ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 30 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii prejudiciului material înregistrat urmare activității infracționale desfășurate de pârâtă, constituit din următoarele sume: 29.234,17 USD; 467.838,88 RON; 78.475,32 GBP și 361.915,80 EUR; obligarea pârâtei la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 11.000 RON, pe care reclamanta a achitat-o în calitate de parte responsabilă civilmente în dosarul nr. x/62.2016; menținerea măsurilor asiguratorii dispuse de instanța penală asupra bunurilor pârâtei, potrivit art. 397 C. proc. pen.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27-28 C. proc. pen., art. 1357-1359, art. 1369 și art. 1384 alin. (1) C. civ.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă a depus cerere de chemare în garanție a terțului C., prin care a solicitat ca, în situația în care va cădea în pretenții față de reclamantă, să se dispună obligarea chematului în garanție la plata sumei de 172.150 EUR, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 211.490 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat tardivitatea depunerii acesteia.

C., chemat în garanție, a formulat note de ședință prin care a invocat – în etapa verificării admisibilității în principiu – admiterea următoarelor excepții: netimbrarea cererii de chemare în garanție, tardivitatea formulării cererii, inadmisibilitatea acesteia pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. proc. civ.. În situația admiterii în principiu și judecarea fondului cererii, a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii acesteia ca prescrisă, iar pe fond, respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.

La termenul de judecată din 11 ianuarie 2019, a fost admisă excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție, constatându-se depunerea tardivă a acesteia.

Prin sentința nr. 235 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B.; a obligat pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: 467.262 RON, 29.234, 71 USD, 361.915,80 EUR și 78.475, 32 GBP, reprezentând prejudiciul material înregistrat de reclamantă ca urmare a activității infracționale desfășurate de pârâtă; a obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 11.000 RON, achitate de către reclamantă în calitate de parte responsabilă civilmente în dosarul penal nr. x/2016 al Tribunalului Brașov; a respins solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata sumei de 576,88 RON (diferența până la 467.838,88 RON), ca neîntemeiată; a respins petitul având ca obiect menținerea măsurilor asiguratorii dispuse de instanța penală asupra bunurilor pârâtei, potrivit art. 397 C. proc. pen., ca lipsit de interes; a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezentul litigiu; a obligat pârâta să plătească terțului intervenient C. suma de 2.618 RON, reprezentând onorariu avocat; în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, a stabilit ca suma în cuantum de 13.742 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție, formulată de pârâtă, să rămână în sarcina statului.

Prin decizia nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.A., împotriva sentinței nr. 235 din 3 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a păstrat-o.

Împotriva deciziei nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că soluția instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu neobservarea completă a datelor și a înscrisurilor de la dosar și cu aplicarea eronată a textelor de lege în materie.

A menționat că, în dosarul penal nr. x/2016 al Tribunalului Brașov (soluționat definitiv la 05.07.2018), intimata B. a fost condamnată pentru săvârșirea multor infracțiuni prevăzute de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 din C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A invocat dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 1365 C. civ., arătând că, în cadrul dosarului penal nr. x/2016, cu privire la latura civilă a procesului penal, prin sentința penală nr. 49/S/24.03.2017, Tribunalul Brașov a reținut că intimata a avut calitatea de prepus al comitentei A. S.A. - Sucursala Brașov, aceasta din urmă fiind parte responsabilă civilmente, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 1373 C. civ. întrucât banca a achitat integral prejudiciile cauzate părților civile. În sarcina părții responsabile civilmente A. S.A. nu s-a reținut existența vreunei culpe în producerea prejudiciului.

Dat fiind că în procesul penal recurenta a fost în imposibilitatea legală de a se constitui parte civilă, fiind menținută în cauză numai în calitate de parte responsabilă civilmente (această soluție rămânând definitivă la 5.07.2018, prin decizia nr. 482/05.07.2018 a Curții de Apel Brașov), s-a adresat instanței civile pentru repararea prejudiciului suferit.

A susținut că prejudiciul suferit de recurentă constă în sumele cu care aceasta i-a despăgubit pe clienții prejudiciați, fiind dovedit prin probele administrate în dosarul penal nr. x/2016, dar și prin înscrisurile suplimentare depuse în prezentul dosar.

În condițiile în care recurenta a procedat la despăgubirea clienților săi, a apreciat că beneficiază de dreptul de regres prevăzut de art. 1384 alin. (1) C. civ., fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 -1359 coroborate cu art. 1369 C. civ. (există o faptă ilicită, săvârșita de către intimată, fapta a fost săvârșita de intimată cu vinovăție, prin fapta ilicita săvârșita s-a cauzat recurentei un prejudiciu, există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită săvârșita și prejudiciu).

În cazul de față există hotărâri penale, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Brașov, cu putere de lucru judecat, care atestă faptele ilicite (de natură penală) săvârșite de intimată, care au avut drept consecință prejudicierea recurentei.

În privința prejudiciului, recurenta a arătat că acesta este cert, existența sa rezultând din actele de urmărire penală și din înscrisurile depuse în probațiune, este determinat și s-a produs în urma activității infracționale desfășurate de intimată, între infracțiunile reținute în sarcina sa și prejudiciu existând o strânsă legătură de cauzalitate. Aceasta legătură de cauzalitate constă în aceea că, în lipsa faptelor intimatei, nu ar fi existat prejudiciul recurentei.

Prin sentința penală nr. 49/S/2017, Tribunalul Brașov a dispus obligarea intimatei, în solidar cu recurenta, să plătească suma de 11.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, speze ce au fost achitate de recurentă.

Recurenta a susținut că, în lipsa activității infracționale desfășurate de intimată, nu avea vreo obligație de despăgubire a clienților, astfel încât prejudiciul suferit este urmarea imediată a faptelor penale săvârșite de intimată. Aceasta este și legătura de cauzalitate între faptele ilicite ale intimatei și prejudiciul cauzat recurentei.

A învederat că toate aceste aspecte au fost avute în vedere atât de prima instanță, cât și de instanța de apel la momentul deliberării, însă au concluzionat că se impune numai admiterea parțială a acțiunii recurentei, respingând cererea în privința prejudiciului declarat în RON, pentru suma de 576,88 RON, ca neîntemeiată, doar pentru considerentul că, prin expertiza contabilă efectuată în cauză, s-a stabilit că suma cu care recurenta a despăgubit clienții ar fi fost de numai 467.262 RON, nu de 467.838,88 RON.

A apreciat recurenta că rezultatele expertizei contabile nu pot fi elocvente, în mod singular, ci numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu înscrisurile depuse în probațiune, precizând că a înaintat la dosar extrasele de cont care atestă sumele restituite fiecăruia dintre clienții prejudiciați și, implicit, cuantumul total al prejudiciului invocat. A mai susținut că prejudiciul pretins este atestat și de documentele contabile, de cele interne ale A. S.A. și de rapoartele Direcției Conformitate și Antifraudă din cadrul A. S.A. Prin raportul de expertiză contabilă efectuat de expert D. (completat cu răspunsul la obiecțiunile formulate de recurentă) se confirmă că sumele pretinse prin prezenta acțiune au fost achitate clienților prejudiciați.

Recurenta a arătat că, în mod eronat, s-a dispus respingerea acțiunii sale în privința sumei de 576,88 RON, ca neîntemeiată.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate la fond, a susținut că, în mod nelegal, instanțele de judecată din ciclurile procesuale anterioare au refuzat să le acorde.

Prin concluziile scrise formulate, recurenta a reiterat că a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară, ale cărei costuri au fost suportate integral de către aceasta, dovezile de achitare a onorariului expertului în sumă totală de 7.631 RON (1500 RON -avans, plus diferența de 6131 RON) fiind depuse la dosar anterior închiderii dezbaterilor, iar partea adversă având cunoștința despre acestea.

Ca atare, nu se poate pune problema încălcării principiilor disponibilității și contradictorialității, câtă vreme costurile generate de expertiza contabilă au fost cunoscute de ambele părți procesuale anterior dezbaterii pe fond a cauzei.

În condițiile în care a fost admisă aproape integral acțiunea recurentei, iar dovada efectuării cheltuielilor de judecată au fost depuse la dosar, potrivit art. 452 C. proc. civ., anterior dezbaterii în fond a cauzei, partea adversă având cunoștința despre acestea, a apreciat că erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 453 din cod pentru acordarea acestor cheltuieli.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 februarie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-o primă critică formulată, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că este nelegală soluția instanței de apel, care a validat raționamentul primei instanțe, cu privire la diferența de prejudiciu solicitată, în cuantum de 576,88 RON.

În acest sens a învederat că acest prejudiciu este cert, existența sa rezultând din actele de urmărire penală și din înscrisurile depuse în probațiune, este determinat și s-a produs în urma activității infracționale desfășurate de intimată, susținând că rezultatele expertizei contabile nu pot fi elocvente, în mod singular, ci numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu înscrisurile depuse în probațiune.

Înalta Curte notează că reclamanta a învestit prima instanță cu o acțiune în regres, întemeiată pe dispozițiile art. 1384 alin. (1) C. civ., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului material înregistrat de A. S.A. ca urmare a activității infracționale desfășurată de pârâtă, constituit din următoarele sume: 29.234,17 USD; 467.838,88 RON; 78.475,32 GBP și 361,915,80 EUR, precum și la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 11.000 RON, pe care reclamanta a fost nevoită să o achite în calitate de parte responsabilă civilmente în dosarul nr. x/2016.

Instanța de apel, confirmând soluția tribunalului, a reținut că apelanta reclamantă A. S.A. nu are nicio culpă în producerea prejudiciilor cauzate de intimata pârâtă prin activitățile frauduloase desfășurate pe conturile clienților băncii, aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 49/S/24.03.2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 482/2018 din 5.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, fiind îndreptățită, în calitate de comitent al intimatei, la recuperarea integrală a sumelor plătite persoanelor prejudiciate prin faptele săvârșite de intimată, în calitate de prepus al băncii.

În privința prejudiciului, răspunzând criticilor apelantei cu privire la diferența de 576,88 RON, neacordată de instanța de fond, Curtea de Apel Brașov a reținut că expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate a fost efectuată tocmai în baza înscrisurilor invocate de apelantă, anexate raportului de expertiză.

Astfel, instanța de apel a avut în vedere că expertul desemnat în cauză, răspunzând obiecțiunii nr. 1 formulată de apelanta reclamantă, a precizat că, "pentru a răspunde la această obiecțiune, a examinat următoarele documente: centralizatorul de operațiuni bancare depus de A. și extrasele de cont" și a concluzionat că nu există diferențe între sumele menționate în centralizatorul de operațiuni și extrasele de cont.

Totodată, a reținut că experții desemnați de părți, unul comparând sumele menționate în centralizatorul plăților efectuate de A. S.A. cu cele menționate în extrasele de cont, iar celălalt comparând sumele cuprinse în tranzacțiile neautorizate desfășurate de pârâtă cu sumele cuprinse în extrasele de cont bancare, au ajuns la aceeași concluzie și anume că suma în RON plătită clienților de către bancă, în vederea reparării prejudiciului produs de intimată, în calitate de prepus al său, este de 467.262,00 RON, această concluzie nefiind contestată de apelantă în fața primei instanțe.

Referitor la suma de 576,88 RON, a constatat că, în înscrisul intitulat centralizator prejudiciu B., este menționată această sumă reprezentând creditarea contului deschis pe numele societății E. S.R.L. din contul de debitori deschis pe numele fostei salariate B., însă plata a fost efectuată fără implicarea băncii, iar creditarea a avut loc la 23 august 2016, în condițiile în care plățile pentru repararea prejudiciilor produse clienților băncii prin faptele ilicite ale intimatei s-au efectuat în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, conform aceluiași centralizator.

Se reține că în materia prejudiciului, prevederile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparației și impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Art. 1384 C. civ. statuează că cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.

Potrivit dispozițiilor răspunderii civile delictuale și ale acțiunii în regres precitate, comitentul poate să beneficieze de plata de la propriul prepus a întregii sume achitate, fiind necesar, însă, ca prejudiciul pretins să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare. Incertitudinea prejudiciului operează nu numai când se pune în discuție existența acestuia, dar și atunci când nu poate fi stabilită valoarea creanței ce urmează a fi reclamată.

În speță, în raport de circumstanțele factuale reținute de instanța de apel cu privire la nedovedirea sumei reclamate de recurentă, aspecte ce ies din sfera controlului de legalitate al instanței de recurs, Înalta Curte reține că, în mod corect au fost aplicate dispozițiile legale incidente, prevăzute de art. 1384 și art. 1385 C. civ., nefiind dovedit caracterul cert al prejudiciului.

Cea de-a doua critică formulată, ce vizează soluția privind cheltuielile de judecată, este nefondată.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia,"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ.,"Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Se reține că, pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nu este suficient să existe o parte căzută în pretenții, ci este necesar să fie formulată de către partea potrivnică, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, cerere de acordarea a acestor cheltuieli, însoțită de dovada privind sumele solicitate cu acest titlu.

În cauza pendinte, recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin concluziile scrise depuse la dosar la 7 octombrie 2021, ulterior termenului din 4 octombrie 2021 când au avut loc dezbaterile asupra fondului și cauza a fost reținută spre soluționare, termen de judecată la care reprezentantul recurentei a menționat expres că nu solicită cheltuieli de judecată, aspect reținut în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

Astfel, nu se poate reține legala învestire a instanței de fond cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta nefiind formulată in limine litis, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, soluția instanței fiind legală și sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2023.