ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2023

HOTĂRÂRE

18.10.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, contestatoarea Curtea de Apel București, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestație la executare împotriva somației din data de 26.10.2022 întocmită în dosarul nr. x/2022 al BEJA B., solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 București:

Prin sentința nr. 1964 din 9 februarie 2023, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În motivare, instanța a arătat că potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. competența de soluționare revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, contestatoare este Curtea de Apel București, astfel încât devin incidente dispozițiile speciale regăsite în art. 127 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. civ. – norme de competență de ordine publică.

Cum Curtea de Apel București are calitatea de contestatoare, iar prin contestația la executare se solicită anularea actelor de executare care i-ar reveni spre competență Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

III. Hotărârea Judecătoriei Ploiești:

Învestită prin declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 3517 din 23 mai 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut că devin incidente considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, potrivit cărora instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a respectivului titlu executoriu.

În cauză, prin încheierea din 26 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2022, a fost încuviințată executarea silită demarată în cadrul dosarului execuțional nr. x/2022, având ca obiect cererea formulată de creditoarea A., în contradictoriu cu debitoarea Curtea de Apel București.

În plus, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., a fost determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență, contestatoarea Curtea de Apel București a arătat că înțelege să conteste somația din 26 octombrie 2022 întocmită în dosarul nr. x/2022 al BEJA B..

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, așa cum au reținut cele două instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, "contestația se introduce la instanța de executare".

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, BEJA B. a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2022, la cererea creditoarei A..

Prin încheierea din 26 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2022 s-a admis cererea formulată de petentul BEJA B., fiind încuviințată executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/2022 împotriva debitoarei Curtea de Apel București, la cererea creditoarei A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1333 din 7 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2020.

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Ploiești și Judecătoria Sectorului 4 București a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe asupra caracterului normelor de competență prevăzute de dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., ce reglementează un caz de competență teritorială alternativă, raportat la circumstanțele factuale concrete ale litigiului, ce relevă că debitoare (contestatoare în cauză) este o instanță de judecată.

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În cauză, petentul BEJA B. nu a înțeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București.

Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu și nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speță, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 4 București cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.

Potrivit principiului unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 26 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.