ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1344/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 11 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A., prin G.., reprezentată de partener coordonator H., în calitate de administrator judiciar; I.., reprezentată prin partener coordonator J., în calitate de administrator judiciar și K., în calitate de administrator special, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să dispună concedierea reclamanților, așa cum au solicitat prin cererile remise anterior angajatorului, aplicând întocmai prevederile art. 35-40 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății în perioada 01.01.2017-31.12.2018 și ale Codului muncii, inclusiv prin plata salariilor compensatorii și a preavizului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 68 și urm., art. 74, art. 78, art. 231-232, art. 252 alin. (5), art. 268 alin. (1) lit. a) și art. 269 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 208, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin cererea adițională formulată la 1 aprilie 2019, reclamanții au modificat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că au adăugat un capăt de cerere prin care solicită să se constate că refuzul S.C. F. S.A. de a le aproba cererile de concediere colectivă este nejustificat, întrucât nu a aplicat întocmai prevederile art. 35-40 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății în perioada 01.01.2017-31.12.2018 și ale Codului muncii, inclusiv prin plata salariilor compensatorii și a preavizului, menținând capătul de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei să dispună concedierea lor; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1225/2019 din 11 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Vâlcea a admis excepția lipsei de interes în exercitarea acțiunii de reclamantul D., invocată de pârâtă prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul D., ca lipsită de interes; a respins acțiunea formulată de ceilalți reclamanți, A., B., C. și E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., prin administrator judiciar și administrator special, astfel cum a fost modificată prin cererea adițională de la fila x, ca neîntemeiată, luând act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A., B., C. și E..

Prin decizia civilă nr. 2490/2021 din 28 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A., B., C. și E. împotriva sentinței civile nr. 1225 din 11 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea modificată, formulată de reclamanții A., B., C. și E. și a obligat pârâta S.C. F. S.A. la plata către acești reclamanți a salariilor compensatorii prevăzute de negocierea colectivă și a drepturilor cuvenite pe perioada termenului legal de preaviz la luarea măsurii de încetare a contractelor individuale de muncă din iulie 2019. A menținut în rest sentința.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 13 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins ca nefondată cererea înregistrată la 21 februarie 2022, prin care petenta F. S.A. a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2490/28.05.2021 a Curții de Apel Pitești în dosarul nr. x/2019, pentru determinarea obligațiilor stabilite în sarcina sa.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la 20 iulie 2021, sub nr. x/2021, S.C. F. S.A., prin administratori judiciari G.. și I.., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2019, iar în temeiul art. 512 C. proc. civ., a solicitat suspendarea respectivei decizii.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.) și că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - greșit indicat în cerere ca fiind pct. 2), solicitând admiterea cererii de revizuire și anularea parțială a deciziei civile nr. 2490/28.05.2021, prin eliminarea din dispozitivul acesteia a mențiunii privind obligarea F. la "plata salariilor compensatorii prevăzute de negocierea colectivă și a drepturilor cuvenite pe perioada termenului legal de preaviz la luarea măsurii de încetare a contractelor individuale de muncă din iulie 2019".

Prin încheierea de cameră de consiliu din 23 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuenta S.C. F. S.A.

La termenul de judecată din 21 octombrie 2021, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., greșit indicat în cerere ca fiind pct. 2 și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții și asupra unei eventuale disjungeri, având în vedere dispozițiile art. 510 alin. (3) C. proc. civ., iar în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ., Curtea a rămas în pronunțare cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a repus cauza pe rol pentru soluționarea excepției necompetenței materiale, în complet de divergență, sens în care a fixat termen la data de 4 noiembrie 2021.

Prin decizia civilă nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, cu majoritate de voturi, excepția necompetenței materiale; constatând că, împotriva deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 sau 8 din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, revizuenta F. S.A., prin consorțiul format din lichidatori judiciari G.. și I.. a declarat recurs.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a susținut că, în ceea ce privește primul motiv de revizuire (întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), hotărârea recurată nu conține motivele pe care se întemeiază și că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reiterând ceea ce a arătat în susținerea primului motiv de revizuire invocat.

În continuare, referindu-se la cel de al doilea motiv de revizuire invocat, respectiv faptul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, recurenta a evocat un considerent din decizia recurată, prin care instanța de revizuire a reținut că:

"…astfel cum rezultă din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită în speță, Curtea de apel a avut în vedere existența hotărârilor anterioare, pronunțate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2019 și nr. 2188/90/2019, având ca obiect contestația formulată de intimați împotriva deciziilor de concediere individuală, apreciindu-se că verificarea legalității și temeiniciei concedierii individuale ulterioare nu este identică cu verificarea legalității și temeiniciei "excluderii reclamanților de la măsurile de protecție consacrate prin lege personalului supus concedierii colective", arătând că acest considerent este greșit întrucât, pentru a aplica măsurile de protecție socială, era necesar să existe decizii de concediere colectivă pentru reclamanți, emise de angajator, conform dispozițiilor legale în materie, iar, în perioada decembrie 2018- iulie 2019, reclamanții au primit drepturile salariale cuvenite conform contractului individual de muncă.

Astfel, în accepțiunea recurentei, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind, totodată, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a reprodus ca atare ceea ce a arătat în susținerea celui de al doilea motiv de revizuire invocat.

În încheiere, a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei civile nr. 4572/04.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2021 și anularea parțială a deciziei civile nr. 2490/28.05.2021, prin eliminarea din dispozitivul acesteia a mențiunii privind obligarea sa la "plata salariilor compensatorii prevăzute de negocierea colectivă și a drepturilor cuvenite pe perioada termenului legal de preaviz la luarea măsurii de încetare a contractelor individuale de muncă din iulie 2019".

La 14 martie 2022, intimații A., B., C. și E. au depus, în termen legal, întâmpinare, prin care au invocat tardivitatea introducerii cererii de recurs, inadmisibilitatea recursului cu referire la motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

La 31 martie 2022, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările/susținerile intimaților formulate prin întâmpinare.

Ulterior, prin rezoluția din 19 aprilie 2022, în cauză, s-a fixat termen de judecată a recursului, în ședință publică, cu citarea părților, pentru data de 07.06.2022.

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității formulării unor critici cu referire la motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, precum și excepția nulității recursului cu privire la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul formulat în cauză vizează decizia civilă nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de revizuire (întemeiată pe motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.), formulată de F. S.A. - prin administratorii judiciari G.. și I.. împotriva deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, decizia atacată (cu recurs) vizează revizuirea întemeiată inclusiv pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează retractarea unei hotărâri dacă:

"(1) s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Hotărârea a cărei revizuire s-a cerut a fost pronunțată într-un litigiu de muncă, prin care reclamanții au solicitat să fie concediați colectiv (pentru motive neimputabile salariaților) pentru a beneficia de plățile compensatorii, în baza contractului colectiv de muncă, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 68 și urm., art. 74, art. 78, art. 231-232, art. 252 alin. (5), art. 268 alin. (1) lit. a) și art. 269 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 208, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, aplicabile în raport cu data declanșării litigiului (11 ianuarie 2019):

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite."

Dispoziția legală anterior evocată reglementează litigiile care nu au prevăzută calea de atac a recursului, după criteriul materiei.

Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. care prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", se reține că, potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia civilă nr. 2490/2021 din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, care a făcut obiectul cererii de revizuire, fiind supusă numai căii de atac a apelului, este definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită este definitivă, rezultă că decizia instanței de revizuire în partea corespunzătoare soluționării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are caracter definitiv de la pronunțare, neputând fi, așadar, atacată cu recurs.

În consecință, fiind inadmisibilă calea de atac a recursului exercitată împotriva soluției date de instanța de revizuire în soluționarea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pe cale de consecință, nici criticile din recurs care vizează acest motiv de revizuire nu pot fi primite, fiind, deopotrivă, inadmisibile.

Cu toate acestea, având în vedere caracterul unitar al căii de atac și faptul că recursul este admisibil cu privire la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ. astfel cum a fost interpretat cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 17/2019 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Înalta Curte urmează a constata nulitatea prezentului recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în cel puțin unul din motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În caz contrar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, se constată că, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestor motive de casare este pur formală, neputând fi reținută existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În concret, cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte notează că textul de lege corespunzător acestui motiv de casare consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs constând în nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Având în vedere ipotezele prevăzute de acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta s-a rezumat la a reproduce, selectiv, un considerent din hotărârea pe care a atacat-o cu recurs (prin care instanța de revizuire a redat de fapt ceea ce a avut în vedere instanța de apel:

"…așa cum rezultă din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită în speță, Curtea de apel a avut în vedere…"), față de care autoarea prezentului demers judiciar a susținut, printr-o simplă afirmație, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dar și că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, continuând cu reproducerea celor arătate în etapa revizuirii, în susținerea motivului de revizuire ce viza contrarietatea de hotărâri (instanța de revizuire încadrând și analizând în mod corect cele susținute în motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și nu în cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cum în mod eronat a fost indicat atât în cererea de revizuire, cât și în prezentul recurs).

Prin urmare, în lipsa oricărei critici care să vizeze, în concret, un eventual viciu al motivării în cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit și a unor minime considerații cu privire la normele de drept material pretins a fi fost încălcate/aplicate greșit de instanța de revizuire, Înalta Curte nu poate face un control efectiv al legalității deciziei recurate, substituindu-se autorului căii extraordinare de atac declarate.

În concluzie, Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar promovat, recurenta nu arată în ce modalitate decizia instanței de revizuire nu este conformă legii și nici nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici/susțineri formulate în cererea de revizuire/în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de revizuire deja s-a pronunțat, fără a prezenta argumente pertinente, raportate la considerentele deciziei atacate.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta F. S.A., prin consorțiul format din lichidatori judiciari G.. și I.., împotriva deciziei civile nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta F. S.A., prin consorțiul format din lichidatori judiciari G.. și I.. împotriva deciziei civile nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.