ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2066/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâților B., C. și D. la plata sumei de 247.700,00 RON compusă din (231.357,00 RON prejudiciu - și 16.343,00 RON daune interese produse în perioada 27.08.2012-12.11.2014), reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a nerespectării de către pârâți a obligațiilor ce le reveneau conform fișelor de post, legii, actelor constitutive, contractelor de mandat, contract de administrare, Regulamentului de Organizare și Funcționare, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporatistă, procedurilor interne ale societății, în cotă parte fiecare (urmând ca suma să fie stabilită prin raportul de expertiză contabilă) în raport cu măsura în care fiecare pârât a contribuit la producerea prejudiciului și a daunelor interese; obligarea la plata daunelor interese calculate până la data plății efective; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4.10.2018 s-a formulat întâmpinare de către pârâții C. și D., prin care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă sau ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Urmare a disjungerii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, sub număr de dosar x/2019

În ședința publică din data de 10.12.2019, instanța a pus în discuție competența materială de soluționare a cauzei, și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Prin sentința civilă nr. 1555/10.12.2019, Tribunalul Vâlcea – secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 926 din 19 martie 2020, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competența și a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești.

Prin sentința civilă nr. 12/9.06.2020, Curtea de Apel Pitești a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 855/22.09.2020 a Tribunalul Vâlcea – secția I-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, lăsând nesoluționată excepția prescripției extinctive, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 3.500 RON, cheltuieli de judecată către pârâți.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta A. S.A. arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 155 din Legea nr. 31/1990.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, care, prin încheierea din 20 ianuarie 2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 133/A-com din 22 martie 2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 855/22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a anulat sentința apelată și cauza spre rejudecare la același tribunal.

Împotriva deciziei nr. 133/A-com din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâții D. și C. au formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate în temeiul art. 497 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au susținut ca hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței materiale procesuale a secției I civile a Curții de Apel Pitești, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Recurenții au făcut referire la decizia nr. 40/2010 a I.C.CJ. pronunțată într-un recurs în interesul legii, subliniind că, în condițiile reglementării aplicabile în prezenta cauză, competenta aparținea instanței superioare celei care a pronunțat hotărârea, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă.

Or, cum secția I civilă a Tribunalului Vâlcea a pronunțat sentința apelată, în mod evident, competența materială procesuală de a soluționa calea de atac revenea secției I a Curții de Apel Pitești ca instanța superioară corespunzătoare secției din cadrul tribunalului care a soluționat cauza în prima instanță, în mod nelegal instanța de apel respingând excepția lipsei competenței materiale procesuale invocate de intimați.

Au menționat recurenții că, în cauză, sunt incidente și cele statuate de I. C. civ..J. secția a II-a civilă în decizia nr. 23/19.01.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la dosarul din care s-a disjuns prezenta cauza (dosar nr. x/2018).

Recurenții-pârâți au susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au arătat recurenții, considerentele pentru care instanța de apel a admis calea de atac rezidă, în esență, în aceea că cerința votului secret nu este prevăzută de dispozițiile art. 130 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 sub sancțiunea nulității absolute, situație în care fiind vorba de o nulitate relativă, erau incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aceeași fiind situația și în ceea ce privește nerespectarea normelor statutare referitoare la modalitatea de investire A.G.A. cu privire la adoptarea unei hotărâri urmărind antrenarea răspunderii administratorilor.

Recurenții au susținut că soluția este esențial nelegală întrucât:

a) Nerespectarea cerinței obligativității votului secret în situațiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 atrage nulitatea absolută a hotărârii A.G.A., utilizarea votului secret având drept scop să înlăture influența personală a membrilor consiliului de administrație/consiliului de supraveghere și directorat asupra acționarilor, evitându-se astfel denaturarea rezultatului votului și, pe cale de consecință, a formării voinței societare.

b) În mod evident, nerespectarea obligativității votului secret (obligativitate care nu poate fi înlăturată nici prin prevederile actelor constitutive) atrage o nulitate virtuală absolută, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1247 alin. (1) și art. 1250 teza II C. civ., incidente în cazul în care din modul de redactare al obligației impuse legal rezultă un caracter imperativ al acelei obligații, intenția legiuitorului de stabilire a unei obligații imperative fiind analizată prin raportare la tipul de verb utilizat în redactarea textului legal, în speță verb impersonal imperativ – "votul secret este obligatoriu ...", situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cum nelegal a considerat instanța de apel.

c) Considerentele de mai sus sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor statutare și ale Regulamentului intern referitoare la modalitatea de investire a A.G.A. în vederea adoptării unei hotărâri vizând antrenarea răspunderii recurenților, prima instanță statuând în mod corect că "formularea imperativă a dispozițiilor legale și statutare enunțate este de natură să conducă la concluzia că sancțiunea neîndeplinirii vreuneia din cerințele prealabile acțiunii în justiție de natura celei în cauză este admisibilitatea" (pag. 10 hot).

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 26.01.2022, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 18.05.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte constată nefondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. ce prevede ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect obligarea pârâților la plata pretinselor prejudicii produse prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de directori ce le reveneau prin contractele de mandat încheiate cu societatea, invocându-se, în drept, prevederile art. 143

1

, art. 144

2

și art. 153 din Legea nr. 31/1990.

Având în vedere natura și obiectul, precum și temeiurile de drept invocate, litigiul este în materie de societate, întrucât vizează răspunderea civilă a foștilor directori, încadrându-se astfel în cele enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011.

Potrivit principiului specializării secțiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanțe, o cauză ce intră în competența de soluționare a acestora trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzător, inclusiv în calea de atac.

Secțiile și completele specializate ale curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează, la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanțe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Componența secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului, în raport cu volumul de activitate, cu natura și complexitatea cauzelor deduse judecății.

În cauză, este relevant că potrivit Hotărârii nr. 5/2016 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești, dosarele având ca obiect litigiile cu profesioniști, indiferent de tribunalul care le-a soluționat pe fond, vor fi repartizate secției a II-a Civile, alături de cauzele reglementate de dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin urmare, competența materială procesuală în legătură cu specializarea instanței a fost stabilită corect de curtea de apel în raport de natura și obiectul acțiunii, în favoarea secției a II-a Civile.

Nici motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță, întrucât instanța de apel nu a interpretat greșit dispozițiile art. 130 alin. (2), respectiv ale art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, astfel cum au invocat recurenții.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1999, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre asociații care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.

Votul secret, potrivit art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 societăților este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administrație, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere și de control ale societății, iar nerespectarea acestuia conduce la nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acționarilor.

Votul secret este, de regulă, o modalitate de anonimizare a sensului în care titularul și-a exprimat votul, fie acesta dat în cadrul unei proceduri electorale, fie în cadrul procesului de formare a voinței societare. Opțiunea legiuitorului de a impune, de o manieră imperativă, votul secret, în anumite situații, necesită clarificarea scopului urmărit.

Așa cum s-a reținut, prin hotărârea nr. 10/18.06.2018, adunarea generală a acționarilor a hotărât cu privire la promovarea în instanță a acțiunii în răspunderea directorilor și s-a votat prin vot deschis, cu respectarea regulilor de cvorum și majoritate pentru acest demers.

Este nefondată critica recurenților potrivit căreia hotărârea adunării generale a fost adoptată cu nerespectarea cerinței legale privind secretului votului, impusă de prevederile art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăților, obligatoriu pentru luarea hotărârilor privind răspunderea membrilor organelor de administrare ale societății.

Curtea de apel a reținut în mod corect că apărările pârâților privind modalitatea de vot și modalitatea de investire a adunării generale reprezintă doar motive de nulitate relativă ale hotărârii adunării generale a acționarilor nr. 10/18.06.2018, care însă nu puteau fi invocate decât de persoanele îndreptățite, respectiv de acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau, deși au participat, au votat împotrivă și doar pe calea unei acțiuni în anulare conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Instanța de apel a apreciat cu justețe că, în soluționarea litigiului, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 1250 și art. 1252 din C. civ.. Astfel, în cazurile în care natura nulității nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil, iar, atunci când legea nu indică în mod clar că încălcarea unei dispoziții atrage nulitatea absolută, urmează a fi incidentă nulitatea relativă.

Pentru a distinge între cazurile de nulitate absolută și cele de nulitate relativă în situația în care dispozițiile legale nu indică natura nulității, criteriul este cel al naturii interesului protejat de dispoziția legală în fiecare caz în parte: nulitatea este absolută când interesul protejat este de ordine publică și nulitatea este relativă când interesul protejat este personal. Or, atunci când nu poate fi determinat cu certitudine interesul ocrotit ca fiind unul general, de ordine publică, trebuie să se prezume că se ocrotește un interes particular, de ordine privată, fapt pentru care și sancțiunea nulității trebuie să fie mai blândă sub aspectul regimului juridic (altfel, în caz de admitere a cererii în nulitate, indiferent de felul acesteia - absolută sau relativă - efectele sunt aceleași), astfel că aceasta va fi doar o nulitate relativă. Este, însă, posibil ca, din interpretarea normei legale, să nu se poată determina felul nulității, caz în care se va aplica prezumția de nulitate relativă instituită de art. 1252 C. civ.

Textele legale au fost corect aplicate de curtea de apel, acesta având incidență și în materia societăților; având în vedere că actul normativ nu precizează sancțiunea care intervine pentru încălcarea dispozițiilor sale, operează prezumția de nulitate relativă, cauzele invocate fiind de natură să ducă la anulabilitatea hotărârii, întrucât sunt protejate interesele particulare ale acționarilor.

În acest context, instanța de apel a statuat corect că nulitatea relativă este sancțiunea și pentru hotărârile adoptate cu vot deschis, deși legea prevede obligativitatea votului secret.

Prin urmare, dat fiind că motivul invocat de către recurenții-pârâți este, în fapt, de nulitate relativă și nu absolută, curtea de apel legal a apreciat că Hotărârea adunării generale a acționarilor nr. 10/18.06.2018 beneficiază de prezumția de validitate, în condițiile în care nu s-a dovedit că s-a formulat o acțiune în anulare a acesteia conform procedurii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 31/1990, sens în care a înlăturat excepția inadmisibilității și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți D. și C. împotriva deciziei nr. 133/A-com din 22 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți D. și C. împotriva deciziei nr. 133/A-com din 22 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.