ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă la 23.08.2013, sub nr. x/2013, reclamantul Municipiul București a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, să oblige pârâta să îi restituie bunurile constând în 24.653 tone nisip natural, 24.509 tone pietriș natural 4/8, 19.156 tone pietriș natural 8/16, 404 tone pietriș natural 16/31, materiale proprietatea reclamantului, iar în subsidiar, să oblige pârâta să îi plătească contravaloarea materialelor de construcție în sumă de 3.749.472,32 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 107/26.02.2014, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, invocate de pârâtă, a admis acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantului următoarele bunuri: 24.653 tone nisip natural, 24.509 tone pietriș natural 4/8, 19.156 tone pietriș natural 8/16 și 404 tone pietriș natural 16/31 sau, în caz de imposibilitate de restituire a bunurilor, să îi plătească suma de 3.749.472,32 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 880/21.07.2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1724/22.09.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul ca nefondat.

Prin contestația în anulare formulată la 17.03.2023, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., anularea în parte a deciziei instanței de recurs și, după rejudecarea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea spre o nouă judecată a cauzei, în ceea ce privește pretențiile reclamantului în legătură cu serviciile de transport indicate prin cererea de recurs și serviciile de balastieră livrate și efectiv puse în operă de beneficiar.

În susținere, a arătat că instanța de recurs a omis să analizeze două motive de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a afirmat că, în recurs, a invocat motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ. și că, subsumat ultimului caz de casare, a susținut că instanța de apel nu a stabilit natura juridică a acțiunii introductive, a încălcat principiile relativității efectelor contractului și pacta sunt servanda, raportat la momentul nașterii raporturilor deduse judecății și cu momentul modificării raporturilor juridice din cauză, când valoarea serviciilor de transport au fost stornate, precum și principiul îmbogățirii fără justă cauză, în ceea ce privește produsele de balastieră livrate și efectiv puse în operă în cadrul proiectului al cărui beneficiar a fost intimata.

În acest context, a afirmat că instanța de recurs a omis să analizeze motivele de recurs și că ele erau în măsură să schimbe soluția pronunțată în recurs.

De asemenea, autoarea căii de atac a indicat practica instanței supreme în cea ce privește motivul contestației în anulare pe care aceasta și-a fundamentat demersul judiciar de față, precum și considerentele instanței de recurs, care, în opinia sa, relevă omisiunea acesteia de a analiza motivele de recurs indicate mai sus.

În opinia contestatoarei, dezlegarea dată celorlalte motive de recurs nu exonera instanța să analizeze motivele omise, întrucât acestea din urmă priveau probleme distincte, iar analiza lor se impunea, întrucât erau în măsură să schimbe soluția dată în recurs, câtă vreme, pe o parte, plata transportului reprezenta o prestație distinctă de achitarea mărfii de către proprietar, iar, pe de altă parte, marfa achitată de intimată a fost livrată parțial și pusă în operă în beneficiul acesteia.

La 17.05.2023 intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, iar, pe fond, respingerea acesteia ca neîntemeiată. În susținerea excepției, a arătat, în esență, că susținerile autoarei căii de atac nu pot fi circumscrise motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs s-a pronunțat, fără excepție, asupra motivelor de recurs și argumentelor invocate de recurentă în calea extraordinară de atac a recursului.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a calificat excepția inadmisibilității contestației în anulare ca o apărare de fond, sens în care a stabilit că argumentele prezentate în susținerea ei urmează a fi avute în vedere la soluționarea fondului contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare în raport cu actele dosarului și cu motivul invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Demersul judiciar de față este fundamentat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:[…]3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen[...]".

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului. Prin urmare, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

Pe cale de consecință, nu poate constitui motiv de contestație în anulare necercetarea deliberată sau neînsușirea motivului de casare de către instanța de recurs, dacă aceasta s-a pronunțat asupra lui, deoarece, în acest caz, instanța a cercetat motivul de nelegalitate și nu l-a omis.

Astfel, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat celui de urmă caz de casare, autoarea căii de atac a arătat că decizia recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a regulilor din materia răspunderii contractuale, a principiului relativității efectelor actelor juridice civile și a principiului pacta sunt servanda. În susținerea cazului de casare, recurenta a dezvoltat mai multe critici printre care și cele pretins neanalizate de instanța de recurs.

Asupra criticilor circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanța de recurs, analizând argumentele dezvoltate în susținere, a reținut că acestea relevă, în realitate, nemulțumirea părții față de modul în care instanța de apel a apreciat situația de fapt și elementele probatorii ale cauzei. De asemenea, a arătat că în cauză nu poate fi reținută încălcarea pretinsă, prin prisma calității de proprietar al materialelor de balastieră, care-i conferă dreptul de a pretinde și primi produsele de care a fost lipsită.

Mai mult, contrar autoarei căii de atac, examinarea memoriului de recurs formulat de această parte relevă că susținerile pretins neanalizate nu au fost invocate ca și motive de recurs distincte, astfel cum au fost ele prezentate în cuprinsul contestației în anulare, așa încât nici analiza lor distinctă în recurs nu se impunea, ci exclusiv în cadrul examenului de legalitate realizat prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că textul de lege are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Așa fiind, instanța supremă constată că argumentele contestatoarei nu confirmă incidența în cauză a ipotezei de la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., de vreme ce, așa cum s-a reținut în cele ce preced, instanța de recurs a examinat susținerile părții recurente, pronunțându-se asupra lor prin considerente comune în sensul respingerii acestora.

Într-adevăr, instanța de recurs nu a analizat și nu a răspuns în mod punctual fiecărei critici de recurs, însă această împrejurare nu este de natură să imprime deciziei atacate vreun viciu care să conducă la anularea hotărârii în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța de recurs fiind îndreptățită să răspundă criticilor din recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.

În ceea ce privește aspectul îmbogățirii fără justă cauză, se remarcă faptul că acesta nu a fost invocat în mod de sine stătător în recurs, ci numai ca un corolar al potențialei valorizări acordate celorlalte argumente invocate în susținerea criticii circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cărora însă nu li s-a dat eficiență în recurs, fiind înlăturate.

În concluzie, constatând că prin decizia atacată instanța de recurs a răspuns criticilor subsumate motivului de casare căruia i-au fost circumscrise, pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1724/22.09.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2023.