ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub număr 14564/212/2019, la data de 27 mai 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea procedurii ordonanței președințiale, stabilirea unui program de legături personale între tată și minora C., până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Constanța.

Judecătoria Constanța, prin Sentința civilă din 23 iulie 2019, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

În fapt, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, constând în copie de pe cartea de identitate a pârâtei, dar și din susținerile părților, rezultă că domiciliul acesteia este situat în Municipiul București, str. x, tot din susținerile părților rezultând că minora locuiește cu reclamanta.

Aspectul asupra cărora părțile sunt în dezacord este legat de locuința în fapt a pârâtei și, implicit a minorei, reclamantul susținând că locuința în fapt este în Constanța, pârâta afirmând că locuința este în București.

În raport de dispozițiile art. 400 C. civ., cererea având ca obiect stabilirea program vizită minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie.

Aceasta se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc. civ., care stipulează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenta instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Instanța a reținut că la data formulării cererii de ordonanță președințială, domiciliul pârâtei era situat în situat în Municipiul București, str. x, în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București.

Din declarația martorului D. nu reiese fără putință de tăgadă că, în fapt, pârâta și minora locuiesc, în mod statornic, în Constanța.

Martorul a menționat că știe că cele două locuiesc în Constanța, deoarece în perioada în care s-a născut minora lucra la restaurantul pârâtei. A mai arătat că nu mai este angajatul pârâtei din luna decembrie 2018, dar știe că în prezent pârâta locuiește în Constanța, deoarece acum o lună a trecut prin Piața Ovidiu și a văzut minora.

Martorul a declarat că nu locuiește în Constanța și nu vine des în oraș, în afară de acea dată, nemaivăzând minora în Constanța.

Nefiind probat că, în fapt, pârâta locuiește în chip statornic în Constanța, instanța a apreciat că nu are relevanță împrejurarea, de altfel necontestată de pârâtă, în sensul că aceasta și minora locuiesc ocazional în Constanța.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II a civilă, prin Sentința civilă nr. 5437 din 29 august 2019, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut următoarele considerente:

Art. 998 C. proc. civ. stabilește o competență specială a instanței, date de procedura de judecată aleasă (respectiv procedura ordonanței președințiale), astfel că cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să judece fondul dreptului, în primă instanță.

Cu referire la speța dedusă judecății, instanța a reținut că reclamantul a introdus inițial, la Judecătoria Constanța (la data de 7 mai 2019, Dosar nr. x/2019), o cerere care urmează a fi judecată prin procedura dreptului comun, al cărei obiect vizează tot măsuri cu privire la minora C. și este parțial comun cu prezenta cerere, care a fost introdusă, inițial tot la Judecătoria Constanța (la data de 24 mai 2019).

Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a Dosarului nr. x/2019, către Judecătoria Sectorului 1 București, la data de 26 iulie 2019 (Sentința civilă nr. 8745/2019), iar cererea care face obiectul prezentului dosar, a fost declinată la Judecătoria Sectorului 1 București, cu trei zile înainte, respectiv la data de 23 iulie 2019.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 2816 din 22 mai 2013), textul de lege care reglementează competența de soluționare a cauzelor în materie de ordonanță președințială a fost interpretat în sensul că reglementează competența materială, iar nu competența teritorială, aceasta din urmă fiind determinată potrivit regulilor generale.

În speță, obiectul cererii formulate pe calea ordonanței președințiale vizează măsuri privind pe copilul minor al pârâtei B., despre care reclamantul afirmă că este și copilul său.

Având în vedere aceste considerații, instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 114 C. proc. civ., care determină competența teritorială de soluționare, prin raportare la locuința minorului.

Cu privire la modalitatea de interpretare a sintagmei "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" din cuprinsul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că aceasta include și cererile care decurg din autoritatea părintească, în condițiile în care potrivit art. 106 alin. (1) din C. civ. se prevede că ocrotirea părintească se realizează în primul rând de către părinții copilului.

În ceea ce privește prezenta cauză, reclamantul a solicitat încuviințarea unui program de relații personale cu minora, ceea ce semnifică, în esență, luarea unor măsuri privind ocrotirea copilului minor despre care susține că i-ar fi fiică.

Or, o asemenea cerere revine, în virtutea art. 114 C. proc. civ., instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul, ca și persoană ocrotită.

În cauza dedusă acestei judecăți, problema esențială apărută, a fost dezbaterea cu privire la domiciliu vs. locuință de fapt a copilului, respectiv a mamei-pârâte, cu alte cuvinte, în primul rând s-au înregistrat dificultăți în stabilirea locuinței de fapt a copilului, iar în al doilea rând, s-a pus problema dacă instanța ar trebui să se raporteze la domiciliul înregistrat în cartea de identitate a mamei sau la locuința sa de fapt, de la data sesizării primei instanțe.

O primă observație este legată de faptul că, în mod uzual, s-a considerat că stabilirea competenței de soluționare a cauzelor în care solicitările vizează măsuri de ocrotire a minorilor, în sens larg (cum este și cauza dedusă acestei judecăți) nu se va raporta la adresa domiciliului din cartea de identitate a părintelui, unde acesta nu locuiește în fapt și cu care nu are vreo legătură concretă, ci la reședința sa în fapt, unde minorul își avea stabilită viața la data sesizării instanței, fapt impus de celeritatea procedurii în care sunt implicați minorii, care presupune desfășurarea procesului la instanța de pe raza locuinței minorului.

Cu privire la stabilirea în concret a instanței competente să soluționeze această cauză, prin raportare la locuința în fapt a minorei C. (și a pârâtei, mama sa), instanța a reținut că prima instanță învestită a avut ca argument faptul că nu s-a putut putut stabili, dincolo de orice dubiu faptul că aceasta ar locui la Constanța, fapt ce ar determina raportarea la domiciliul înscris în cartea de identitate a pârâtei, respectiv adresa din municipiul București.

Referitor la această adresă din municipiul București, instanța a reținut că, din susținerile apărătorului convențional al pârâtei, aceasta este adresa legală din cartea de identitate, unde în fapt locuiesc părinții pârâtei, despre care, reprezentantul convențional al pârâtei a afirmat în fața instanței că nu oferă condiții prielnice pentru creșterea și educarea minorei.

S-a mai reținut că, în fața Judecătoriei Sectorului 1 București, reprezentantul convențional al pârâtei ar fi indicat o locuință în fapt a pârâtei în municipiul București, dar pe raza sectorului 4, unde, în urma efectuării unor verificări, a reieșit că pârâta nu locuiește în fapt, de altfel, reprezentantul convențional al pârâtei precizând ulterior, că pârâta urmează să se mute acolo, în scurt timp, fiind totul pregătit pentru mutarea efectivă a acesteia împreună cu minora.

În ceea ce privește posibilitatea ca pârâta să fi locuit la data sesizării Judecătoriei Constanța, în municipiul Constanța, județul Constanța, instanța a reținut că există indicii puternice care converg spre această concluzie.

Astfel, în fața Judecătoriei Constanța, pârâta, prin reprezentant convențional, a recunoscut că "mai locuiește și în Constanța,", instanța constatând recunoașterea pârâtei, prin apărător, potrivit căreia locuința minorei este unde se află mama "locuința minorei este în fapt, în Constanța, însă acest lucru se întâmplă cu titlu sporadic." .

Tot în acest sens, instanța a reținut și existența unei plângeri penale împotriva reclamantului, înregistrată de pârâtă la organele de poliție din Constanța în luna martie 2019, (dată afirmată de pârâtă, prin reprezentantul convențional, în cadrul ședinței de judecată desfășurate la Constanța la data de 22 iulie 2019 - f.97 din dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța), în cadrul căreia pârâta a recunoscut că adresa sa de reședință era la Constanța:

"În perioada 4 februarie 2019 - 17 februarie 2019, numitul a început să mă urmărească în repetate rânduri în zona Piața Ovidiu din Centrul Vechi al Constanței, zonă în care se află adresa mea de reședință,...".

În ceea ce privește argumentul pârâtei, prin reprezentant convențional, legat de emiterea unei decizii privind stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului, de către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, instanța a reținut că modalitatea de stabilire a competenței unui organ administrativ, reglementată de acte normative/cu caracter administrativ specifice, nu este relevant în aprecierea competenței instanței de judecată.

Referitor la celălalt argument utilizat de pârâtă, prin reprezentantul convențional, respectiv că deține fotografii cu minora, efectuate în parcuri din municipiul București, nici acesta nu a fost considerat suficient pentru a demonstra ipso facto, că locuiește în București în mod uzual, asemenea fotografii putând fi făcute atunci când a venit pârâta să își viziteze părinții împreună cu minora, sau cu orice altă ocazie.

Pentru aceste considerente, instanța a concluzionat că, în mod cert, la data sesizării Judecătoriei Constanța, pârâta avea cel puțin o locuință în fapt (și) în municipiul Constanța, fapt apreciat ca relevant pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei, din moment ce nu s-a putut stabili prin nicio probă administrată până la acest moment, că la acel moment locuia efectiv și în municipiul București.

În aceste condiții, instanța a considerat că nu Judecătoria Sectorului 1 București (instanță care a fost învestită doar prin luarea în considerare a domiciliului pârâtei din cartea de identitate unde aceasta nu locuia în fapt la data sesizării primei instanțe cu prezenta cauză), este instanța competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea formulată referitoare exclusiv la minor, ci judecătoria din circumscripția unde minora locuia, în mod stabil, chiar dacă sporadic, așa cum a susținut (dar nu a dovedit) pârâta, prin reprezentant convențional.

Un ultim aspect privește argumentul utilizat de pârâtă, prin reprezentant convențional, cu privire la procesul de fond existent între aceleași părți, înregistrat la Judecătoria Constanța și a cărui competență de soluționare a fost declinată, la o dată ulterioară, pronunțării primei soluții de declinare din acest dosar.

Cu referire la aceste motive, instanța a reținut considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2816 din 22 mai 2013, al cărei raționament juridic explicat este pe deplin aplicabil în speța dedusă acestei judecăți, cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 998 C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța a reținut că ordonanța președințială reprezintă o procedură specifică de soluționare a unei acțiuni, însă aceasta trebuie în mod cert să întrunească, pe lângă condițiile date de particularitatea procedurii, pe cele generale, ale oricărei acțiuni civile, neavând caracterul unei cereri incidentale, constituind o cerere de sine stătătoare, care poate fi formulată în mod distinct, chiar și atunci când pe rolul instanțelor nu se află pendinte un alt proces de fond.

Pe cale de consecință, la stabilirea competenței teritoriale a cererii formulate pe cale de ordonanță președințială, instanța a avut în vedere regulile de competență teritorială, prin raportare la obiectul cererii și la momentul introducerii acesteia, independent de faptul că pe rolul instanțelor se află un alt proces de fond.

Față de toate aceste aspecte, având în vedere faptul că legea instituie o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul persoana ocrotită (avându-se în vedere noțiunea de domiciliu în sens larg - locuința efectivă), întrucât există indicii puternice că minora C. locuia în municipiul Constanța, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind fixat termen pentru pronunțarea regulatorului de competență la 21 noiembrie 2019.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru considerentele care succed:

Reclamantul a învestit instanța cu o cerere având ca obiect stabilirea, pe calea ordonanței președințiale, a unui program de legături personale cu minora C., reprezentată de mama sa, B..

Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (...) iar potrivit art. 107 din același cod, "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că "cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească" cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că "În cazul copilului din afara căsătoriei (...), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc" iar la alin. (2) că, "Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1) sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1).

Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) C. civ., "domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic", iar alin. (2) al aceluiași articol stipulează că, "în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic."

În raport de textele legale menționate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală.

Noțiunea de domiciliu sau de reședință a minorului, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 114 C. proc. civ., trebuie însă interpretată prin prisma rațiunii pe care legiuitorul a avut-o în vedere în această materie, prin stabilirea unor norme de competență teritoriale derogatorii de la dreptul comun, în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului, care guvernează această materie.

Astfel, necesitatea stabilirii competenței teritoriale în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau reședința minorului, a pornit de la împrejurarea că, în cadrul acestei proceduri speciale, se impune, de cele mai multe ori, administrarea de probatorii referitoare la condițiile în care minorul trăiește, inclusiv ascultarea minorului, dacă sunt întrunite condițiile legale. Or, pentru o administrare cât mai eficientă și facilă a probelor, se impune ca, în cererile privind ocrotirea persoanei fizice, noțiunea de domiciliu sau de reședință a minorului din cuprinsul dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. să se interpreteze în sensul de locuință efectivă a minorului, respectiv domiciliul acestuia de fapt.

În cauză, ambele instanțe aflate în conflict au reținut astfel, respectiv că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este cea care se află în circumscripția unde minora domiciliază efectiv, împreună cu mama sa, problema care a generat desesizarea acestora fiind determinată de locul unde minora locuiește efectiv.

Înalta Curte reține că, din motivarea cererii de ordonanță președințială dedusă judecății, precum și din declarația martorului D. rezultă că minora, împreună cu mama sa, nu locuiesc în mod statornic în Constanța.

Totodată, în plângerea penală formulată de pârâta B. (mama minorei), aflată la dosarul Judecătoriei Constanța, aceasta și-a indicat domiciliul în București, iar din Contractele de închiriere nr. x din 1 octombrie 2015 și nr. y din 1 octombrie 2015, aflate la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, rezultă că, la adresa din Constanța, la care se susține că ar locui minora, își desfășoară activitatea comercială, constând în servicii de alimentație publică (terasă, bar, cafenea, restaurant, club), societatea comercială "E." SRL.

Prin urmare, aplicând prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte apreciază că instanța de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Sectorului 1 București, în circumscripția căreia domiciliază persoana ocrotită.

Așa fiind, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - LM