ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1724/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la 23 august 2013, reclamantul Municipiul București a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia să restituie cantitățile de 24.653 tone nisip natural, 24.509 tone pietriș natural 4/8, 19.156 tone pietriș natural 8/16, 404 tone pietriș natural 16/31, materiale proprietatea reclamantului, iar în subsidiar, să plătească reclamantului suma de 3.749.472,32 RON, reprezentând contravaloarea materialelor de construcție, precum și cheltuielile de judecată.

La data de 4 septembrie 2013, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Tribunalul Giurgiu – secția Civilă, prin sentința comercială nr. 107 din 26 februarie 2014, a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul București, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a obligat pârâta să restituie reclamantului 24.653 tone nisip natural, 24.509 tone pietriș natural 4/8, 19.156 tone pietriș natural 8/16 și 404 tone pietriș natural 16/31 sau să plătească suma de 3.749.472,32 RON, în caz de imposibilitate de restituire a bunurilor, respingând, totodată, excepțiile invocate de pârâtă.

Împotriva sentinței comerciale nr. 107 din 26 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Giurgiu— secția Civilă, a declarant apel pârâta A. S.R.L.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel București — secția a VI-a Civilă a respins cererea de recuzare a doamnei expert B., formulată de pârâta A. S.R.L. ca tardiv formulată.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel București — secția a VI-a Civilă a respins cererea pârâtei A. S.R.L. de refacere a raportului de expertiză contabilă.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020 Curtea de Apel București — secția a VI-a Civilă a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii de recuzare a doamnei expert B., formulată de A. S.R.L. și a respins cererea de recuzare ca nefondată.

Prin încheierea din 2 iunie 2020, instanța de apel a dispus înaintarea dosarului completului imediat următor, completul 3A, în vederea soluționării cererii de recuzare formulată de A. S.R.L. împotriva judecătorilor ce compuneau completul de apel, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 10 iunie 2020, Curtea de Apel București — secția a VI-a Civilă, a respins cererea de recuzare a completului ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 880 din data de 21 iulie 2020, Curtea de Apel București — secția a VI-a Civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. S.R.L.

Împotriva deciziei civile nr. 880 din data de 21 iulie 2020, precum și a încheierilor din 15 octombrie 2019, 12 noiembrie 2019, 14 ianuarie 2020, 2 iunie 2020 și 10 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București — secția a VI-a Civilă, a declarat recurs A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. l, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea primului motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. l din C. proc. civ., recurenta a învederat că instanța de apel a fost greșit alcătuită cu judecătorii împotriva cărora a formulat cerere de recuzare.

A arătat că cererea sa, întemeiată pe art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., era întemeiată întrucât a vizat lipsa de imparțialitate a judecătorilor, rezultând din modalitatea părtinitoare în care au procedat cu privire la administrarea suplimentului la raportul de expertiză contabilă, în sensul că, deși au admis obiecțiunile recurentei, iar expertul a răspuns prin copierea concluziilor anterioare, instanța nu a mai admis alte obiecțiuni și a acordat cuvântul pe fondul cauzei. Completul care a soluționat cererea de recuzare a stabilit greșit că magistrații vizați de cererea de recuzare ar fi răspuns motivat solicitărilor recurentei, fără a proceda la o cercetare proprie cu privire la motivele invocate.

Recurenta a prezentat motivele care au determinat-o să formuleze cererea de recuzare, detaliind modul în care expertul contabil a realizat expertiza, precum și obiecțiunile sale față de răspunsul expertului; de asemenea, a arătat că instanța a avut o poziție procesuală contrară propriei jurisprudențe, deoarece după ce a admis obiecțiunile și expertul a răspuns menținând concluziile anterioare, s-a considerat lămurită, respingând noile obiecțiuni.

Recurenta a mai susținut că, prin soluția de respingere a cererii de recuzare, a fost încălcat principiul aparenței de imparțialitate consacrat atât prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și prin cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia trebuie analizată atât gândirea, cât și conduita judecătorului vizat, pentru a vedea dacă există îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, fiind suficientă simpla existență a unor aparențe de lipsă de imparțialitate pentru a genera o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; s-a argumentat, în acest sens, că instanțele trebuie să confere încredere justițiabililor, iar înfăptuirea justiției într-un climat de insecuritate este incompatibilă cu obiectivele dreptului fundamental la un proces echitabil.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat principiile dreptului la apărare, aflării adevărului și independenței justiției.

A mai arătat că au fost încălcate regulile procedurale care garantau dreptul său la un proces echitabil întrucât instanța a respins greșit cererile de recuzare a d-nei expert B., prin încheierile din 15.10.2019 și 14.01.2020, precum și cererea de refacere a expertizei de către o comisie de experți, care să ofere toate garanțiile necesare de independență și imparțialitate.

Instanța de apel a încălcat principiul aflării adevărului și principiul rolului activ prin faptul că nu a solicitat informații suplimentare pe marginea semnatarilor procesului-verbal de constatare din 11.12.2012.

Cu privire la cererea de recuzare a expertului, recurenta a justificat solicitarea sa prin faptul că lucrarea respectivă a fost întocmită într-o manieră părtinitoare față de Municipiul București, cu încălcarea normelor profesionale din Standardul nr. 35 elaborat de CECCAR, motiv pentru care a și formulat plângere penală împotriva d-nei expert B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Recurenta consideră nelegală soluția pronunțată de instanța de apel prin încheierea din 15 octombrie 2019, prin care s-a respins cererea de recuzare ca tardivă, întrucât nu a fost analizat fondul cererii de recuzare, iar termenul de 5 zile a fost respectat, fiind formulată în termen de 5 zile de la data obiecțiunilor.

De asemenea, consideră nelegală și încheierea din 14 ianuarie 2020 prin care instanța a respins a doua cerere de recuzare cu privire la același expert, pentru motive de părtinire și favorizare a Municipiului București. În susținerea acestei critici, a evocat argumente reținute de instanța de apel în motivarea soluției privind respingerea cererii de recuzare, precum și dispoziții din Standardul Profesional nr. 35 și Codului etic național al profesioniștilor contabili elaborat de CECCAR. De asemenea, a reiterat argumentele pe care le-a susținut la instanța de fond cu privire la îndatoririle profesionale ale expertului, modalitatea de convocarea a părților de către expert, aspecte de formă a lucrării întocmite de acesta, cu referire expresă la vizarea raportului de către CECCAR și obiecțiuni față de raportul de expertiză întocmit.

Recurenta a considerat nelegală soluția instanței de apel pronunțată prin încheierea din 12 noiembrie 2019, privind respingerea cererii de refacere a raportului de expertiză de către o comisie de experți, justificând, de asemenea, atitudinea părtinitoare a d-nei expert contabil B..

A susținut recurenta că, dacă instanța de apel ar fi încuviințat refacerea raportului de expertiză de către o comisie de experți, riscul privind lipsa de imparțialitate la întocmirea raportului de expertiză s-ar fi diminuat considerabil, mai ales că raportul de expertiză întocmit de expertul menționat conține multe erori, pe care le-a prezentat în continuarea memoriului său.

O ultimă critică, subsumată celui de-al doilea motiv de casare – pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. –, privește încălcarea de către instanța de apel a principiilor aflării adevărului și rolului activ, întrucât nu a solicitat informații suplimentare cu privire la semnatarii procesului-verbal de constatare din 11.12.2012, prin care s-a efectuat singura inventariere a produselor de balastieră care au făcut obiectul contractului nr. x/15.12.2010, încheiat între recurentă și C. S.R.L. A apreciat că aceste informații erau absolut necesare, deoarece acest înscris nu a fost luat în considerare la aprecierea probatoriului din cauza imposibilității de a se stabili calitatea în care dl. D. a semnat acest proces-verbal pentru intimatul Municipiul București; totodată, pentru a înlătura forța probatorie a acestui înscris, prin decizia recurată s-a reținut că, pe lângă incertitudinea cu privire la persoana acestui domn în privința calității sale de a reprezenta reclamantul, respectivul înscris nu se coroborează cu procesele-verbale de custodie analizate și nici cu restul materialului probator administrat in cauză.

Astfel, a considerat recurenta că, dacă instanța de apel avea dubii cu privire la calitatea acestei persoane, în baza rolului activ avea la dispoziție o multitudine de pârghii pentru clarificarea situației semnatarilor procesului-verbal de constatare, întrucât documentul are o valoare probatorie esențială pentru problema de drept dedusă judecații, însă a preferat ignorarea înscrisului, preluând raționamentul d-nei expert B..

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel pentru nemotivare, arătând că nu a realizat o argumentare proprie în soluționarea problemelor de drept deduse judecății.

Astfel, deși etapa procesuală a apelului a comportat o multitudine de aspecte teoretice și practice, instanța de apel a preluat concluziile raportului de expertiză întocmit de d-na expert B., inclusiv sub aspectul motivării în drept.

A mai suținut că, referitor la motivul de apel privind soluția greșită a primei instanțe, care a considerat că Municipiul București este proprietarul întregii cantități de produse de balastieră care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă cu C. S.R.L., instanța a ignorat mecanismul contractual de transfer al dreptului de proprietate de la A. S.R.L. la C. S.R.L., raportându-se formal, la sensul literar al termenilor folosiți în cadrul proceselor-verbale de custodie, această concluzie fiind preluată integral din raportul de expertiză efectuat de d-na B.; prin urmare, motivarea decizie nu este rezultatul trecerii speței prin filtrul gândirii judecătorilor de apel, iar pretinsele considerente nu răspund exigențelor unei motivării proprii pe care instanța este de așteptat să o aducă unei hotărâri judecătorești.

Al doilea motiv de apel, referitor la modul în care recurenta și-a îndeplinit obligațiile față de C. S.R.L., a fost înlăturat de instanță tot printr-o motivare preluată din concluziile raportului de expertiză menționat, dar și cu luarea în considerare a concluziilor expertului-parte al Municipiului București, fără să se facă vreo mențiune despre opinia expertului său parte.

De asemenea, pentru motivarea respingerii celui de-al treilea motiv de apel, privind soluționarea cauzei ultra petita de către prima instanță, au fost utilizate argumente preluate tot din raportul de expertiză, ceea ce se poate observa din studierea comparativă a decizie recurate și a raportului de expertiză întocmit de d-na expert B..

În cadrul aceluiași motiv de recurs, recurenta a criticat decizia din apel pentru nemotivare cu privire la elemente importante pentru dezlegarea problemelor de drept deduse judecății, respectiv: natura juridică a contractului de vânzare nr. x/15.12.2020 și mecanismul de transfer a proprietății potrivit acestuia; modalitatea de rezolvare a conflictului aparent dintre modalitatea de transfer a dreptului de proprietate potrivit contractului de vânzare nr. x/15.12.20202, pe de o parte și potrivit proceselor-verbale de custodie, pe de altă parte; când a fost transferat dreptul de proprietate asupra produselor de balastieră, potrivit clauzelor contractului de vânzare-cumpărare; care este valoarea juridică a proceselor-verbale de custodie, ținând cont inclusiv de faptul că termenul de "custodie" nu există în dreptul civil material antamat prin respectivul contract de vânzare-cumpărare.

A susținut că toate aceste aspecte nu au găsit o rezolvare prin decizia atacată, deși erau esențiale pentru corecta soluționare a problemei de drept deduse judecății, astfel că sancțiunea aplicabilă pentru nemotivare este nulitatea, întrucât, în lipsa motivării, principiile transparenței și predictibilității actului de justiție sunt în mod grav afectate și nu se poate realiza un control efectiv de legalitate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a regulilor din materia răspunderii civile contractuale, a principiului relativității efectelor actelor juridice civile și a principiului pacta sunt servanda.

A arătat că instanța de apel nu a făcut o încadrare exactă a cererii de chemare în judecată și nu i-a determinat cu precizie natura juridică (o acțiune în revendicare sau acțiune în atragerea răspunderii civile contractuale), ceea ce a dus la confuzia instanței de apel între temeiurile de drept substanțial aferente celor două instituții și, implicit, aplicarea total eronată a principiilor de drept evocate. Calificarea și încadrarea exactă a cererii de chemare în judecată era necesară cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare nr. x/15.12.2010 a fost încheiat sub imperiul C. civ. de la 1864, act normativ de drept substanțial ce diferă esențial de reglementarea din noul C. civ., care, probabil, a fost avut în vedere de instanța de apel. Însă, indiferent de încadrare sau de dreptul material aplicabil, este evident că soluția din apel încalcă principiile generale ale răspunderii civile contractuale și principiile relativității efectelor actelor juridice civile și pacta sunt servanda.

O primă critică privește încălcarea și aplicarea greșită a principiilor relativității și pacta sunt servanda, cu referire la statuarea că Municipiul București este proprietarul întregii cantități de produse de balastieră care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă și C. S.R.L.

Astfel, instanța și-a întemeiat soluția pe procesele-verbale de custodie, polițele de asigurare încheiate de C. S.R.L. și concluziile raportului de expertiză, în loc să analizeze clauzele contractului părților, încălcând art. 969 din C. civ. de la 1864. Recurenta a detaliat conținutul proceselor-verbale de custodie, obiectul și rolul polițelor de asigurare, pentru a justifica lipsa lor de relevanță pentru soluția pronunțată în cauză.

De asemenea, cu privire la raportul de expertiză, a susținut că s-a făcut confuzie între două contracte, respectiv contractul de proiectare și execuție nr. 344/2010 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010, absolut diferite atât sub aspectul părților, cât și sub aspectul efectelor juridice care izvorăsc din acestea.

Față de primul contract, încheiat între C. S.R.L și Municipiul București, recurenta este terț și, potrivit principiului relativității efectelor contractului reglementat de art. 973 din C. civ. de la 1865, acesta nu generează drepturi sau obligații în patrimoniul său; al doilea contract, încheiat între C. S.R.L. și recurentă, nu reprezintă temeiul juridic al acțiunii formulate de reclamantă.

A doua critică privește reținerea greșită de către instanța de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită a principiilor relativității și pacta sunt servanda, a modului în care recurenta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul încheiat cu C. S.R.L., în sensul că a stabilit neîndeplinirea obligațiilor sale față de cocontractant doar pe baza concluziilor raportului de expertiză efectuat de d-na expert B.. În continuare, recurenta a explicat modul de derulare a raporturilor juridice generate de contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu C. S.R.L., precum și modul de îndeplinire sau modificare a obligațiilor contractuale, în concret cu privire la costurile transportului produselor de balastieră, apreciind că instanța a nesocotit voința părților, cu încălcarea art. 969 din C. civ. de la 1864.

De asemenea, a susținut nelegalitatea deciziei atacate întrucât s-a apreciat greșit că între A. S.R.L și Municipiul București există raporturi juridice obligaționale; or, se observă cu ușurință că nu există astfel de relații, deci pretențiile reclamantului trebuiau îndreptate doar împotriva C. S.R.L., împrejurare pe care a încercat să o evite, deoarece antreprenorul se află în procedura insolvenței.

Chiar dacă, ad absurdum, s-ar interpreta că ar fi operat transferul dreptului de proprietate și în privința produselor nelivrate și neachitate, Municipiul București nu poate să le pretindă de la recurentă, întrucât nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare, mai ales că recurenta beneficiază de un drept de retenție asupra acestora. Totodată, pe lângă faptul că intimatul-reclamant ar fi trebuit să se îndrepte împotriva cocontractantului său C. S.R.L., pretinderea din nou a aceleiași cantități de produse deja livrate reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, de vreme ce este terț la raportul juridic din care s-a născut obligația de a livra aceste produse.

A mai arătat că este nelegală și concluzia potrivit căreia prima instanță nu s-ar fi pronunțat ultra petita, deoarece costul transportului, achitat de intimatul Municipiul București către C. S.R.L., nu este în sarcina recurentei, fiind stornată contravaloarea transportului ca urmare a modificării obligațiilor contractuale. Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a reținut eronat că produsele de balastieră pe care le-a livrat nu au fost transportate la șantierul Pasaj suprateran Mihai Bravu, obiect al contractului nr. x/02.12.2010, concluzia fiind preluată din raportul de expertiză.

În finalul memoriului de recurs, a afirmat că temeinicia tuturor motivelor sale de recurs rezultă din probele administrate în cauză, însă una dintre probe (raportul de expertiză întocmit de expert B.) lansează ipoteze contrare realității, cu ignorarea tuturor probelor de la dosar, întrucât a refuzat să valorifice tocmai probele nou obținute și care justificau readministrarea expertizei, precum și alte înscrisuri, sub pretextul că nu ar fi lizibile, fără să fi încercat măcar formal contactarea expertului consilier sau a reprezentanților societății.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

La data de 25 august 2021, intimatul Municipiul București a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 14 septembrie 2021, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022, s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimatul Municipiul București, s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 880 din data de 21 iulie 2020, precum și a încheierilor din 15 octombrie 2019, 12 noiembrie 2019, 14 ianuarie 2020, 2 iunie 2020 si 10 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, stabilindu-se termen la data de 12 mai 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerente ce succed.

Recurenta a criticat decizia instanței de apel apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., recurenta a criticat nelegala alcătuire a completului de judecată întrucât au participat judecătorii cu privire la care a formulat cerere de recuzare întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că acest motiv de nelegalitate este incident atunci când completul de judecată care a soluționat cauza în apel a fost nelegal alcătuit, prin nerespectarea normelor privind compunerea sau constituirea instanței. Conform argumentelor recurentei, în speță este indicat un caz privind compunerea completului de judecată, întrucât cererea de recuzare a fost formulată împotriva judecătorilor membri ai completului de apel.

Astfel, pentru a fi incidente normele de drept privind nelegala compunere a instanței, raportat la motivele invocate de recurentă, trebuie ca membrii completului să se fi aflat într-o situație de incompatibilitate. Or, se constată că, deși recurenta a formulat cererea de recuzare a celor doi judecători care compuneau completul de judecată, prin încheierea din data de 10 iunie 2020, cererea a fost respinsă, înlăturându-se astfel posibilitatea ca un judecător incompatibil să participe la soluționarea cauzei.

Înalta Curte relevă că situațiile ce se pot încadra în dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu includ orice suspiciuni ale părților cu privire la imparțialitatea judecătorilor, ci trebuie luate în considerare elemente care nasc în mod întemeiat presupunerea rezonabilă că judecătorul nu ar fi obiectiv și imparțial.

Așadar, Înalta Curte reține că soluția pronunțată prin încheierea din data de 10 iunie 2020 este corectă, întrucât în susținerea situației de incompatibilitate reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., recurenta a invocat aspecte privind administrarea probelor, fiind nemulțumită de faptul că instanța de apel a respins noile sale obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, cu privire la care admisese anterior alte obiecțiuni ale aceleiași părți. Or, măsurile pe care instanța le dispune, pe parcursul cercetării procesului, cu privire la administrarea probatoriului sau pentru buna administrarea a procesului, conform normelor de procedură, nu pot fi, în contextul dat, dovezi de imparțialitate a membrilor completului de judecată ori, cel puțin, îndoieli rezonabile în această privință.

Potrivit celui de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susținut că prin decizia recurată au fost încălcate principiile dreptului la apărare, aflării adevărului, independenței justiției și dreptul său la un proces echitabil.

Într-o primă critică, motivul de recurs este argumentat prin soluția greșită pe care a pronunțat-o instanța de apel, prin încheierile din 15 octombrie 2019 și 14 ianuarie 2020, asupra cererilor sale de recuzare a expertului contabil, precum și prin încheierea din 12 noiembrie 2019, prin care i s-a respins cererea de refacere a raportului de expertiză de către o comisie de experți, apreciind că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

O altă critică privește încălcarea principiul aflării adevărului și principiul rolului activ al judecătorului, pentru că instanța de apel nu a solicitat informații suplimentare despre semnatarii procesului-verbal de constatare din 11.12.2012, esențial pentru soluționare cauzei.

Înalta Curte reține că, în speță, nu fost încălcate normele de procedură care reglementează principiile procesului civil indicate de recurentă întrucât, din conținutul celor trei încheieri și al decizie recurate rezultând că instanța de apel a aplicat corect normele de procedură pentru soluționarea incidentelor invocate de recurentă, soluțiile pronunțate fiind amplu motivate. Din analiza argumentelor dezvoltate prin memoriul de recurs se constată că recurenta nu indică modul în care instanța devolutivă de control judiciar a încălcat normele privind recuzarea expertului, ci toate susținerile sale sunt, în realitate, nemulțumiri privind conținutul raportului de expertiză, concluziile lucrării întocmite de expert, aprecierea și forța probatorie pe care instanța a atribuit-o acestei probe.

Înalta Curte subliniază că soluțiile pronunțate de instanța de apel privind cererile de recuzare și cererea de refacere a raportului de expertiză întemeiată pe dispozițiile art. 338 din C. proc. civ. sunt legale, întrucât au fost respectate principiile procesului civil, iar respingerea motivată a unor cereri (de recuzare sau de încuviințare a unor probe suplimentare), raportat la situația concretă și la probatoriul deja administrat, nu reprezintă dovezi de încălcare a drepturilor părților. Dacă s-ar accepta argumentele recurentei, ar însemna ca instanța de judecată să dea soluții favorabile tuturor cererilor formulate de părți, fără posibilitatea de a cenzura aceste solicitări, după caracterul util, pertinent și concludent, ceea ce ar lipsi de eficiență normele procedurale edictate în scopul bunei desfășurări a procesului civil.

Totodată, Înalta Curte reține că recurenta, prin invocarea încălcării unor principii fundamentale ale procesului civil, reglementate de C. proc. civ., urmărește să supună analizei instanței de recurs reevaluarea probelor administrate în proces, argumentând importanța deosebită pe care unele dintre acestea, respectiv expertiza sau anumite înscrisuri, o au pentru soluționarea cauzei, fiind nemulțumită de faptul că prima instanță de control judiciar nu le-a atribuit forța probatorie urmărită de parte sau nu a luat măsuri pentru suplimentarea acestor probatorii.

Astfel, se dezvoltă critici privind forma raportului de expertiză, temeinicia obiecțiunilor formulate, analiza modului de îndeplinire a obligațiilor în raporturilor juridice în care este angajată recurenta, obținerea unor informații suplimentare privind procesul-verbal de constatare din data de 12 noiembrie 2019, însă o asemenea analiză excede examenului de legalitate la care este limitată calea extraordinară de atac a recursului. Aceasta, motivat de împrejurarea că aprecierea probelor poartă asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu și asupra celor de drept. Or, calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv, prin intermediul acesteia nu se devoluează în fața judecătorului superior întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt și de drept ce-i aparțin, alin. (3) al art. 483 din C. proc. civ. statuând ritos că "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Recurenta a criticat hotărârea instanței de apel și prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., afirmând că nu este motivată întrucât nu cuprinde argumente proprii, ci doar preluarea unor idei și concluzii din raportul de expertiză, fiind ignorate susținerile sale exprimate prin intermediul propriului expert parte.

Într-un prim considerent, instanța supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, care sunt exprimate printr-o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, cât și probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive, raționamentul logico-juridic putând fi cu ușurință identificat.

Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a argumentelor părților, pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că decizia recurată cuprinde o motivare corectă și completă, iar criticile formulate de recurentă în apel, au fost analizate și înlăturate motivat de instanța devolutivă, care a răspuns punctual criticilor privind modalitatea de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul litigiului, modul de îndeplinire a obligațiilor de către recurentă în relațiile contractuale pe care și le-a asumat, valoarea probatorie a înscrisurilor depuse la dosar și a probelor administrate, după cum rezultă din filele x din hotărârea atacată.

Totodată, Înalta Curte relevă că preluarea în considerente de către instanța de apel a concluziilor din rapoartele de expertiză întocmite în cauză nu înseamnă că judecătorii au înlocuit propriile argumente cu cele ale expertului, ci, după cum rezultă din analiza deciziei recurate, și-au susținut propriul raționament cu probele administrate în cauză, realizând o examinarea completă a motivelor de apel, cu referire la aspectele criticate.

În ceea ce privește nemotivarea unor elemente foarte importante pentru dezlegarea problemei de drept deduse judecății, respectiv natura juridica a contractului de vânzare nr. x/15.12.2020 și mecanismul de transfer a proprietății potrivit acestuia, modalitatea de rezolvare a conflictului aparent dintre modalitatea de transfer a dreptului de proprietate potrivit contractului de vânzare nr. x/15.12.20202, pe de o parte și a proceselor-verbale de custodie, pe de altă parte, momentul transferului dreptul de proprietate asupra produselor de balastieră, potrivit clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, valoarea juridică a proceselor-verbale de custodie, critica recurentei nu este fondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a realizat o sinteză a motivelor de apel, a grupat argumentele invocate în susținerea căii de atac și a oferit o motivare corespunzătoare, raționamentul juridic asupra problemelor de drept analizate fiind clar, de natură a permite efectuarea cu ușurință a controlului judiciar.

Trecând, mai departe, la examinarea ultimului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta a criticat decizia recurată susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a regulilor din materia răspunderii civile contractuale, a principiului relativității efectelor actelor juridice civile și a principiului pacta sunt servanda.

Analizând argumentele părții recurente, se reține că, deși aparent aceasta invocă încălcarea unor norme din C. civ., în realitate, urmărește ca instanța de recurs să reevalueze atât probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare din data de 11 decembrie 2012, cele două rapoarte de expertiză contabilă, pentru a se da eficiență celui întocmit de d-na expert E., pe care-l consideră favorabil, cât și situația de fapt, pentru a se stabili că și-a îndeplinit obligațiile față de C. S.R.L. De asemenea, parte din argumentele prezentate în susținerea acestei critici au fost deja evocate și prin criticile anterioare privind lipsa motivării deciziei instanței de apel, relevând aceeași nemulțumire a recurentei față de modul în care a fost interpretat și valorificat probatoriul administrat în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte arată că statuările instanței de apel sunt conforme dispozițiilor legale indicate de recurentă, astfel că nu au fost încălcate norme de drept privind principiile relativității efectelor contractului și pacta sunt servanda; instanța de apel a analizat cererea intimatului-reclamant, în calitate de proprietar al materialelor de balastieră, împotriva recurentei-pârâte, în calitate de posesor neproprietar, acestea fiind premisele unei acțiuni în revendicare mobiliară, iar alternativ, pretențiile materiale ale acesteia.

Totodată, se confirmă raționamentul judiciar al instanței de apel cu privire la calitatea de proprietar a intimatului Municipiul București asupra cantității de bunuri, care-i conferă dreptul de a pretinde și primi produsele de care a fost lipsit. Acest drept nu este contrar și nu încalcă niciunul dintre raporturile juridice contractuale născute, pe de-o parte, între reclamant și C. S.R.L și, pe de altă parte, între C. S.R.L. și recurenta A. S.R.L. Prin soluția pronunțată, instanța devolutivă a respectat pe deplin principiile care reglementează materia contractelor, efectele convențiilor s-au produs conform clauzelor stabilite de părți și forței obligatorii, fără a fi contrare principiului relativității.

În speță, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de proiectare și execuție nr. 344/02.12.2010 încheiat între beneficiarul Municipiul București și C. S.R.L., societatea prestatoare a utilizat produsele livrate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010, încheiat cu recurenta A. S.R.L., având ca obiect achiziționarea de materiale de balastieră. Litigiul de față a fost generat de situația născută din acte ulterioare încheiate de părțile contractelor amintite, respectiv procesele-verbale de custodie, prin care s-a stabilit partea care urma să aibă în posesie materialele și momentul până la care ele rămâneau în custodie, precum și de alte situații decurgând din relațiile comerciale din părți. Existența acestor contracte și faptul că produsele care s-au achiziționat în temeiul unui contract au servit îndeplinirii obligației asumate de prestator printr-un alt contract, nu pot fi interpretate drept încălcare a principiilor forței obligatorii și relativității contractului.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate nu există niciun argument prin care instanța de apel să fi stabilit existența unor raporturi juridice obligaționale între recurentă și intimată, litigiul pendinte nu este grevat pe un asemenea temei, iar raționamentul instanței de apel privind proprietatea intimatului asupra bunurilor deținute de recurentă și obligarea acesteia să le restituie nu schimbă temeiul acțiunii și nici nu justifică calitatea procesuală pasivă în cauză a altei persoane.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește critica privind argumentele instanței de apel față de soluționarea ultra petita a cererii reclamantei, Înalta Curtea constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ci se poate circumscrie, cel mult, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât critica vizează soluționarea cererii cu încălcarea principiului disponibilității, reglementat expres prin norme de procedură. Chiar și în această ipoteză, critica este nefondată, întrucât prin decizia recurată au fost analizate pretențiile reclamantului conform limitelor învestirii primei instanțe, fiind indicate în concret argumentele care au format convingerea instanței devolutive, fără a putea fi identificate aspecte de nelegalitate, precum încălcarea principiului prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., decizia atacată fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din 15 octombrie 2019, 12 noiembrie 2019, 14 ianuarie 2020, 2 iunie 2020 și 10 iunie 2020, precum și împotriva deciziei civile nr. 880 din 21 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.