ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2305/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la data de 25 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați, prin Primar și Primarul Municipiului Galați, a solicitat obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 75.000 euro și a cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Municipiul Galați, prin Primar, a formulat o cerere de chemare în garanție a Serviciului Public Ecosal Galați, prin care a solicitat ca, în cazul admiterii acțiunii principale, să fie obligat chematul în garanție la plata daunelor morale.

Prin sentința civilă nr. 153 din 14 februarie 2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Galați, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, prin Primar; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.300 euro (în echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale; a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.600 RON; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul Galați, prin Primar, în contradictoriu cu chematul în garanție Serviciul Public Ecosal Galați; a obligat chematul în garanție la plata către pârât a sumei de 4.300 euro (în echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale și a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins ca nefondată cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâtul nu a solicitat obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A., pârâtul Municipiul Galați, prin Primar și chematul în garanție Serviciul Public Ecosal Galați.

Prin decizia civilă nr. 195A din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A., de pârâtul Municipiul Galați, prin Primar și de chematul în garanție Serviciul Public Ecosal Galați, în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul Municipiului Galați, împotriva sentinței civile nr. 153 din 14.02.2018 pronunțate de Tribunalul Galați.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Municipiul Galați, prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 827 din 2 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 195A din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, a casat, în parte, decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 153 din 14 februarie 2018 a Tribunalului Galați, secția I civilă, la aceeași curte de apel.

Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

De asemenea, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 195A din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 133A din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 153 din 14 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant a invocat, în esență, următoarele aspecte:

Într-o primă critică, recurentul arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material ce reglementează răspunderea Primarului, reținându-se că acesta nu deține paza juridică a animalului și textele de lege nu instituie o răspundere în sarcina acestuia în prezenta cauză, respectiv că atribuirea conducerii serviciului public local către Primar nu poate duce la o răspundere a acestuia.

Or, prevederile art. 95 și 109 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, O.U.G. nr. 155/2001, art. 61 alin. (2) și (3) din Legea nr. 215/2001 reglementează reprezentarea în justiție a unităților administrativ-teritoriale, Primarul fiind responsabil de activitatea serviciilor publice de interes local, răspunderea acestui subiect revenind în cazul funcționării deficitare a acestora.

În consecință, în mod nelegal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului, în condițiile în care art. 21 din Legea nr. 215/2001 nu exclude posibilitatea chemării în judecată a acestuia când se invocă nerespectarea obligațiilor proprii.

A doua critică vizează faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întemeiat pe faptul că instanța de apel nu a analizat apelul promovat de reclamant, omisiunea de a analiza și motiva soluția pronunțată echivalând cu nesoluționarea fondului cauzei. În acest fel, decizia recurată nu permite evaluarea modului de aplicare a prevederilor legale prin respectarea garanțiilor procesuale ale părții, omisiunea fiind de natură să încalce dreptul la un proces echitabil în sensul prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, instanța de apel nu a prezentat propriul raționament juridic pornind de la apelurile formulate în cauză și probele administrate în fața primei instanței, procedând la redarea unor susțineri ale pârâtului pe care le-a însușit, fără a indica argumentele avute în vedere la respingerea apelului reclamantului.

A treia critică se referă la aplicarea greșită a prevederilor art. 1385 C. civ., nerespectarea principiilor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și încălcarea limitelor casării stabilite prin decizia de casare.

În acest sens, arată că instanța de apel, deși a expus criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral reflectate în practica judiciară, a luat în considerare la evaluarea prejudiciului doar numărul de îngrijiri medicale reținut de prima instanță, aspect care echivalează cu nesoluționarea apelului declarat de reclamant în condițiile în care, prin apel, au fost invocate o multitudine de împrejurări (suferințele fizice, impactul emoțional negativ, schimbarea circumstanțelor de viață, trauma psihică, fobia față de câini, starea depresivă) ce nu au fost luate în considerare la stabilirea prejudiciului moral suferit de reclamant.

Neluând în considerare toate aspectele prejudiciului, instanța de apel a încălcat jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, încălcând totodată principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 C. civ.

Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că procesul medical nu s-a încheiat, astfel cum rezultă din proba cu expertiza efectuată în cauză, reclamantul urmând în continuare un tratament pe perioadă nedeterminată, constând în ședințe de fizioterapie.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea apelului reclamantului, iar în subsidiar, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Galați, prin Primar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, prin întâmpinare, chematul în garanție Serviciul Public Ecosal Galați a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinări.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 17 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis, în principiu, recursul, și a fost stabilit termen, cu citare părți, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, trebuie menționat că situația de fapt reținută de instanțele fondului nu mai poate fi reapreciată în recurs, unde are loc o verificare de legalitate, în limitele instituite de art. 488 C. proc. civ., la o situație de fapt deplin stabilită, astfel că nici argumentele aduse în recursul reclamantului privitoare la modul de interpretare a probelor nu vor fi analizate întrucât tind la modificarea situației de fapt avută în vedere, cu prilejul aplicării legii, de către instanțele de fond.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluțiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Cu privire la recursul reclamantului, Înalta Curte constată că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Asupra motivului de recurs prin care se critică nemotivarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care reglementează conținutul hotărârii judecătorești și cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanție procesuală esențială, întrucât instanța de apel a expus argumentele de fapt și de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecății, analiza instanței de apel raportându-se la condițiile legale cerute antrenarea răspunderii civile delictuale, prin interpretarea situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză și a celor dezlegate prin decizia de casare.

Recurentul-reclamant susține, în esență, că decizia recurată nu cuprinde motivele de drept pentru care instanța de apel și-a fundamentat soluția de respingere a apelului reclamantului și nu a făcut referire la apărările sale, procedând la redarea unor susțineri ale pârâtului pe care le-a însușit, fără a indica argumentele avute în vedere la respingerea apelului reclamantului.

Procedând la verificarea aspectelor de nelegalitate punctate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat pe larg susținerile părților, deopotrivă ale reclamantului și ale pârâtului, și, luând în considerare starea de fapt, probatoriul administrat și aspectele de drept dezlegate de instanța de recurs prin decizia de casare, a apreciat că apelul reclamantului nu este fondat, analizând criticile din apelul reclamantului referitoare la soluționarea pretins greșită a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Galați și a chematului în garanție Serviciul Public Ecosal Galați, precum și cu privire la despăgubirea acordată pentru prejudiciul moral, în sumă de 4300 euro, în sensul că nu i s-a reparat integral prejudiciul moral suferit.

În acest context, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a tuturor apărărilor formulate, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ.. Instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor acestui text de lege, decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară, cuprinzând pe larg argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, cu referire la criticile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., susținerile părții urmând a fi respinse, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat, atât în fapt, cât și în drept soluția adoptată, în raport de starea de fapt constatată în cauză, de obiectul dedus judecății și de limitele casării, trimiterile la ipoteza de la pct. 5 fiind efectuate formal de recurent, din perspectiva pretinsei nerespectări a deciziei recurate a limitelor casării, ipoteză ce nu se regăsește în cauză, astfel cum se va argumenta și în continuare.

În ceea ce privește motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material și a nerespectării limitelor casării, criticile sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, cu privire la pretinsa soluționare greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarului Municipiului Galați, Înalta Curte reține, în acord cu motivarea instanței de apel, că pe o parte, susținerile reclamantului în sensul că prevederile art. 61 alin. (2) și (3) din Legea nr. 215/2001 atribuie acestuia calitatea de a răspunde și pentru prejudiciile aduse de câinii fără stăpân, nu pot fi primite, întrucât caracterul general al atribuirii conducerii serviciilor publice locale către primar nu presupune că primarul răspunde personal pentru orice faptă ilicită rezultată din activitatea oricărui serviciu public, cu atât mai mult cu cât, din actele normative specifice care reglementează sarcinile Municipiului privind gestionarea câinilor fără stăpân și pe cele ale chematului în garanție Serviciul Public Ecosal nu rezultă vreo obligație directă și în sarcina instituției Primarului.

În acest context, în mod legal, instanța de apel a reținut că nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a acestei părți, deoarece răspunderea care se solicită a se institui în sarcina Primarului Municipiului Galați nu este o răspundere proprie, ci se bazează pe ideea răspunderii pentru fapta animalului. Prin urmare, sub acest aspect nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că nu au fost analizate criticile sale vizând faptul că acest pârât ar răspunde când se invocă nerespectarea obligațiilor proprii, nu pe cele ale unității administrativ-teritoriale, din moment ce instanța de apel a reținut că atragerea răspunderii se solicită pentru fapta animalului, nu pentru fapta proprie, chestiune ce nu a fost criticată de recurent.

De asemenea, decizia nr. 1085/10.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr. x/2017, invocată de recurent prin memoriul de recurs, nu are relevanță în cauză, întrucât, pe de o parte, prin hotărârea respectivă a fost casată decizia instanței de apel pentru omiterea analizării și motivului de apel ce viza calitatea procesuală pasivă a părții pârâte, iar, pe de altă parte, jurisprudența nu constituie izvor de drept, conform art. 5 alin. (6) C. proc. civ.

Înalta Curte nu va reține ca fiind fondate nici criticile referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 1385 C. civ., nerespectarea principiilor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și încălcarea limitelor casării stabilite prin decizia de casare, din perspectiva întinderii prejudiciului, apreciind că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, ținând cont de îndrumările din decizia de casare și principiile rezultate din jurisprudența în materie atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza acestor critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea există. În acest sens, recurentul se prevalează de faptul că instanța de apel nu ar fi respectat îndrumările din decizia de casare și face referire la încălcarea principiilor reținute jurisprudența europeană în materie.

Cu privire la limitele casării, Înalta Curte reține că prin decizia de casare s-a dispus că instanța de apel era ținută a examina existența și întinderea prejudiciului, raportând criteriile de evaluare a prejudiciului la împrejurări de fapt care să fi fost deplin stabilite pe baza probatoriului administrat în proces, având în vedere că reclamantul a indicat atât profesia sa ("fiind de profesie sudor"), cât și circumstanțele concrete pe baza cărora și-a fundamentat pretinsul prejudiciu moral.

Or, lecturând decizia recurată, contrar susținerilor din recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o legală și corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1385 C. civ., respectând îndrumările din decizia de casare, prin raportare la situația de fapt, ce nu poate fi contestată în recurs, ținând cont, la evaluarea prejudiciului, de criteriile în materie, anume consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere și imposibilitatea folosirii mâinii la întreaga ei capacitate fizică în exercitarea atribuțiilor de sudor ale reclamantului, precum și impactul emoțional al mușcăturii câinelui.

Astfel cum a punctat și recurentul în cuprinsul motivelor de recurs, legislația nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, însă criteriile de apreciere a prejudiciului moral trebuie să respecte principiul rezonabilității și al echității și să corespundă cu prejudiciul real și efectiv suferit de victimă, adică să respecte principiul proporționalității.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reținut că în lipsa unor criterii legale de apreciere a întinderii prejudiciului moral, instanța trebuie să se raporteze la criterii subiective, atât cele prezentate de părți, cât și cele personale ale judecătorului, la împrejurarea că, în urma evenimentului, afectarea bunului mers al vieții reclamantului, urmare a delictului civil suferit. Cuantificarea daunelor morale apare ca fiind justă și echitabilă, fără a se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.

Dată fiind natura prejudiciului care le generează, în cazul daunelor morale nu există criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanței de judecată. Câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de distrugerea legăturii afective și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

În materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, instanța de apel apreciind că suma acordată de judecătorul fondului victimei cu titlu de daune morale respectă principiile în materie avute în vedere de instanța de contencios europeană, ținând cont de toate aspectele ce trebuiau analizate la momentul evaluării prejudiciului.

În consecință, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, iar hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul nesocotirii normelor de drept material și a limitelor casării.

Din perspectiva celor expuse, susținerile recurentului legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 133/A din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.