ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra cererii de recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept, au invocat dispozițiile art. 2010 și 2013 C. civ., precum și O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Prin sentința civilă nr. 2811 din 12.11.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1770A din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

Recurenții susțin că prin analizarea cauzei sub aspectul obligării pârâtei la plata indemnizației și nu cel al obligării pârâtei la stabilirea indemnizației și plata acesteia pentru actele de administrare îndeplinite, instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a normelor de drept material, reținând în considerentele deciziei motive străine de natura cauzei.

În continuare, recurenții prezintă situația de fapt privind numirea și remunerarea membrilor consiliului de administrație și menționează prevederile art. 18 alin. (2) teza a II-a și art. 14 alin. (5) lit. e) din Actul constitutiv al C.N. C. S.A., art. 2 pct. 11 și art. 29 alin. (9) și (11) din O.U.G. nr. 109/2011.

Potrivit recurenților, din situația de fapt prezentată rezultă că aceștia au îndeplinit acte de administrare și în perioadele în care intimata, cunoscând gestiunea, nu a fost în măsură să desemneze un mandatar și nici să se îngrijească în alt fel de afacerile sale. Prin urmare, solicitarea de stabilire și plată a indemnizației pentru actele de administrare îndeplinite în perioadele 04.01.2019-15.07.2020 și 21.01.2021-25.04.2021 este întemeiată pe existența gestiunii de afaceri, cu trimitere la contractul de mandat.

În continuare, recurenții susțin că societatea intimată a ratificat actele de administrare din perioadele indicate, fiind aplicabile dispozițiile privind gestiunea de afaceri, iar ratificarea acesteia produce efectele unui mandat potrivit art. 1340 C. civ.

Mai arată recurenții că instanța de apel a calificat greșit obiectul cauzei întrucât aceștia nu au solicitat exclusiv plata indemnizației lunare, ci obligarea pârâtei la stabilirea indemnizației și plata acesteia.

În aprecierea acestora, expunerea în fapt a cauzei descrie situația de drept aplicabilă, astfel încât chiar și în situația în care exprimarea poate conduce la o interpretare întemeiată pe contractul de mandat, fondul cauzei, așa cum este redat în împrejurările de fapt, se referă la gestiunea de afaceri cu trimiteri la contractul de mandat.

Astfel, activitatea recurenților în calitate de membri ai consiliului de administrație al intimatei în perioadele în care nu a existat contract de mandat încheiat în formă scrisă, cu toate că numirea a fost făcută, este reglementată de gestiunea de afaceri. Potrivit recurenților, intimata, în calitate de gerat, deși nu și-a respectat obligațiile de încheiere a contractelor de mandat, a beneficiat de actele de administrare ale acestora, acte pe care le-a ratificat.

Prin concluziile scrise înregistrate la data de 15 februarie 2023, intimata-pârâtă Societatea Națională Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea S.A. a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, respingerea acestuia.

Cauza a fost înregistrată la 12 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 1 martie 2023, s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurenților privind încălcarea de către instanța de apel a limitelor sesizării referitoare la obiectul cauzei se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se relevă aplicarea greșită a unor norme de drept procesual.

Potrivit recurenților instanța de apel a încălcat limitele sesizării privind obiectul cauzei, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat doar obligarea pârâtei la plata indemnizațiilor de administrator, ci și obligarea acesteia la stabilirea acestor indemnizații.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care este expresia principiului disponibilității, "obiectul și limite procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților" și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel", iar potrivit art. 478 alin. (3) din același cod, ce stabilește limitele efectului devolutiv al apelului, la ceea ce s-a judecat în primă instanță, "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată (...)".

În speță, prima instanță a fost învestită de către reclamanți cu o acțiune în răspundere civilă contractuală întemeiată pe dispozițiile art. 2010 și 2013 C. civ. privind contractul de mandat, precum și pe O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, prin care au solicitat obligarea pârâtei la stabilirea și plata indemnizației de administrator.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel, în limita criticilor formulate, a verificat în prealabil dacă în cauză, pentru perioadele invocate de către reclamanți, a existat o numire valabilă a acestora în funcția de administrator la societatea pârâtă și, în continuare, dacă au fost încheiate contracte de mandat, pentru a analiza cererea de obligare a pârâtei la stabilirea unei indemnizații pentru funcția de administrator și la plata acesteia.

În acest sens, instanța de apel a reținut că pentru perioadele invocate în cererea de chemare în judecată nu a existat o numire valabilă a recurenților în funcția de administrator și, implicit, nu au fost relații contractuale între părți, întrucât pentru a fi valabilă numirea din punct de vedere juridic aceștia trebuia să o accepte în mod expres, forma scrisă fiind cerută ad validitatem potrivit art. 153

12

alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a respectat limitele sesizării prin cererea de chemare în judecată, întrucât instanța de prim control judiciar, pentru a se putea pronunța pe capătul de cerere privind obligarea pârâtei la stabilirea și plata indemnizației de administrator, a stabilit că nu a existat o numire valabilă a recurenților în funcția de administrator pentru perioadele invocate și, implicit, nu au existat raporturi contractuale.

Altfel spus, în lipsa unui mandat valabil de administrator instanța de apel nu putea obliga pârâta la stabilirea indemnizației cuvenite reclamanților în calitate de administratori la societatea pârâtă și plata acesteia.

În concluzie, se reține că instanța de apel nu a încălcat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

În egală măsură, nici criticile privind motivele străine din considerentele deciziei recurate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. instanța de judecată va arăta în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Potrivit recurenților, instanța de apel analizând cauza exclusiv sub aspectul plății indemnizației, iar nu sub aspectul obligării pârâtei la stabilirea indemnizației, a reținut în considerentele deciziei recurate motive străine de natura cauzei.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a analizat valabilitatea numirii reclamanților în funcția de administrator și dacă între părți au existat raporturi contractuale pentru perioadele invocate de către aceștia pentru a se putea stabili dacă pârâta poate fi obligată la stabilirea și plata indemnizației.

În considerentele deciziei recurate s-a reținut că pentru perioadele invocate reclamanții nu au fost numiți în mod valabil și astfel nu se poate reține existența unui raport contractual între părți, întrucât potrivit art. 153

12

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru ca numirea unui administrator să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres, în scris.

Înalta Curte reține că în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc motive străine de natura cauzei, întrucât instanța de apel a statuat că pentru a putea obliga pârâta la stabilirea indemnizației și plata acesteia trebuie verificat dacă reclamanți au fost numiți în mod legal în funcția de administrator și dacă există raportul contractual între părți.

În consecință, motivarea curții de apel conține temeiurile pentru care s-a respins apelul formulat de reclamantă, răspunde criticilor din apel și apărărilor formulate în cauză și este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei motive străine de pricină, contrar celor susținute de recurenți.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această critica este nefondată.

De asemenea, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenți nu este fondat.

Potrivit recurenților instanța de apel a încălcat dispozițiile privind gestiunea de afaceri prevăzute la art. 1330 și 1340 C. civ., întrucât aceștia, în perioadele în care nu au existat contracte de mandat, au prestat activitate în folosul intimatei în temeiul gestiunii de afaceri, iar actele întocmite au fost ratificate de intimată, având efectul unui mandat.

Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate direct în recurs cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepții de la această regulă în cauză.

Prin urmare, aceste critici privind încălcarea normelor materiale referitoare la gestiunea de afaceri vor fi înlăturate de la analiză în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Criticile recurenților privind posibilitatea stabilirii indemnizației acestora prin acceptarea tacită a mandatului potrivit art. 2010 și art. 2013 alin. (1) C. civ., nu sunt fondate.

În cauză, societatea pârâtă fiind o persoană juridică cu capital integral de stat, este o întreprindere publică de interes național, potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, iar regulile care guvernează sistemul de administrare și control sunt prevăzute în acest act normativ.

Potrivit art. 25 din O.U.G. nr. 109/2011 "organizarea și funcționarea întreprinderilor publice-societăți, prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. b) și c), sunt reglementate de prezenta ordonanță de urgență și, unde aceasta nu dispune, de dispozițiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Totodată, conform art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011 membrii consiliului de administrație sunt desemnați de adunarea generală a acționarilor la propunerea consiliului în funcție sau a acționarilor și numirea administratorilor se realizează de către adunarea generală a acționarilor din lista scurtă, iar forma contractului de mandat ce va fi încheiat cu administratorii și remunerația fixă a administratorilor se aprobă în cadrul adunării generale a acționarilor, care are pe ordinea de zi numirea membrilor consiliului de administrație.

Prin urmare, din interpretarea textelor legale evocate rezultă că între societate și membrii consiliului de administrație se încheie un contract de mandat, în forma stabilită de adunarea generală a acționarilor, în cuprinsul căruia vor fi prevăzute clauze referitoare la indemnizația acestora, obiectivele și indicatorii de performanță.

Întrucât pentru perioada invocată de recurenți nu au fost încheiate contracte de mandat, deși aceștia susțin efectuarea de acte de administrare în folosul intimatei, este de stabilit dacă se poate reține existența relațiilor contractuale prin acceptarea mandatului rezultată din executarea sa de către mandatar, potrivit dispozițiilor art. 2013 alin. (1) C. civ.

În acest sens, sunt de menționat și dispozițiile art. 153

12

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "pentru ca numirea unui administrator, respectiv a unui membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere, să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres". Potrivit principiului specialia generalibus derogant aceste dispoziții înlătură de la aplicare norma generală, respectiv cea prevăzută la art. 2013 alin. (1) C. civ., în conformitate cu care acceptarea mandatului rezultă și din executarea acestuia de mandatar.

În concluzie, acceptarea expresă este impusă de lege pentru valabilitatea numirii administratorului la o societate pe acțiuni, iar raporturile juridice dintre administrator și societate iau naștere la momentul încheierii contractului, de la această dată putând fi prestată activitatea și, în mod corelativ, achitată și remunerația pentru această activitate.

Așadar, pentru perioadele invocate de recurenți numirea acestora în funcția de administrator al intimatei nu a fost valabilă în lipsa unei acceptări în mod expres a mandatului, astfel că nu se poate reține nici existența unor raporturi contractuale între părți. În aceste condiții, în mod corect s-a stabilit că cererea privind obligarea la stabilirea indemnizației și plata acesteia nu este întemeiată.

În consecință, se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 2013 alin. (1) C. civ. privind acceptarea tacită a mandatului de administrator, întrucât acestea nu sunt aplicabile în cauză, fiind înlăturate de prevederile speciale incidente, respectiv dispozițiile evocate din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și Legea nr. 31/1990 privind societățile, potrivit cărora, în societățile pe acțiuni, pentru ca numirea administratorilor să fie valabilă este necesară acceptarea expresă a mandatului din partea acestora.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1770A din 21 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1770A din 21 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2023.