ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 749/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 749/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 4 mai 2023
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de revizuire
Prin decizia nr. 145 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost anulat recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 27 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția civilă în dosarul nr. x/2021.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că motivele invocate de către recurentă vizează doar netemeinicia soluției de deschidere a procedurii adopției și nu nelegalitatea încheierii recurate, acestea neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.
Calea de atac extraordinară formulată în cauză
Decizia instanței supreme a fost atacată de către pârâta A., nefiind indicată nici calea de atac exercitată în cauză și nici temeiul de drept invocat.
În cuprinsul cererii, pârâta a arătat că s-a aflat în imposibilitate de prezentare la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2023, motivat de faptul că era însărcinată în nouă luni, iar vremea nefavorabilă nu îi permitea deplasarea, dată fiind starea în care se afla și posibilitatea de a i se declanșa nașterea.
Înalta Curte, față de motivele invocate în cuprinsul cererii, a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) punctul 9 din C. proc. civ.
Apărările invocate în revizuire
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de tardivitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 145 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost anulat recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 27 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția civilă în dosarul nr. x/2021.
Împotriva acestei decizii a declarat cale de atac pârâta A., recalificată de completul învestit cu soluționarea cauzei din contestație în anulare în revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) punctul 9 din C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ...9. partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa".
Termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire este reglementat de dispozițiile art. 511 C. proc. civ., care, la alin. (2), prevede că "în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile și se socotește de la încetarea împiedicării".
Prin urmare, momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile reglementat de art. 511 alin. (2) din C. proc. civ. este cel de la care a încetat cauza care a împiedicat partea să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Analizând cererea cu care pârâta a înțeles să învestească Înalta Curte, se constată că împrejurările mai presus de voința pârâtei, invocate de aceasta, care au împiedicat-o să se prezinte la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2023 sunt reprezentate de starea avansată de graviditate a acesteia și condițiile meteo nefavorabile care ar fi putut declanșa nașterea.
Revizuenta nu a înțeles, însă, să indice în mod expres momentul la care au încetat aceste împrejurări pentru a determina momentul de la care se calculează termenul de 15 zile reglementat de prevederile art. 511 alin. (2) din C. proc. civ.
Față de această situație, Înalta Curte apreciază că momentul de la care se calculează termenul de 15 zile de introducere a cererii este reprezentat de momentul încetării stării de graviditate, respectiv data de 15 februarie 2023, când revizuenta a născut minora B., conform precizărilor acesteia de la dosar "...recursul pe care l-am făcut și a fost respins doar din cauză că eu nu am putut veni, fiind în nouă luni însărcinată cu fetița mea, B....".
Având în vedere această împrejurare, termenul de 15 zile, reglementat de prevederile art. 511 alin. (2) din C. proc. civ., s-a împlinit la data de 3 martie 2023, fiind calculat în acord cu dispozițiile art. 181 alin. (1) punctul 2 C. proc. civ. potrivit cărora "termenele, în afară de cazul în care legea dispune astfel, se calculează după cum urmează: ...2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".
Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la data de 17 martie 2023, data expedierii plicului prin care a fost transmisă cererea de revizuire .
Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Textul de lege prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.
Așa fiind, Înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire ca tardivă, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen căii de atac.
Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare de retractare a fost depășit, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., ca tardiv formulată, excepția tardivității declarării acestei căi de atac fiind una de ordine publică, absolută, dirimantă, astfel încât, admiterea acesteia împiedică instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire să analizeze admisibilitatea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 145 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2023.