ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2007/2021

HOTĂRÂRE
06.10.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2007/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 24.12.2020, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 01.08.2016 și în continuare, până la data eliberării lor din funcție prin pensionare, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1417/18.05.2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut nu sunt aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și nici cele ale art. 127 C. proc. civ., de vreme ce reclamanții nu mai au calitatea de judecător, fiind eliberați din funcție anterior promovării cererii de chemare în judecată, context în care a apreciat că sunt incidente prevederile art. 269 din Codul muncii, caz în care aceștia trebuiau să se adreseze instanței competente de la locul unde își au domiciliul.

Dosarul a fost înregistrat la 07.06.2021 pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, care a pronunțat sentința nr. 1478/06.09.2021, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ., având în vedere calitatea de pârâtă a Curții de Apel Suceava, reclamanții alegând să introducă acțiunea la Tribunalul Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 24.09.2021.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Reclamanții au învestit Tribunalul Cluj cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Anterior promovării cererii de chemare în judecată, reclamanții au avut calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel Suceava, însă au fost eliberați din funcție prin pensionare.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Prin urmare, întrucât reclamanții nu mai aveau calitatea de judecător la data sesizării instanței, dispozițiile legale enunțate nu sunt aplicabile.

Însă, având în vedere calitatea de pârâtă a Curții de Apel Suceava, în cauză devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ.

Conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ. "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Totodată, art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ. prevede că "dispozițiile alin. (1) și (2) C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât".

Utilizarea predicatului "poate", în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanțe de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Reclamanții au înțeles să uzeze de dreptul conferit de art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ., învestind cu soluționarea litigiului Tribunalul Cluj, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Cluj, învecinată Curții de Apel Suceava, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Suceava.

Așa fiind, constatând că autorii cererii de chemare în judecată și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2), Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 116, va stabili, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-06
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2021
Ședința publică din data de 6 octombrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de mun
ÎCCJ 2021-12-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2719/2021
Ședința publică din data de 14 decembrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 05 aprilie 2021 și
ÎCCJ 2022-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 243/2022
Ședința publică din data de 3 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrati
ÎCCJ 2021-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de m
ÎCCJ 2021-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2021
Ședința publică din data de 11 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2
Sursă