ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1027/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra recursului, față de actele dosarului, constată următoarele:

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 732 din 2 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București - sectia A VI-a Civilă s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 3 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

A fost constatat conflictul negativ de competență, fiind trimis incidentul spre soluționare Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 2152 din 7 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 3676 din 12 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamantul Centrul Multifuncțional de Sănătate "Sfântul Nectarie", ca urmare a constatării lipsei capacității sale procesuale de folosință.

S-a constatat că, în cauză, nu a operat transmisiunea calității procesuale active către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3.241,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1167 din 22 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Prin decizia nr. 2361 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-A civilă s-a admis recursul reclamantei, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza instanței de apel spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 788 din 7 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a admis apelul formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și a fost anulată sentința atacată.

Evocându-se fondul, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a criticat soluția instanței de apel sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., susținând că instanța nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, cu consecința încălcării art. 14 alin. (5) C. proc. civ. și art. 224 din același cod.

Într-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de recurs, recurenta a invocat nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 255 și art. 258 C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea probelor și încuviințarea acestora, susținând că nu au fost puse în discuție ori analizate cererile de probatorii ale părților.

Potrivit recurentei, instanța de apel, la primul termen de judecată, după casare, a reținut cauza pentru evocarea fondului, iar, apoi, a soluționat pricina, fără a da posibilitatea părților să solicite și să administreze probe în dovedirea pretențiilor, producându-se, astfel, o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituția României, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut, în considerentele sale, că reclamanta nu a probat pretenția dedusă judecății.

În cele din urmă, recurenta a expus situația de fapt care a generat demersul său judiciar, arătând că, prin procesul-verbal nr. x din 15.12.2015, s-a identificat o plată nedatorată efectuată de reclamantă în beneficiul pârâtei iar, prin decizia nr. 28 din 14.01.2016, Curtea de Conturi a dispus în sarcina reclamantei înregistrarea în contabilitate și recuperarea sumei de 271.483 RON, precum și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, neîndeplinirea obligației trasate de organul de control constituind infracțiune.

La data de 26 martie 2021 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin rezoluția din 8 februarie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data 13 octombrie 2021 a fost înregistrat punctul de vedere al intimatei cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021 a fost admis în principiul recursul, fiind stabilit termen de judecată, în ședință publică, la 22 februarie 2022.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022 a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La data de 22 martie 2023 recurenta a solicitat reluarea judecării recursului, ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea poate fi cerută când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Într-o primă critică, se invocă faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâtă, prin întâmpinare, respectiv excepțiile prematurității cererii, lipsei capacității de folosință a Centrului Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie și lipsei calității de reprezentant legal în ceea ce privește persoanele care au semnat cererea introductivă.

Potrivit recurentei, instanța de apel, nepronunțându-se asupra excepțiilor invocate, ar fi încălcat dispozițiile art. 248 alin. (1), art. 14 alin. (5) și art. 224 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Înalta Curte reține că, așa cum reiese din practicaua hotărârii atacate, la termenul de judecată acordat pentru soluționarea fondului cauzei, instanța de apel a constatat că nu mai sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, putând păși astfel la discutarea cererii pe fond, ambele părți, prezente în ședință, prin reprezentant, neavând nicio obiecțiune în acest sens.

În concordanță cu constatările instanței de apel sunt și susținerile intimatei-pârâte din cadrul întâmpinării la recurs, potrivit cărora, în faza rejudecării apelului, aceasta nu a mai insistat în susținerea excepțiilor invocate în primă instanță cu privire la cererea de chemare în judecată.

Mai mult, cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a Centrului Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie, excepție de fond, vizând exercițiul dreptului la acțiune al reclamantului, se constată că aceasta a fost admisă de prima instanță, în primul ciclu procesual, respingându-se cererea, soluția fiind apelată iar, ulterior, ca urmare a respingerii apelului, recurată de către reclamant.

Admițând recursul împotriva deciziei din apel, instanța supremă s-a pronunțat asupra calității Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 de succesoare a Centrului Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie și a transmisiunii calității procesuale active intervenite în cauză, constatând că aceasta a fost preluată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Așa fiind, asupra caracterului neîntemeiat al excepției s-a pronunțat chiar instanța supremă.

Or, rejudecând apelul, având în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu respectarea celor dezlegate de Înalta Curte, instanța de apel a admis apelul reclamantei împotriva soluției de admitere a excepției lipsei capacității de folosință, constatând că prima instanță, în mod greșit, a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului și, dat fiind că părțile nu au solicitat trimiterea spre rejudecare primei instanțe, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a evocat fondul cauzei.

Critica recurentei-reclamante este deopotrivă lipsită de interes, față de dispozițiile art. 33 și 40 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care excepțiile au fost invocate de către pârâtă prin întâmpinare, cu scopul de a obține anularea sau respingerea acțiunii reclamantei.

Pretinsa încălcare a regulilor de soluționare a excepțiilor, se sancționează cu nulitatea relativă, prin urmare, numai pârâta, ar fi avut, prin ipoteză, în calitate de parte ale cărei interese au fost vătămate, dreptul și interesul să invoce eventuala omisiune a instanței de a pune în discuție și de a se pronunța asupra excepțiilor.

În raport cu caracterul peremptoriu al excepțiilor respectiv cu efectul pe care l-ar fi produs admiterea oricăreia dintre aceste excepții, reclamanta nu a suferit nicio vătămare, astfel încât nu are interesul să invoce o eventuală neregularitate în privința soluționării excepțiilor, cererea de chemare în judecată fiind analizată pe fond.

Potrivit unei a doua critici, subsumate aceluiași motiv de recurs, recurenta invocă nerespectarea dispozițiilor art. 255 și 258 C. proc. civ. referitoare la admisibilitatea și încuviințarea probelor, susținând că instanța de apel ar fi trecut la analiza fondului cauzei fără a analiza probele propuse prin acțiune și respectiv prin întâmpinare, prin urmare, fără a le da părților posibilitatea să administreze probe, cu consecința încălcării dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât, în considerentele hotărârii atacate, instanța de apel a reținut că, deși reclamantei îî revenea sarcina probei, aceasta nu a probat pretenția dedusă judecății.

Și această critică este nefondată.

Potrivit art. 254 coroborat cu art. 194 lit. e) C. proc. civ., reclamanta era ținută, sub sancțiunea decăderii, să propună probe prin chiar cererea de chemare în judecată și să depună atașat cererii sale mijloacele de probă de care înțelege să se folosească, precum înscrisuri, interogatoriul pârâtei.

Apoi, având în vedere că tot reclamanta a exercitat apelul în cauză, conform art. 470 alin. (1) lit. d) și alin. (4) C. proc. civ., aceasta avea posibilitatea să propună, odată cu cererea de apel, orice alte probe de care ar fi înțeles să se folosească în calea de atac.

Nu mai puțin, așa cum reiese din hotărârea atacată, la termenul de judecată din 7 iulie 2020, curtea de apel a reținut cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra apelului, constatând că nu mai sunt probe de administrat.

Părțile, prezente în ședință, prin reprezentant, inclusiv reclamanta, nu au formulat cereri prealabile discutării fondului și nu au invocat necesitatea administrării vreunei alte probe.

Dimpotrivă, interpelată de instanță, apelanta reclamantă, prin consilier juridic, a solicitat admiterea apelului formulat și schimbarea în tot a sentinței primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin urmare, nu există niciun element din care să rezulte că, la termenul din 7 iulie 2020, reclamanta ar fi avut vreo cerere prealabilă sau vreo probă de administrat, pe care să o fi solicitat instanței de apel și pe care aceasta din urmă să fi refuzat să o încuviințeze sau administreze.

Or, față de obligația părților de a-și proba pretențiile respectiv apărările, potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., reclamanta nu poate invoca în mod valabil omisiunea instanței de a ordona probe pe care ea însăși nu le-a propus și administrat în condițiile legii.

În consecință, critica recurentei potrivit căreia nu i s-ar fi permis propunerea și administrarea de probe în dovedirea cererii, cu consecința încălcării dreptului său la apărare, nu poate fi reținută, în condițiile în care aceasta se prevalează practic de propria culpă de a nu fi manifestat rol activ în exercitarea acestui drept.

Cu privire la lipsa încuviințării și administrării probatoriului propus de pârâtă, critica este lipsită de interes.

În finalul memoriului de recurs, recurenta reia situația de fapt, arătând că, prin acțiunea formulată, s-a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 271.483 RON, cu titlu de plată nedatorată, ca urmare a celor constatate prin procesul-verbal de constatare nr. x/15.12.2015 și decizia nr. 28/14.01.2016 a Curții de Conturi, prin care s-a impus reclamantei recuperarea sumei de 271.483 RON și a dobânzilor și penalităților aferente.

Înalta Curte constată că, prin aceste susțineri, recurenta evocă fondul pretenției sale, punând în discuție, practic, temeinicia hotărârii atacate.

Or, în recurs nu se reia judecata în fond, ci se analizează legalitatea hotărârii, iar numai în eventualitatea neconformității acesteia cu legea, poate fi dispusă casarea, așa încât, recurenta avea obligația să se raporteze la considerentele instanțele de apel, să le combată și să expună un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 împotriva deciziei civile nr. 788 din 7 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În raport cu soluția de respingere a recursului, având în vederea cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ale cărui dispoziții sunt aplicabile și în recurs, va obliga recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 la plata către intimata-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 2.900,34 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 împotriva deciziei civile nr. 788 din 7 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamanta la plata sumei de 2.900,34 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.