilor de verificare prevăzute.

În ceea ce privește greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la neîndeplinirea criteriului de eligibilitate cu privire la faptul că finanțarea includea accesoriile creditului preluat, respectiv dobânzi și penalități restante, recurenta arată faptul că instanța de fond i-a respins criticile și a răstălmăcit prevederile art. 6.1 din Convenția de garantare nr. 1/2012.

Recurenta face referire și la legislația ajutorului de stat, considerând, din nou, că instanța de apel a răstălmăcit aceste prevederi și a considerat fără temei faptul că nu se poate reține încălcarea de către prima instanță a acestei legislații, respectiv a art. 4 din O.U.G. nr. 23/2011, pct. 2 din anexa la Ordinul M.E.C.M.A. nr. 2199/2011. Referitor la dobânda legală recurenta susține că nu o datorează câtă vreme nu există obligația de plată a contragaranției.

Recurenta reclamantă depune întâmpinare prin care invocă excepția nulității recursului pârâtei, în principal, iar în subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la recursul pârâtei FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. acesta urmează să fie anulat în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Deși recurenta pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează aspecte referitoare la interpretarea convențiilor încheiate de către părți, cuprind trimiteri la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză, fără a dezvolta modul în care normele de drept material enumerate au fost încălcate.

De altfel instanța de apel, la rândul său, a reținut, în analiza apelului pârâtei, faptul că aceasta nu a arătat în concret cum au fost încălcate fiecare dintre normele indicate de către prima instanță, faptul că nu a fost adusă nicio critică concretă considerentelor primei instanțe cu privire la aspectele referitoare la ajutorul de stat, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la limitele devoluțiunii.

Recursul reclamantei FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN este nefondat, pentru următoarele considerente.

Principala critică a recurentei vizează aplicarea în timp a normelor de drept material, greșită în opinia acesteia, respectiv a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

O altă critică vizează reținerea greșită de către instanța de apel a contractului a cărui neexecutare a generat obligația de plată a contragaranției și, implicit, a dobânzii legale penalizatoare.

Înalta Curte reține că la 3 septembrie 2012 a fost emisă Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. 16232, prin care A. S.A. solicită recurentei FONDULUI NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN includerea în plafonul de garantare a creditului acordat B. S.R.L.

La 5 septembrie 2012 recurenta emite Confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, aceasta fiind momentul de la care a început să își producă efecte juridice atât convenția de garantare încheiată între F.N.G.C.I.M.M. S.A. - I.F.N. și A., cât și Convenția de contragarantare încheiată cu F.N.C. sub nr. x/2012.

Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate cu profesioniști și între aceștia și autorități contractante prin care a fost completată O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală a intrat în vigoare în aprilie 2013.

Prin art. 20 din Legea nr. 72/2013 a fost completat art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 stabilindu-se că în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.

În consecință, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii apreciind că intimata pârâtă datorează dobânda legală penalizatoare stabilită potrivit O.G. nr. 13/2011, art. 3 alin. (2), în forma în vigoare la data de 5 septembrie 2012.

Dobânda legală penalizatoare calculată în raporturile dintre profesioniști a fost introdusă ulterior prin Legea nr. 72/2013, astfel încât în mod evident aceasta nu se poate aplica retroactiv.

Față de cele mai sus reținute, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 497 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1147 din 7 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2023.