ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1457/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1457/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data 17 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat deschiderea unei acțiuni, în temeiul art. 80 din Constituția României.
La termenul din data de 28 ianuarie 2020, la solicitarea instanței, reclamantul și-a precizat cererea în sensul că solicită daune morale în cuantum de 20.000 RON.
Încheierea pronunțată de Tribunalul Călărași
Prin încheierea din 10 martie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Călărași, în baza art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant pentru neplata taxei de timbru.
Prin încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2022, Tribunalul Călărași a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 10.03.2020.
Decizia pronunțată de Curtea de Apel București
Prin decizia nr. 33 din 20 ianuarie 2023, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.
A respins recursul formulat de recurentul - petent A. împotriva încheierilor de ședință din data de 10.03.2020, respectiv din data de 28.09.2022, pronunțate de Tribunalul Călărași – secția Civilă, ca inadmisibil.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A., prin care arată că a plătit taxa de timbru, precum și că instanța a admis excepția inadmisibilității, fără a ține cont de dispozițiile art. 250 și 255 C. proc. civ., și de mijloacele de probă din dosar.
În drept, au fost invocate pct. 5, 6, 7 și 8 ale art. 488 C. proc. civ.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
În raport cu art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."
Potrivit art. 634 din C. proc. civ., "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii (…)."
Prevederile art. 460 din C. proc. civ. stipulează: " (1) O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac (...)."
Din coroborarea textelor legale mai sus evocate, rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs sunt definitive și nu sunt supuse căii de atac a recursului.
În prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 33 din 20 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de recurentul-petent A. împotriva încheierilor de ședință din data de 10 martie 2020, respectiv din data de 28 septembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Călărași.
Astfel, în speță, recurentul-reclamant supune căii extraordinare de atac a recursului o decizie prin care a fost soluționată o altă cerere de recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, este definitivă.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate, rezultă că împotriva deciziei pronunțate în soluționarea unui recurs nu mai poate fi exercitată aceeași cale de atac, respectiv cea a recursului, în condițiile în care dreptul părții de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exercițiul său.
În conformitate cu prevederile art. 129 din Constituția României și cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, controlului de legalitate în această cale de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 33 din 20 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.