ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în data de 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 885.006,06 RON, din care 618.158,67 RON proveniți de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 94.541,92 RON cofinanțare de la bugetul de stat și 172.305,47 RON TVA; obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (16) din contractul de finanțare nr. x/19.04.2012, la plata dobânzilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data scadentă de 28.06.2018 (respectiv data expirării termenului limită de 15 de zile pentru restituirea debitului, conform deciziei de reziliere nr. 3/12.06.2018), până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (1 1 ) coroborat cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin încheierea din 26 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a civile si a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și pe pârâta A., în favoarea uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a civile. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă în data de 27.08.2019, sub nr. x/2018**.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1183 din 12 august 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1168A din 20 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1168A din 20 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bucureșt, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în urma rejudecării fondului, admiterea cererii de chemare în judecată. În devoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat că soluția curții de apel a fost pronunțată ca urmare a unei interpretări greșite a prevederilor legale aplicabile în speță, fără a se ține cont de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din 22 septembrie 2015, emisă de intimata-pârâtă A., care indică atât în antet, cât și în fraza de început, faptul că are sediul în București, str. x, bl. R5b. A arătat în continuare că între părți au mai fost alte trei dosare care au vizat alte proiecte, respectiv dosarul nr. x/2018 și dosarul nr. x/2018, în care pârâta a fost citată la sediul din București str. x bl. R5b, etaj 8 ap. 71, precum și dosarul nr. x/2018, în care pârâta a fost citată la sediul din București, str. x. Iar din informațiile cuprinse în bazele de date centrale ale Ministerului Finanțelor privind înregistrarea contribuabililor persoane juridice, reiese că sediul intimatei-pârâte este în București, str. x, astfel că nu se putea efectua comunicarea deciziei de reziliere nr. 3/12.06.2018 la adresa indicată la art. 17 din contractul de finanțare nr. x/19.04.2012, respectiv la adresa din București, Splaiul Independenței nr. 70. Instanța de apel a reținut că în ceea ce privește "confirmarea de primire, depusă la dosar, nu este în măsură a face dovada comunicării, întrucât, pe de o parte, a fost realizată la o altă adresă decât cea menționată în contract, iar părțile nu au încheiat un act adițional prin care să fie efectuate modificări sub aspectul sediului beneficiarei-pârâte, iar, pe de altă parte, chiar și dacă ar fi avută în vedere noua adresă (care a fost menționată și în raportul din anul 2017), nu există niciun element prin care să se poată stabili că ceea ce s-a comunicat la data de 28.06.2018 este decizia de reziliere nr. 3/12.06.2018." În combaterea acestor considerente, recurentul a arătat că a acționat cu bună-credință potrivit art. 14 C. civ., comunicând prin poștă cu confirmare de primire decizia de reziliere a contractului de finanțare, iar considerentele instanței de apel, în sensul că nu există date din care să rezulte că ceea ce s-a comunicat în 28.06.2018 este decizia de reziliere nr. 3/12.06.2018, excedează dispozițiilor din C. civ., care statuează doar cu privire la procedura de trimitere a înscrisurilor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În același sens, art. 154 alin. (4) din C. proc. civ. statuează că citarea părților poate fi efectuată "prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în plic închis", iar la art. 372 alin. (3) din același cod se prevede că "probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocați sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. Părțile, prin avocați, sunt obligate să își comunice înscrisurile și orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură." În continuare, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a ignorat neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă, fapt ce a avut ca efect rezilierea contractului de finanțare, expunând pe larg situația de fapt a litigiului.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 15 decembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației), împotriva deciziei civile nr. 1168A din 20 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 11 mai 2023, ora 9:00, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prin motivul de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclmant a criticat, în esență, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale incidente în speță, ca urmare a neluării în considerare a adresei nr. x/22.09.2015, emisă de pârâta A., prin care aceasta însăși a indicat că sediul său este în București str. x, bl. R5b, dar și a datelor oficiale din baza de informații a Ministerului Finanțelor, de unde rezultă că pârâta are sediul în București, str. x sector 6, motiv pentru care decizia de reziliere a contractului nr. x/12.06.2018 nu putea fi comunicată pârâtei la adresa indicată în art. 17 din contractul de finanțare nr. x/19.04.2021, respectiv București, Splaiul Independenței nr. 70. Situația de fapt reținută de către instanța de apel, necontestată în cauză, relevă că, prin demersul judiciar ce a învestit instanța de judecată, reclamantul a urmărit, în cadrul acțiunii în răspundere civilă contractuală, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 885.006,06 RON, în temeiul art. 20 alin. (4) din contractul de finanțare, precum și a penalităților de întârziere aferente, ca urmare a rezilierii contractului de finanțare din cauza nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contract în anii 3, 4 și 5 de sustenabilitate. Trebuie reținut că între părți a fost încheiat în data de 19.04.2012 contractul de finanțare nr. x, SMIS 28912, pentru implementarea proiectului cu titlul "B.." Contractul de finanțare a intrat în vigoare la data încheierii, respectiv 19.04.2012, și a avut inițial o perioadă de implementare de 8 luni, care a fost ulterior modificată la 14 luni prin actul adițional nr. x, respectiv până în data de 19.06.2013, iar perioada de sustenabilitate a fost convenită la 5 ani după expirarea perioadei de implementare a proiectului, respectiv până la data de 19.06.2018. Prin adresa nr. x/22.09.2015, emisă de pârâtă către Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism – Serviciul Monitorizare și Verificare Proiecte, a arătat că în perioada 2011-2012 a început derularea a 9 proiecte de finanțare și din cauza unor probleme de ordin financiar apărute la finele anului 2014 a fost nevoită să amâne respectarea angajamentelor asumate prin contractele de finanțare, în sensul că este în imposibilitate de a realiza sustenabilitatea proiectelor în perioadele asumate, propunând un plan de realizare a activităților pentru cele 9 proiecte, pentru proiectul ce face obiectul prezentei pricini propunând ca, pentru anii 4-5 de sustenabilitate, activitățile să fie realizate/finalizate până în data de 19.06.2018. Prin decizia nr. 3/12.06.2018, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, s-a decis rezilierea contractului de finanțare nr. x/19.04.2012, cod SMIS 28912, pentru nerealizarea de către beneficiar, în perioada ex-post, a activităților prevăzute în cererea de finanțare, cu recuperarea integrală a sumelor plătite de AM POR în cadrul proiectului de finanțare. Prin decizia recurată, apelul reclamantului a fost respins pe motiv că nu s-a făcut dovada comunicării către pârâtă a declarației de rezoluțiune (deciziei de reziliere) în acord cu dispozițiile contractuale, respectiv art. 17 din contractul părților, potrivit cu care întreaga corespondență legată de contract trebuia făcută în scris, cu menționarea titlului proiectului precum și a codului SMIS și a numărului de înregistrare de intrare și de ieșire, pentru beneficiar la adresa din București. În acest context factual, pentru a răspunde criticii recurentului privind greșita interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor legale incidente în speță, norme legale pe care recurentul nu le-a indicat, respectiv a îndeplinirii condițiilor de reziliere, sunt necesare următoarele precizări. Înalta Curte reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1552 C. civ. care reglementează rezoluțiunea unilaterală, analizate și în cuprinsul deciziei recurate, potrivit cu care "(1) Rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere (...)" Din analiza textului de lege citat rezultă că pentru a opera rezoluțiunea unilaterală, trebuie întrunite condițiile în care aceasta operează, respectiv (i) condiția formală a existenței unei puneri în întârziere, (ii) declarația de rezoluțiune care reprezintă actul central al mecanismului rezoluțiunii unilaterale și (iii) condiția de efectivitate a rezoluțiunii unilaterale și anume notificarea rezoluțiunii, fiind vorba, de fapt, despre comunicarea declarației de rezoluțiune către debitor. În ceea ce privește prima condiție, aceea a punerii în întârziere, se reține că părțile au convenit la art. 20 pct. 13 din contract, că beneficiarul este de drept în întârziere prin simplul fapt al încălcării prevederilor contractului astfel încât nu este necesară formalitatea punerii în întârziere, iar referitor la declarația de rezoluțiune, aceasta este reprezentată de decizia nr. 3/12.06.2018, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale. Cu privire la notificarea debitorului cu declarația de rezoluțiune, recurenta a înțeles să dovedească comunicarea cu înscrisurile de la dosarul de apel (confirmare de primire AR Poșta română la adresa din București), fila x (prin e-mail) și fila x (prin fax). În raport cu aceste aspecte, nu poate fi primită critica recurentului cu privire la ignorarea faptului că prin adresa nr. x/22.09.2019, pârâta a indicat că are sediul în București str. x bl. R5b, precum și că în evidențele Ministerului Finanțelor pârâta figurează cu sediul în București. Aceasta întrucât la art. 17 din contract, părțile au prevăzut expres că întreaga corespondență legată de contract trebuia făcută în scris, cu menționarea titlului proiectului, a codului SMIS și a numărului de înregistrare de intrare și de ieșire, pentru beneficiar la adresa din București. Or, din cuprinsul confirmării de primire aflate la dosarul de apel nu rezultă ceea ce reclamantul a comunicat pârâtei, iar comunicarea s-a efectuat la o altă adresă decât cea indicată de părți în contract. Este adevărat că în C. proc. civ. înscrisurile/citația se comunică prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, fără alte formalități, însă, în cauza dedusă judecății, nu trebuie ignorată voința părților, care a fost în sensul ca, în corespondența dintre părți, să fie trecute datele de identificare a contractului, beneficiarul alegându-și o adresă de corespondență diferită de cea a sediului social, ceea ce nu contravine dispozițiilor legale. În același sens, nu se poate aprecia nici asupra faptul că declarația de rezoluțiune a fost valabil transmisă prin fax, deoarece în cuprinsul înscrisului de la fila x există mențiunea "no answer" ceea ce însemnă că înscrisul nu a fost transmis la destinatar, dar nici prin email, câtă vreme nu reiese ce documente au fost transmise, nu s-a făcut referire la titlul proiectului, codul SMIS, astfel cum este stipulat la art. 17 din contractul de finanțare. Totodată, referirea recurentului la cele trei dosare derulate între părți, în care pârâta a fost citată la sediul din București str. x bl. R5b, sector 6 (în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018), respectiv la sediul din București, str. x, sector 6 (în dosarul nr. x/2018), nu are relevanță în speță în condițiile în care cele trei dosare vizează cu totul alte contracte de finanțare, iar nu contractul nr. x ce face obiectul cauzei pendinte. Printr-o altă critică recurentul susținut că a acționat cu bună-credință, iar instanța de apel a ignorat neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale. Critica este nefondată, în condițiile în care pricina nu a fost soluționată pe fond pentru a fi analizată conduita părților, ci prioritar a fost examinată îndeplinirea condițiilor pentru a opera rezoluțiunea unilaterală a contractului, instituție nou-introdusă în C. civ. din 2009, de esența căreia este transmiterea notificării către debitor. Or, cum în speță, recurentul-reclamant nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a declarației de rezoluțiune unilaterală la adresa indicată în contractul de finanțare, în mod corect instanța de apel a respins apelul reclamantului, reținând în esență că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale și cumulative pentru a opera rezilierea (rezoluțiunea) unilaterală, respectiv comunicarea declarației de rezoluțiune către pârâtă. În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentului relative la situația de fapt a litigiului, se reține că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.