ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1506/2023

Ședința publică din data de 3 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești, la data de 19 aprilie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat pe calea ordonanței președințiale să se dispună cu caracter provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2022, stabilirea unui program de legături personale cu cei trei minori, prin luarea acestora în domiciliul său, în modalitatea descrisă în cererea de chemare în judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 997 C. proc. civ., art. 400 alin. (1) C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 749 din 09 mai 2023, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

În fundamentarea acestei soluții, prin raportare la art. 265 C. civ., art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 998 și art. 94 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., precum și la obiectul cererii deduse judecății, instanța a reținut că locuința obișnuită a celor 3 minori, persoanele ocrotite în cauză, împreună cu mama pârâtă, este în comuna Bolotești, județul Vrancea.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr. 5419 din 29 iunie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei; a înaintat dosarul instanței competente să soluționeze conflictul negativ de competență, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, în raport de dispozițiile art. 998 și art. 915 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că prin cererea dedusă judecății s-a solicitat dispunerea unor măsuri vremelnice, provizorii, privind stabilirea legăturii dintre tatăl reclamant și minori, până la soluționarea dosarului având ca obiect divorț, înregistrat pe rolul Judecătoriei Găești, sub nr. x/2022, context în care competența de soluționare a cererii revine acestei instanțe.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, în considerarea argumentelor ce succed:

Reclamantul A. a învestit Judecătoria Găești cu o cerere de pronunțare, în temeiul art. 997 C. proc. civ., a unei ordonanțe președințiale prin care să dispună stabilirea unor legături personale între reclamant în calitate de tată și minorii C., D. și E., prin luarea acestora în domiciliul reclamantului, cerere ce se încadrează, dat fiind obiectul său, în categoria la care face referire generic art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ca cereri date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită."

Cu toate acestea, textul legal evocat, nu se aplică tuturor cererilor date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, ci numai celor privind ocrotirea persoanei fizice, reglementate de Titlul III, intitulat "Ocrotirea persoanei fizice" al Cărții I, "Despre persoane", din C. civ., în alte cazuri legea "prevăzând altfel".

Astfel, cererile date de lege în competența instanței de tutelă și de familie, altele decât cele la care se referă art. 114 alin. (1) C. proc. civ. urmează, în ceea ce privește competența teritorială, fie regula de drept comun (de ex. acțiunea în tăgăduirea patern ității, acțiunea în nulitatea absolută sau relativă a recunoașterii de paternitate, acțiunea în contestarea filiației etc.), fie alte reguli speciale (de ex. cererile privitoare la stabilirea filiației, cererile referitoare la obligația de întreținere formulate de creditorul acesteia, cererile de divorț etc.).

Prin urmare, în cazurile expres prevăzute de lege, anumite cereri privind ocrotirea persoanei fizice, date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, vor fi de competența altei instanțe decât cea în circumscripția căreia se află domiciliul sau reședința persoanei ocrotite.

În plus, materia divorțului și cea a ordonanței președințiale sunt reglementate prin norme speciale care derogă de la normele generale atât în ceea ce privește procedura de judecată în sine, cât și în ceea ce privește competența materială și teritorială (specialia generalibus derogant).

Potrivit art. 920 C. proc. civ., "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță pre ședințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei".

În materia ordonanței președințiale, art. 998 C. proc. civ. statuează că: "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului", astfel încât competența materială se determină prin raportare la dispozițiile corespunzătoare care reglementează cererea privind fondul dreptului, aceeași fiind soluția și în cazul competenței teritoriale.

În cauza de față, fondul litigiului îl reprezintă divorțul părților, reglementat de normele speciale din Titlul I - "Procedura divorțului" al Cărții a VI-a intitulată "Proceduri speciale" din C. proc. civ., care în art. 915 stabilește regulile după care se determină competența teritorială în soluționarea cererii de divorț, iar în art. 919 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. se arată că la cerere, instanța de divorț se pronunță, între altele, și cu privire la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul.

Instanța la care face referire dispoziția legală, ca având competența să dispună măsuri provizorii pe tot timpul procesului de divorț, este cea de divorț, astfel cum aceasta este indicată de art. 915 C. proc. civ., și care, deja, a fost învestită cu cererea de divorț. Concluzia se impune pe baza argumentului legat de plasarea textului de lege în cuprinsul titlului privind procedura divorțului, în capitolul referitor la dispoziții comune ale acestei proceduri speciale.

Pe de altă parte, este de observat că norma în discuție (art. 920 C. proc. civ.) este o aplicație, sub aspectul stabilirii instanței competente, a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ., care reglementează competența instanței ce urmează a fi sesizată cu cererea de luare a măsurilor urgente pe calea ordonanței președințiale, ca fiind acea instanță competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Astfel, ca regulă generală, cererea de ordonanță președințială este în competența materială și teritorială a instanței ce soluționează sau ar soluționa cererea vizând fondul cauzei, în situația în care o astfel de cerere nu a fost încă formulată, regulile după care se determină competența acestei din urmă instanțe fiind, deci, pe deplin aplicabile în stabilirea instanței ce poate soluționa cererea de ordonanță președințială.

Prin urmare, față cele arătate mai sus, rezultă că atât timp cât fondul, constând în acțiunea de divorț, se află deja pendente pe rolul instanței, competența teritorială în soluționarea unei cereri de ordonanță președințială având ca obiect luarea în mod provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț, a unor măsuri privitoare la minori, cum este cea referitoare la încuviințarea legăturilor personale ale părinților cu minorii, aparține instanței competente să soluționeze fondul, respectiv instanței de divorț.

Înalta Curte notează, așadar, că, în cauză, pentru determinarea instanței competente să soluționeze cererea privind instituirea, în timpul procesului de divorț, a măsurilor vremelnice pe durata acestui proces, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 920 C. proc. civ., trebuie avută în vedere nu numai noțiunea de instanță competentă să judece cererea de divorț, ci, în special, aceea de instanță care este deja sesizată cu soluționarea cererii de divorț, dat fiind că momentul formulării cererii de ordonanță președințială (19 aprilie 2023) este ulterior învestirii instanței cu cererea de divorț (21 noiembrie 2022).

Cum din verificările efectuate în programul de evidență informatizată a instanțelor, rezultă că instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț este Judecătoria Găești, pe rolul căreia este înregistrat dosarul nr. x/2022, cu termen de judecată la 3 octombrie 2023, în cadrul căruia s-a solicitat, printre altele, ca instanța să încuviințeze exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți și stabilirea locuinței minorei la reclamantă (pârâta din prezenta cauză), trebuie reținut că aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant.

În consecință, reținând aplicarea prioritară a dispozițiilor art. 920 C. proc. civ. ce decurge din caracterul său de normă specială în raport cu dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Găești este instanța competentă teritorial a soluționa cererea de chemare în judecată, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2023.