ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1627/2023

Ședința publică din data de 17 octombrie 2023

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 25 martie 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite de pârât prin postarea grupul de C. Noul Popești-Leordeni, în data de 07 martie 2021, a unui mesaj prin care l-a acuzat pe reclamantul A., fără a aduce dovezi în acest sens, de luare de mită pentru a vota împotriva proiectului privind exproprierea terenului D.. Având în vedere că tulburarea pe care a produs-o subzistă, respectiv atingerea adusă demnității, imaginii și reputației reclamantului, acesta a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptei și atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului; publicarea hotărârii prin care se constată încălcarea dreptului său la viață privată, a dreptului la imagine și a dreptului la demnitate într-un ziar de largă circulație din România, pe cheltuiala pârâtului; prezentarea de scuze publice prin publicarea acestora în presa locală, pentru declarațiile și afirmațiile defăimătoare la adresa reclamantului; obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 RON pentru prejudiciile de imagine suferite.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 192 din C. proc. civ., art. 1349 și art. 1357 din C. civ., art. 11 alin. (2), art. 20, art. 30, art. 54 din Constituția României; art. 15, art. 71- 73, art. 75, art. 252 - 253, art. 1.349, art. 357 și următoarele din C. civ. art. 8, art. 10, art. 17 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 3806/17.12.2021, Tribunalul Ilfov – secția civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, reprezentând daune aduse onoarei, demnității și reputației; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 RON, constând în taxă judiciară, precum și la plata sumei de 833 RON, constând în onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporționale pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1138 A/14 iulie 2022, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 3806/17.12.2021 pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2021, ca nefondate.

Împotriva deciziei civile nr. 1138 A din 14 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul B., la data de 20 octombrie 2021.

Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul pârât B. a dezvoltat, în esență, următoarele critici:

După o scurtă prezentare a stării de fapt, recurentul pârât a arătat că hotârârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel interpretând greșit prevederile art. 1357 din C. civ.. Recurentul a învederat că acțiunea reclamantului este o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și următoarele din C. civ. și a prezentat condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.

Cu privire la prejudiciu, recurentul pârât a arătat că o condiție esențială a prejudiciului este ca acesta să fie cert, direct, personal, să nu fi fost reparat încă și să fie rezultatul încălcării unui drept subiectiv al persoanei or simpla afirmație publicată pe un site de socializare nu este rezultatul încălcării unui drept subiectiv al reclamantului, așa cum ar fi reținut greșit instanța de apel, condiția certitudinii și efectelor personale ale prejudiciului nefiind îndeplinită în cauză.

Cu privire la fapta ilicită, recurentul pârât a arătat că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează un prejudiciu unui subiect de drept civil.

Recurentul pârât a arătat că, atât în doctrină cât și în practică, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoane, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri, nu este suficientă stabilirea culpei persoanei vinovate, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Recurentul pârât a învederat că partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și faptă. Or, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada lezării imaginii reclamantului, căderea sa psihică determinată de starea de stres ca urmare a publicării postării nefiind probată. Recurentul pârât a indicat că, pentru acordarea acestora, este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.

Sub acest aspect, recurentul pârât a criticat faptul că instanța de apel a reținut în mod nelegal existența faptei ilicite, reclamantul nedovedind producerea efectivă a rezultatului dăunător direct, de natură nepatrimonială, al presupusei conduitei nelegale a pârâtului prin care s-ar fi adus vătămare valorilor personalității umane, declarația martorului audiat, făcută pro causa, fiind cel puțin îndoielnică, cunoscută fiind relația personală a acestuia cu intimatul-reclamant.

Recurentul pârât a precizat că existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu poate fi dovedită de către intimatul reclamant.

Referitor la existența vinovăției, recurentul pârât a învederat că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, nici această condiție nefiind îndeplinită în cauza pendinte, aspect nesesizat de instanța de apel.

Recurentul a concluzionat că instanța de apel a considerat în mod greșit că se face vinovat de o faptă culpabilă cauzatoare de prejudicii morale prin postarea unei opinii personale pe o rețea de socializare.

În drept, recurentul pârât a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul reclamant A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 08 noiembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris .

Prin rezoluția din 28 februarie 2023, a fost fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând recursul sub aspectul excepției nulității invocate de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., acestea fiind norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. instituie sancțiunea nulității recursului pentru cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În speță, se constată că, prin cererea de recurs, recurentul pârât a expus starea de fapt precum și aspecte generale privitoare la condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală, privitoare la prejudiciu, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate și existența vinovăției.

Cu referire la situația din dosar, recurentul pârât a considerat că aceste condiții nu au fost dovedite, arătând că simpla afirmație publicată pe un site de socializare nu conduce la concluzia încălcării unui drept subiectiv al reclamantului, că nu este îndeplinită în cauză condiția certitudinii prejudiciului, că nu s-a făcut dovada lezării imaginii reclamantului, nefiind probată căderea sa psihică determinată de starea de stres ca urmare a publicării postării.

De asemenea, recurentul pârât a arătat că reclamantul nu a dovedit producerea efectivă a rezultatului dăunător, considerând că declarația martorului audiat este cel puțin îndoielnică, întrucât avea o relație personală cu intimatul, de notorietate. Recurentul pârât a arătat că reclamantul nu a dovedit raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și, referitor la condiția vinovăției, că nu s-a demonstrat că fapta este imputabilă autorului ei.

Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi încadrate în motivele de casare instituite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ele constituind critici de netemeinicie privind decizia recurată.

Astfel, criticile expuse de recurentul pârât privesc modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanța de apel, faptul că aceasta a reținut, în cadrul stabilirii situației de fapt, că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Aceste aspecte reprezintă chestiuni care nu pot face obiect al controlului de legalitate întrucât ele se referă la evaluarea făcută de instanță, care se sprijină pe analiza unor împrejurări de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la stabilirea unei alte situații de fapt, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, iar cererea de recurs nu conține critici propriu-zise de nelegalitate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de casare de ordine publică care să fi fost ridicate din oficiu de către instanță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constatând că motivele de recurs invocate de recurent nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Dând eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, reținând culpa procesuală a recurentului pârât al cărui recurs a fost anulat, Înalta Curte îl va obliga la plata sumei de 3600 RON, către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat achitat de intimat potrivit chitanței nr. 07 din 25 septembrie 2023 atașate la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1138A din 14 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurentul-pârât B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3600 RON către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2023.