ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1048/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus menținerea măsurii suspendării judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, privind pe apelanta A., în contradictoriu cu intimata CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 6, în raport de prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs.

În motivare, recurenta arată că încheierea recurată este nulă, în raport de prevederile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit susținerilor recurentei, instanța de apel a fost învestită cu o cerere incidentală și, conform prevederilor art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanța avea obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății.

Recurenta apreciază că art. 411 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil numai în cazul judecății în fond a cauzei, întrucât face referire la ambele părți procesuale, nefiind incident în cazul cererii de repunere pe rol pe care a formulat-o. Astfel cum susține recurenta, nu putea solicita ca judecarea cererii de repunere pe rol să se facă în lipsa sa de la dezbateri. În acest sens, arată că prezența părții adverse nu era necesară, iar în ceea ce o privește, cererea a fost întemeiată în fapt și în drept în formă scrisă, iar justițiabililor, chiar fiind prezenți, nu le este permis, din punct de vedere procedural, să pună concluzii.

Arată că își întemeiază cererea de recurs pe motivarea cererii de repunere pe rol, cu precădere pe excepția de la pct. 6, respectiv pe nulitatea absolută, opozabilă în orice stare a procesului, conform art. 178 alin. (1), instanța având obligația din oficiu să se pronunțe, în raport de prevederile art. 22 alin. (2), coroborat cu art. 251 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Preliminar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu a fost întemeiat în drept în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar, față de dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs, se poate aprecia că acesta este fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură.

Înalta Curte reține că la termenul de judecată din data de 7 septembrie 2022, instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând lipsa părților la termenul de judecată, în condițiile în care, niciuna dintre acestea nu a formulat solicitare în scris de soluționare a cauzei chiar și în lipsă.

La termenul de judecată din 2 noiembrie 2022, curtea de apel, observând că nici pentru acest termen nu a fost formulată cerere de judecare a cauzei în lipsă, a constat că nu poate lua în discuție cererea de reluare a judecății formulată de apelanta-reclamantă și nici dispune sau efectua în cauză alte măsuri sau acte procedurale. Pentru acest motiv, a dispus menținerea măsurii suspendării judecării cauzei.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează menținerea greșită a măsurii suspendării judecării cauzei dispusă în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei; cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

Art. 411 alin. (1) C. proc. civ. reglementează cazurile de suspendare voluntară a procesului, aceasta intervenind ca urmare a manifestării de voință a părților, ce poate fi expresă sau tacită.

Prin edictarea acestor dispoziții, legiuitorul a statuat că, în lipsa exprimării neechivoce a intenției de soluționare a cauzei chiar și în lipsa părților litigante, se prezumă că părțile s-au desistat, iar suspendarea soluționării judecării cauzei în aceste condiții nu apare ca o opțiune posibilă, ci ca o obligație legală, fiind instituită printr-o măsură imperativă.

Rațiunea normei enunțate rezidă în respectarea principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare al părților, care guvernează procesul civil și care împiedică instanța de judecată să procedeze la judecata cauzei în absența părților, în condițiile în care niciuna nu a cerut soluționarea în lipsă.

Astfel, judecătorul este obligat să suspende judecarea cauzei.

Instanța este, însă, obligată să treacă la judecarea pricinii, chiar dacă părțile legal citate nu se prezintă, în cazul în care cel puțin una din ele a solicitat judecarea în lipsă.

Se impune a se arăta că, în raport de art. 411 alin. (2) C. proc. civ., cererea de judecată în lipsă formulată înaintea primei instanțe nu are eficiență și la judecata în căile de atac, astfel încât aceasta trebuie reiterată în fața instanței sesizate cu judecata căii de atac, în caz contrar, neprezentarea părților, deși legal citate, atrage suspendarea judecății.

În conformitate cu prevederile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Pentru ca instanța să poată proceda la judecarea cererii de reluare a judecății cauzei, partea trebuie să se prezinte în fața instanței de judecată sau, în cazul în care nu se prezintă, să solicite judecarea cererii în lipsa sa de la dezbateri.

Înalta Curte reține că, în cauză, în raport de considerentele expuse mai sus, instanța de apel, observând că prin cererea de reluare a judecății partea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în mod legal a constat că nu poate lua în discuție această cerere și a dispus menținerea măsurii suspendării judecării cauzei.

Întrucât, astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, norma juridică prevăzută la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este de ordine publică, astfel încât, dacă sunt întrunite cerințele acestui text instanța are obligația de a suspenda judecata fără a mai efectua vreun alt act de procedură, nu pot fi reținute criticile recurentei în sensul că instanța de apel avea obligația de a analiza cererea sa, în raport de dispozițiile art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (6) și, respectiv, art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întărziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2023.