ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1936/2023

HOTĂRÂRE
02.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1936/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra contestației deduse judecății, reține următoarele:

La 20 septembrie 2023, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A..

Prin cerere se susține și că taxa judiciară de timbru datorată pentru repunerea pe rol a recursului a fost achitată, însă nu a fost înregistrată la dosar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 3 octombrie 2023.

Prin rezoluția din 5 octombrie 2023 a fost stabilit termen de judecată la 2 noiembrie 2023, fiind dispusă, totodată, citarea contestatorului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 RON, stabilită conform art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării contestației, ca netimbrată.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului din perspectiva excepției de netimbrare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

În cauza pendinte, prin rezoluția din 5 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit în sarcina contestatorului A. obligația de plată a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 RON, în temeiul art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa comunicată la 16 octombrie 2023, a fost adus la cunoștința contestatorului cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum și faptul că are obligația depunerii acesteia, sub sancțiunea anulării contestației, ca netimbrată.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă".

Înalta Curte, reținând că nu a fost făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, va anula, ca netimbrată, contestația formulată de contestatorul A. privind tergiversarea procesului care face obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrată, contestația privind tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Craiova – secția I civilă, formulată de contestatorul A..

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1483/2023
Ședința publică din data de 2 octombrie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea procesului reține următoarele: Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-a înregistrat la 22 septembrie 2023 contestația privind t
ÎCCJ 2023-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4709/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 24 august 2023, A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, in
ÎCCJ 2023-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 838/2023
Justiție, secția I civilă la data de 12 decembrie 2022, sub nr. x/2022, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare completului de judecată nr. 2. Prin rezoluția din data de 22 februarie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471 1 a
ÎCCJ 2023-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 19/2023
fost fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023, în cameră de consiliu, cu citarea părților. Prin aceeași rezoluție, s-a stabilit în sarcina petentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, în rapo
ÎCCJ 2023-06-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2023
-a pus în vedere că are obligația de a timbra recursul cu suma de 20 de RON, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, obligație adusă la cunoștință prin adresa comunicată la data de 15 noiembrie 2022, sub s
Sursă