ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2023

HOTĂRÂRE

28.09.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând supra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 05.12.2022, sub numărul x/2022, contestatoarea A. a formulat contestație la executare împotriva procesului-verbal nr. x din 17.10.2022 de sechestru bunuri imobile, precum și împotriva tuturor actelor care stau la baza dosarului de executare nr. x întocmit de ANAF Brașov.

În susținerea cererii a arătat că este posesoarea unui cabinet de medicină dentară situat în Brașov, iar în perioada 2017-2021 a fost și angajată ca medic stomatolog la Penitenciarul Codlea, dar că măsura întreprinsă de ANAF Brașov este abuzivă deoarece sumele pentru care s-au emis titlurile executorii nu au fost calculate raportat la declarațiile sale de venit sau au fost calculate eronat.

Totodată, a învederat faptul că în perioada 2020-2021 a înregistrat pierderi fiscale, că are rate bancare și diferite angajamente fiscale pe care nu le mai poate acoperi în integralitate deoarece, începând cu 26.07.2022, a fost eliberată din funcție în mod abuziv de către conducerea Penitenciarului Codlea, măsură contestată în instanță, și că suma de 64.288 RON pentru care s-a întocmit de către ANAF Brașov documentația în baza căreia s-a solicitat sechestrul pentru bunuri imobile nu este calculată corect.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 260, art. 261 Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 4246 din 20 aprilie 2023, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, excepție invocată de instanță din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

În motivare, a reținut incidența art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală raportate la prevederile art. 651 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., și a constatat că debitoarea-contestatoare din prezenta cauză a avut reședința, în perioada 29.08.2022-01.09.2021, în Mun. Brașov iar, începând cu data de 23.12.1967 domiciliul legal în Mun. Iași.

Astfel, reținând faptul că în materie fiscală executarea silită începe odată cu comunicarea somației, față de data emiterii acesteia, la 28.12.2016, când domiciliul fiscal al debitoarei se afla în Brașov, a apreciat că revine Judecătoriei Brașov competența de soluționare a cauzei.

A arătat faptul că această soluție se impune și în virtutea principiului unicității instanței de executare, astfel cum este prevăzut prin dispozițiile art. 262 alin. (1) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "La judecarea contestației instanța citează și organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit", precum și raportat la Decizia ÎCCJ - Secțiile Unite nr. XIV din 5 februarie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 733 din 30 octombrie 2007 potrivit căreia "În aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (n.n. art. 260 alin. (4) din Noul Codul de procedură fiscală), republicat, cu modificările și completările ulterioare, stabilește: Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 6254/27.06.2023, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei către Judecătoria Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat aplicabilitatea în speță a acelorași dispoziții legale reținute și de către Judecătoria Iași, și anume art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., însă a reținut că la data sesizării organului de executare domiciliul legal al contestatoarei se afla în Iași.

Totodată, a reținut că nu prezintă relevanță nici situația în care debitoarea ar fi făcut dovada schimbării domiciliului fiscal, aceasta prezentând relevanță doar pentru stabilirea competenței materiale și teritoriale a organului fiscal central, iar nu în ceea ce privește competența instanței care urmează să judece contestația la executare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 05 decembrie 2022, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat anularea procesului-verbal nr. x din 17.10.2022 de sechestru bunuri imobile, precum și a tuturor actelor care stau la baza dosarului de executare nr. x întocmit de ANAF Brașov.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă normă stabilind că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel...".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală executarea silită începe prin comunicarea somației.

Înalta Curte constată că, în cauză, procedura executării silite a început la data de 28.12.2016, odată cu emiterea somației nr. x de către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Așa cum a reieșit din verificarea D.E.P.A.B.D. realizată la data de 21.03.2023, domiciliul debitorarei A. figurează înregistrat în Municipiul Iași, încă de la data 23.12.1967 și până în prezent, la 28.12.2016 aceasta nefigurând nici măcar cu reședința în Mun. Brașov.

Mai mult, chiar debitorarea-contestatoare a menționat în cuprinsul cererii introductive că are domiciliul în Iași, str. x, situație care confirmă că această instanță este competentă să soluționeze contestația la executare ce face obiectul prezentului dosar. Adresa din Brașov a fost indicată de către contestatoare doar pentru comunicarea actelor de procedură, un astfel de domiciliu procesual neputând constitui criteriul de stabilire a instanței de executare, față de rigorile stabilite prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.