ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 17.05.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamații A. și B., în contradictoriu cu intimata C. S.A., au solicitat: obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a comisionului de administrare în cuantum de 4.159,48 Euro, ca urmare a constatării nulității absolute a acestui comision; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a dobânzii remuneratorii și dobânzii penalizatoare în cuantum de 5.991,376 Euro, calculată pentru suma de 4.159,48 Euro, pentru perioada 30.07.2007-17.05.2018; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a comisionului de acordare în cuantum de 5.759,28 Euro, ca urmare a constatării nulității absolute a acestui comision; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a dobânzii remuneratorii și dobânzii penalizatoare în cuantum de 7.394,91552 Euro calculată pentru suma de 5.759,28 Euro, pentru perioada 30.07.2007 - 17.05.2018; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 59.800,52 Euro, sumă plătită în temeiul art. 4 din Condițiile speciale, art. 2.10.a, art. 2.10.b și a art. 2.11.a paragrafele 1 și 3 din Condițiile Generale ale Contractului de Credit nr. x/30.07.2007, articole ce au fost constatate nule absolut; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a dobânzii remuneratorii și dobânzii penalizatoare în cuantum de 76.783, 8677 Euro calculată pentru suma de 59.800,52 Euro, pentru perioada 30.07.2007 - 17.05.2018; constatarea nulității absolute a clauzei contractuale în temeiul căreia pârâta a declarat scadent anticipat întreg creditul acordat prin Contractul de credit nr. x/30.07.2007, clauză care, potrivit dispozițiilor legislației protecției consumatorilor, este abuzivă; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 1.272.000 RON cu titlu de daune interese pentru declararea scadent anticipat a întregului credit acordat prin Contractul de credit nr. x/30.07.2007, pentru executarea silită a reclamanților în temeiul Contractului de credit nr. x/30.07.2007 ce conținea clauze abuzive, care, potrivit legislației protecției consumatorului, nu creau și nu creează obligații pentru consumator și pentru introducerea în Contractul de credit nr. x/30.07.2007 a mai multor clauze abuzive, clauze care au generat un litigiu ce s-a întins pe o perioadă de 7 ani; obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 1.250.000,00 RON, cu titlu de daune morale pentru introducerea în Contractul de credit nr. x a clauzelor abuzive, pentru executarea silită a reclamantei în temeiul unui contract de credit ce conținea clauze abuzive și pentru folosirea și utilizarea de către pârâta C. S.A. a unor practici comerciale înșelătoare ce au avut drept scop determinarea reclamantei să semneze Contractul de credit nr. x; obligarea pârâtei la plata către reclamantul A. a sumei de 1.250.000,00 RON, cu titlu de daune morale pentru introducerea in Contractul de credit nr. x a clauzelor abuzive, pentru executarea silită a reclamantului în temeiul unui contract de credit ce conținea clauze abuzive și pentru folosirea și utilizarea de către pârâta C. S.A. a unor practici comerciale înșelătoare ce au avut drept scop determinarea reclamantului să semneze Contractul de credit nr. x; să se constate și să se stabilească cuantumul sumei de bani ajunsă la scadență în anul 2011 potrivit Contractului de credit nr. x/30.07.2007, care nu a fost achitată de reclamanți de bunăvoie și care a constituit motivul sau temeiul pentru care pârâta C. S.A. a declarat scadent anticipat întreg creditul, plus dobânzi, creanțe atașate și comisioane; să se constate dacă pârâta C. S.A. a cesionat Contractul de credit nr. x/30.07.2007 și să fie obligată pârâta C. S.A. să comunice un exemplar al contractului de cesiune, reclamanților; obligarea pârâtei C. S.A. la despăgubirea (daune-interese) reclamanților cu suma de 3.205.780,00 RON ca urmare a folosirii și utilizării de către pârâta C. S.A. a unor practici comerciale înșelătoare cu scopul de a determina reclamanții să semneze Contractul de credit nr. x/30.07.2007.

În drept, s-au invocat prevederile C. civ., Legislația protecției consumatorilor, Constituția României, CEDO.

Prin sentința civilă nr. 1689 din 10.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis acțiunea privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume: 4.156,48 euro cu titlu de comision de administrare, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, precum și a dobânzii legale remuneratorii stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR pentru perioada 30.07.2007-31.12.2018; 5.759,28 euro cu titlu de comision de acordare, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, precum și a dobânzii legale remuneratorii stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință BNR pentru perioada 30.07.2007-31.12.2018; a fost obligată pârâta la recalcularea dobânzii variabile cu procentul de 7,4% pe an de la data declarării nule a clauzei 2.10 lit. b), respectiv 18.12.2015, până la data de 17.05.2018, la care se va adăuga dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011, ce se va calcula până la data plății efective; a fost declarată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.9 din Condițiile Generale de creditare relative la declararea scadenței anticipate a creditului; s-au respins celelalte capete de cerere ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au formulat apel A. și B. și C. S.A.

Prin încheierea nr. 102 din 26.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 136 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A admis apelul pârâtei C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că, pe fond a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în art. 4.9 și art. 4.11 din Condițiile generale ca, nefondate. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii și împotriva încheierii civile nr. 102 din 26.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au declarat recurs A. și B..

Prin decizia nr. 1663 din 21 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii nr. 102 A din 26 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

A fost respins recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva încheierii nr. 102A din 26 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

A fost respins recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, B. și A. au formulat contestație în anulare, prin care au solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și soluționarea fondului cauzei, în sensul admiterii acțiunii.

În dezvoltarea contestației, arată că recursul formulat de reclamanții contestatori împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Totodată, arată că, prin decizia contestată, instanța supremă, s-a pronunțat asupra motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 7 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, arată contestatorii că, în cadrul cererii de recurs, la pct. V pag. 7 și jumătatea de sus a pag. 8, au formulat critici subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.. Or, apreciază că instanța supremă a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra acestor critici, instanța făcând referire la declararea scadentă anticipat a creditului, aspect ce nu are legătură cu criticile subscrise de reclamanți acestui motiv de casare (respectiv dreptul legal al reclamanților de a li se restitui sumele de bani plătite de către aceștia și încasate de pârâta C. S.A. în temeiul clauzelor sancționate cu nulitatea absolută).

În continuare, contestatorii evocă o serie de critici din memoriul de recurs, subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., concluzionând că instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor subscrise acestui motiv de casare. Precizează că instanța supremă nu s-a pronunțat cu privire la restituirea sumelor de bani încasate de pârâta C. S.A. în temeiul clauzelor abuzive sancționate cu nulitatea absolută și în temeiul unor clauze ce nu au fost menționate în contract (comisionul devize), nu a cercetat și nu s-a pronunțat cu privire la prejudiciul suportat de reclamanți ca urmare a introducerii de către pârâta C. S.A. în contractul de credit a unor clauze abuzive, clauze ce au fost sancționate cu nulitatea absolută.

Conchid contestatorii arătând, în esență, faptul că, în cauză, instanța de fond și instanța de apel au omis să aplice dispozițiile imperative ale legii, iar instanța de recurs avea obligația să constate faptul că instanțele anterioare nu au aplicat legea și să aplice ea legea sau să caseze soluția instanțelor anterioare și să trimită cauza spre rejudecare.

Soluția legală, în opinia contestatorilor, ar fi aceea ca toate sumele de bani pe care reclamanții le-au plătit în temeiul unor clauze sancționate cu nulitatea absolută să fie restituite de pârâta C. S.A. și, de asemenea, să fie despăgubiți pentru prejudiciul suferit ca urmare a introducerii de către pârâtă în contractul de credit nr. x/30.07.2007 a unor clauze abuzive.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestația în anulare a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.A. la 10.03.2023, care a formulat întâmpinare, la 17.05.2023, prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe calea contestației în anulare poate fi invocată omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare. Din perspectiva acestui text de lege, contestatorii susțin că instanța de recurs nu a cercetat motivele acestora de recurs subsumate cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Din actele dosarului, instanța supremă reține că, prin memoriul de recurs depus în dosarul nr. x/2018, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenții-reclamanți, contestatori în prezenta cauză, au invocat faptul că decizia civilă nr. 136/26.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5332/08.07.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și a deciziei civile nr. 715/03.10.2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2011, precum și a deciziei civile nr. 2152A/18.12.2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2011.

Prin decizia contestată, instanța supremă a reținut faptul că, această critică a recurenților-reclamanți, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care aceștia arată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea autorității de lucru judecat, este nefondată întrucât, deși recurenții-reclamanți susțin că prin deciziile civile pronunțate în dosarele nr. x/2011 și y/2011 s-a stabilit definitiv că anumite clauze din Contractul de credit nr. x/30.07.2007 sunt nule absolut, instanța supremă constată că instanța de apel în mod corect a reținut că litigiul mai sus menționat nu a vizat clauza privind declararea scadenței anticipate a creditului, ce face obiectul prezentului litigiu, ci alte clauze referitoare la comisioane și dobânda variabilă, astfel că nu există identitate de obiect între cele două litigii pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

Nepronunțarea instanței de recurs asupra unui motiv de casare presupune completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, ipoteză nerealizată în cauză, căci, așa cum rezultă din decizia ce formează obiectul prezentei contestații în anulare, instanța de control judiciar a analizat motivul de recurs invocat de recurenții-contestatori, arătând de ce acesta este nefondat.

În realitate, contestatorii invocă o posibilă nelegalitate a hotărârii date în recurs, or, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu exercită un control de legalitate a deciziei atacate și nici nu cenzurează modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia.

În ceea ce privește nepronunțarea instanței asupra tuturor criticilor subsumate de recurenții-reclamanți-contestatori cazului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă reține că, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurenți, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate în parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurenți în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurenților.

În lumina acestor aspecte teoretice, instanța supremă constată că motivele invocate de contestatori nu se circumscriu noțiunii de omisiune de analizare a motivelor de recurs, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care nu reglementează, ca motiv de contestație în anulare, omisiunea analizării reale și adecvate a susținerilor părților, a probelor cauzei, a legislației aplicabile.

Analizând considerentele deciziei contestate, se reține că instanța de recurs a răspuns motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenți, apreciindu-l ca fiind nefondat.

Astfel, fără a relua in extenso întreaga motivare a instanței de recurs cu privire la normele materiale invocate de recurenți, instanța supremă notează că, în decizia recurată, instanța a reținut că sunt nefondate criticile prin care recurenții-reclamanți susțin că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 193/2000. Totodată, a reținut că, susținerile recurenților-reclamanți prin care invocă încălcarea unor norme de drept material, în acest sens redând conținutul art. 6, art. 2, alin. (1) lit. C) și S) din Anexă, precum și prevederile art. 25 lit. e) și art. 26 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 296/2004 și cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 21/1992, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, întrucât autorii căii de atac nu arată în concret în ce mod instanța de apel nu a făcut aplicarea corectă a acestora în raport de decizia pronunțată.

A mai reținut instanța de recurs și că, criticile prin care se susține că instanța de apel nu a aplicat în mod legal art. 19 din contractul de credit nr. x/30.07.2007 nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, recurenții în realitate urmărind reanalizarea situației de fapt și rejudecarea fondului litigiului, chestiune care nu poate face obiectul analizei de legalitate din recurs.

Faptul că instanța nu a răspuns conform susținerilor recurenților nu constituie motiv de contestație în anulare, textul legal sancționând neexaminarea motivelor de recurs și nu eventualele erori de apreciere.

Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consolidat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real și adecvat a apărărilor părților, însă respectarea acestui principiu convențional de către o instanță de judecată nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul național nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale ori imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisa pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacata a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent ca principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive ori irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Mitrea c. România, nr. 26.105 din 03 din 29 iulie 2008, Stanca P c. România, nr. 8.727 din 03 din 7 iulie 2009).

Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 1663 din 21 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.