ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1442/2023

HOTĂRÂRE

13.06.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1442/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 08.12.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. "A.", în numele membrilor de sindicat B., C., D., A. și E. în contradictoriu cu pârâtele Regia Națională A Pădurilor - Romsilva și RNP - Romsilva - Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului R.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la încadrarea salariaților, având calitatea de personal silvic, ce ocupă locuri de muncă care potrivit atribuțiilor din fișa postului presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate, control silvic și cinegetic, exploatări forestiere, construcții forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, în condiții speciale de muncă, începând cu data de 16.12.2019 sau pentru salariații angajați ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă; obligarea pârâtei RNP - Romsilva - Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului R.A. la încheierea actelor adiționale la contractele individuale de muncă ale salariaților, având calitatea de personal silvic, încadrați în condiții speciale de muncă, în sensul modificării condițiilor de muncă, din condiții normale de muncă în condiții speciale de muncă, începând cu data de 16.12.2019 sau pentru salariații angajați ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă; obligarea pârâtelor la plata contribuției suplimentare de asigurări sociale în cuantum de 8%, pentru condiții speciale de muncă, pentru salariații, având calitatea de personal silvic, încadrați în condiții speciale de muncă, conform prevederilor art. 20 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, coroborat cu art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu data de 16.12.2019 sau pentru salariații angajați ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă respectiv și în continuare, pe toată durata existenței contractelor individuale de muncă ale respectivilor angajați, în condiții speciale de muncă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1 alin. (3), alin. (2), alin. (1), art. 6 alin. (1) - (4), (9), art. 15 lit. a) și art. 17 din H.G. nr. 229/2009, art. 1 alin. (1), art. 2 lit. b), art. 4 alin. (1) lit. b), art. 4 alin. (2) lit. a) - f), 20 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, art. 40 alin. (2) lit. c), f), art. 41 alin. (1) și alin. (3) lit. d), art. 229 alin. (4) și art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii republicat, art. 28, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Prin sentința civilă nr. 812, pronunțată la data de 16.02.2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut, în esență, că reclamanții - persoane fizice, în numele cărora a fost formulată acțiunea pendinte, nu au calitatea de membri ai A. "A.", ci ai sindicatului afiliat la federație, doar acest din urmă sindicat având posibilitatea de a reprezenta pe membrii săi în fața instanțelor de judecată în baza art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011.

Împrejurarea că salariații în numele cărora a fost formulată acțiunea au înțeles să împuternicească în acest sens Federația, exclusiv în scopul atragerii competenței Tribunalului București nu este de natură să conducă la o altfel de concluzie, față de dispozițiile exprese ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care face referire expresă la membrii organizației sindicale, această federație putând avea cel mult calitatea unui simplu mandatar, în temeiul art. 83 C. proc. civ.

Or, salariații nu au și nu pot avea calitatea de "membri" ai Federației, membri ai acesteia fiind sindicatele afiliate, iar nu salariații ce fac parte din aceste sindicate, considerent pentru care Decizia nr. 1/2013 pronunțată în recurs în interesul legii nu poate fi incidentă în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 366 din 21 aprilie 2023, Tribunalul Maramureș, secția I civilă, și-a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea soluției, a reținut că raportat la dispozițiile normative și la statuările jurisprudențiale imperative ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia nr. 1/2013, rezultă că atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de către o organizație sindicală, legiuitorul a înțeles să-i atribuie acesteia o veritabilă calitate procesuală activă, iar nu să-i recunoască o simplă calitate de reprezentant. Așadar, în asemenea acțiuni, competența teritorială este atrasă de sediul organizației sindicale, iar nu de domiciliul ori locul de muncă al angajatului reprezentat de către aceasta.

De asemenea, s-a mai arătat că legiuitorul în cuprinsul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a făcut referire expresă la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale și nu doar a sindicatelor, iar prin organizație sindicală se înțelege orice formă de organizare sindicală, context în care dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 se aplică oricărei organizații sindicale, inclusiv federațiilor sindicale.

Față de cele anterior expuse, reținând că în prezenta cauză reclamanta a înțeles să acționeze în temeiul propriei calități procesuale active și nu în calitate de mandatar, iar sediul acesteia se află în Municipiul București, Tribunalul Maramureș a reținut că, față de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența teritorială de soluționare a pricinii revine Tribunalului București, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 03.05.2023, sub numărul x/2023.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtelor Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului la încadrarea membrilor de sindicat în condiții speciale de muncă, încheierea unor acte adiționale în acest sens și plata contribuțiilor suplimentare de asigurări sociale, cerere formulată de A., în numele membrilor de sindicat indicați în tabelele anexă.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 61/2011 a dialogului social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Organizațiile sindicale au fost definite prin art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, ca fiind o denumire generică pentru sindicate, federații sau confederații sindicale.

Art. 269 alin. (2) din Codul muncii prevede că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Totodată, prin decizia dată în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justitie, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), referitor la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2)] din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Cât privește calitatea procesuală activă a federațiilor, confederațiilor sau uniunilor sindicale, ca forme de asociere a sindicatelor/organizațiilor sindicale, Înalta Curte formulează observația că și acestea au aceleași drepturi ca ale sindicatelor/organizațiilor sindicale care le constituie, având în vedere scopul pentru care s-a realizat această asociere, respectiv apărarea drepturilor și intereselor salariaților, membri ai unui sindicat dintr-un anumit domeniu ori sector de activitate.

Față de împrejurarea că sediul A. se află în municipiul București, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.