ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 7 iulie 2023, pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună pe cale de ordonanță președințială, schimbarea domiciliului minorului A., de la mama acestuia, la reclamant.
În motivarea în fapt, a arătat că, prin sentința civilă nr. 209 din 09 martie 2023, pronunțată de Judecătoria Pucioasa, în dosarul x/2022, instanța a dispus admiterea, în parte, a acțiunii privind stabilirea locuinței minorului la mama acestuia B., autoritatea părintească asupra aceluiași minor urmând a fi exercitată de către ambii părinți. Apreciază că se impune schimbarea domiciliului minorului întrucât pârâta urmează cursuri de zi și nu se ocupă de copil.
În drept, au fost invocate prevederile C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra Neamț, și a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.
Hotărârea Judecătoriei Piatra Neamț
Prin sentința civilă nr. 2226 din 20 iulie 2023, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâta B., și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "ordonanță președințială", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Pucioasa.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 998 din C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se soluționează de către instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.
Iar potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din același act normativ, cererile privind ocrotirea persoanei fizice sunt date de C. civ., în competența instanței de tutelă, respectiv instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Întrucât minorul locuiește în orașul Pucioasa, str. x, jud. Dâmbovița, competența soluționării acestei cauze aparține Judecătoriei Pucioasa.
Hotărârea Judecătoriei Pucioasa
Prin sentința civilă nr. 697 din data de 7 august 2023, Judecătoria Pucioasa a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii, având ca obiect "ordonanță președințială" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Neamț, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Instanța a reținut că, pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, este înregistrat și se află în curs de soluționare dosarul nr. x/2023, având ca obiect divorț, între aceleași părți, una dintre cererile accesorii fiind stabilire domiciliu minor.
În considerarea dispozițiilor art. 920 din C. proc. civ., instanța care soluționează fondul poate lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței minorilor.
Prin urmare, Judecătoria Piatra Neamț, competentă să soluționeze divorțul și cererile accesorii, este competentă și cu privire la schimbarea, pe calea ordonanței președințiale, a domiciliului minorului.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Piatra Neamț îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:
Pe calea prezentului demers judiciar, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanței președințiale, schimbarea domiciliului minorului A. de la pârâtă la reclamant.
Judecătoria Piatra Neamț și Judecătoria Pucioasa și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță, pentru stabilirea competenței de soluționare a litigiului.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 998 din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este instanța care este competentă să se pronunțe, în primă instanță, asupra fondului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 920 din același act normativ, situat în capitolul dedicat procedurii divorțului "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei".
Prin urmare, competența în soluționarea cererilor ce vizează locuința minorilor, obligația de întreținere, încasarea alocației și folosirea locuinței familiei, formulate pe calea ordonanței președințiale a fost atribuită instanțelor competente, material și teritorial, să soluționeze, pe fond, cererea de divorț.
Textul art. 920 din C. proc. civ., care reprezintă o normă specială în raport cu dispozițiile cuprinse în art. 114 din același act normativ (potrivit cu care cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită), permite instanței învestite cu soluționarea cererii de divorț să se pronunțe, pe calea ordonanței președințiale, asupra cererilor accesorii și incidentale formulate în timpul procesului de divorț.
Înalta Curte reține că, la data de 27 martie 2023, reclamantul a învestit Judecătoria Piatra Neamț cu o cerere principală de divorț și mai multe cereri accesorii, inclusiv de stabilire a domiciliului minorului A.. Această cerere a fost înregistrată sub nr. x/2023, fiind în curs de soluționare.
Ulterior, la data de 7 iulie 2023, a învestit Judecătoria Piatra Neamț cu o cerere prin care a solicitat luarea unor măsuri provizorii cu privire la domiciliul minorului, pe calea ordonanței președințiale, aceasta fiind înregistrată sub nr. x/2023.
Prin urmare, cum Judecătoria Piatra Neamț, prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2023, sub nr. x/2023, a fost învestită cu soluționarea, pe fond, a cererii principale având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre A. și B., reiese că, în aplicarea prevederilor art. 998 coroborate cu art. 920 din C. proc. civ., aceeași instanță este competentă să soluționeze și cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, prin care reclamantul A. a solicitat instanței schimbarea domiciliului minorului.
Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 998 raportat la art. 920 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2023.