ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2161/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 1.06.2016 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând obligarea pârâtei la:

Prin cererea reconvențională formulată la data de 12.07.2016, pârâta UCMR – ADA a solicitat obligarea reclamantului - pârât la plata sumei de l9.890,94 RON, sumă ce a fost plătită nedatorat de către UCMR-ADA către reclamant ca drepturi patrimoniale de autor pentru operele muzicale utilizate în spectacolul de teatru "G.".

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 833/24.04.2019, Tribunalul București, secția a IlI-a Civilă a respins cererea principală formulată de reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă; a obligat pe reclamant la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 19890,94 RON, reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON taxă judiciară de timbru și 3000 RON onorariu expert.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 1314/15.10.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței menționate, cu cheltuieli de judecată către intimată în cuantum de 2.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., iar intimata UCMR-ADA a depus recurs incident, după cum urmează:

În cuprinsul cererii de recurs principal, reclamantul A. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

- decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, opinia acesteia cu privire la natura ilustrației muzicale este oscilantă, soluția pronunțată fiind întemeiată uneori pe faptul că ilustrația muzicală nu ar fi o operă derivată, ci o operă având o altă natură juridică, iar, alteori pe faptul că, deși ar fi o operă derivată, nu ar fi și o operă muzicală.

- față de această situație, apreciază recurentul reclamant că soluția este greșită de plano, o operă neputând fi catalogată ca fiind derivată decât stabilind care este opera principală față de care ar avea o asemenea natură;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996reținând, în mod greșit, că ilustrațiile muzicale ce fac obiectul litigiului - G., D., Dumnezeu se îmbracă la second hand - constituie pe de o parte opere muzicale, iar pe de altă parte opere muzicale derivate;

- din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă că o culegere sau o compilație care constituie creație intelectuală prin alegerea sau dispunerea materialului va constitui o operă derivată. Orice alt criteriu apare ca fiind contrar legii;

- de aceea sunt lipsite de relevanță sub acest aspect toate opiniile de specialitate depuse la dosarul cauzei, toate analizând obiectul acestui litigiu din perspectiva eventualelor intervenții ale reclamantului în sensul de a aduce modificări compozițiilor muzicale originale utilizate;

- apreciază ca greșită aprecierea instanței de apel în sensul că ilustrația muzicală nu reprezintă o transformare creatoare a unei opere muzicale preexistente sau un aranjament muzical ce relevă o muncă intelectuală derivată, ci reprezintă un act creator de altă natură, integrat operei de regie teatrală;

- prin aplicarea greșită a legii, instanța de apel a apreciat că ilustrațiile muzicale nu ar fi opere muzicale derivate;

- a considera că ilustrațiile muzicale ce fac obiectul prezentului litigiu nu ar constitui opere muzicale derivate reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996;

- instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la data declanșării litigiului de față, reținând că "Sistemul gestiunii colective a operelor muzicale nu include și ilustrațiile muzicale, căci aceasta ar însemna că pentru aceeași utilizare numărul beneficiarilor de remunerații s-ar dubla". În acest fel, instanța de apel a operat o distincție acolo unde legea nu distinge. Din contră, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, dreptul de comunicare publică a operelor muzicale face obiectul gestiunii obligatorii, iar potrivit art. 7 și 8 din Legea nr. 8/1996, operele muzicale sunt atât cele originale, cât și operele derivate;

- a susține că ar face obiectul gestiunii colective obligatorii doar operele prevăzute la art. 7 și cele prevăzute la art. 8 lit. a), în vreme ce operele reglementate de art. 8 lit. b) ar fi excluse din sfera gestiunii colective obligatorii înseamnă a aduce la lege;

- enumerarea operelor muzicale derivate gestionate, cuprinsă în art. 5.1 lit. b) din statutul pârâtei nu poate fi interpretată decât ca o enumerare exemplificativă. O altă interpretare ar permite ca, prin voința unui organism de gestiune colectivă, aplicarea art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 să devină facultativă, ar face inutilă recunoașterea de către art. 8 din lege a operei derivate constând în alegerea sau dispunerea materialului și ar aduce reclamantul în imposibilitatea de a culege roadele patrimoniale ale dreptului său de autor câtă vreme pârâta a colectat de la Teatrul Național I.L Caragiale totalitatea remunerațiilor datorate de acesta potrivit legii în calitate de utilizator;

- concluzia instanței de apel în sensul că ilustrația muzicală face parte din activitatea complexă de regie teatrală, regia teatrală fiind o opera de creație intelectuală, în sensul art. 1 și a art. 7 din Legea nr. 8/1996 care trebuie recunoscută și protejată ca atare. În ceea ce privește remunerația pentru activitatea de regie teatrală a apelantului, acesta privește raporturile apelantului cu Teatrul Național "I.L. Caragiale", constituie o anulare a prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, negând caracterul de operă al ilustrațiilor muzicale și reducând-o la element component al unei alte opere - regie teatrală;

- în realitate, ilustrația muzicală reprezintă o operă muzicală protejată distinct de art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, ceea ce înseamnă că și dreptul de a culege remunerația aferentă comunicării publice, iar nu doar dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea sa;

- argumentul cantitativ al multiplicării remunerațiilor în cazul remunerării autorului ilustrației muzicale nu poate fi reținut, fiind evident că legiuitorul, atunci când a inclus în obiectul dreptului de autor și opera derivată și a stabilit că acesta face obiectul gestiunii obligatorii, a acceptat că remunerația cuvenită se va repartiza tuturor categoriilor de beneficiari dar fără ca aceasta să conducă la excluderea unei categorii de titulari;

- a considera că ilustrațiile muzicale ce fac obiectul prezentului litigiu nu ar constitui obiectul gestiunii colective efectuate de intimată constituie o încălcare a prevederilor art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la data declanșării litigiului.

Prin cererea de recurs incident, pârâta UCMR-ADA a solicitat casarea în parte a deciziei Curții de Apel, în sensul înlăturării din considerentele acesteia a acelor argumente prin care au fost infirmate considerentele tribunalului referitoare la necesitatea consimțământului prealabil al autorilor operelor originale pentru realizarea unei opere derivate.

În cuprinsul cererii de recurs incident, pârâta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

- hotărârea recurată încalcă și este rezultatul aplicării greșite a art. 13 lit. i), a) art. 16, a art. 8, a art. 10 lit. b) și d) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu;

- contrar celor reținute de către instanța de apel, realizarea unei opere derivate nu este posibilă fără autorizarea prealabilă a autorului operei, forma scrisă a contractului fiind obligatorie pentru autorizarea de către autor a realizării unei opere derivate, potrivit art. 42 din Legea nr. 8/1996;

- prin raportare la art. 10, art. 13 și art. 42 din Legea nr. 8/1996, autorizația licență neexclusivă nu are drept obiect și nu probează autorizarea realizării de opere derivate, corespunzătoare dreptului distinct al operelor muzicale originale garantat de art. 13 lit. f) din legea menționată.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă UCMR – ADA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului, pentru depășirea termenului de motivare a căii de atac și pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 5.04.2022, completul de filtru a admis în principiu recursul principal și recursul incident, respingând în prealabil excepțiile invocate prin întâmpinare, pentru motivele arătate în încheierea de ședință și a fixat termen de judecată la data de 21.06.2022, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Judecata recursului în ședință publică

La termenul de judecată din 21.06.2022, față de certificatul de moștenitor nr. x/24.03.2022 eliberat de H., Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor recurentului-reclamant, decedat la data de 5.09.2021, cu preluarea calității procesuale a acestuia.

VI. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantul A. și continuat de moștenitorii I., J., K. și L., Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut încălcarea, prin decizia recurată, a prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și aplicarea greșită a prevederilor art. 123

1

alin. (1) lit. c) din aceeași lege, în forma de la data formulării cererii de chemare în judecată.

S-a reproșat instanței de apel aprecierea inexistenței unei opere derivate, în sensul art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, prin ilustrația muzicală asigurată, de către autorul reclamanților, spectacolelor "D.", "F." și "G.", prezentate pe scena Teatrului Național I.L. Caragiale.

Critica astfel formulată nu este fondată.

Instanța de apel, confirmând situația de fapt expusă în hotărârea primei instanțe, a reținut că, în calitate de regizor, domnul B. a folosit în cadrul spectacolelor menționate fragmente din opere muzicale preexistente, considerate potrivite unor momente specifice din opera de teatru, în scopul creării unui sentiment artistic complex publicului spectator.

Trebuie subliniat, de asemenea, prin decizia recurată nu s-a reținut apartenența spectacolelor de teatru în discuție la genul muzical și, de altfel, nici recurenții nu au pretins că acestea ar reprezenta opere muzicale ori dramatico-muzicale (în sensul art. 7 lit. d) din Legea nr. 8/1996).

Se desprinde, așadar, din considerentele hotărârii atacate, constatarea potrivit căreia ponderea muzicii în cadrul fiecărui spectacol nu este majoră, astfel încât să determine încadrarea acestora în categoria operelor de gen.

Inserarea fragmentelor muzicale a fost limitată la asocierea anumitor momente din spectacol cu elemente sonore, extrase din opere preexistente, recognoscibile ca atare, fără vreo intervenție în conținutul lor din partea regizorului (fiind nerelevant dacă acele opere se mai află sau nu în perioada de protecție), cu scopul de a potența efectul dramatic și de a accentua, de exemplu, o stare a personajelor sau o mișcare scenică.

În schimb, recurenții au susținut că ilustrația muzicală, astfel cum atare activitate a fost descrisă de către ambele instanțe de fond, relevă în sine o operă muzicală derivată, justificând protecția prin dreptul de autor și remunerarea corespunzătoare a autorului operei.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 8/1996, "Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, și anume: (...) b) culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale."

Recurenții reproșează instanței de apel folosirea unui criteriu greșit de determinare a unei opere derivate, anume eventuala transformare adusă operelor originale, în condițiile în care din art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996 rezultă că o culegere sau o compilație care constituie creație intelectuală prin alegerea ori dispunerea materialului reprezintă o operă derivată.

Se observă că aceste susțineri pornesc de la premisa greșită conform căreia activitatea de ilustrare muzicală a spectacolelor de teatru, astfel cum a fost realizată în mod efectiv de către reclamant, ar fi o "culegere" de opere.

Obiectul protecției recunoscute pe temeiul normei citate îl reprezintă o lucrare unitară, rezultat al unui efort de creație bazat pe selectarea și reunirea ori combinarea unor materiale preexistente. Lucrarea finală astfel concepută formează un tot diferit de materialele componente folosite, acestea pierzându-și individualitatea, din perspectiva calificării ca operă derivată, odată ce sunt integrate creator în ansamblul protejat distinct. Drepturile autorilor operei originale nu sunt, însă, prejudiciate în cazul unei utilizări a acestora independent de opera derivată, astfel cum reiese din prembulul art. 8.

Prin urmare, creația intelectuală vizată de art. 8 lit. b) din lege și care este protejată ca operă derivată este ansamblul în sine, care trebuie să fie identificabil în mod distinct de materialele încorporate.

Așadar, determinarea existenței unei opere derivate presupune identificarea unei lucrări distincte de materialele integrate. Alegerea sau dispunerea materialului sunt relevante în acest context în măsura în care definesc ansamblul ca atare, ce poate reprezenta o creație intelectuală, dată fiind exprimarea personalității autorului. În sensul art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, "dispunerea" materialului preexistent privește aranjarea acestuia ca structură a unei noi lucrări de sine-stătătoare.

În cazul unei antologii de poezie, de exemplu, opera derivată este culegerea însăși, independent de poeziile incluse, selectate în acest scop de către autorul culegerii. Tot astfel, statutul de operă derivată poate fi dat unei enciclopedii sau unei baze de date, iar nu elementelor, datelor ori informațiilor regăsite în cuprinsul lor. Alegerile libere și creative vizează selectarea și aranjarea datelor prin care autorul bazei de date îi conferă acesteia structura sa (pct. 32, 38, 39 din hotărârea din cauza C-604/10 Football Dataco Ltd).

Or, în ipoteza din speță, astfel cum a fost descrisă anterior - corespunzând unei ilustrări muzicale, potrivit deciziei recurate -, nu există un ansamblu unitar alcătuit din fragmentele muzicale extrase din opere preexistente. După cum s-a arătat, fiecare fragment sonor însoțește un anumit moment dramatic din spectacol, fără ca alegerea bucăților muzicale și plasarea lor disparată în economia spectacolului să conducă la o unitate din punct de vedere muzical și, drept urmare, să reprezinte o alegere și o dispunere a materialului preexistent în sensul art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Pe cale de consecință, activitatea descrisă nu corespunde unei "culegeri", pentru a se încadra în cuprinsul art. 8 lit. b) din lege, în absența unei lucrări muzicale de sine-stătătoare, cu caracter unitar, distincte de fragmentele muzicale integrate în spectacolele de teatru.

În același timp, susținerile recurenților referitoare la folosirea de către instanța de apel a unui criteriu greșit de apreciere a unei opere derivate nu pot fi primite, întrucât considerentele din decizia recurată fundamentate pe art. 8 lit. b) din lege nu au în vedere transformări aduse operelor originale, din care au fost extrase fragmentele muzicale.

Acest aspect a fost analizat de către prima instanță în contextul prevederilor art. 8 lit. a) din Legea nr. 8/1996, ce permite protecția ca opere derivate pentru "aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație".

Or, în apel, temeiul invocat de către reclamant a fost restrâns la cel prevăzut de art. 8 lit. b) (aprecierile instanței fiind criticate în prezentul recurs), astfel cum s-a arătat în mod explicit în decizia recurată, iar prin considerentele expuse din această perspectivă se analizează tocmai dacă inserarea succesivă în anumite momente ale piesei de teatru regizate a unor fragmente de opere muzicale poate fi considerată o culegere (compilație), în sensul art. 8 lit. b).

Opiniile specialiștilor consultați în cursul judecății de primă instanță au fost valorificate prin hotărârea tribunalului pentru a se stabili situația de fapt și a se conchide în legătură cu neîntrunirea cerințelor de aplicare ale ambelor texte invocate drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, iar instanța de apel a confirmat elementele faptice fixate inclusiv pe baza constatărilor specialiștilor.

Contrar susținerilor din motivarea recursului, situația de fapt în contextul căreia instanța de apel a analiza incidența ipotezei de la art. 8 lit. b) din lege nu reține existența vreunei intervenții asupra operelor preexistente, în sensul unei prelucrări, adaptări a acestora, ci fixează activitatea efectiv desfășurată de către dl. B. la preluarea unui set de piese aparținând unor compozitori, înșiruite disparat, în momente diferite ale piesei de teatru.

Nici nu se poate imputa, însă, instanței de apel, astfel cum procedează recurenții, faptul că a punctat absența unei intervenții a regizorului în conținutul operelor muzicale preexistente, din moment ce atare precizare este de natură să excludă de plano incidența art. 8 lit. b), interesând sfera de aplicare a ipotezei normative de la lit. a), care nu a făcut obiect al învestirii instanței de apel.

Față de cele expuse, urmează a fi respinsă critica referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, în condițiile în care instanța de apel a apreciat în mod corect că activitatea autorului reclamanților nu relevă o operă derivată în sensul acestei norme și, prin urmare, nu se poate vorbi despre o nouă operă muzicală, astfel cum pretind recurenții.

În consecință, se constată ca fiind corectă menținerea soluției primei instanțe de respingere a pretențiilor pecuniare ale reclamantului, formulate în considerarea calității de autor al unei opere muzicale derivate, dar și a soluției de admitere a cererii reconvenționale, prin care pârâta-reclamantă a solicitat restituirea plății nedatorate, din moment ce plata a fost efectuată reclamantului în considerarea aceleiași calități, ce nu a fost, însă, recunoscută prin decizia de apel, iar această hotărâre a fost pronunțată cu aplicarea corespunzătoare a legii, potrivit celor expuse în prezenta decizie.

În ceea ce privește critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în forma de la data cererii de chemare în judecată, ce reglementează obiectul gestiunii colective obligatorii prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, se constată că aceasta se întemeiază pe critica anterior analizată, conform căreia circumstanțele speței relevă o operă muzicală de sine-stătătoare. În aceste condiții, respingerea criticii anterioare conduce la respingerea și a criticii referitoare la obiectul gestiunii colective efectuate de către pârâta – reclamantă UCMR – ADA.

Înalta Curte va respinge și motivul de recurs subsumat cazului de casare descris la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin intermediul căruia recurenții- reclamanți au reproșat instanței de apel aprecierea oscilantă asupra naturii ilustrației muzicale.

Astfel, din considerentele deciziei recurate reiese cu claritate concluzia potrivit căreia activitatea desfășurată în mod efectiv de către dl. B. nu relevă o operă derivată în sensul art. 8 lit. b) din lege și, deci, nici o operă muzicală.

Considerentele prin care instanța de apel a făcut referire la regia spectacolelor de teatru nu contrazic atare concluzie, fiind menite a înlătura o posibilă confuzie în privința activității desfășurate de către reclamant.

Așa cum s-a constatat, în mod corect, prin decizia recurată, activitatea de ilustrare muzicală descrisă în cauză poate fi considerată parte a regiei teatrale, dar în niciun caz o operă derivată, în sensul art. 8 lit. b) din lege. Alegerea și/sau dispunerea fragmentelor sonore - operațiuni care, potrivit normei, sunt relevante pentru calificarea ca operă derivată -, pot avea, în circumstanțele speței, un rol în concepția interpretării scenice și a montării spectacolului, din perspectiva efectului artistic produs într-un anumit moment din desfășurarea acestuia (prin sublinierea stării personajelor, asocierea cu o replică, o mișcare scenică etc.).

Acest efect dramatic nu interesează, însă, cauza, cât timp pretențiile formulate nu au vizat drepturi asupra spectacolelor - reprezentări teatrale, ca opere dramatice ori dramatico-muzicale, decurgând din calitatea de regizor a domnului B., ci se fundamentează pe calitatea acestuia de autor al ilustrației muzicale, ca operă derivată.

Or, ceea ce interesează din perspectiva aplicării art. 8 lit. b) din lege rezidă, după cum s-a arătat în prezenta decizie, în existența unei unități muzicale, distincte de fragmentele extrase din opere preexistente, în cadrul căreia acestea din urmă să fie integrate/dispuse ca structură a unei noi lucrări de sine-stătătoare, iar nu ansamblul ce constituie reprezentarea teatrală însăși, a cărui concepție aparține regizorului și care poate evidenția asocierea anumitor momente din desfășurarea spectacolului cu elemente sonore.

Față de toate considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanții I., J., K. și L., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident declarat de către pârâta-reclamantă UCMR-ADA, se constată că nu este fondat.

După cum s-a arătat în analiza motivelor de recurs ale reclamanților, constatarea neîntrunirii în cauză a condițiilor de aplicare ale prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996 s-a fundamentat pe inexistența unei "culegeri", în sensul normei, ca premisă a identificării unei opere derivate, în privința căreia s-ar putea ulterior evalua dacă este vorba despre o creație intelectuală, prin alegerile libere și creatoare ale autorului acesteia.

Prin urmare, nefiind întrunită cerința premisă, este inutilă o analiză în continuare a sferei de aplicare a normei, inclusiv pentru a se cerceta în ce măsură existența unei opere derivate în sensul art. 8 din lege este condiționată de acordul titularilor operelor muzicale preexistente. Totodată, eventualul efect pe care l-ar produce în acest context autorizarea deja dată – și necontestată – Teatrului Național I.L. Caragiale de către UCMR – ADA, pentru comunicarea publică de opere muzicale în cadrul spectacolelor de teatru, interesează exclusiv desocotirea dintre părțile raportului contractual stabilit pe baza autorizației/licență neexclusivă, raport față de care autorul reclamanților din prezenta cauză este terț.

Pe cale de consecință, nu se impunea menținerea considerentelor pe aceste aspecte, inserate în hotărârea primei instanțe, astfel încât, în mod corect, instanța de apel le-a înlăturat prin decizia pronunțată.

Față de cele expuse, nu se poate reține aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, astfel încât Înalta Curte va respinge recursul incident, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât ambele recursuri au fost respinse, însă doar recurenta-pârâtă a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în recurs, depunând dovada acestora, în cuantum de 2975 RON, la termenul de judecată din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte va obliga pe recurenții-reclamanți I., J., K. și L. la plata unei sume de bani, cu acest titlu, corespunzătoare proporției în care se apreciază că recurenta-pârâtă a câștigat procesul, în termenii art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin respingerea recursului reclamanților, respectiv la plata sumei de 1.485 RON, către recurenta-pârâtă UCMR-ADA-Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții I., J., K. și L. și de pârâta UCMR – ADA – Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei nr. 1314 din 15 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți I., J., K. și L. la plata sumei de 1.485 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă UCMR-ADA-Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2022.