ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. de dosar x/03.02.2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., au solicitat instanței: - constatarea nulității absolute și desființarea contractului de donație nr. x din 18 decembrie 2019 autentificat de BNP G., privind cota de 1/2 din imobilul situat în București, str. x sector 2, având nr. cadastral x, construcție cu nr. cadastral x, intabulă în CF nr. x a localității București, sector 2; - repunerea părților în situația anterioară, rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin radierea pârâților, E. și F., înscrierea fiind realizată în baza unui act nul absolut raportat la art. 908 alin. (1) pct. 3 C. civ.; - rectificarea intabulării privind cota de 1/2 din imobil prin radierea dreptului de proprietate al pârâților C. și D., și înscrierea dreptului de proprietate privind cota de 1/2 din imobil în favoarea reclamanților. În drept, au fost invocate prevederile art. 1237-1238, art. 1246 alin. (1), art. 1254 alin. (1) și (2), art. 1648 alin. (1) C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1692 din 18 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată, constatând nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2019 de BNP G.. A dispus rectificarea intabulării dreptului de proprietate privind cota de 1/2 din imobilul situat în București, str. x, având nr. cadastral x - C3, intabulat în CF nr. x a localității București, sector 2 prin radierea pârâților E. și F., s-a dispus rectificarea intabulării dreptului de proprietate privind cota de 1/2 din imobil prin radierea pârâților C. și D.. A dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra aceluiași imobil și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 5.266 RON către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 601 A din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanții-pârâți C., D. și E., împotriva sentinței civile nr. 1692/18.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul București – secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 601 A din 11 aprilie 2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă au declarat recurs pârâții C., E. și F., formulând următoarele critici. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel nu a expus propriul raționament în ceea ce privește motivul de apel prin care aceștia au criticat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes a reclamanților în formularea primului capăt de cerere, simpla reluare a argumentelor primei instanțe din cuprinsul încheierii de din 17 noiembrie 2020 neputând echivala cu o motivare corespunzătoare. De asemenea, au invocat că motivarea este contradictorie, întrucât, pe de-o parte, instanța a reținut că excepția lipsei de interes ar fi fost soluționată de instanța de fond în ședință publică, iar, pe de altă parte, instanța a reținut că excepția lipsei de interes ar fi fost soluționată prin considerentele deciziei apelate. În același sens au învederat că excepția invocată este o excepție de procedură dirimantă, care se soluționează prioritar, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. sau poate fi calificată ca o apărare de fond, în virtutea rolului activ al instanței, împrejurare care ar fi trebuit să fie pusă în discuția contradictorie a părților. Însă, cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din 17 noiembrie 2020, instanța nu a pus în discuția părților o asemenea recalificare ca apărare de fond și a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei, în cuprinsul încheierii reținându-se doar că "aspectele invocate de părți cu privire la această excepție urmând a fi analizate și pe fondul cauzei". În motivarea deciziei din apel, instanța a reținut că "în considerentele soluției atacate, judecătorul fondului [...] a constatat faptul că reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului, sunt direct interesați în anularea contractului de donație [...], astfel că nu pot fi primite susținerile apelanților pârâți potrivit cărora prima instanță nu ar fi soluționat excepția lipsei de interes." Recurenții-pârâți au apreciat că motivarea instanței de apel este vădit contradictorie, în condițiile în care, dacă excepția ar fi fost soluționată ca atare, prin încheierea din 17 noiembrie 2020, în considerentele sentinței nu s-ar fi regăsit motivele respingerii acestei excepții. Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că au fost aplicate greșit prevederile art. 430 alin. (1) și (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1328/2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 881 din 6 septembrie 2018. Prin sentința civilă nr. 1328/2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016 instanța a dispus revocarea contractelor de donație autentificate la nr. x și nr. 299/30.04.2010 la BNP H., declarând aceste contracte ca fiind inopozabile față de reclamanți în limita creanței, dispoziție care este în deplin acord cu petitul din acțiunea revocatorie formulată de numiții I. și J., prin care au solicitat: - revocarea și declararea ca inopozabil față de reclamanți a contractului de donație autentificat sub nr. x din 30 aprilie 2010 de notarul public H., cu consecința reîntoarcerii în patrimoniul debitorilor noștri a cotei indivize de 14 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. x. În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut că: "Acțiunea revocatorie este acțiunea prin care creditorul poate cere desființarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, care se concretizează prin aceea ca debitorul își creează sau mărește starea de insolvabilitate." Dispozitivul sentinței este pronunțat pe baza acestor considerente decizorii, se sprijină pe acestea. În acest context, recurenții-pârâți au susținut că reclamanții din prezenta cauză, A. și B., au figurat în calitate de pârâți în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1328/2017, astfel încât această dezlegare dată de instanță le este cunoscută și le este opozabilă, în conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ. Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. Mai mult, în cuprinsul apelului motivat formulat de numiții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1328/2017 (anexat în copie la apelul nostru, pagina 3), aceștia critică instanța de fond pentru că a dispus revocarea contractului de donație - fiind clar și fără nici un dubiu că aceștia au înțeles că, prin hotărârea de fond, Tribunalul a dispus desființarea donației: Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat împiedică părțile, dar și judecătorul unei alte cauze, să repună în discuție (fie pe cale principală, fie pe cale incidentală) aspecte care au fost tranșate printr-o hotărâre definitivă anterioară, pentru a nu fi încălcat principiul "res judicata pro veritate hahetur" și principiul securității raporturilor juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească. În acest sens, recurenții-pârâți au invocat că instanța a judecat o nouă cauză în apel (față de care aspectele dezlegate prin sentința civilă nr. 1328/2017 sunt fapte juridice epuizate, respectiv chestiuni de drept tranșate anterior), fără a fi fost chemată să realizeze un control judiciar extraordinar al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2016. În mod nelegal, instanța de fond au procedat la recalificarea efectelor acestei hotărâri definitive, cu încălcarea considerentelor inserate în sentința civilă nr. 1328/2017, considerente care au intrat în puterea lucrului judecat odată cu rămânerea definitivă a respectivei hotărâri. Analizând acest motiv de apel, instanța a constatat faptul că în dispozitivul sentinței este utilizat termenul «revocă», dar a reținut că acesta nu trebuie înțeles potrivit semnificației proprii pe care o are în limbajul uzual, de anulare/desființare a actului, ci potrivit semnificației particulare pe care acest termen o are în limbaj juridic. În aprecierea recurenților-pârâți, instanța de apel a nerespectat ‚ puterea lucrului judecat a sentinței civile nr. 1328/2017, încălcând prevederile art. 430 alin. (1)-(2) C. proc. civ. și ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., care determină casarea deciziei recurate Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut că, deși reclamanți și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1237-1238 C. civ., invocând frauda la lege drept motiv de nulitate a contractului de donație, prin sentința civilă nr. 1692 din 18 decembrie 2020, instanța de fond a reținut prevederile art. 1226 C. civ., ca temei de drept pentru admiterea acțiunii, nevalabilitatea obiectului actului juridic. Această neconcordanță între petit și dispozitiv a fost invocată de prin motivele de apel formulate de pârâți, critica fiind însă înlăturată de curtea de apel, reținându-se că nu poate fi primită critica potrivit căreia instanța ar fi schimbat cauza juridică a acțiunii și s-ar fi pronunțat asupra unor chestiuni care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților. În consecință, au apreciat că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit prevederile legale ale art. 479 alin. (1), art. 22 alin. (4), art. 14 alin. (6) C. proc. civ. Chiar dacă, ad absurdum, s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia cota de 1/2 din imobil nu s-ar fi întors în patrimoniul lui C. și al lui D., ca efect al sentinței civile nr. 1328/2017 (adică contrar extrasului de carte funciară eliberat de OCPI notarului public pentru autentificarea contractului de donație), recurenții-pârâți apreciază că bunul care face obiectul donației este atât determinat, cât și licit, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1226 C. civ. pentru constatarea nulității absolute a donației. Referitor la soluția de respingere a capetelor de cerere accesorii, recurenții-pârâți au precizat că își mențin toate criticile formulate prin apel. Concluzia instanței de apel în sensul că nu a fost dovedită susținerea pârâților potrivit căreia încheierea de carte funciară nr. x/10.12.2019 le-a fost comunicată reclamanților în luna ianuarie 2020, neputându-se verifica dacă în privința acestora a început a curge termenul de 15 zile în care puteau formula plângere sau cerere de reexaminare încalcă principiile probațiunii în materie civilă, dar și prevederile art. 293 C. proc. civ. Atât instanța de apel, cât și instanța de fond, aveau posibilitatea (în condițiile art. 254 alin. (5) C. proc. civ.) să dispună suplimentarea probatoriului administrat, prin emiterea unei adrese către OCPI pentru a depune la dosarul cauzei dovezi ale comunicării către intimații-reclamanți a respectivei încheieri de carte funciară. În consecință, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care solicită anularea recursului raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți A. și B. pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepție invocată de intimați, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ. Rezultă astfel că, indicarea greșită a motivelor de casare sau lipsa indicării acestora nu atrage nulitatea recursului, instanța de recurs având obligația să verifice dacă dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea lor în oricare dintre motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ. Cum în cererea de recurs au fost dezvoltate critici propriu-zise în ce privește hotărârea instanței de apel, critici ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 si 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți A. și B.. Examinând decizia recurată din perspectiva criticilor dezvoltate de recurenți și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pot fi: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. Cum motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt, cât și în drept soluția adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză, în condițiile în care instanța a analizat raporturile juridice dintre părți în limitele învestirii și a situației de fapt conturată în cauză și necontestată. Întrucât motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile formulate de recurenți legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a argumentat/motivat soluția adoptată, considerentele fiind clare, concise fără elemente contradictorii sau străine de natura cauzei. Astfel, instanța de apel în argumentarea soluției adoptate a reținut că "În ceea ce privește critica referitoare la nesoluționarea de către instanța de fond a excepției lipsei de interes a reclamanților în formularea primului capăt de cerere, curtea reține caracterul nefondat, din examinarea încheierii de ședință de la termenul de dezbateri din data anterior menționată (dosar fond) rezultând că prima instanță a respins excepția lipsei de interes în ședință publică, expunând considerentele care au stat la baza acestei soluții, respectiv faptul că interesul reclamanților rezultă din susținerile acestora referitoare la situația juridică a bunului, reținându-se totodată că aspectele invocate de către părți cu privire la aceasta urmează a fi analizate pe fondul cauzei. Totodată, în argumentarea/motivarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că "în considerentele soluției atacate, judecătorul fondului, după ce a expus situația de fapt și a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente, a constat faptul că reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului, sunt direct interesați în anularea contractului de donație autentificat sub nr. x/18.12.2019, astfel că nu pot fi primite susținerile apelanților pârâți potrivit cărora prima instanță nu ar fi soluționat excepția lipsei de interes". În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța de apel în argumentarea soluției pronunțate a mai reținut că "susținerile din apel cu privire la lipsa de interes a reclamanților urmează a fi analizate în cadrul motivului de apel referitor la efectele sentinței civile nr. 1328/2017 pronunțată de către Tribunalul București asupra drepturilor părților cu privire la imobil. În mod corect prima instanță a considerat că acestea vizează chestiuni care antamează chiar fondul litigiului și le-a analizat ca atare, susținerile de apel cu privire la lipsa de interes a reclamanților urmând a fi analizate în cadrul motivului de apel referitor la efectele sentinței civile nr. 1328/2017 pronunțată de către Tribunalul București asupra drepturilor părților cu privire la imobil. În ceea ce privește motivul de apel prin care se susține de către apelanții pârâți o schimbare de către prima instanță a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, cu nesocotirea principiului contradictorialității, se reține caracterul nefondat, în condițiile în care instanța de fond a dat o calificare juridică corectă a faptelor cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată, din analiza încheierii din data de 17.11.2020 rezultând că a făcut obiect al dezbaterilor contradictorii între părți cauza de nulitate a contractului de donație referitoare la lipsa calității de proprietar al donatorului asupra bunului ce a făcut obiectul actului. Din analiza cererii de chemare în judecată instanța de apel observă că intimații reclamanți au învestit instanța de judecată cu o acțiune având ca obiect principal constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. x/18.12.2019 pentru lipsa calității de proprietari a donatorilor la momentul încheierii actului, aceștia făcând referire în cuprinsul acțiunii formulate la efectele sentinței civile nr. 1328/2017 și la nesocotirea dispozițiilor art. 1225 alin. (2) și art. 1226 alin. (2) C. civ. referitoare la obiectul contractului și la obiectul obligației, susținând în același timp că încheierea actului a cărui nulitate se invocă s-a făcut cu fraudarea legii și invocând drept temei de drept al acțiunii formulate prevederile art. 1237 -1238 C. civ. referitoare la frauda la lege. Or, în condițiile în care s-a susținut în mod constant pe parcursul soluționării acțiunii faptul că apelanții pârâți C. și D. nu aveau calitatea de proprietari ai bunului donat și că aceasta este cauza de nulitate absolută a actului juridic atacat, în legătură cu aceste susțineri fiind formulate apărări prin întâmpinare, dar și concluzii orale la termenul de dezbateri, nu poate fi primită critica potrivit căreia instanța ar fi schimbat cauza juridică a acțiunii și s-ar fi pronunțat asupra unor chestiuni care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților, aceasta nefăcând decât să rețină temeiul de nulitate invocat de reclamanți și o parte din dispozițiile legale la care aceștia au făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv neîntrunirea condiției de valabilitate a obiectul actului juridic referitoare la calitatea de proprietar a celui care a transmis bunul." În argumentarea/motivarea soluției pronunțate și în analiza excepției lipsei de interes instanța de apel a mai reținut că "examinând sentința civilă nr. 1328/02.10.2017 pronunțată de către Tribunalul București, secția a III a civilă, constată că instanța s-a pronunțat asupra unei acțiuni revocatorii formulată de către creditorii apelanților pârâți C. și D., întemeiată pe dispozițiile art. 1562 -1565 C. civ., aceasta constatând întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de dispozițiile legale anterior menționate și dispunând în sensul că « revocă contractele de donație autentificate sub nr. x/27.04.2010 și nr. y/30.04.2010 de către B.N.P. H. și declară aceste contracte inopozabile față de reclamanți în limitele creanței." Astfel, raportat la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a III a civilă, instanța de apel a reținut" că nu a fost desființat contractul de donație x/30.04.2010 autentificat de către H. și imobilul ce a făcut obiectul acestuia nu a revenit în patrimoniul apelanților pârâți C. și D., ci s-a constatat o inopozabilitate a acestui act față de creditorii I. și J., aceștia având dreptul de a urmări bunul ce a făcut obiectul contractului de donație în limita creanței deținute, cele două cauze de ineficacitate ale actului juridic fiind diferite și având efecte diferite în privința actului încheiat și a drepturilor și obligațiilor ce revin părților." Din perspectiva celor expuse, criticile legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate în condițiile în care instanța de apel a argumentat/motivat soluția adoptată atât în fapt, precum și în drept în raport obiectul dedus judecății, susținerile/apărările formulate de părți, precum și a excepției puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1328/2017 pronunțată de către Tribunalul București, reținând în mod legal și corect că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 430 și art. 435 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), invocat de recurente ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că, deși reclamanți și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1237-1238 C. civ., invocând frauda la lege drept motiv de nulitate a contractului de donație, prin sentința civilă nr. 1692 din 18 decembrie 2020, instanța de fond a reținut prevederile art. 1226 C. civ., ca temei de drept pentru admiterea acțiunii, nevalabilitatea obiectului actului juridic, învederând că această neconcordanță între petit și dispozitiv a fost invocată și prin motivele de apel. Din perspectiva susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. x/18.12.2019 pentru lipsa calității de proprietari a donatorilor la momentul încheierii actului, aceștia făcând referire în cuprinsul acțiunii la efectele sentinței civile nr. 1328/2017 și la nesocotirea dispozițiilor art. 1225 alin. (2) și art. 1226 alin. (2) C. civ. referitoare la obiectul contractului și la obiectul obligației, susținând în același timp că încheierea actului a cărui nulitate se invocă s-a făcut cu fraudarea legii invocând drept temei de drept al acțiunii prevederile art. 1237-1238 C. civ. referitoare la frauda la lege. Or, în condițiile în care s-a susținut în mod constant pe parcursul soluționării acțiunii faptul că apelanții pârâți C. și D. nu aveau calitatea de proprietari ai bunului donat și că aceasta este cauza de nulitate absolută a actului juridic atacat, în legătură cu aceste susțineri fiind formulate apărări prin întâmpinare, dar și concluzii orale la termenul de dezbateri, Înalta Curte reține că în analiza raporturilor juridice instanța de apel s-a raportat la temeiul de nulitate invocat de reclamanți și la dispozițiile legale la care aceștia au făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv neîntrunirea condiției de valabilitate a obiectul actului juridic referitoare la calitatea de proprietar a celui care a transmis bunul. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod legal și corect a reținut instanța de apel, referitor la susținerile pârâților, că ar justifica în cauză calitatea de proprietari, în raport de dispozițiile art. 900 alin. (1) C. proc. civ. care consacră forța probantă a înscrierilor în cartea funciară, că aceste dispoziții legale reglementând o prezumție relativă referitoare la existența dreptului de proprietate în favoarea persoanei înscrise în cartea funciară și, nu un efect constitutiv de dreptului al înscrierii, dispozițiile art. 885 C. civ. referitoare la dobândirea drepturilor reale asupra imobilelor prin înscrierea lor în cartea funciară nefiind în vigoare în raport de dispozițiile art. 56 din Legea 71/2011. Or, în litigiul pendinte această prezumție relativă a fost răsturnată, în condițiile în care reclamanții au dovedit inexactitatea înscrierii dreptului de proprietate al pârâților dat fiind faptul că prin sentința civilă nr. 1328/2017 pronunțată de către Tribunalul București, C. și D. nu au redobândit dreptul de proprietate asupra bunului donat inițial intimaților reclamanți, aceștia neputându-se prevala de dreptul de dispoziție conferit de art. 555 alin. (1) C. civ. în ceea ce privește cota de imobil ce face obiectul contractului de donație a cărei nulitate absolută se invocă. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurenților legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin urmare, cum niciuna din criticile recurenților nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 601 A din 11 aprilie 2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.