ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1555/2023

Ședința publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă la data de 30.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș au solicitat obligarea pârâtei UAT Orașul Sărmașu la plata sumei totale de 405.548,33 RON - reprezentând contravaloarea componentei județene din taxa specială de salubrizare pentru finanțarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Solide menajere și similare în județul Mureș, aferentă anului 2020; la plata sumei de 61,739,70 RON – reprezentând majorări de întârziere aferentă debitului total restant calculate conform prevederilor art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sumă ce se compune din suma de 37.363,00 RON, aferentă debitului restant din 2020 - semestrul 1, calculată de la data scadenței (01.04.2020) și până la data introducerii cererii, și suma de 24.376,70 RON, aferentă debitului restant din 2020 - semestrul 2, calculată de la data scadenței (01.10.2020) și până la data introducerii prezentei cereri - precizându-se că aceste sume se constituie în venituri la bugetul județean.

S-a solicitat obligarea la plata majorărilor de întârziere de 1% - conform art. 183 din Legea nr. 207/2015, de la data introducerii cererii de chemare și până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la primul petit, iar, în subsidiar, la plata dobânzii legale penalizatoare pe zi de întârziere - stabilită conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările și completările ulterioare, de la data scadenței (01.04.2020 și 01.10.2020) și până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la primul petit.

S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 969, art. 1073, art. 1085-1086 și art. 1088 C. civ. de la 1864, art. 102 din Legea nr. 71/2011, art. 17 din Contractul de asociere încheiat la data de 02.11.2009, HCJ Mureș nr. 77/2019 și nr. 161/2019, HCL al orașului Sărmașu nr. 45/2019 și nr. 81/2019, O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii.

La data de 01.112021 reclamanții au depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata: sumei de 29.831,17 RON, aferentă anului 2020, reprezentând contravaloarea componentei județene din taxa specială de salubritate pentru finanțarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Solide menajere și similare în județul Mureș; a sumei de 26.363,83 RON reprezentând majorări de întârziere conform dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; a majorărilor de întârziere de la data cererii modificatoare și până la achitarea efectivă a sumelor; a dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentința nr. 1592/02.12.2021, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins acțiunea, ca nefondată.

Prin decizia nr. 783/A/04.10.2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis apelul reclamantului Consiliul Județean Mureș împotriva sentinței; a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 29.831,17 RON aferentă anului 2020, reprezentând contravaloarea componentei județene din taxa specială de salubritate pentru finanțarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Solide menajere și similare în județul Mureș; a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzi legale penalizatoare calculate de la data scadenței obligației principale și până la data plății; a respins restul pretențiilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta UAT Orașul Sărmașu.

Recurenta a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că "în raport cu momentul încheierii contractului și cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ. (...) în cauză sunt incidente dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. și cele prevăzute de art. 1073 și 1088 C. civ..", respectiv că recurenta avea obligația de a colecta pentru toți beneficiarii de salubritate taxa aferentă, pentru ca mai apoi să vireze reclamanților componenta județeană a acestei taxe, însă această obligație a fost îndeplinită doar în parte.

A mai arătat recurenta că, potrivit art. 17 din contractul menționat:

"(1) Pentru asigurarea finanțării serviciilor de salubrizare Părțile convin de comun acord să stabilească în condițiile legii taxe speciale în sarcina beneficiarilor într-un cuantum ce va acoperi cheltuielile aferente acestor servicii, după cum urmează:

- pentru serviciile publice comunitare de salubrizare de interes local, taxele vor fi stabilite și încasate de consiliile locale;

- pentru serviciile publice comunitare de salubrizare de interes județean, taxele vor fi stabilite de Consiliul Județean Mureș și încasate de consiliile locale, acestea urmând a le vira lunar Consiliului Județean Mureș.

(2) Din sumele încasate la bugetele locale cu titlu de taxă specială de salubrizare, autoritățile administrației publice locale în a căror responsabilitate se află serviciile în cauză, vor asigura plata operatorilor de salubrizare selectați în condițiile legii, cu respectarea prezentului contract și a Statutului A.".

A mai precizat recurenta că intimații-reclamanți au arătat că, prin HCJ Mureș nr. 77/2019, a fost aprobat Regulamentul de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în județul Mureș care, la art. 6-11, prevede modalitatea de calcul a taxei speciale de salubrizare care are două componente, respectiv cea locală și cea județeană.

Prin aceeași hotărâre de consiliu a fost aprobat nivelul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2019, iar prin HCJ Mureș nr. 161/2019 a fost aprobat nivelul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020.

În temeiul contractului de asociere și al HCJ Mureș nr. 161/2019, intimații-reclamanți au solicitat inițial obligarea recurentei la plata sumei de 405.548,33 RON, reprezentând contravaloarea componentei județene din taxa specială de salubrizare pentru finanțarea SMIDS Mureș aferentă anului 2020, sumă pe care au defalcat-o, potrivit fișei de calcul anexate cererii, în care s-au menționat valorile componentei județene din valoarea taxei speciale ca fiind 4,56 RON/persoană/lună pentru utilizatorii casnici din mediul urban, de 0,85 RON/persoană/lună pentru utilizatorii casnici din mediul rural și de 227,06 RON/tonă/lunar pentru consumatorii non-casnici.

Ulterior, în fața primei instanțe, reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea recurentei la plata sumei de 29.831,17 RON aferentă anului 2020, modificarea având în vedere plățile efectuate anterior de către aceasta, în cuantum de 81.985,63 RON și de 200.000 RON, respectiv o diminuare a cantității de deșeuri presupus a fi colectate lunar de la utilizatorii non-casnici, de la 93,05 tone/lună, la 28,56 tone/lună.

Pornind de la temeiul juridic pe care reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată, recurenta a arătat, în etapele procesuale anterioare, că pentru a fi în prezența răspunderii contractuale este necesar a fi întrunite următoarele condiții, și anume existența unei fapte ilicite culpabile care constă în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul, existența unui prejudiciu produs în dauna creditorului și a legăturii de cauzalitate dintre primele două condiții. În ceea ce privește prima condiție, recurenta a arătat faptul că nu putem vorbi despre o faptă ilicită constând în neexecutarea obligației de a colecta și vira componenta județeană a taxei de salubrizare, în condițiile în care sumele datorate cu acest titlu, în cuantum de 281.985,63 RON, au fost achitate intimaților-reclamanți.

Cea de-a doua condiție privește existența unui prejudiciu care, în concret, constă în consecințele dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării de către debitor a dreptului de creanță aparținând creditorului său contractual, prin neexecutarea prestației sau prestațiilor la care s-a îndatorat.

Plecând de la aceste premise, recurenta a arătat că, în cazul de față, atragerea răspunderii civile contractuale a acesteia nu putea interveni, motivat cu precădere de faptul că suma pretinsă de către reclamanți cu titlu de prejudiciu, în cuantum de 29.831,17 RON, este lipsită de caracter cert, cum, de altfel, în mod cât se poate de judicios a reținut prima instanță.

În pofida faptului că în speță lipsește un element component al răspunderii contractuale deosebit de important, fără de care, potrivit dispozițiilor C. civ., aceasta nu poate fi antrenată, suma căreia reclamanții îi acordă valența unui prejudiciu fiind lipsită atât de claritate, cât și de transparență, instanța de apel, cu aplicarea greșită a normelor materiale situației de fapt, a apreciat contrariul.

Potrivit hotărârii instanței de apel, "atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cererea de modificare a pretențiilor formulate, reclamantul a calculat sumele pe care le pretinde de la pârât pornind de la valoarea taxelor pe care le-a stabilit prin regulament și prin Hotărârea nr. 161/2019".

În ceea ce privește modul în care au fost detaliate valorile componentei județene și locale a taxei de salubrizare, instanța de apel a apreciat că acestea reies din cuprinsul raportului de specialitate al HCJ Mureș nr. 161/2019, acestea nefiind, însă, defalcate pe cele două componente, aspect ce rezultă fără putință de tăgadă din susținerile reprezentantei reclamantei-apelante.

Or, dat fiind temeiul contractual al răspunderii civile, în mod greșit s-a apreciat că metodele de calcul și rezultatele acestuia au putut fi însușite de către recurentă prin faptul că la nivelul consiliului local au fost adoptate HCL nr. 45/2019, respectiv HCL nr. 81/2019, de vreme ce referatul de specialitate reprezintă un act administrativ care nu doar că nu a fost comunicat recurentei, ci nici nu îi poate fi opozabil atât timp cât relațiile dintre părți sunt guvernate de un contract de asociere care nu a mai fost modificat în vreun fel până în prezent.

În mod greșit se reține, de către instanța de apel, că recurenta nu a respectat obligația prevăzută de art. 17 din contractul de asociere, de a încasa și vira componenta județeană a taxei de salubrizare pentru fiecare categorie de beneficiari pentru anul 2020 și că nici nu a contestat valoarea acesteia.

Astfel, în măsura în care actele procesuale formulate de către recurentă nu sunt suficient de explicite sub acest aspect, teza contrară celei reținute de către instanța de apel rezultă din chiar cuprinsul hotărârii primei instanțe, în care se rețin următoarele: "sub acest aspect se menționează că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamanți nu sunt în măsură a dovedi caracterul cert al prejudiciului, ci doar reliefează cauza pretențiilor, fără a se indica modalitatea în care aceste sume au fost calculate (nu s-a indicat populația urbană, rurală, valoarea componentei județene, cantitatea de deșeuri generată de consumatorii non-casnici ș.a.). Precizează pârâta că prejudiciul, pentru a fi cert, trebuie să fie stabilit cu claritate, or acest lucru nu este posibil în cauză; în această privință se semnalează și inadvertențele care apar în actele depuse în probațiune, spre exemlu, se arată că în anexa 1 este stabilit un coeficient de 4,65 RON pentru valoarea componentei județene pentru mediul urban și un coeficient de 0,85 RON pentru valoarea componentei județene, însă aceste valori nu sunt prevăzute în actele depuse în probațiune, neexistând indicii cu privire la sursa lor. (...) Pârâta precizează că înțelege să conteste și cantitatea de deșeuri presupus a fi generate pe lună de consumatorii non-casnici, cuantumul acestuia nefiind explicitat de către reclamantă".

În ce privește numărul beneficiarilor serviciilor de salubritate, recurenta arată că, deși instanța s-a raportat inclusiv la Adresa nr. x/07.04.2022, înaintată către A., din care rezultă că pe raza UAT Oraș Sărmașu există un număr de 6.941 locuitori, dintre care 3.339 locuitori în mediul urban și 3.602 locuitori din mediul rural, aceasta reține în mod greșit invers, respectiv că "din datele furnizate la serviciul de statistică, orașul Sărmașu are o populație de 3.602 locuitori, restul populației de 3.236 de persoane locuind în mediul rural."

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile Regulamentului de administrare a taxei speciale de salubrizare în județul Mureș, aprobat prin HCJ nr. 77/27.06.2019, se reține, la art. 2 alin. (1), că "taxa specială de salubrizare se plătește de către beneficiarii serviciului public de salubrizare, proprietarii imobilelor, persoane fizice si juridice, situate pe raza tuturor UAT-urilor din jud. Mureș, pentru toate activitățile de salubrizare menționate la Articolul 1".

Rezultă că taxele nu se stabilesc în funcție de locuitori, ci se stabilesc exclusiv în sarcina celor care beneficiază efectiv de servicii de salubrizare, sumele care urmează a fi virate Consiliului Județean provenind din sumele încasate de la persoanele care au rol fiscal.

Or, astfel cum a reținut și instanța de apel, la stabilirea numărului utilizatorilor casnici, reclamanții au avut în vedere Adresa nr. x/25.05.2020 a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, din care reiese populația care are domiciliul ales în UAT Sărmașu, apreciind totodată că numărul de locuitori din sat. Sărmașu (1.916) sunt din mediul urban, aparținând Orașului Sărmașu (1.686) și deci, la nivelul UAT, există un număr de 3.602 de utilizatori din mediul urban.

Valoarea componentei județene calculată pentru fiecare persoană/lună trebuie astfel determinată având în vedere populația care a beneficiat de serviciul de salubrizare în anul 2020, nicidecum o cifră arbitrară, în condițiile în care, din chiar adresa comunicată de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, depusă în probațiune, se arată că stabilirea domiciliului sau reședinței unei persoane la o anumită adresă și implicit înregistrarea acestor date în RNEP se face în baza declarației solicitantului, nu puține fiind situațiile în care o persoană fizică, din diferite motive, nu locuiește efectiv la adresa indicată.

În dovedirea numărului utilizatorilor din mediul urban, în mod greșit, s-a avut în vedere inclusiv HCL nr. 16/2005 a Consiliului Local Sărmașu, depusă în probatiune de către intimații-reclamanți, deoarece la art. 4 din Statutul aprobat prin această hotărâre se menționează că "ocupația de bază este agricultura și prelucrarea lemnului", iar la art. 16 se arată că "agricultura orașului Sărmașu rămâne activitatea principală a tuturor localităților componente, majoritatea populației active fiind ocupată în acest sector", fiind evident că populația nu ar putea aparține categoriei "urban", cât timp agricultura se realizează în mediul rural.

În ceea ce privește cantitatea de 28,56 tone deșeuri presupus a fi generată de către consumatorii non-casnici în fiecare lună a anului 2020, astfel cum a fost evidențiată în fișele de calcul, în condițiile în care instanța de apel a omis să observe că a fost contestată de către recurentă, aceasta reiterează faptul că nu este cu putință ca acești utilizatori care își desfășoară activitatea pe raza orașului Sărmașu, să fi generat această cantitate de deșeuri.

Dincolo de faptul că sarcina probei, în aceste sens, revenea reclamanților, iar aceștia nu s-au conformat, trebuie observat faptul că această cantitate de deșeuri a fost preluată din Adresa nr. x/10.08.2021, întocmită de către A. și transmisă consiliului județean, din care rezultă o cantitate de 28,50 tone colectate în tot anul 2020 de la utilizatorii non-casnici de pe raza UAT Sărmașu, iar nu lunar.

Din aceeași adresă rezultă o cantitate medie lunară de deșeuri colectate în anul 2020 de 2,38 tone, iar nu de 28,56 tone, astfel cum au calculat reclamanții.

Astfel, deși potrivit reclamanților, pentru deșeurile generate de către utilizatorii non-casnici în anul 2020 recurenta ar datora componenta județeană a taxei în cuantum de 77.818 RON, având în vedere cantitatea medie lunară de deșeuri declarată de A. de 2,38 tone, rezultă o sumă globală pe anul 2020 mult mai mică, respectiv de 6,484,83 RON.

Așadar, instanța de apel a analizat în mod superficial atât materialul probatoriu administrat în ambele faze procesuale, cât și susținerile concrete ale recurentei.

Având în vedere faptul că răspunderea civilă contractuală nu poate fi antrenată fără întrunirea cumulativă a celor patru condiții, dintre care existența unui prejudiciu cert și previzibil, în considerarea celor prezentate, este evident că, prin soluția pronunțată de către instanța de apel, au fost nesocotite dispozițiile legale incidente în această materie, motiv pentru care decizia nr. 783/A/2022 a Curții de Apel Târgu Mureș este nelegală și se impune a fi casată.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și judecata în lipsă.

Criticile recurentei referitoare la faptul că "metodele de calcul a taxei speciale de salubrizare și rezultatele acestuia nu sunt însușite" de aceasta prin Hotărârile Consiliului Local al Orașului Sărmașu nr. 45/2019 și nr. 81/2019, sunt menite să inducă în eroare instanța.

Așa cum rezultă din actele administrative încheiate, părțile au aprobat nivelul taxei speciale de salubrizare ca și sumă globală, care cuprinde cele două componente, locală și județeană.

În mod judicios instanța de apel a concluzionat că și în situația în care părțile au aprobat nivelul taxei de salubrizare ca și sumă globală, atât valorile componentei județene, cât și a celei locale pot fi stabilite în raport cu Regulamentul aprobat de părți prin hotărâri ale consiliului județean, respectiv ale consiliului local.

Mai mult, instanța de apel a statuat că prejudiciul solicitat a fi reparat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, "a fost corect calculat de reclamanți".

În ceea ce privește numărul beneficiarilor serviciilor de salubritate, defalcat pe segmentele urban și rural (al doilea element în raport de care a fost determinat prejudiciul), în mod legal a reținut instanța de apel faptul că în mod corect au fost avute în vedere informațiile furnizate de Institutul Național de Statistică, și nu numărul "persoanelor care au rol fiscal" - așa cum susține reclamanta.

Calitatea de beneficiari ai serviciului public de salubrizare aparține tuturor persoanelor fizice și juridice din județul Mureș și nu doar celor care apar în evidențele fiscale ale recurentei.

Revine recurentei obligația de a aplica măsuri de executare silită în acord cu prevederile Codului de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015 pentru a încasa la bugetul local toate sumele datorate cu titlu de taxă specială de salubrizare, urmând ca ulterior să vireze la bugetul județean sumele datorate reprezentând componenta județeană din taxă.

Urmează a se avea în vedere faptul că nu toate persoanele fizice și juridice beneficiare ale serviciului de salubritate au deschis un rol fiscal la unitățile administrativ-terioriale din județ, astfel că susținerile recurentei potrivit cărora îi revine obligația de a vira la bugetul județean doar a "sumelor încasate de la persoanele care au rol fiscal" nu pot fi primite.

Contrar susținerilor recurentei, numărul populației care beneficiază de serviciul de salubritate a fost asumat de către aceasta prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Sărmașu nr. 80/2018, prin care s-a avizat documentația de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri, componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș, din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Municipale Solide din Județul Mureș (SMIDS Mureș), aferentă zonei 7 - din care face parte recurenta, în care a fost indicat numărul populației în cazul acesteia, ca fiind de 7.091 persoane.

Având în vedere indicele de generare, așa cum acesta a fost detaliat în cadrul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNG) - aprobat prin H.G. nr. 942/2017, au fost determinate cantități de deșeuri anuale estimate a fi colectate atât de la populație, cât și de la utilizatorii non-casnici (agenții economici), pe cele două segmente urban și rural, cantități ce ulterior au fost avute în vedere de părți la dimensionarea taxei speciale de salubrizare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit cadrului factual stabilit de instanța de prim control judiciar și care nu poate fi reevaluat de către instanța de recurs, între părțile litigiului pendinte (alături de celelalte unități administrativ-teritoriale din județul Mureș), a fost încheiat, în data de 02.11.2009, un contract de asociere în scopul realizării proiectului de interes comun "sistemul integrat de gestionare a deșeurilor în județul Mureș", având ca obiect gestionarea împreună, timp de 30 de ani, a serviciilor de colectare, transport, sortare, compostare, tratare și depozitare a deșeurilor municipale.

Pentru acoperirea cheltuielilor decurgând din convenție, părțile au agreat constituirea unei taxe speciale în sarcina beneficiarilor serviciului public comunitar de salubrizare, urmând ca aceste taxe să fie stabilite de Consiliul Județean Mureș, pe două componente: una județeană și una locală, iar autoritatea locală să colecteze taxa și să vireze componenta județeană către autoritatea județeană.

Prin prezentul demers judiciar, intimații-reclamanți au invocat o neexecutare a obligațiilor contractuale de către recurenta-pârâtă, sens în care au pretins obligarea acesteia la achitarea contravalorii componentei județene din taxa de salubrizare aferentă anului 2020, precum și obligarea acesteia la plata de majorări de întârziere, iar, în subsidiar, la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin hotărârea pronunțată, obiect al prezentului recurs, instanța de apel a reținut, ca urmare a executării doar în parte, ulterior scadenței, a obligației de către pârâtă, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale și angajarea răspunderii acesteia pentru sumele rămase neachitate, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la scadență și până la data plății efective.

Date fiind aceste precizări, necesare în contextul analizării legalității soluției instanței de apel, Înalta Curte va trece la examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs.

- Astfel, printr-o primă critică de nelegalitate, recurenta arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că acesteia îi revenea obligația de a colecta pentru toți beneficiarii de salubritate taxa aferentă, obligație îndeplinită doar în parte de către aceasta, invocând, în esență, că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

În dezvoltarea criticii formulate, recurenta a afirmat că, în cauză, nu există o faptă ilicită, în condițiile în care "sumele datorate cu acest titlu, în cuantum de 281.985,63 RON, au fost achitate", precum și că, în ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu, suma pretinsă de către intimați, în cuantum de 29.831,17 RON, "este lipsită de caracter cert", în condițiile în care modalitatea de stabilire a acesteia este "lipsită atât de claritate, cât și de transparență".

Critica are caracter nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., o creanță este certă, atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Or, în cauză, recurenta nu neagă existența obligației de a vira componenta județeană, respectiv existența datoriei, ci doar modalitatea de calcul a acesteia.

Astfel, se constată că, prin Hotărârea nr. 161 din 20 decembrie 2019, autoritatea județeană a majorat taxa de salubrizare, ca urmare a modificării valorii contribuției pentru economia circulară, de la 30 RON/tonă la 80 RON/tonă.

În consecință, și valoarea componentei județene a crescut la 4,65 RON/persoană/lună pentru mediul urban, la 0,75 RON/persoană/lună pentru mediul urban și la 227,06 RON/tonă pentru utilizatorii non-casnici.

Prin urmare, valorile de raportare, pe fiecare categorie în parte, au fost cuprinse în hotărârea de consiliu județean menționată și detaliate în actele premergătoare acesteia, motiv pentru care susținerea recurentei în sensul neîndeplinirii caracterului cert al prejudiciului este eronată, cuantumul acesteia fiind unul clar și lipsit de orice echivoc.

- În continuare, în legătură cu modalitatea de calcul a componentei județene, recurenta a mai susținut și că, "dat fiind temeiul contractual al răspunderii civile, în mod greșit s-a apreciat că metodele de calcul (...) au putut fi însușite (...) prin HCL nr. 45/2019, respectiv HCL nr. 81/2019".

Nici această critică nu poate fi primită.

Contrar afirmațiilor recurentei, se constată că, tocmai în legătură cu prevederile contractului de asociere, prin acte administrative proprii, recurenta a aprobat, prin HCL nr. 45/27.06.2019, Regulamentul de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în județul Mureș (care cuprinde procedura și modalitatea de calcul a taxei), respectiv a adoptat, prin HCL nr. 81/23.12.2019, valoarea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020, în orașul Sărmașu, neputându-se prevala de necunoașterea acestor împrejurări, care îi sunt pe deplin opozabile.

Astfel, în chiar partea introductivă a ambelor hotărâri de consiliu local arătate se face referire, în mod expres, la prevederile art. 17 din contractul de asociere, ca reprezentând unul dintre temeiurile în baza cărora au fost adoptate respectivele acte administrative.

Drept urmare, este lipsit de relevanță aspectul că părțile nu au mai înțeles să încheie acte adiționale la contractul de asociere, cât timp, în considerarea calității speciale a acestora, au înțeles să utilizeze alte mijloace legale, cu aceeași finalitate juridică în planul obligațiilor decurgând din acordul de asociere, în legătură cu stabilirea cuantumului taxei aferente serviciului public în discuție.

- În legătură cu prevederile art. 17 din contractul de asociere, recurenta invocă faptul că în mod greșit a reținut instanța de apel că aceasta nu și-ar fi respectat obligația care îi revenea în temeiul prevederilor contractuale referite, de a încasa și vira componenta județeană a taxei de salubritate pentru anul 2020 și că nu ar fi contestat respectiva valoare, în condițiile în care în sentința primei instanțe s-a reținut contrariul.

Critica formulată este nefondată.

Ordinea juridică impune ca statuările din cuprinsul unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță de control judiciar să prevaleze în raport cu cele din hotărârea instanței inferioare, iar nu invers.

Cum, în exercitarea controlului judiciar devolutiv, curtea de apel a cercetat atât pretenția dedusă judecății, cât și apărările formulate, ale căror consecințe juridice au fost clarificate în urma noii examinări jurisdicționale, apare ca lipsită de relevanță reținerea inițială a tribunalului, aceasta neputând fi opusă, în mod valabil, celor statuate de către instanța superioară.

- Printr-o altă critică, recurenta înțelege să conteste inclusiv numărul beneficiarilor serviciilor de salubritate în raport cu care este calculată taxa de salubrizare și implicit, prin aceasta, componenta județeană.

Astfel, recurenta susține că în mod greșit a fost reținut, de către instanța de apel, numărul de locuitori indicat în cuprinsul adresei nr. x/07.04.2022 a A..

Înalta Curte constată că aceste critici, care vizează modalitatea de administrare a probatoriului, nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, pretinsa eroare a instanței de apel în legătură cu observarea conținutului respectivului înscris nu poate fi examinată de către instanța de recurs, întrucât aceasta ar presupune, în mod direct, o reapreciere asupra probatoriului administrat în cauză.

Subsecvent aceleiași critici, recurenta mai arată și că "taxele nu stabilesc în funcție de numărul de locuitori, ci se stabilesc exclusiv în sarcina celor care beneficiază efectiv de servicii de salubrizare, sumele care urmează a fi virate Consiliului Județean provenind din sumele încasate de la persoanele care au rol fiscal".

Înalta Curte reține că serviciul de salubritate este un serviciu public, comunitar, beneficiarii fiind, în acord cu definiția legală a noțiunii de "utilizatori", potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 13 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, utilizatori casnici, persoane fizice și asociații de proprietari/locatari, precum și utilizatori non-casnici, persoane juridice, altele decât asociațiile de proprietari, beneficiari ai serviciului de salubrizare.

Reiese, așadar, că definiția legală a "utilizatorilor" nu condiționează calitatea beneficiarilor de existența unui domiciliu/unei reședințe pe raza unității administrativ-teritoriale, cum în mod eronat susține recurenta.

Astfel, beneficiarii au obligația să achite, la termenele stabilite, contravaloarea serviciilor furnizate/prestate care, în cauza pendinte, îmbracă forma unei taxe speciale de salubritate, care se colectează de către autoritatea locală.

Drept urmare, cum nu este exclus, de plano, ca unii beneficiarii să nu aibă deschis rol fiscal la unitățile administrativ-teritoriale, în mod corect a reținut instanța de apel că, în stabilirea componentei județene, este relevant numărul de persoane indicat în informațiile furnizate de Institutul Național de Statistică, iar nu cel al persoanelor din evidențele fiscale ale recurentei.

În legătură cu acest aspect, este și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2006, tarifele și taxele de salubrizare, în cazul utilizatorilor casnici, se calculează și se aprobă în RON/persoană/lună, iar nu de rezidenți (persoane domiciliate/având reședința în respectiva unitate administrativ-teritorială), cum în mod eronat afirmă recurenta.

Așadar, contrar afimațiilor recurentei, numărul de persoane, beneficiari ai serviciului de salubrizare, astfel cum a fost reținut de către instanța de apel, nu are caracter arbitrar, ci, dimpotrivă, este corect determinat ca efect al luării în considerare a informațiilor Institutului Național de Statistică.

Cât privește susținerea recurentei conform căreia numărul populației poate fluctua, din moment ce inclusiv persoanele fizice având domiciliul/reședința pe raza unității administrativ-teritoriale pot, din diferite motive, să nu locuiască efectiv la adresa indicată, se constată că acesta nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, ci un aspect de temeinicie, exclus cenzurii instanței de recurs, conform precizărilor anterioare.

În egală măsură, nu poate fi reținută nici critica recurentei conform căreia în mod greșit a fost avută în vedere, în stabilirea numărului de locuitori, de către instanța de apel, HCL Sărmașu nr. 16/2005 privind aprobarea statutului orașului Sărmașu, în condițiile în care prevederile art. 4 și art. 16 ale acestui act administrativ evidențiază, ca ocupație de bază a locuitorilor, agricultura, aspect care, în opinia recurentei, ar fi în măsură să dovedească faptul că populația nu ar putea aparține categoriei "urban".

Se observă că inclusiv prin această critică recurenta tinde la repunerea în discuție a valorii probatorii recunoscute, în cauză, acestui înscris, aspect care nu poate fi examinat în prezenta fază procesuală, conform celor arătate.

- Printr-o altă critică, recurenta contestă cantitatea de 28,56 tone deșeuri/lună stabilită, la nivelul anului 2020, cu privire la consumatorii non-casnici, arătând că nu este cu putință ca aceasta să fi fost generată de către utilizatorii care își desfășoară activitatea pe raza orașului Sărmașu.

În mod similar cu cele evocate anterior, se observă că, în argumentarea criticii formulate, recurenta se referă la faptul că intimații, cărora le revenea "sarcina probei", nu au dovedit acest aspect, dar și că instanța de apel a observat, în mod greșit, conținutul unui înscris (adresa nr. x/2021 emisă de A.), aspecte care constituie critici de netemenicie a deciziei atacate, iar nu de nelegalitate.

Drept urmare, cât timp se invocă o greșită interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, acest aspect nu poate forma obiect de analiză în recurs.

În concluzie, cunoscând valoarea taxei, pe categorii de beneficiari, și numărul de beneficiari, componenta județeană putea fi calculată, suma datorată având caracter cert, astfel că, dată fiind neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin acordul de asociere, în mod corect a reținut instanța de apel întrunirea condițiilor necesare atragerii răspunderii civile contractuale a recurentei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu împotriva deciziei nr. 783/A din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu împotriva deciziei nr. 783/A din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.