ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1277/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1320 din 27.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată. De asemenea, a fost obligată reclamanta să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 17.036,75 RON.

Prin decizia civilă nr. 1647 din 26 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins apelul ca nefondat. De asemenea, a fost obligată apelanta la plata către intimați a sumei de 11.618,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, constând în onorariu de avocat.

În prealabil, recurenta prezintă situația de fapt și probele administrate în cauză.

În continuare, aceasta susține că fapta ilicită imputată intimaților constă în încălcarea obligației de a negocia cu bună-credință, având în vedere că negocierile au fost oprite în mod intempestiv și fără a oferi o justificare concretă.

Potrivit recurentei decizia atacată este nelegală întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească fapta ilicită imputată, prin raportare la exigențele prevăzute la art. 1183 C. civ.. În concret, instanța de apel în mod greșit a reținut caracterul justificat al întreruperii negocierilor atât timp cât au existat elemente suficiente care să formeze convingerea fermă că acestea se aflau într-un stadiu avansat, iar pe de altă parte, întreruperea a fost una intempestivă, fără o justificare concretă, cu încălcarea obligației de bună-credință.

Mai arată, recurenta, că intimații nu au oferit o motivare pentru încetarea unilaterală a negocierilor, ci au justificat decizia prin menționarea cu titlu general a faptului că părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la clauzele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare, fără însă a le menționa, și nici nu au oferit oportunitatea recurentei de a găsi un numitor comun.

Recurenta consideră că obligația de a acționa cu bună-credință implică asumarea unui comportament loial de către părți, iar prevederile art. 1183 alin. (3) C. civ. conțin cu titlu exemplificativ un comportament contrar principiului, respectiv situația părții care inițiază sau continuă negocierile fără intenția de a încheia contractul.

Precizează recurenta că ruperea fără motiv legitim și în mod brutal de către una din părți a unei negocieri aflate în stadiu avansat va putea fi considerată ca fiind efectuată cu rea-credință.

În acest sens, apreciază că derularea în continuare a negocierilor cu privire la tranzacție și după momentul expirării celor 9 luni prevăzute în memorandumul de înțelegere i-a creat convingerea că intimații doresc să ajungă la un consens și la încheierea tranzacției, însă din atitudinea intimaților a rezultat că aceștia au continuat negocierile fără a avea intenția reală de a încheia tranzacția.

Potrivit recurentei, aceeași concluzie privind reaua-credință a intimaților se desprinde și din perspectiva continuării negocierilor după presupusul incident referitor la confidențialitate.

Recurenta precizează că este criticată și motivarea instanței de apel privind caracterul justificat al întreruperii negocierilor, întrucât au existat suficiente elemente care să formeze convigerea fermă că negocierile se aflau într-un stadiu avansat, iar întreruperea a fost una intempestivă, cu încălcarea obligației de bună-credință.

Se critică și aspectele de fapt reținute de instanța de apel privind întâlnirea stabilită de părți pentru data de 23.10.2018, în sensul că fixarea întrevederii pentru data menționată a fost confirmată de intimați și ulterior reprogramată pentru o dată ulterioară, în accepțiunea recurentei confirmându-se faptul că intimații au continuat negocierile cu încălcarea exigențelor bunei-credințe.

Recurenta susține că afirmațiile intimaților privind comunicarea încetării negocierilor și buna lor credință sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, pretind că au comunicat recurentei la data de 22.10.2018 încetarea negocierilor, iar pe de altă parte, aceștia confirmă că au agreat organizarea unei noi întâlniri la 23.10.2018, pe care au reprogamat-o.

Subliniază faptul că în cadrul întâlnirii din 22.10.2018 dl. D. nu a convenit în niciun moment cu reprezentanții intimaților că negocierile vor lua sfârșit, această manifestare de voință fiind exprimată în mod unilateral de către intimați. Dimpotrivă, dl. D. a fost dispus să facă o serie de concesii suplimentare în vederea perfectării tranzacției.

Prin urmare, recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a reținut situația de fapt privind încetarea negocierilor de comun acord în data de 22.10.2018.

În concluzie, instanța de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită prevederilor art. 1183 C. civ., a negat existența faptei ilicite a intimaților, apreciind că nu se poate constata vinovăția acestora privind săvârșirea unei fapte ilicite precontractuale și a lăsat neexaminate motivele de apel privind prejudiciul cauzat recurentei.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 martie 2023, intimații-pârâți B. și C. au invocat excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat.

Totodată, prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la data de 23 martie 2023, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimați, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

Înalta Curte reține că recursul este întemeiat formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a constatat că nu există fapta ilicită imputată intimaților privind încălcarea obligației de a negocia cu bună-credință, întrucât din probele administrate a rezultat că întreruperea negocierilor a fost intempestivă, fără o justificare concretă din partea intimaților, și cu încălcarea exigenței bunei-credințe atunci când o parte se angajează într-o negociere.

În acest sens, recurenta a prezentat situația de fapt privind negocierile purtate între părți, susținând că intimații au dat dovadă de rea-credință atunci când, deși expirase durata prevăzută în memorandumul de înțelegere încheiat între părți, au continuat negocierile fără intenția de a perfecta tranzacția.

O altă critică a recurentei în aprecierea relei-credințe a intimaților vizează caracterul justificat la întreruperii negocierilor, reținut în decizia recurată, sens în care aceasta a reluat situația de fapt referitoare discuțiile purtate la întâlnirea din data de 22.10.2018, precum și corespondența purtată între părți ulterior acestei date, apreciind că negocierile au fost întrerupte intempestiv ca urmare a manifestării de voință unilaterală a intimaților.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, în realitate, prin criticile privind aplicarea greșită de instanța de apel a dispozițiilor art. 1183 C. civ. întrucât din situația de fapt și probele administrate rezultă că intimații au încălcat obligația de a negocia cu bună-credință, recurenta solicită reaprecierea situației de fapt și a dovezilor administrate.

Așadar, aspectele pe care recurenta le solicită a fi analizate de instanța de recurs privind buna sau reaua-credință, precum și caracterul justificat sau nu al întreruperii negocierilor dintre părți, reprezintă, în realitate, aspecte de fapt, care au fost stabilite în mod definitiv de instanțele fondului.

Or, instanța de recurs nu poate reaprecia probatoriul administrat în vederea stabilirii unei alte situații de fapt, în sensul constatării relei-credințe a intimaților în întreruperea negocierilor dintre părți, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul, ci se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

În consecință, deoarece în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În egală măsură, se reține că sunt întemeiate apărările formulate de intimați prin întâmpinare, privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât se constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1647 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Referitor la cererea intimaților C. și B. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimații au depus depus în dovedirea cheltuielilor de judecată pretinse o factură fiscală emisă pentru beneficiarul E. S.A., care nu este parte în dosar, precum și dovada plății de către această societate.

Având în vedere că nu a fost dovedită existența cheltuielilor de judecată pretinse de intimați, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimaților privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1647 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimații-pârâți C. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2023.