ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2719/2021

Ședința publică din data de 14 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 05 aprilie 2021 și înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 și în continuare până la data pensionării; plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiti și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Prin sentința nr. 2230 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2021 la 14 septembrie 2021, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava.

În esență, Tribunalul Cluj a reținut că nu este competent teritorial să judece acțiunea formulată de reclamanta A., în raport cu dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, conform cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Aceste prevederi sunt completate cu art. 210 din Legea nr. 61/2011, potrivit căruia cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

S-a mai constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că reclamanta nu are calitatea de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar, fiind eliberată din funcție ca urmare a pensionării la data de 02.10.2019.

In acest context, instanța a reținut că neincluzându-se în categoria persoanelor a căror calitate ar exclude competența Tribunalului Suceava, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei de față, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Suceava.

La termenul de judecată din 1 noiembrie 2021, Tribunalul Suceava, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 2030 din 01.11.2021, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În esență, Tribunalul Suceava a reținut că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar potrivit normelor de competență materială și teritorială, instituite de dispozițiile art. 208 și 210 din Legea 62/2011, ce constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluționare a conflictelor individuale de muncă, competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, instanța a reținut că având în vedere calitatea de pârât a Curții de Apel Suceava, instanța reține incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. rap. la alin. (2

1

) al aceluiași articol.

Astfel, în ipoteza în care pârât este curtea de apel, în a cărei circumscripție funcționează tribunalul competent să soluționeze cauza, reclamantul are posibilitatea de a sesiza fie acest tribunal, fie un tribunal din circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel pârâtă, în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, în această ipoteză operând o prorogare legală de competență teritorială.

În concluzie, Tribunalul a arătat că față de dispozițiile legale precitate, competența teritorială rămâne una alternativă, între instanța de la domiciliul reclamantei - Tribunalul Suceava și un tribunal din circumscripția unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Suceava, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantei. Or, în speță, reclamanta și-a exercitat acest drept și a ales să sesizeze Tribunalul Cluj, care a devenit competent în soluționarea cauzei.

Prin urmare, față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Cluj și Tribunalul Suceava, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamantă, în calitate de fost judecător în cadrul Curții de Apel Suceava.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., dispoziții legale care reglementează competența facultativă de soluționare a litigiilor în care părțile au calitatea de judecător sau de instanță de judecată, fie că sunt reclamanți sau pârâți.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

1

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâtă a fost chemată Curtea de Apel Suceava, în a cărei circumscripție funcționează tribunalul competent să soluționeze cauza, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Cluj, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Suceava, aflată în circumscripția Curții de Apel Cluj, învecinată Curții de Apel Suceava.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2021.