ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 24 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C.. a solicitat declararea inopozabilității față de reclamantă, în limita realizării creanței sale, a contractului de ipotecă imobiliară autentificat de BIN D. sub nr. x/10.07.2018, act juridic prin care, în frauda drepturilor sale, debitoarea B. a instituit o ipotecă imobiliară asupra imobilelor proprietatea sa, în beneficiul asociatului său C..

Imobilele afectate garanției imobiliare sunt reprezentate de:

- teren în suprafață de 123,135 mp situat în jud. Ilfov, localitatea Chiajna, str. x, identificat cu nr. cadastral x intabulat în Cartea funciară nr. x a localității Chiajna județ Ilfov precum și asupra construcțiilor existente pe acesta identificate prin numerele cadastrale x, toate intabulate în Cartea funciară nr. x a localității Chiajna județ Ilfov;

- teren în suprafață de 1900 mp situat în județ Ilfov, localitatea Chiajna identificat cu nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x) intabulat în Cartea funciară nr. x (CF vechi x) a localității Chiajna județ Ilfov;

- teren în suprafață de 37.751 mp situat în jud. Ilfov, localitatea Chiajna identificat cu nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x) intabulat în Cartea funciară nr. x (CF vechi x) a localității Chiajna județ Ilfov;

Ca efect al admiterii prezentei, în raport cu art. 1565 alin. (2) teza a II-a C. civ., reclamanta a solicitat indisponibilizarea bunului până la încetarea executării silite a creanței aparținând acesteia, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 8 ianuarie 2019, pârâta B. S.A. a formulat cerere de suspendare, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de pârâta B. S.A..

La data de 15 martie 2019, reclamanta a formulat cerere adițională prin care a solicitat declararea inopozabilității adjudecării în contul creanței de către pârâta C.. a imobilelor menționate în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 13 decembrie 2019, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., tribunalul a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Tribunalul Ilfov, secția Civilă, prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. împotriva doamnei judecător F. fiind aplicată, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., amenda judiciară în cuantum de 1.000 de RON.

Prin încheierea de ședință din 12 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă:

- a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii, invocată de pârâta B. S.A.;

- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a cererii, invocată de pârâta B. S.A.;

- a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a încetării de drept a cauzei, formulată de pârâta B. S.A.;

- a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, formulată de pârâta B. S.A. și a acordat termen pentru continuarea judecății cauzei la 19 aprilie 2021.

Prin încheierea din 12 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta B. S.A., a admis excepția conexității invocată de aceeași pârâtă, dispunând reunirea dosarului nr. x/2019 la prezentul dosar față de faptul că între obiectul dosarului nr. x/2019 și obiectul cererii înregistrate sub nr. x/2018 există o strânsă legătură, având în vedere că în ambele urmează a se analiza dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1562 și de art. 1563 C. civ., iar actele juridice care fac obiectul dosarului nr. x/2019 sunt subsecvente actelor juridice a căror inopozabilitate este solicitată în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 27 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă:

- a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a încetării de drept a cauzei, formulată de pârâte, cu privire la cererea conexă;

- a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii conexe, invocată de pârâte, în raport de deschiderea procedurii de insolvență, precum și în raport de formularea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 117 din Legea nr. 85/2014;

- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a cererii conexe, invocată de pârâta B. S.A.;

- a calificat excepția inadmisibilității cererii conexe, invocată de pârâta C.., în ceea ce privește executarea silită a bunurilor de către un alt creditor și în ceea ce privește inopozabilitatea unui drept real accesoriu al creanței deținute de un alt creditor, ca fiind o apărare de fond;

În temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ. a unit cu fondul cauzei excepția inadmisibilității cererii, având ca obiect declararea inopozabilității a actelor de adjudecare, invocată de pârâta B. S.A., precum și excepția inadmisibilității cererii, având ca obiect declararea inopozabilității a proceselor-verbale de licitație, invocată din oficiu și a acordat termen pentru continuarea judecății cauzei.

Prin sentința civilă nr. 3289 din 1 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018 au fost admise:

- excepția inadmisibilității cererii, având ca obiect declararea inopozabilității actelor de adjudecare, invocată de pârâta B. S.A.;

- excepția inadmisibilității cererii, având ca obiect declararea inopozabilității a proceselor-verbale de licitație, invocată din oficiu;

Au fost respinse ca inadmisibile:

- cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar Agenția de Reorganizare Judiciară IPURL, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., prin administrator statutar G. și prin administrator judiciar E. și C.., având ca obiect declararea inopozabilității proceselor-verbale de licitație;

- cererea conexă formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Agenția de Reorganizare Judiciară IPURL, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C., având ca obiect declararea inopozabilității actelor de adjudecare;

A fost respinsă în rest ca neîntemeiată, cererea principală.

Împotriva sentinței civile nr. 3289 din 1 noiembrie 2021, reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar Agenția de Reorganizare Judiciară IPURL a declarat apel.

C.. a formulat, prin întâmpinare și apel incident împotriva sentinței civile nr. 3289/2021 și împotriva încheierilor de ședință din 12 februarie 2021, 27 mai 2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018.

Odată cu depunerea întâmpinării, intimata B. S.A. - prin administrator judiciar E. a formulat și apel incident împotriva sentinței civile nr. 3289/2021, precum și "a tuturor încheierilor de ședință pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018".

Prin decizia civilă nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar Agenția de Reorganizare Judiciară IPURL împotriva sentinței civile nr. 3289 din 1 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepția netimbrării apelului principal, cererea de constatare a încetării de drept a acțiunii, precum și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată.

Au fost admise apelurile incidente declarate de intimatele-pârâte B. S.A. - prin administrator judiciar E. și C.. împotriva încheierilor de ședință din 18 noiembrie 2019, 22 ianuarie 2021, 12 februarie 2021 și 27 mai 2021, precum și a sentinței civile nr. 3289 din 1 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, respectiv împotriva încheierilor de ședință din 22 ianuarie 2021, 12 februarie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă.

Au fost schimbate în parte încheierile de ședință din 18 noiembrie 2019, 27 mai 2021, precum și sentința nr. 3289/2021 pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, în sensul că respinge ca inadmisibilă și cererea de declarare a inopozabilității față de reclamanta A. S.R.L. a contractului de ipotecă imobiliară autentificat de BIN D. sub nr. x/10.07.2018 și a contractului de ipotecă mobiliară asupra creanțelor încheiat în data de 11.07.2018, înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub nr. x/12.07.2018.

Au fost menținute dispozițiile sentinței și ale încheierilor apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., iar pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. a formulat recurs incident.

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, reclamanta A. S.R.L. a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, se arată că criticile vizează, pe de o parte, soluția pronunțată asupra apelului formulat de reclamantă, iar pe de altă parte, soluția de admitere a apelurilor incidente în ce privește inadmisibilitatea acțiunii pauliene, fundamentată pe dispozițiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014.

În acest sens, se impune precizarea că apelul principal a vizat pe de o parte soluția prin care prima instanță a declarat inadmisibilă acțiunea pauliană împotriva actelor de executare, cât și soluția prin care acțiunea pauliană împotriva celorlalte acte a fost respinsă pe fond.

Soluționând apelul principal, Curtea de Apel București a analizat numai criticile privitoare la soluția inadmisibilității, în vreme ce criticile de fond au rămas neanalizate căci, admițând apelurile incidente, instanța a considerat de prisos să mai analizeze apelul principal pe fondul său. Dacă privim lucrurile astfel, atunci admiterea apelurilor incidente ar fi făcut inutilă inclusiv partea din apelul principal asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat.

Dispoziția de drept material pe care recurenta o consideră greșit aplicată este reprezentată de art. 1562 alin. (1) C. civ. privită din perspectiva sferei de aplicare a acțiunii pauliene, context în care, recurenta apreciază că dispozițiile evocate nu trebuie interpretat pur formal, căci există situații în care frauda, deși pornită de la un act juridic, are un lanț cauzal complex care nu implică la fiecare pas un act juridic încheiat de debitor, astfel cum se exprimă textul legal.

Fără îndoială că textul art. 1562 alin. (1) C. civ. nu se referă și la actele de executare silită pentru că, ca regulă generală, executarea silită se face împotriva voinței debitorului și, prin ipoteză, în astfel de cazuri nu se poate vorbi despre o voință susceptibilă de fraudă.

Însă în cauză, este vorba despre o executare silită în care debitorul și creditorul se află sub controlul aceleiași persoane, procedura executării fiind folosită numai ca un mijloc fraudulos prin care bunurile debitorului să fie sustrase executării silite, intrând în patrimoniul asociatului său majoritar, astfel de cazuri nu pot fi echivalente cu o clasică executare silită. Dimpotrivă, situații de genul menționate, trebuie asimilate unor operațiuni de înstrăinare voluntare căci actele de executare înglobează și ele manifestarea de voință a debitorului, executarea fundamentându-se în astfel de cazuri pe voința debitorului de a se lăsa executat în vederea scoaterii bunurilor din gajul general al creditorilor.

Într-un astfel de caz, nu se mai poate considera că rațiunile pentru care actele de executare silită ar excede sferei de aplicare a acțiunii pauliene, căci nu mai există un element determinant al executării silite, adică faptul că aceasta se face împotriva voinței debitorului. Într-o astfel de situație, procedura executării se transformă într-un act de înstrăinare voluntar, întocmit sub aparența unei executări silite.

Faptul că recurenta ar fi avut la îndemână procedura contestației la executare împotriva actelor executorului judecătoresc nu reprezintă, în opinia sa, un argument pentru inadmisibilitatea acțiunii pauliene, având în vedere că, în ciuda celor reținute în decizia apelată, chiar dacă legea reglementează o cale procesuală specifică de anulare a actelor de executare, aceasta nu înseamnă că astfel de acte n-ar putea, în anumite condiții, să fie declarate inopozabile pe cale pauliană.

Ca și în dreptul comun, legea pune la dispoziție remedii procesuale specifice în anumite materii. Contestația la executare este, fără îndoială, unul dintre ele, însă în condițiile în care actul de executare încorporează un acord fraudulos nu există niciun motiv pentru care el ar fi exceptat de la analiză din perspectiva fraudei pauliene, căci într-o astfel de situație actul nu mai are natura unui simplu act de procedură. În astfel de condiții, acțiunea nu ar pune în discuție valabilitatea actului din punct de vedere al respectării exigențelor de legalitate din materia executării silite ci, ținând cont de voința frauduloasă a părților, analiza ar viza exclusiv opozabilitatea acestui act față de creditorul fraudat.

Cu referire la valabilitatea actului de executare, recurenta arată că într-adevăr, legiuitorul a pus la dispoziția persoanelor fraudate un mijloc specific de cenzurare a legalității. În cazul de față este vorba de un remediu distinct, ce vizează inopozabilitatea, sancțiune diferită de nulitate, or procedura executării silite nu conține un remediu specific și pentru inopozabilitate care să facă inaplicabile dispozițiile art. 1562 și urm. C. civ.

Într-o altă critică, recurenta susține greșita aplicare a art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, dispoziție care consacră exclusivitatea acțiunilor prevăzute la art. 117 din aceeași lege, acțiuni prin care se tinde la anularea actelor încheiate de debitor în cei doi ani anterior deschiderii procedurii insolvenței.

În acest context, se arată că au fost admise apelurile incidente cu motivarea că, sub aspectul naturii lor juridice, acțiunile prevăzute la art. 117 din Legea nr. 85/2014 sunt acțiuni revocatorii speciale și în acest context ele nu pot coexista cu o acțiune revocatorie de drept comun care, într-un astfel de context devine inadmisibilă.

În combaterea reținerilor instanței de apel, se arată că sfera de aplicare a exclusivității, instituite prin dispozițiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, vizează numai acțiunile exercitate pe calea dreptului comun prin care se tinde la anularea actului juridic fraudulos. Altfel spus, dispozițiile evocate interzic valorificarea, în paralel cu procedura insolvenței, numai a remediilor care vizează anularea actului fraudulos, or prin acțiunea pauliană nu se urmărește decât inopozabilitatea actului și nu anularea lui, drept pentru care dispoziția legală prevăzută în art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 nu poate fi extinsă dincolo de limitele expres prevăzute de lege, aplicându-se prin asimilare și cererilor care nu vizează anularea actului.

De asemenea, recurenta arată că nu își însușește raționamentul instanței de apel, potrivit cu care, acțiunea prevăzută de art. 117 din Legea nr. 85/2014 ar avea natura unei acțiuni revocatorii speciale excluzând astfel, accesul la remediul acțiunii revocatorii de drept comun. În acest sens, raportul între cele două forme de manifestare ale dreptului la acțiune nu este unul de la special la general, astfel cum a reținut instanța.

Totodată, recurenta arată că nu poate fi de acord cu mențiunile instanței de apel, conform cărora, spre deosebire de o cerere în nulitate, unde trebuie probată numai încălcarea unei norme imperative de drept public, acțiunile prevăzute la art. 117 și 118 din Legea nr. 85/2014 presupun probarea fraudei și a faptului că actele au fost încheiate în dauna creditorilor. Aceste aspecte nu reprezintă argumente în sprijinul calificării acțiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 drept acțiuni revocatorii speciale pentru că probarea fraudei se cere inclusiv în cererile vizând nulitatea, iar dovedirea daunei suferite de creditor ține de dovedirea interesului procesual, aplicabil inclusiv în cererile privind nulitatea.

Astfel, pe lângă calificarea legală expresă - acțiune în anulare - cele două aspecte evidențiate sunt specifice efectelor nulității, ceea ce în opinia sa determină concluzia că acțiunea prevăzută de art. 117 din Legea nr. 85/2014 este o acțiune în anulare, iar nu o acțiune revocatorie.

Cu privire la referirile ce vizează încălcarea principiului concursualismului sau la afectarea certitudinii și a drepturilor de preferință ale masei credale, recurenta consideră că succesul acțiunii pauliene nu este de natură să afecteze principiul concursualismului și nici să pună sub semnul întrebării structura masei credale ori drepturile de preferință constituite.

În acest sens, se subliniază faptul că pentru creditorii înscriși la masa credală bunurile înstrăinate au ieșit din patrimoniul debitorului ele nemaiputând fi oricum valorificate pentru recuperarea creanțelor, iar din această perspectivă prezentul demers nu ar reprezenta o încălcare a principiului concursualismului.

Așadar, referirile la existența pe rolul instanțelor a unei cauze având ca obiect anularea actelor frauduloase, cerere promovată de administratorul judiciar, se apreciază că nu pot fi primite ca argument al soluției inadmisibilității, căci această sancțiune, privită ca un fine de neprimire, trebuie analizată generic exclusiv teoretic, în afara oricărui fapt concret, care ar putea influența soluția în cauză.

În acest context, se susține că o eventuală admitere a cererii de anulare a actelor frauduloase formulată de administratorul judiciar în cadrul dosarului de insolvență ar influența și demersul recurentei căci, fiind și aceasta creditor înscris la masa credală, anularea actelor și readucerea bunurilor în patrimoniul debitoarei ar produce efecte inclusiv în raport cu aceasta. Astfel, printr-un eventual succes al acțiunii în anulare a actelor frauduloase formulată de administratorul judiciar, bunurile care au făcut obiectul unor astfel de acte ar reintra în patrimoniul debitoarei ceea ce ar face ca prezenta cerere să apară ca fiind lipsită de obiect/interes.

Motivele de casare privind recursul incident declarat de pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E..

Prin cererea de recurs formulată, pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a deciziei recurate și admiterea în tot a apelului principal, cu obligarea A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu prealabil, recurenta precizează că nu înțelege să critice soluțiile pronunțate de Curtea de Apel București, prin care s-a dispus respingerea apelului principal formulat de A. S.R.L. și admiterea apelurilor incidente formulate de B. S.A. și C. în privința excepției inadmisibilității cererii, pe care le consideră legale.

În acest context, se invocă nelegalitatea soluției de respingere a cererii de constatare a încetării de drept a acțiunii, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/204, ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel, față de pârâta B. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței prin încheierea din 28 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1086 din 19 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018

Ca atare, soarta demersului judiciar ce face obiectul prezentei cauze este impusă de dispozițiile imperative ale art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, acțiunea judiciară din prezentul dosar încetând de drept de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, respectiv de la data de 19 iunie 2019.

Prin urmare, principiile care guvernează procedura insolvenței sunt expres reglementate în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 85/2014, iar dintre acestea se menționează maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor; asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang; asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură; recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicabile.

Așadar, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

În acest sens, se arată că scopul acțiunii revocatorii reglementate de art. 1562 și urm. C. civ. este acela de declarare a inopozabilității față de creditor a acelor acte juridice încheiate de debitor în defavoarea drepturilor sale, astfel încât creditorul să își poată realiza creanța împotriva debitorului, pentru că altfel nu s-ar mai justifica un interes/folos practic or, un astfel de demers este interzis de dispozițiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

În acest, context, recurenta consideră nelegale și considerentele prin care instanța de apel a reținut că pentru aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 era nevoie să se fi dispus anterior, suspendarea cauzei, iar dispozițiile evocate prevăd că atât suspendarea, cât și încetarea, operează de drept.

Totodată, se invocă nelegalitatea soluției de respingere a excepției lipsei de interes, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că art. 32 C. proc. civ. stabilește că existența interesului este una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, art. 33 din același Cod reglementând condițiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul, iar art. 40 consecințele încălcării acestor condiții.

Din această perspectivă, se susține că A. S.R.L. nu justifică un interes determinat/un folos practic concret în promovarea prezentului demers judiciar, întrucât scopul acțiunii revocatorii reglementate de art. 1562 și urm. C. civ. este acela de declarare a inopozabilității față de creditor a acelor acte juridice încheiate de debitor în defavoarea drepturilor sale, astfel încât creditorul să își poată realiza creanța împotriva debitorului.

In prezenta cauză, astfel cum s-a menționat expres în cadrul ședinței din 18 noiembrie 2019 în fața primei instanțe, A. S.R.L. nu urmărește să își realizeze creanța asupra averii pârâtei, întrucât un astfel de demers ar fi inadmisibil în raport de existența procedurii insolvenței care o privește pe debitoarea B. S.A..

Prin urmare, chiar și într-o situație ipotetică, evocată de instanța de apel, respectiv cea în care s-ar admite acțiunea formulată de A. S.R.L., folosul practic nu există, de vreme ce A. S.R.L. nu ar putea întreprinde nicio acțiune împotriva sa, în afara cadrului imperativ trasat de Legea nr. 85/2014, care consacră, inter alia, principiul concursualismului.

În acest sens, se arată că, urmare a deschiderii procedurii insolvenței, administratorul judiciar provizoriu al recurentei, respectiv CII H. - în același timp și avocat al societății A.. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 117 din Legea nr. 85/2014, o acțiune în anularea unui pretins act fraudulos încheiat în dauna creditorilor, respectiv contractul de ipotecă încheiat de B. S.A. cu societatea C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2018/a5, iar prin sentința civilă nr. 3399 din 20 noiembrie 2020, acțiunea a fost respinsă.

Ulterior, acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 117 din Legea nr. 85/2014 a fost dedublată de acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, întemeiată pe dispozițiile art. 1562 și urm. C. civ.

În acest sens, recurenta susține că este esențial de reținut că actele juridice a căror inopozabilitate se solicită în prezenta cauză fac obiectul dosarului nr. x/2018 și, astfel cum s-a arătat, acțiunea a fost respinsă.

Așadar, A. S.R.L. urmărește, prin diverse tertipuri, să atingă același scop nelegal - îndestularea creanței sale cu încălcarea caracterului colectiv și concursual al procedurii insolvenței deschise asupra recurentei.

Prin întâmpinarea depusă la 20 octombrie 2022, pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 31 octombrie 2022, pârâta C.. a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. În ceea ce privește recursul incident, prin întâmpinarea depusă la 10 noiembrie 2022, s-a solicitat ca instanța să ia act de achiesarea pârâtei C.. la aceasta.

Reclamanta A. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la 7 noiembrie 2022, a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată, iar prin răspunsul la întâmpinările depuse la 18 noiembrie 2022 a solicitat înlăturarea susținerilor acestora ca fiind nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 8 decembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2023, a admis în principiu recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENȚIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, și a acordat termen la data de 11 mai 2023, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENȚIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L..

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1562 alin. (1) din C. civ., întrucât a restrâns nejustificat sfera de aplicare a acestui articol, în sensul eliminării acțiunii pauliene și a actelor de executare silită, în condițiile în care, executarea silită reprezintă o modalitate de fraudă.

În raport cu aceste dispoziții, potrivit cărora, "dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate", se constată că domeniul de aplicare a acțiunii pauliene vizează doar sfera actelor juridice încheiate de debitor, cu excluderea obligațiilor născute din fapte juridice.

În acest context, se reține că procesul-verbal de licitație și actul de adjudecare sunt înscrisuri care emană exclusiv de la executorul judecătoresc - autoritate învestită de stat, independent de manifestarea de voință a debitorului, astfel că, învestirea instanței cu o acțiune prin care se solicită constatarea inopozabilității acestor acte juridice eludează dispozițiile prin care este reglementată procedura executării silite.

Prin urmare, în mod inadmisibil, instanța de drept comun a fost învestită să se pronunțe asupra legalității unei proceduri de executare silită, deși competența exclusivă aparține, în acest caz, instanței de executare, context în care se constată că sunt legale considerentele instanței de apel prin care s-a reținut că singura cale procesuală prin care astfel de acte de executare silită pot fi contestate este contestația la executare.

În cauză, se reține că reclamanta A.. S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva actelor emise de executorul judecătoresc și acțiune în anularea pretinselor acte frauduloase, conform prevederilor Legii nr. 85/2014.

Faptul că în opinia recurentei, contestația la executare nu reprezintă, în realitate, un remediu suficient, contestația la executare fiind un mecanism care produce efecte asupra valabilității actelor, iar nu în ce privește inopozabilitatea lor, nu poate conduce în nicio situație la concluzia că ar fi admisibilă formularea unei acțiuni pauliene prin care să se solicite constatarea inopozabilității unor acte de executare silită, întrucât valabilitatea actelor de executare silită generează efectele și cu privire la opozabilitatea acestora, iar împotriva întocmirii lor nu se poate apela decât la căile de atac strict reglementate de lege.

Cea de-a doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, în sensul că instanța de apel, în mod greșit, a stabilit că natura juridică a prezentei acțiuni este cea a unei acțiuni revocatorii, în loc să constate că această acțiune este o acțiune în declararea nulității.

În acest context, reclamanta A. S.R.L. critică considerentele instanței de apel prin care s-a reținut că acțiunile prevăzute la art. 117 din Legea nr. 85/2014 sunt acțiuni revocatorii speciale și nu pot coexista cu o acțiune revocatorie de drept comun.

Critica astfel formulată este nefondată, Înalta Curte apreciind că instanța de apel, în mod legal, a constatat inadmisibilitatea acțiunii în raport cu deschiderea procedurii insolvenței, precum și în raport cu formularea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 122 alin. (7) coroborat cu art. 117 din Legea nr. 85/2014.

Aceasta deoarece, dispozițiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 interzic valorificarea, în paralel cu procedura insolvenței, oricărui demers care vizează inopozabilitatea actului fraudulos, în condițiile în care, legiuitorul a prevăzut caracterul exclusiv al acțiunii revocatorii formulate în cadrul procedurii insolvenței, instituit prin dispozițiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, care conduce la inadmisibilitatea acțiunii pauliene întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.

Dispozițiile evocate, prevăd că "de la data deschiderii procedurii insolvenței, anularea unor acte încheiate de debitor în cei 2 ani anterior deschiderii procedurii de insolvență, pentru motivul fraudei în dauna creditorilor, se poate face exclusiv prin intermediul acțiunilor prevăzute la art. 1 117", chestiune ce reglementează caracterul exclusiv al acțiunii în anularea actelor frauduloase pe parcursul procedurii cu excluderea posibilității promovării unei acțiuni revocatorii de drept comun de către un creditor.

Deși există asemănări între acțiunea revocatorie prevăzută de art. 122 prin raportare la art. 117 din Legea nr. 85/2014 și acțiunea pauliană (revocatorie) reglementată de art. 1562 C. civ., cele două nu se confundă.

Așadar, date fiind efectele admiterii acțiunii pauliene, împrejurarea că Legea insolvenței a reglementat în mod expres acțiunile în transfer fraudulos prevăzute de art. 117, ce reprezintă un caz particular al acțiunii pauliene, precum și specificul procedurii insolvenței, se constată că nu mai este deschisă calea acțiunii revocatorii individuale în baza art. 1562 C. civ., ci doar calea acțiunii reglementate de art. 117, care se exercită colectiv, prin intermediul administratorului sau lichidatorului judiciar.

Prin urmare, din analiza prevederilor evocate se constată că acțiunea colectivă reglementată de art. 117 din Legea nr. 85/2014 este o acțiune revocatorie specială, cu o natură juridică sui generis ce constituie o excepție de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1562 C. civ., iar acțiunea revocatorie, prin efectul pe care-1 produce, respectiv inopozabilitatea actului fraudulos doar față de creditorul care a formulat acțiunea revocatorie este incompatibilă cu specificul procedurii insolvenței, care este o procedură colectivă.

Așadar, din analiza dispozițiilor art. 1562 C. civ. se constată că, pentru exercitarea acțiunii revocatorii, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: existența unei creanțe certe la momentul introducerii acțiunii; anterioritatea creanței față de actul a cărui inopozabilitate se solicită; actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, respectiv cauzarea sau mărirea stării de insolvabilitate; frauda debitorului; în cazul actelor juridice cu titlu oneros, complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, iar din analiza efectuată în prezenta cauză reiese că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1562 și art. 1563 C. civ., pentru promovarea acțiunii pauliene.

Recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E..

În argumentarea memoriului de recurs, ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă nelegalitatea soluției de respingere a cererii de constatare a încetării de drept a acțiunii, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/204.

În acest context, se susține că împotriva societății B. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței prin încheierea din 28 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1086/19.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, fiind astfel, incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În cauză, se constată că pentru a interveni încetarea acțiunii judiciare este necesară îndeplinirea a trei condiții cumulative, respectiv: să fie vorba despre acțiuni "judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului"; anterior menționatele acțiuni să se fi suspendat de drept "de la data deschiderii procedurii"; să fi rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței cu privire la debitorul chemat în judecată; însă din analiza dosarului rezultă că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile evocate.

Așadar, sfera de incidență a prevederilor art. 75 alin. (1) tezele I și V din Legea nr. 85/2014 este limitată la acele acțiuni prin care se tinde la recunoașterea pe cale judiciară a unui drept de creanță în contradictoriu cu un debitor în insolvență, în timp ce acțiunea pauliană formulată de reclamantă nu este o acțiune pentru realizarea unei creanțe împotriva averii debitorului.

Totodată, se reține că prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare de drept a prezentului dosar, formulată de pârâta B. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apreciind că tribunalul nu a fost învestit cu o acțiune în realizarea creanței, ci cu o acțiune în declararea inopozabilității actelor juridice menționate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, critica recurentei privind nelegalitatea soluției de respingere a cererii de constatare a încetării de drept a acțiunii, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/204 nu poate fi primită, având în vedere că doar una dintre cele trei condiții este îndeplinită, cea privind rămânea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței cu privire la debitorul chemat în judecată.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta invocă nelegalitatea soluției de respingere a excepției lipsei de interes, având în vedere că art. 32 C. proc. civ. stabilește că existența interesului este una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

De asemenea, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Critica recurentei invocată pe acest aspect este neîntemeiată întrucât, contrar raționamentului acesteia, reclamanta A. S.R.L. justifică un folos practic prin promovarea acțiunii pauliene, întemeiate pe art. 1562-1565 C. civ., iar caracterul legitim al acestui interes de a acționa al reclamantei reiese chiar din temeiul în drept invocat, în condițiile în care acțiunea sa va fi admisă, actele atacate ar fi declarate inopozabile doar față de reclamantă, așa încât, în raport cu ceilalți creditori ai societății intimate-pârâte B. S.A., aflată în insolvență, actele juridice încheiate își păstrează eficacitatea.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENȚIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENȚIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2023.