ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1092/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea modificatoare depusă la 19 august 2021, reclamanta a solicitat să se constate că obiectul dosarului îl reprezintă contestația împotriva deciziei nr. 181533/27.04.2021 privind suspendarea plății indemnizației prevăzute de legile cu caracter special și împotriva deciziei nr. 184961/10.05.2021 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de Legea nr. 8/2006, ca fiind emise cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 177/2018 privind aprobarea O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale.

A solicitat să fie obligată pârâta să repună în plată indemnizația de membru U.A.P. începând cu data de 1 mai 2021 și, în temeiul art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, să se constate că dreptul la acțiune "pentru diferențele nete stabilite între pensia cuvenită și pensia efectiv plătită în ultimii 3 ani" în cuantum de 71.153 RON nu s-a prescris și să fie obligată pârâta "să ordonanțeze la plată și pe cale de consecință să vireze efectiv în contul de card bancar aceste drepturi constituționale reținute abuziv".

Prin sentința civilă nr. 6919 din 19 octombrie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București și a anulat decizia nr. 184961/27.04.2021 de suspendare a plății indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006 și decizia de debit nr. x/10.05.2021.

A fost exonerată reclamanta de plata debitului stabilit prin decizia nr. 184961/10.05.2021, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei sumele reținute în baza aceleiași decizii.

Reclamanta A. a formulat cerere de completare/lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 4362 din 21 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, considerând că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere principal vizând incidența dispozițiilor prevăzute la pct. 2 din Legea nr. 177/2018 privind aprobarea O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, publică în Monitorul Oficial nr. 6258 din 19 iulie 2018.

Prin decizia civilă nr. 3665/2023 din 15 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a constatat perimată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 4362 din 21 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia nr. 2710 pronunțată la 14 decembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul reclamantei.

În dezvoltarea motivului de anulare a arătat contestatoarea că obiectul cererii este reprezentat de decizia pronunțată în recursul declarat împotriva soluției de perimare a cererii de lămurire a hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii. Potrivit contestatoarei, instanța de control judiciar, evocând fondul, ar fi trebuit să constate faptul că Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, manifestând rol activ în aflarea adevărului, a motivat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată ținând cont de considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 10 din 19 februarie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru pronunțarea unor chestiuni de drept, motiv pentru care a solicitat desființarea deciziilor nr. 4362/21.07.2022, nr. 539/31.01.2023 și nr. 3665/15.06.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarele nr. x, lovite de nulitate.

În continuare, contestatoarea a reluat susținerile și argumentele formulate pe calea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 3665/2023 din 15 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 10 aprilie 2024 sub nr. x/2021.

Prin întâmpinarea transmisă la 20 mai 2024, intimata Casa de Pensii a Municipiului București a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare vizează decizia instanței de recurs, prin care a fost respins ca nefondat recursul reclamantei A., invocându-se omisiunea instanței de a cerceta unul dintre motivele de recurs invocate în termen, încadrându-se astfel în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Dispozițiile legale menționate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate în mod restrictiv. Contestația în anulare, fiind cale de retractare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a problemelor de fond ce au fost soluționate de instanță în cadrul analizei motivelor de casare.

Ipoteza legală prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situație-premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, așa cum acestea sunt reglementate de art. 488 C. proc. civ. și sancționează numai omisiunea cercetării acestor motive, iar nu a tuturor argumentelor de fapt și de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, rămân subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Cu alte cuvinte, neexaminarea fiecărui argument invocat în susținerea unui motiv de casare ori gruparea argumentelor pentru a se răspunde motivului de recurs prin considerente comune nu ar putea constitui omisiunea cercetării motivului de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Condițiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță, întrucât, examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că nu poate fi identificată omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen, întrucât, în realitate, susținerile contestatoarei reprezintă o reluare în integralitate a criticilor formulate în recurs.

În cauză se constată că, prin memoriul de recurs autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea deciziei de perimare prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind dispusă în mod greșit suspendarea cauzei, aspect ce a condus la constatarea perimării cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 4362 din 21 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Examinând critica anterior evocată, a reținut instanța de recurs că, în mod corect s-a constatat perimarea cererii de completare, dat fiind că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa reclamantei, iar nu a instanței care și-ar fi nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau pentru neîndeplinirea din oficiu a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, nefiind astfel încălcate prevederile art. 420 alin. (2) și art. 522 alin. (3) C. proc. civ.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., evocate de către recurentă, instanța supremă a constatat că acest motiv de recurs a fost invocat în mod formal, având în vedere că pentru încadrarea în această ipoteză, recurenta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

Astfel, deși se invocă dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea reia criticile formulate pe calea memoriului de recurs, exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de soluția de respingere a recursului său, aspecte nu pot fi repuse în discuție în cadrul unei contestații în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac de retractare nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, instanța supremă constată că susținerile contestatoarei nu confirmă incidența în cauză a ipotezei de la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., de vreme ce, așa cum s-a reținut în cele ce preced, instanța de recurs a examinat susținerile părții recurente, pronunțându-se asupra lor în sensul respingerii motivelor de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2710 din 14 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2710 din 14 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.