ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2266/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2638 din 17 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 211.623,86 RON cu titlu de contragaranție, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă sumei menționate, începând cu data de 27.09.2019 și până la data plății efective; de asemenea, a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 6027,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, prin care a solicitat admiterea apelului și desființarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva sentinței civile nr. 2638 din 17 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a declarat împotriva deciziei civile nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, că instanța de apel a interpretat și a aplicat eronat prevederile O.U.G. nr. 23/2009 și ale Normei 2/2010 în coroborare cu art. 969, 970, 977 și 982 din vechiul C. civ., pe care le redă, atunci când a stabilit că "Aspectele invocate cu privire la lipsa activității societății beneficiare sunt inexplicabile în raport de scopul contragaranției acordate, care vizează sprijinirea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii", întregul mecanism juridic în interpretarea voinței părților și a scopului Convenției fiind viciat.

Astfel, instanța de apel nu a interpretat în mod corect normele aplicabile, raportat la situația de fapt reținută, având în vedere că în speță este vorba despre contragrantarea unui credit preluat de către societatea beneficiară (Start-up) prin novație (obligațiile de plată erau deja stabilite), în cauză nefiind vorba despre un credit de investiții cu destinație specifică activității economice a firmei.

Instanța de apel a lăsat fără efecte juridice dispozițiile indicate anterior ca fiind încălcate (art. 4.4, art. 6.1, art. 7.4 din Convenție, în coroborare cu art. 969, 970, 977 și 982 din vechiul C. civ.).

Pentru a pronunța o hotărâre justă și legală, dispozițiile O.U.G. nr. 23/2009, Ordinul MIMMCMA nr. 1364/23.12.2009 și Norma nr. 2/2010 trebuie interpretate sistematic, pentru a ajunge la o înțelegere exactă a raporturilor juridice instituite între părți prin Convenția nr. 1/2010, și pentru a respecta scopul contractului și a interesului politico-economic pentru care FRC a fost înființată.

Instanța de apel trebuia să dea aplicare tuturor prevederilor convenționale în interpretarea lor teleologică și sistematică corectă, nu doar să se rezume doar la o strică analiză a apărărilor pur-formale indicate de reclamata-intimată, stabilind astfel un raționament greșit al Normei și Convenției aplicabile.

În acest sens, înțelege să citeze din considerentele sentinței civile nr. 6391/2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, într-o speță similară, dosar nr. x/2017.

Amintește că FRC a fost înființată la presiunile și riscurile determinate de evoluțiile economice interne și externe la care sunt supuse întreprinderile mici și mijlocii, ca urmare a necesității susținerii creșterii economice, menținerii actualelor locuri de muncă și a creării altora noi, precum și necesității adoptării de măsuri eficiente de creștere a gradului de absorbție a fondurilor structurale (O.U.G. nr. 23/2009, aprobată prin Legea nr. 312/2009, completată prin Legea nr. 71/2013).

Interpretând în mod greșit convenția în litigiu, recurenta susține că instanța de apel a aplicat eronat art. 6.1 din convenție, în coroborare cu art. 1540 din vechiul C. civ., pe care îl redă, când a reținut că nu a precizat în ce constă lipsa de diligență.

Instanța de apel a dat o interpretare eronată riscului operațional pe care recurenta nu îl preia potrivit art. 7.1 din Convenția nr. 1/2010:

"FRC preia riscul de credit al IMM-ului beneficiar, dar nu preia riscul operațional al Garantului ".

Astfel, neglijența în acordarea contragaranței de către intimată, pentru beneficiarul din prezenta cauză, constă în lipsa analizei destinației specifice a creditului, credit preluat prin novație - care nu satisfăcea nevoile de dezvoltare a activității societății. Acordarea contragaranției încalcă textele legale invocate și arată utilizarea unor resurse umane care nu și-au îndeplinit funcția în mod corespunzător, adică existența unui risc operațional, pe care recurenta nu îl preia.

Solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei, cu consecința respingerii acțiunii formulate de FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N.

Intimata-reclamantă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în principal admiterea excepției și anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și o serie norme de drept material pretins încălcate, fără a arăta, în raport cu cele reținute prin decizia recurată, în ce constă nelegalitatea acesteia, din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al părții cu privire la situația de fapt stabilită în cauză.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care formează obiectul prezentului recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Cele expuse de recurentă în cuprinsul cererii îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât întreaga construcție a recursului se fundamentează pe o apreciere generală a situației de fapt și pe o simplă înșiruire și redare a textelor legale cuprinse în Regulamentul BNR nr. 20/2009; O.U.G. nr. 23/2009, C. civ. de la 1864 etc., fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul nu se poate limita la o indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2022.