ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, la data de 14 iulie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, să dispună stabilirea unui program de vizită a minorilor C. și D. în favoarea reclamantului.

2.1. Prin sentința civilă din data de 18 august 2023, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanța, secția civilă a făcut aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., reținând că reședința persoanei ocrotite este criteriul în raport de care se determină competența teritorială de soluționare a cauzelor având ca obiect stabilirea unui program de menținere a legăturilor personale, și, implicit, a cauzelor ce vizează emiterea unei ordonanțe președințiale ce vizează astfel de măsuri.

A constatat că, din actele dosarului, rezultă că reședința obișnuită a minorilor, în calitate de persoane ocrotite, era la momentul introducerii cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze în București, Șos. x, locație în care au locuit împreună cu mama acestora, pârâta B., până la sfârșitul lunii iulie 2023, când pârâta s-a mutat în localitatea Miercurea Ciuc împreună cu minorii, cu ocazia schimbării locului de muncă.

Ca atare, față de cele reținute, a apreciat că, în speță, competența de soluționare a ordonanței președințiale aparține Judecătoriei Sectorului 2 București, instanță în a cărei circumscripție teritorială se afla, la data demarării procesului, reședința minorilor.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 9472 din data de 20 septembrie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În esență, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a apreciat că instanța competentă a soluționa litigiul se stabilește în raport de prevederile art. 998 C. proc. civ., având în vedere că dispozițiile din materia ordonanței președințiale au caracter special și derogă de la dispozițiile generale, reglementând competența de soluționare în favoarea instanței competente să judece în primă instanță fondul dreptului, care, în speță, se referă la stabilirea unui program de vizită a minorilor rezultați din căsătoria părinților.

Făcând trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție din această materie, a reținut și că, în măsura în care ar fi introdusă o cerere pe calea dreptului comun privind stabilirea programului de vizită a minorilor, aceasta ar fi de competența instanței învestite cu soluționarea divorțului dintre părți, întrucât este un capăt accesoriu divorțului, potrivit art. 919 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., competența fiind determinată de art. 915 alin. (1) din același act normativ.

Astfel, a constat că, în procedura divorțului, măsuri privind ocrotirea persoanei fizice, care în mod obișnuit ar intra în competența instanței de tutelă, potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanței președințiale, în temeiul art. 920 C. proc. civ. care, ca normă specială, se va aplica cu prioritate față de art. 114 din același act normativ.

Ca atare, a apreciat că Judecătoria Constanța, ca instanță competentă a se pronunța pe cererea de divorț dintre părți, este competentă să dispună, în mod vremelnic, măsurile solicitate de reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Judecătoria Constanța, secția civilă și Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind generată de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul.

Astfel, Judecătoria Constanța, secția civilă a făcut aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a avut în vedere prevederile art. 998 raportate la cele ale art. 915 alin. (1) și ale art. 920 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie cererea prin care reclamantul a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună în mod provizoriu, până la soluționarea cauzei având ca obiect divorț și înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, sub nr. x/2023, stabilirea unui program de vizită a minorilor C. și D. în favoarea reclamantului.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. proc. civ. "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Prin urmare, în ceea ce privește ordonanța președințială, competența de soluționare este aceeași cu cea determinată pentru soluționarea cauzei pe fond, determinare care poate opera în abstract de către instanța învestită în procedura ordonanței președințiale (în cazul în care nu este promovată și o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanței cererea pe fondul dreptului), caz în care competența se stabilește de instanța învestită cu soluționarea fondului dreptului.

Or, astfel cum reclamantul a arătat în cerere, pe rolul Judecătoriei Constanța este înregistrată, sub nr. x/2023, cererea având ca obiect divorț, prin care s-a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, precum și soluționarea capetelor de cerere accesorii ce vizează exercitarea autorității părintești cu privire la minorii C. și D., rezultați din căsătoria părților.

În subsidiar, pentru situația în care s-ar aprecia stabili locuința minorilor la pârâtă, reclamantul a solicitat stabilirea unui program de vizare a minorilor în favoarea sa.

Potrivit dispozițiilor art. 920 C. proc. civ. "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei".

Din formularea dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că instanța competentă a lua măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării acestora, fiind și instanța care se pronunță și asupra unei cereri accesorii divorțului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acțiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere de ordonanță președințială având același obiect.

Prin încheierea pronunțată la data de 9 octombrie 2023, în dosarul nr. x/2023, până la soluționarea căruia s-a solicitat dispunerea măsurii solicitate pe calea prezentei ordonanțe președințiale, Judecătoria Constanța a respins excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținând dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. a) raportat la art. 915 C. proc. civ., precum și că, din susținerile părților, reiese că ultimul domiciliu comun al acestora a fost pe raza Judecătoriei Constanța.

Ca atare, față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei vizând fondul dreptului dedus judecății prin prezenta ordonanță președințială, Judecătoria Constanța s-a apreciat a fi competentă, prin încheierea de ședință din data de 9 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, și, astfel, în raport de prevederile art. 998 C. proc. civ., acesteia îi aparține și competența de a soluționa și pretențiile reclamantului deduse judecăți pe calea prezentei ordonanțe președințiale.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., în aplicarea art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.