ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 243/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., alături de reclamantul L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Harghita, au solicitat instanței să dispună:

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din C. proc. civ., la termenul din 27 mai 2021, instanța a procedat la verificarea competenței și, în raport de domiciliul indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, având în vedere traseul profesional al fiecăruia dintre reclamanți, a apreciat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în ceea ce îl privește pe reclamantul L..

Prin încheierea din 27 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., formându-se astfel dosarul nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 1542/2021 din 27 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate și precizate de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Mureș și Tribunalul Harghita, în favoarea Tribunalului Mureș.

În argumentarea acestei sentințe, Tribunalul Cluj a reținut că potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, iar conform art. 210 din aceeași lege cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În cauză, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât reclamanții nu au formulat o cerere de chemare în judecată "de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia".

Conform listei anexate cererii de chemare în judecată, reclamanții din dosarul nr. x/2020, cu excepția reclamantului L., având calitatea de judecători, își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sau în cadrul Tribunalului Covasna, instanțe care nu se află în raza de competență a unei curți de apel învecinate Curții de Apel Cluj.

Reținând că reclamanții erau obligați să înregistreze cererea de chemare în judecată la una dintre instanțele aflate în raza de competență a unei curți de apel învecinate Curții de Apel Brașov, în a cărei circumscripție se află instanțele la care își desfășoară activitatea de judecător (Judecătoria Sfântu Gheorghe, respectiv Tribunalul Covasna), instanța, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Tribunalului Mureș, din raza de competență a Curții de Apel Mureș, curte de apel aflată în vecinătatea Curții de Apel Brașov.

Prin sentința civilă nr. 1446/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Covasna și Tribunalul Harghita, în favoarea Tribunalului Cluj; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Mureș, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul Mureș a constatat că excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. aveau, la data formulării cererii de chemare în judecată, calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sau în cadrul Tribunalului Covasna și, raportat la obiectul acțiunii, au dedus judecății un litigiu de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate implicit, parțial, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are dreptul de opțiune între instanța locului de domiciliu sau a locului de muncă.

Ambele locuri se găsesc în județul Covasna, iar din perspectiva competenței teritoriale de drept comun în materia litigiilor de muncă, instanța abilitată să soluționeze pricina ar fi Tribunalul Covasna.

Având în vedere calitatea specială pe care o au reclamanții, respectiv aceea de judecători, instanța a examinat modalitatea de interpretare și de aplicare a prevederilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., ce instituie un caz de "competență facultativă".

Aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare nepărtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege instituie și o soluție legală în materie de competență teritorială, în favoarea instanțelor judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea persoana în cauză.

Din perspectiva normei juridice analizate, Tribunalul Mureș a reținut că se impune a fi stabilită natura competenței ori a necompetenței reglementate de lege, respectiv dacă vorbim despre o competență/necompetență exclusivă sau alternativă, de ordine publică (absolută) sau de ordine privată (relativă), pentru a identifica interesul protejat, precum și circumstanțele în care poate fi ea invocată.

În această privință, în doctrină și în jurisprudență s-a agreat, de principiu, soluția potrivit căreia dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de ordine publică numai în ceea ce privește necompetența instanțelor din raza teritorială a curții de apel unde se află și instanța la care funcționează judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

Prin urmare, acesta este împiedicat în mod absolut să se adreseze unei instanțe din raza curții de apel unde se află instanța la care el însuși își desfășoară activitatea. De asemenea, de principiu, este obligat să sesizeze una din instanțele arătate în textul legal.

Cu toate acestea, competența alternativă a instanțelor judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul este apreciată ca fiind de ordine privată, esențial fiind numai ca reclamantul să nu se judece la o instanță din raza propriei sale curți de apel.

Așadar, sancționarea nerespectării competenței facultative stabilite prin art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. poate avea loc în condițiile invocării excepției de necompetență teritorială, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod și anume de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe; în mod evident, și în acest caz, situația premisă presupune că, potrivit normelor de competență (teritorială, dar și materială) de drept comun sau prevăzute de norme speciale, indică drept instanță competentă instanța la care judecătorul reclamant își desfășoară activitatea și, pentru evitarea instanței necompetente absolut, judecătorul se adresează unei alte instanțe decât cele permise alternativ de același text.

De asemenea, se cuvine a se preciza că în valența sa de normă de necompetență absolută, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. are ca rațiune exigențele unei proceduri echitabile, astfel ca, la judecarea unei pricini în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, să nu existe niciun element de natură a putea altera garanțiile de imparțialitate ce trebuie să însoțească orice procedură judiciară ori de a crea vreo aparență de soluționare părtinitoare a cauzei.

În speță, reclamanții, alături de o altă persoană față de care nu a fost pusă în discuție necompetența, s-au adresat Tribunalului Cluj, instanță care se află în raza Curții de Apel Cluj și care, în mod evident, nu se învecinează cu Curtea de Apel Brașov, în raza teritorială a căreia își desfășoară activitatea în calitate de judecători, reclamanții.

Niciuna dintre părțile în contradictoriu cu care se judecă reclamanții nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, întemeindu-se pe nerespectarea prevederilor art. 127 din C. proc. civ.

Dimpotrivă, ca urmare a disjungerii cauzei în ceea ce îi privește pe reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., Tribunalul Cluj a invocat această excepție din oficiu, în ciuda faptului că este vorba despre o necompetență relativă, de ordine privată.

Ultima ratio, Tribunalul Mureș a apreciat că într-un registru diferit există argumente suplimentare ce pot fi luate în considerare în susținerea admiterii excepției necompetenței sale teritoriale. Astfel, s-a arătat că acțiunea inițială a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj de mai multe persoane, toate având calitatea de judecător la instanțe diferite și solicitând recunoașterea unor drepturi de natură salarială de același tip și care au același izvor, folosindu-se de aceleași argumente juridice.

Raportat la dispozițiile art. 59 din C. proc. civ., trebuie să se observe că toți reclamanții acționează în virtutea aceleiași calități (aceea de judecător), temeiul de drept și motivarea în fapt a cererii este aceeași pentru fiecare reclamant, iar obiectul cererii constă în recunoașterea unor drepturi de natură salarială de același tip.

Prin urmare, în condițiile în care toți reclamanții au solicitat același lucru de la pârâți, Tribunalul Mureș a considerat că între cererile lor, privite chiar și individual, există o strânsă legătură, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă.

Revenind la argumentele expuse mai sus cu privire la opțiunea exercitată de către reclamanți, care a înlăturat caracterul alternativ al competenței, transformând-o pe aceasta în competența exclusivă a instanței mai întâi sesizate, Tribunalul Mureș a concluzionat în sensul că Tribunalul Cluj își vădește competența de soluționare a pricinii, iar excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș este întemeiată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 13 decembrie 2021.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă la 19 noiembrie 2020, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte reține că reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. aveau, la data formulării cererii de chemare în judecată, calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sau în cadrul Tribunalului Covasna și, raportat la obiectul acțiunii, au dedus judecății un litigiu de muncă.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. au o dublă semnificație: pe de o parte, instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitate de reclamant al unei pricini iar, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței.

Reclamantul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie și o competență teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia dintre instanțele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanței.

Dubla semnificație a normei determină și calificarea distinctă a excepțiilor procesuale prin care nerespectarea acesteia poate fi sancționată.

Astfel, dacă reclamantul judecător se adresează instanței la care își desfășoară activitatea, necompetența teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., excepție absolută fiind, trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) din același cod.

Dacă însă judecătorul, reclamant într-o cerere de chemare în judecată, se adresează unei alte instanțe decât cea aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, așadar, unei instanțe care se află în circumscripția unei curți de apel care nu este învecinată cu curtea de apel în cadrul căreia se află instanța unde acesta activează, atare situație se circumscrie unei excepții de necompetență de ordine privată.

Așadar, sancționarea nerespectării competenței facultative stabilite prin art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. poate avea loc în condițiile invocării excepției de necompetență teritorială, conform dispozițiilor art. 130 alin. (3) din același cod, respectiv de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Întrucât nu sunt incidente în speță norme de competență exclusivă, de ordine publică, se constată că numai pârâții aveau posibilitatea să invoce excepția de necompetență teritorială relativă.

Altfel spus, Tribunalul Cluj nu putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

În condițiile în care pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, Înalta Curte reține că această instanță a fost legal învestită și a devenit singura competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte mai reține că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de reclamanții B., A., K., C., D., E., F., G., J., H. și I., alături de reclamantul L., fiind îndeplinite astfel condițiile art. 59 din C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În atare situație, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii anterior evocate, ce recunosc competență de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Se mai reține că acțiunea introductivă a fost înregistrată de reclamanți pe rolul Tribunalului Cluj în considerarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., ca instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția unei alte curți de apel decât cea în a cărei circumscripție se află instanțele la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care făceau parte și reclamanții B., A., K., C., D., E., F., G., J., H. și I., Înalta Curte constată că Tribunalul Cluj a fost în mod corect sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii nu putea să atragă (și) consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, pentru a se justifica măsura declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței pretinse a fi cea aflată în raza de competență a unei curți de apel învecinate Curții de Apel Brașov.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Cluj a fost legal sesizat în virtutea dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (1) și art. 116 din C. proc. civ. și, întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (1) și art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.