ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2022

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 24.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Galați a chemat în judecată pârâtele S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune a dreptului de folosință și a dreptului de superficie nr. 03/25.04.2017 încheiat între pârâte.

În drept, a invocat dispozițiile art. 888 C. civ.

Prin sentința civilă 29/20.02.2019, Tribunalul Galați a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 341/A/23.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, sentința menționată anterior a fost anulată și cauza a fost trimisă la aceeași instanță pentru judecarea fondului.

Prin sentința civila nr. 376 din 12.11.2020, Tribunalul Galați a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Galați, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. Galați și B. S.R.L..

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune a dreptului de folosință și constituire a dreptului de superficie nr. 03/25.04.2017 și au fost repuse părțile în situația anterioară încheierii contractului.

A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Municipiul Galați și pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 91/2021 din 24 martie 2021, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de către MUNICIPIUL GALAȚI împotriva sentinței civile nr. 376 din 12.11.2020 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

A schimbat în parte sentința apelată numai în sensul că a obligat pârâtele A. S.R.L. Galați și B. S.R.L. Galați la plata în solidar, către reclamantul MUNICIPIUL GALAȚI, a sumei de 4.760 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

De asemenea, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de către B. S.R.L. Galați împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei nr. 91/2021 din 24 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat, in mod greșit, în raport de materialul probator administrat in cauză, dispozițiile art. 1260 alin. (1), art. 1268 si art. 1270 C. civ.

Astfel, s-a arătat că instanța de apel, contrar voinței părților de la momentul perfectării înțelegerii, a calificat contractul ca fiind unul exclusiv de superficie, fapt ce vine sa înfrângă prevederile 1268 alin. (3) C. civ. Coroborând înscrisurile de la dosar, s-a reținut că rezultă fără echivoc intenția părților de a transmite nu numai un simplu drept de folosința asupra terenurilor menționate în contract, ci si dreptul de a edifica mai multe construcții pe aceste terenuri.

Instanța, fără a observa obiectul convenției, în raport de drepturile si obligațiile părților, în mod greșit, a calificat contractul ca fiind unul exclusiv de superficie, suprimând astfel voința părților, in total dezacord cu prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ.

In legătura cu aplicarea greșita a art. 1260 C. civ., după redarea unor pasaje ale deciziei recurate, recurenta a susținut că, în mod greșit, se retine necesitatea existenței unui alt contract pentru eventualitatea operării conversiunii actului juridic nul intr-unul valabil. Practic, prin considerentele reținute de instanța de apel se produce o încălcare a principiului "actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat" văzut ca o aplicare particulară a principiului salvării actelor juridice, conform căruia, manifestarea de voință cuprinsă într-un act juridic trebuie să aibă, în limitele legii, eficacitatea maximă posibilă pentru realizarea scopului urmărit de părți.

Astfel, fără a urmări salvarea actului juridic, așa cum obligă art. 1.260 C. civ., instanța a dispus in mod eronat anularea contractului, cu toate că, și dacă ar fi fost vorba de un dezmembrământ al dreptului de proprietate, părțile nu au exclus posibilitatea conversiunii actului juridic.

Soluția instanței de fond era cu atât mai criticabilă, câtă vreme, părțile, prin nicio dispoziție contractuala, nu au exclus posibilitatea conversiunii actului juridic in situația existenței vreunui caz de nulitate. Instanța, în măsura restrângerii voinței părților, prin neobservarea sau suprimarea dreptului de folosință asupra bunurilor, precum și al constatării nulității absolute a contractului, ar fi trebuit să cerceteze și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor conversiunii.

Nu in ultimul rând, instanța de apel, în mod greșit, a concluzionat că și pentru transmiterea doar a dreptului de folosință a bunurilor imobile s-ar fi impus încheierea in forma autentica a contractului.

Recurenta a susținut că, așa cum a argumentat și prin cererea de apel, la momentul semnării "Contractului de cesiune a dreptului de folosință și constituire a dreptului de superficie nr. 03/25.04.2017", A. S.R.L. nu mai era titulara dreptului de proprietate asupra tuturor terenurilor ce au făcut obiectul contractului precitat, aceasta din urma păstrând doar folosința asupra respectivelor bunuri imobile, fapt demonstrat, pe de-o parte, prin Anexa II la contract, Procesul-verbal de predare - primire a terenului in suprafață de 157.515 mp", iar pe de alta, prin Hotărârea Consiliului Local Galați nr. 39/26.01.2017.

Prin urmare, observând dispozițiile prevăzute de art. 1268 C. civ. referitoare la interpretarea clauzelor îndoielnice, recurenta a apreciat că instanța ar fi trebuit să dea eficiență acestor prevederi legale și să respingă cererea introductiva, sens în care voința părților contractuale ar fi trebuit să prevaleze.

Tot în legătură cu situația juridică a terenurilor scoase din patrimoniul societății A. S.R.L., în absența dreptului de proprietate, a mai susținut recurenta, instanța ar fi trebuit să constate faptul că obligația cedentei A. S.R.L., de transmitere a dreptului de superficie, era afectat de o condiție potestativa simplă, iar la fel ca și în cazul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, forma autentică nu era necesară la momentul semnării contractului nr. x/25.04.2017. In acest sens, de altfel, s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 3 aprilie 2017 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.279 alin. (3) teza întâi și art. 1.669 alin. (1) din C. civ.

Intimatul-reclamant Municipiul Galați a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, întrucât criticile de nelegalitate expuse de recurentă nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, părțile neînțelegând să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 9 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, acesta fiind admis în principiu.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel a aplicat, în mod greșit, în raport de materialul probator administrat în cauză, dispozițiile art. 1260 alin. (1), art. 1268 și art. 1270 C. civ.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Se constată că, în cauza pendinte, reclamantul Municipiul Galați a chemat în judecată pârâtele S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune a dreptului de folosință și a dreptului de superficie nr. 03/25.04.2017 încheiat între pârâte, cererea fiind întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 888 C. civ.

Instanța de apel a reținut că tribunalul a stabilit în mod corect obiectul contractului, în concordanță cu voința părților, voință ce rezultă din chiar conținutul contractului, dar și din înscrisurile anexate acestuia. Astfel, din probatoriul administrat, rezultă fără echivoc intenția părților de a transmite nu numai un simplu drept de folosință asupra terenurilor menționate în contract, ci și dreptul de a edifica mai multe construcții pe aceste terenuri.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1169 C. civ., "Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordine publică și de bunele moravuri", iar, potrivit art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, acesta modificându-se sau încetând numai prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege.

Contractul este un act de voință care generează obligații, principiul care guvernează materia contractelor fiind autonomia de voință. Potrivit acestui principiu, părțile sunt cele care stabilesc întinderea obligațiilor asumate prin respectivul contract, iar interpretarea contractului are în vedere stabilirea exactă a conținutului convenției și permite o corectă determinare a însăși forței obligatorii a acestuia.

Înalta Curte amintește că, potrivit art. 693 C. civ., "superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință."

Așadar, superficia este acel drept real imobiliar cu caracter temporar, pe temeiul căruia o persoană, denumită superficiar, dobândește dreptul de folosință asupra unui teren ce aparține altei persoane, denumită nud proprietar, pe care se află o construcție, o plantație sau o altă lucrare asupra căreia superficiarul dobândește dreptul de proprietate, ori dreptul de a edifica ori realiza aceleași bunuri pe acel teren dobândit în folosință, care rămâne în proprietatea nudului proprietar.

Interpretarea dată de instanța de apel clauzelor contractului de cesiune a dreptului de folosință și a dreptului de superficie nr. 03/25.04.2017, ce a stat la baza raporturilor contractuale dintre părți, a fost făcută cu aplicarea dispozițiilor legale, reținându-se, în mod corect, că părțile au cunoscut încă din momentele precontractuale care sunt obiectivele cedentului, care este scopul acestui A. și au inserat în contract constituirea în favoarea cesionarului a unui drept de superficie asupra terenului identificat conform Anexei 1 - drept care presupune existența simultană a unui drept de folosință asupra terenului și a unui drept de proprietate asupra clădirilor/construcțiilor ce urmează a fi construite pe teren.

De altfel, trebuie menționat că interpretarea clauzelor contractului într-o manieră neconformă sensului reieșit din acordul părților, susținută de recurenta-pârâtă, constituie în acest caz și o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voințe a părților contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse și încuviințate se poate stabili care a fost conduita părților. Or, în recurs instanța nu poate constata o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel.

În speță, se constată că instanța de prim control judiciar a analizat în mod judicios cauza prin prisma dispozițiilor legale incidente și a clauzelor contractului de cesiune a dreptului de folosință și a dreptului de superficie nr. 03/25.04.2017, precum și a înscrisurilor anexate acestui contract, stabilind în mod corect că intenția părților este nu numai aceea de a transmite un simplu drept de folosință asupra terenurilor menționate în contract, ci și dreptul de a edifica mai multe construcții pe aceste terenuri, în cuprinsul convenției neexistând clauze îndoielnice, astfel încât nu se poate reține o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1268 din C. civ.

După cum se poate observa, instanța de apel nu a făcut altceva decât să respecte intenția părților, adică voința lor reală, având în vedere că fundamentul forței obligatorii a contractului îl constituie voința părților liber exprimată.

Coroborând dispozițiile legale citate cu prevederile stipulate în contractul de cesiune a dreptului de folosință și a dreptului de superficie nr. 03/25.04.2017, cu înscrisurile anexate acestui contract, având în vedere că interpretarea unui contract se face potrivit naturii obligației asumate de părți, se poate constata că instanța de apel a respectat întru-totul elementele arătate mai sus, reținând care este voința comună a părților, respectiv aceea că intenția părților este nu numai de a transmite un simplu drept de folosință asupra terenurilor menționate în contract, ci și dreptul de a edifica mai multe construcții pe aceste terenuri.

Potrivit dispozițiilor art. 1260 alin. (1) C. civ., a căror aplicare greșită se invocă, "un contract lovit de nulitate absolută va produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege."

Prin invocarea aplicării greșite a dispozițiilor art. 1260 alin. (1) C. civ., recurenta-pârâtă este nemulțumită de argumentele reținute de instanța de prim control judiciar cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat, referitor la conversia actului juridic nul pentru nerespectarea condițiilor de formă într-un act juridic valabil încheiat, pentru care nu este necesară forma autentică.

Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte observă că dreptul de superficie este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia; acest drept se dobândește în temeiul unui act juridic, prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege, dispozițiile în materie de carte funciară rămânând aplicabile (art. 693 C. civ.). De asemenea, se observă că, în conformitate cu prevederile art. 1244 C. civ., convențiile care strămută dreptul de proprietate asupra unui imobil, drept ce urmează a fi înscris în cartea funciară, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute.

Înalta Curte subliniază că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, reținând nulitatea absolută a contractului de superficie față de lipsa formei autentice a contractului, formă impusă pentru toate actele juridice prin care se strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.

În apel, s-a reținut că, în condițiile în care dreptul de superficie nu este doar un simplu drept de folosință asupra terenurilor menționate în contract, ci și dreptul de a edifica mai multe construcții pe aceste terenuri, forma autentică este necesară pentru transmiterea tuturor drepturilor reale referitoare la terenurile menționate în contract.

Așadar, în acest context, în care constituirea dreptului de superficie nu s-a realizat potrivit legii, deoarece nu s-a încheiat prin act autentic, potrivit art. 1244 C. civ. la care dispozițiile art. 693 alin. (2) teza finală trimit in mod expres, ținând cont, de altfel, că pârâta nu a menționat nici un alt act juridic prin care să se poată transmite și dreptul de folosință asupra terenurilor din contractul părților și dreptul de a construi pe aceste terenuri, pentru a cărui valabilitate să fie suficientă forma înscrisului sub semnătură privată, așa cum a reținut instanța de apel în stabilirea situației de fapt, văzând și principiul disponibilității părților, în mod corect, instanța de prim control judiciar a înlăturat critica referitoare la conversia actului juridic nul.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentă în finalul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că, în condițiile în care obiectul contractului a fost stabilit în mod corect de instanțele devolutive, iar prin convenția părților nu a fost transmis vreun drept de proprietate asupra terenurilor, ci doar dreptul de folosință, în mod legal a reținut instanța de apel că, ceea ce interesează pentru a verifica valabilitatea încheierii acestui contract, este existența dreptului de folosință asupra acestor terenuri în patrimoniul societății A. S.R.L. la momentul încheierii contractului, și nu existența vreunui drept de proprietate.

Așa fiind, cum forma autentică este obligatorie pentru convențiile prin care se transmit drepturile reale care trebuie înscrise în cartea funciară, cererea introductivă a fost admisă corect de tribunal, soluția fiind confirmată în mod legal de instanța de apel.

Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. GALAȚI la plata sumei de 799,89 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant MUNICIPIUL GALAȚI, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. GALAȚI împotriva deciziei nr. 91/2021 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. GALAȚI la plata sumei de 799,89 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant MUNICIPIUL GALAȚI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2022.