ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 877/2022

Prin cererea înregistrată la 09 octombrie 2018, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., anularea comunicării nr. 597 din 07.09.2018, de încetare a contractului individual de muncă nr. x din 27.03.2015, achitarea tuturor drepturilor bănești cuvenite, constând în salariul net de încadrare, bonusuri de bază și extrabonusuri, indexate și actualizate cu rata inflației, începând cu data de 07.09.2018 și până la data soluționării definitive a litigiului și obligarea la achitarea dobânzii legale de la data scadenței fiecărei plăți și până la data achitării integrale și efective. În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că notificarea nr. x din 07.09.2018 nu reprezintă o decizie de încetare a contractului individual de muncă, reclamantul solicită achitarea tuturor drepturilor de natură salarială cuvenite, constând în salariu net de încadrare, bonusuri de bază și extrabonusuri, indexate și actualizate cu rata inflației, alături de dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărei plăți și până la data achitării integrale și efective a tuturor sumelor menționate, începând cu cele datorate pentru luna septembrie 2018 și până la data soluționării definitive a cauzei, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 266 și următoarele din Codului muncii și art. 208 și următoarele din Legea nr. 62/2011. Prin sentința civilă nr. 129 din 22.01.2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de către reclamant, cu motivarea că obiectul acțiunii îl constituie contestarea adresei de preaviz de concediere și că reclamantul nu are deschisă cale de atac în justiție împotriva acestui act.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., soluționat prin decizia civilă nr. 1272 din 14 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinței atacate, pe care a anulat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se, în esență, că nu există dispoziții legale care să interzică contestarea în instanță a actului unilateral al angajatorului prin care acesta decide intrarea în preaviz a salariatului, și că petitul acțiunii cuprinde și o cerere subsidiară de acordare a unor despăgubiri, ce a rămas nesoluționată de prima instanță.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2092 din 19.10.2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea civilă formulată și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 8.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel principal reclamantul A. și apel incident pârâta B. S.R.L. Prin apelul declarat, reclamantul A. a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul înlăturării considerentelor din cuprinsul sentinței apelate prin intermediul cărora instanța a reținut că ar fi ridicat adresa de preaviz nr. x/07.09.2018 cu prilejul întâlnirii din data de 07.09.2018 și a celor prin intermediul cărora instanța a reținut că decizia de concediere nr. 460 din 09.10.2018 a fost emisă după trecerea termenului de 20 de zile lucrătoare de preaviz, precum și obligării intimatei la achitarea drepturilor de natură salarială cuvenite, constând în bonusul trimestrial în cuantum de 4.500 RON, corespondent trimestrului 3 al anului 2018, cu dobânda legală aferentă și reducerii cheltuielilor de judecată acordate intimatei. Pârâta B. S.R.L. a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate, în sensul acordării în totalitate a acestora. La 11 ianuarie 2021 apelanta-pârâtă B. S.R.L a solicitat admiterea cererii de recuzare a doamnei judecător C. pentru motivul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ., întrucât aceasta a mai pronunțat decizia civilă nr. 1272 din 14 octombrie 2019, în primul ciclu procesual. Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, instanța de apel a respins cererea de recuzare considerând că d-na judecător C. nu devine incompatibilă prin soluționarea apelului în primul ciclu procesual, întrucât prin decizia pronunțată nu s-a soluționat fondul cauzei. Instanța a reținut că prin apelul soluționat în primul ciclu procesual s-a analizat legalitatea soluției pronunțate pe excepția inadmisibilității acțiunii, iar, în rejudecare, instanța este chemată să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de prima instanță, prin care s-a soluționat fondul cauzei, nefiind incident motivul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ. Prin decizia nr. 286 din 8 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul incident declarat de pârâta B. S.R.L., împotriva sentinței civile atacate, s-a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva considerentelor aceleiași sentințe și, în consecință, s-au înlăturat din cuprinsul acesteia reținerile instanței de fond referitoare la împrejurarea că reclamantul a ridicat adresa de preaviz nr. x din 07.09.2018 cu prilejul întâlnirii din 07.09.2018 și că decizia de concediere nr. 460 din 09.10.2018 a fost emisă după epuizarea termenului de 20 de zile lucrătoare de preaviz. Totodată, instanța a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.500 RON, cu titlu de bonus pentru trimestru 3 al anului 2018 precum și suma de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, rezultată în urma reducerii onorariului avansat de pârâtă și compensării în parte a cheltuielilor de judecată. De asemenea, instanța a menținut dispozițiile de respingere a restului pretențiilor și a înlăturat obligația reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 26 aprilie 2021, pârâta B. S.R.L a formulat recurs împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 41 și 53 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului cu consecința casării deciziei civile nr. 286 din 08.03.202, pronunțată de aceeași instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Recurenta precizează că în ședința din 11.01.2021, atât oral, cât și în scris, a formulat o cerere de recuzare a judecătoarei C. pentru motivul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ., întrucât completul 3 al secției a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel Cluj, format inițial din judecătorii D., E. și C., a mai pronunțat o hotărâre în dosar, respectiv decizia civilă nr. 1272 din 14 octombrie 2019, prin care s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 129 din 22 ianuarie 2019 a Tribunalului Cluj, pe care au anulat-o în tot și au trimis cauza spre rejudecare către Tribunalul Cluj. Recurenta consideră că raționamentul propus prin încheierea recurată, prin care s-a motivat respingerea cererii de recuzare a doamnei judecător C., este eronat întrucât pronunțarea de către aceasta din urmă a unei hotărâri prin care s-a soluționat în mod definitiv aspectul admisibilității acțiunii promovate de reclamant atrage aplicabilitatea art. 41 alin. (1) C. proc. civ. Sintagma "s-a soluționat cauza" consideră recurenta că trebuie înțeleasă în sensul că judecătorul s-a pronunțat asupra fondului raportului juridic litigios ori asupra unei excepții de fond, astfel cum este și excepția inadmisibilității. În acest sens, recurenta invocă jurisprudența conform căreia pentru a deveni incompatibil, judecătorul trebuie să fi pronunțat o hotărâre prin care se dezleagă o problemă litigioasă, de natură să dezînvestească instanța. Or, susține recurenta că pronunțarea de către doamna judecător C. a deciziei civile nr. 1272 din 14 octombrie 2019, a Curții de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, de admitere a apelului declarat de reclamant împotriva sentinței prin care s-a constatat inadmisibilitatea acțiunii formulate, sentință pe care a anulat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, o face pe aceasta incompatibilă a mai judeca în apel fondul acțiunii și a pronunța decizia nr. 286 din 08.03.2021. La 12 iulie 2021 intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea, în principal, a excepției nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că recurenta nu invocă niciun motiv de casare rezumându-se la a prezenta situația de fapt, iar, în subsidiar, excepția inadmisibilității având în vedere faptul că recursul este îndreptat împotriva unei hotărâri definitive și nu a încheierii de recuzare. Totodată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta-pârâtă B. S.R.L a depus la 29 iulie 2021 răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea recursului. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. La 13.12.2021 recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului și în consecință admiterea în principiu a acestuia. Prin încheierea din 22 februarie 2022, s-au respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimatul-reclamant, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă și s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Criticile recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și sunt nefondate. Prin acest motiv de recurs sunt evocate încălcări ale normelor de procedură sau ale principiilor fundamentale ale procesului civil, sancționate cu nulitatea hotărârii. În aprecierea recurentei, instanța de apel în mod greșit a reținut că nu este incident art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât judecătorul recuzat a pronunțat în primul ciclu procesual o decizie prin care s-a soluționat în mod definitiv aspectul admisibilității acțiunii. Astfel, susține recurenta că judecătorul recuzat s-a pronunțat asupra fondului raportului juridic litigios ori asupra unei excepții de fond, astfel cum este și excepția inadmisibilității, situație care îl face incompatibil să soluționeze pricina în rejudecare. Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă în speța de față, având în vedere momentul declanșării prezentului litigiu și art. 24 și urm. din același cod, "judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare". În cauză, urmează a se analiza dacă judecătorul care a soluționat cauza într-un prim ciclu procesual, pronunțându-se asupra legalității soluției primei instanțe, care a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea, mai poate judeca pricina după admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecarea în fond a cererii de chemare în judecată. În primul rând, se reține că rațiunea reglementării dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. este de a preveni situația în care unul și același judecător s-ar pronunța de două ori asupra acelorași aspecte esențiale în soluționarea cauzei. Având în vedere sintagma "o hotărâre prin care s-a soluționat cauza" din cuprinsul textului de lege evocat, judecătorul nu devine de plano incompatibil în rejudecare, la analiza stării de incompatibilitate urmând a se avea în vedere ceea ce a soluționat judecătorul în primul ciclu procesual și ceea ce va soluționa același judecător în rejudecare, în al doilea ciclu procesual. Astfel, starea de incompatibilitate urmează a se evalua în raport de repunerea ori nu în discuție a problemei de drept soluționate anterior de către același judecător. În cauză se reține că prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de către reclamant, reținând că nu are deschisă calea de atac împotriva adresei de preaviz de concediere. Instanța de prim control judiciar a admis apelul reclamantului împotriva sentinței atacate, pe care a anulat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se, în esență, că nu există dispoziții legale care să interzică contestarea în instanță a actului unilateral al angajatorului prin care acesta decide intrarea în preaviz a salariatului, și că petitul acțiunii cuprinde și o cerere subsidiară de acordare a unor despăgubiri, ce a rămas nesoluționată de prima instanță. Decizia instanței de apel este definitivă, astfel că soluția privind excepția inadmisibilității acțiunii are de la pronunțare autoritate de lucru judecat. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în rejudecare, instanța de apel nu a mai trebuit să analizeze excepția inadmisibilității acțiunii, care a fost tranșată în mod definitiv, în primul ciclu procesual, ci este chemată să analizeze, pentru întâia dată, pe fond, cererea de chemare în judecată. Așadar, se reține că, în rejudecare, instanțele devolutive au examinat alte aspecte decât cele asupra cărora s-au pronunțat în primul ciclu procesual, judecătorul a cărei recuzare s-a solicitat, nefiind în situația de a-și infirma sau retracta propria opinie, astfel că retragerea sa din complet nu apare a fi fost necesară. În al doilea rând, prin soluțiile instanțelor devolutive pronunțate în primul ciclu procesual, privind admisibilitatea cererii de chemare în judecată, nu s-a soluționat cauza în sensul prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului cererii de chemare în judecată ci, dimpotrivă, s-a constatat că există un fine de neprimire al acțiunii, peste care instanța nu a putut trece la cercetarea fondului, contrar celor susținute de recurentă. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a apreciat de către instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare că, în speță, nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Referitor la cererea intimatului-reclamant A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.