ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2308/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. S.R.L. și D. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestora la plata: sumei de 1.000.000 euro la cursul BNR valabil pentru data de 24.02.2015, precum și a dobânzii legale calculate până la momentul plății efective, pentru daunele morale produse ca urmare a afectării stării sale de sănătate; sumei de 70.000 euro la cursul BNR valabil la data de 24.02.2015 și a dobânzii legale calculate până la momentul plății efective, pentru componenta morală a prejudiciului corporal — 70 de zile de îngrijiri medicale; a sumei de 200.000 euro, pentru componenta morală a prejudiciului corporal - infirmitate articulație radiocarpiană (prejudiciu de agrement); sumei de 1.000 euro indexabilă, datorată lunar de la data producerii prejudiciului, solicitată pe baza venitului lunar net pe care reclamantul l-ar fi putut realiza, ținându-se seama de calificarea avută (inginer specialitatea petrol și gaze) și de sporirea nevoilor sale de viață; a cheltuielilor de judecată. La data de 31 mai 2019, reclamantul a depus o modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat, în ceea ce privește cadrul procesual pasiv, că doar asigurătorul de răspundere civilă auto obligatorie, D. S.A., poate avea calitatea de pârât în cauză, în timp ce autorul accidentului rutier, B., are calitatea de intervenient forțat. Totodată, și-a micșorat pretențiile formulate prin cererea inițială de la suma de 1.271.000 euro la suma de 1.270.000 euro, prin renunțarea la capătul patru de cerere privind prestația periodică lunară în cuantum de 1.000 euro.

Sentința pronunțată pe fond Prin sentința civilă nr. 1820 din 23 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., precum și de renunțarea la judecata capătului ultim de cerere (privind obligarea pârâtei la plata unei sume indexabile de 1000 euro lunar, de la data producerii prejudiciului); a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții B. și D. S.A.; a obligat pe pârâta D. S.A. să plătească reclamantului suma de 533.736 RON (echivalentul a 120.000 euro la cursul valutar al BNR de 4,4478 RON/euro la data de 24.02.2015 — data producerii accidentului), precum și a dobânzii legale aferente, calculată de la data producerii prejudiciului (24.02.2015) și până la data plății efective; a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.705,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, tarif expertiză medico-legală și cheltuieli de transport și xerocopiere. Împotriva acestei sentințe, la data de 14 aprilie 2021 a declarat apel pârâta D. S.A., iar la data de 16 aprilie 2021 a declarat apel reclamantul A., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 27 aprilie 2021.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1478A din 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel București — secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1820 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. S.R.L., ca nefondate. S-a luat act că părțile apelante nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta D. S.A.

Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici: - instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 coroborate cu dispozițiile art. 2224 C. civ. și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, în acest mod înlăturând apărările din apelul pârâtei; - în opinia recurentei-pârâte, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, iar dobânda legală ar trebui calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nu de la data săvârșirii faptei ilicite; - dispozițiile legale impun cu obligativitate raportatea în cauză la Norma ASF nr. 23/2014 și Legea nr. 136/1995, norme în vigoare la data producerii accidentului rutier. Recurenta- pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Procedura de filtru Intimatul A. depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Prin raportul privind admisibilitatea recursului, magistratul asistent raportor a opinat în sensul că recursul este formulat în termen, împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, completul urmând a aprecia asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 21 iunie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 1478A din 2 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fixând termen de judecată la data de 8 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta D. S.A. are caracter nefondat, pentru argumentele ce succed. Printr-un prim motiv de recurs, încadrabil în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 3 alin. (3) O.G. nr. 13/2011, coroborate cu art. 1523 C. civ. și nu a avut în vedere dispozițiile art. 2224 C. civ. și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, în concret că nu există nicio dispoziție în sensul posibilității de plată a unor dobânzi aplicate sumelor achitate cu titlu de despăgubire, o astfel de prevedere nefiind posibilă data fiind natura contractului de asigurare RCA. Instanța de apel, în analiza acestui motiv, a reținut corect că, în ceea ce privește critica pârâtei conform căreia în recunoașterea dreptului la despăgubiri al reclamantului instanța ar fi trebuit să aibă în vedere condițiile restrictive instituite de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, aceasta este neîntemeiată, întrucât în felul acesta s-ar afecta dreptul la reparație reglementat de dispozițiile C. civ. Înalta Curte reține că obiectul asigurării de răspundere civilă auto constă într-o valoare patrimonială egală cu despăgubirile ce ar urma să le plătească asiguratul ca urmare a unui prejudiciu cauzat prin fapta sa unei terțe persoane, pentru care răspunde, potrivit legii civile. Pârâta se află în întârziere încă de la data producerii faptei ilicite, fiind incidente prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. De asemenea, potrivit principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretinsă repararea întregului prejudiciului, respectiv atât efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (2) și art. 1535 C. civ. la nivelul dobânzii legale. În ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda legală, potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului. Înalta Curte reține că instanța de apel a dat o interpretare corectă prevederilor legale sus-menționate și, în plus față de motivarea expusă în apel, reține că, dacă terțul păgubit se adresează instanței de judecată și despăgubirea se stabilește pe cale judiciară, penalitățile vor fi datorate în condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995 de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă. Aplicarea legislației speciale în materia asigurărilor presupune efectuarea unei distincții între penalitățile prevăzute de Legea nr. 136/1995 și repararea prejudiciului cauzat terțului păgubit ca urmare a accidentului de circulație. Dobânda legală are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, iar penalitățile reglementate de Legea nr. 136/1995 au ca menire să sancționeze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menționat. Dobânda legală poate fi acordată, chiar dacă asigurătorul și-a îndeplinit obligațiile a căror nerespectare atrage aplicarea penalităților la care se referă Legea nr. 136/1995 și Norma ASF nr. 23/2014, acte normatibe în vigoare la data producerii accidentului, în considerarea finalității lor diferite. Astfel, în timp ce dobânda legală penalizatoare are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, penalitățile reglementate de Legea nr. 136/1995 au ca menire să sancționeze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menționat. Trebuie efectuată distincția între repararea prejudiciului prin aplicarea unei dobânzi penalizatoare potrivit dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 și măsura de sancționare a pasivității debitorului care constă în obligarea la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, pârâta a criticat că, în cauză, au fost interpretate greșit dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, raportat la prevederile art. 68 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 49 și 54 din Legea nr. 132/1995 și art. 2224 C. civ., iar dobânda legală ar trebui calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nu de la data săvârșirii faptei ilicite. Critica recurentei are caracter nefondat. Aceasta întrucât prevederile art. 1381 alin. (2) C. civ. tranșează în mod clar această chestiune, fiind stipulat că dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol prevăd că dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor. Pe cale de consecință, în cauză, obligația de reparare a prejudiciului material și moral suferit de reclamant este scadentă încă de la data accidentului rutier, care reprezintă data la care s-a produs paguba. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva1478A din 2 noiembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă D. S.A. va fi obligată la plata sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., cheltuieli reprezentând onorariul avocatului ales al acestei părți, potrivit dovezii de la dosar recurs.