ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1412/2023

Ședința publică din data de 29 mai 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la data de 16.01.2015, sub nr. x/2015*, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.550.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate ca urmare a incendiului izbucnit din culpa pârâtei la 15.12.2014 în C., proprietatea pârâtei, unde au fost distruse prin incendiere mărfurile și bunurile reclamantei, în standurile închiriate de la pârâtă, conform contractului nr. x/20.05.2014. De asemenea, s-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente acestei sume de la data incendiului, 15.12.2014, până la recuperarea integrală a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 43 din 15.03.2021, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei A.. Totodată, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Prin memoriul de recurs, recurenta arată că instanțele de fond și apel au reținut în mod eronat că acțiunea supusă judecății este o acțiune în răspundere contractuală întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și 1350 C. civ.. Totodată arată că și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1786 și urm. C. civ.

Recurenta expune pe larg situația de fapt și critică hotărârea pronunțată în apel din perspectiva aprecierii mijloacelor de probă. În continuare, susține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere nr. x/20.05.2014.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, prin care s-a reținut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 15 martie 2023, în complet de filtru, a fost acordat termen, în ședință publică, în vederea citării recurentei-reclamante cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, fixându-se termen la 17 mai 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în temeiul art. 248 alin. (1), sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că susținerile referitoare la opozabilitatea față de intimata-pârâtă a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015, invocate de către recurenta-reclamantă prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la 11 mai 2023, după întocmirea raportului de admisibilitate în principiu și încadrate de către aceasta în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., au fost formulate tardiv.

Este adevărat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 este un motiv de ordine publică, însă conform dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., doar instanței de recurs i se recunoaște posibilitatea de a invoca motive de casare de ordine publică după împlinirea termenului de motivare a căii extraordinare de atac. În ceea ce îl privește pe recurent, acesta este ținut să indice motivele de casare, chiar și pe acelea de ordine publică, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, însă numai în termenul de motivare a căii de atac, astfel cum se desprinde din art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs are posibilitatea, iar nu obligația de a invoca motive de casare de ordine publică, după împlinirea termenului de motivare a căii de atac. În consecință, Înalta Curte reține că legiuitorul a prevăzut caracterul facultativ de invocare de către instanță a motivelor de casare de ordine publică după împlinirea termenului de motivare a căii de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, nefiind veritabile motive de nelegalitate.

Astfel, deși recurenta invocă actele normative prevăzute de art. 1349, art. 1350 și art. 1786 C. civ., aspect care ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, în realitate, recurenta urmărește evaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale de fond în scopul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante cu privire la situația de fapt și probele administrate nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Instanța supremă reține că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei și la o reevaluare a probatoriului administrat de instanța devolutivă pentru a se stabili o altă situație de fapt cu privire la cauzele și împrejurările în care a intervenit încălcarea obligației contractuale.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt. Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Nemulțumirile generale ale recurentei și susținerile legate de soluția pronunțată cu privire la cererea de apel, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs a fost invocat formal, fără a se arăta în concret critici cu privire la nemotivarea deciziei recurate.

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității cererii de recurs.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2023.