ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2558/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1357 și art. 1534 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 433 din 27.05.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantă ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1277 din 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1349, art. 1357 și art. 2206 C. civ.. Potrivit recurentei, legea aplicabilă contractului de asigurare este C. civ., ca urmare a abrogării Legii nr. 136/1995.

Mai arată recurenta că potrivit art. 2206 C. civ. în cauză nu a intervenit rezilierea contractului de asigurare, întrucât părțile nu au prevăzut expres în contract o clauză potrivit căreia în caz de neplată a primei de asigurare la termen intervine rezilierea de drept a contractului, fără alte formalități și fără intervenția instanței.

În continuare, recurenta susține că stipularea rezilierii "automate" din condițiile generale nu conduce la concluzia că este una de drept, în condițiile în care aceasta din urmă operează fără intervenția instanței, fără alte formalități, în virtutea legii, din momentul îndeplinirii condiției prevăzute în contract.

Referitor la fapta ilicită săvârșită de intimatele-pârâte, recurenta susține că acestea aveau obligația de a depune minime diligențe în recuperarea prejudiciului, fiind răspunzătoare pentru cea mai ușoară culpă potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ.

Potrivit recurentei, instanța de apel în mod greșit a reținut în decizia recurată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1534 C. civ., întrucât nu rezultă nicio omisiune culpabilă a intimatelor în producerea prejudiciului.

Prin întâmpinarea formulată de intimata B. S.A. s-a solicitat respingerea recursului.

Prin întâmpinarea formulată de intimata C. S.R.L. s-a invocat excepția tardivității și nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe fond, s-a solicitat respingerea recursului.

Prin adresa din 15 septembrie 2022 lichidatorul judiciar al recurentei, respectiv C.I.I. D. și-a însușit recursul formulat de recurentă.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata C. S.R.L., urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu este relevată greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Potrivit recurentei instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2206, art. 1357 alin. (2) și art. 1534 C. civ. privind operarea rezilierii de drept a contractului și obligația de informare a consecințelor pentru neplata primelor de asigurare, diligențele pe care trebuia să le depună intimatele-pârâte în recuperarea prejudiciului și omisiunea culpabilă a acestora în producerea prejudiciului.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a reținut că în acord cu dispozițiile art. 2206 alin. (4) și (5) raportate la art. 1550 alin. (2) și 1553 C. civ., părțile au stabilit la art. 22 alin. (1) teza I din condițiile privind asigurarea de bunuri un pact comisoriu de ultim grad iar din conținutul acestei clauze rezultă consecințele neplății primelor de asigurare la scadențele acestora, nefiind necesară informarea asiguratului.

De asemenea, instanța de apel a reținut faptul că reclamanta nu a indicat niciun text legal prin care intimatele aveau obligația de a solicita plata indemnizației de asigurare de la asigurător, beneficiul asigurării neputând fi o obligație a cărei neexecutare să o poată pretinde asiguratul, motiv pentru care a constatat că starea de pasivitate a intimatelor în încasarea indemnizației de asigurare nu constituie o faptă ilicită.

În concluzie, instanța de apel, constatând că nu există fapta ilicită imputată intimatelor, a reținut că reclamanta face o confuzie între fapta ilicită și vinovăția cu care aceasta trebuie săvârșită prin invocarea prevederilor art. 1357 alin. (2) C. civ. și că nu sunt incidente dispozițiile art. 1534 C. civ.

Prin urmare, reiterarea întocmai a criticilor din apel privind neintervenirea rezilierii de drept a contractului, obligația de informare a consecințelor în situația neplății primelor de asigurare și obligația intimatelor de a depune minime diligențe pentru plata indemnizației de asigurare de la asigurător, care au primit o dezlegare din partea instanței de prim control judiciar, fără, însă, a arăta în concret aspectele de nelegalitate a deciziei recurate prin raportare la argumentele reținute, nu conduce de plano la incidența motivului de recurs invocat.

Așadar, recurenta trebuie să releve critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate și nu să reia integral motivele din apel, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

În consecință, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În egală măsură, sunt întemeiate și apărările formulate de intimata-pârâtă C. S.R.L. prin întâmpinare, privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. de strictă interpretare și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. împotriva deciziei civile nr. 1277 din 15 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. împotriva deciziei civile nr. 1277 din 15 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2022.